DECIZIE nr. 130 din 25 februarie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Sobco în Dosarul nr. 3.620/1.748/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.620/1.748/2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Sobco.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, arătând că, pe de o parte, textul criticat condiţionează exerciţiul dreptului la apărare de dovedirea imposibilităţii de prezentare a avocatului în vederea realizării unei apărări în cauză, iar, pe de altă parte, în cadrul ipotezei sale de aplicare există o limită numerică – o singură dată instanţa poate dispune amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare. Or, dreptul la apărare, ce se manifestă şi se exercită şi sub forma reprezentării şi asistării de către un avocat, nu poate fi limitat direct sau indirect.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 156 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: "Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20, 21 şi 24, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor legale criticate, raportate la prevederile invocate din Constituţie, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 490 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006. Curtea a reţinut că textul de lege examinat nu constituie o restrângere a dreptului la apărare şi nici nu încalcă principiile constituţionale invocate, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei.De asemenea, facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunţarea, la cererea părţii, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiţie, iar pentru eventualele abuzuri sau greşeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare.Pentru aceleaşi motive, Curtea a reţinut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, iar în ceea ce priveşte prevederile art. 13 din acelaşi act, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, precum şi cele ale art. 52 din Constituţie, privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, constată că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Sobco în Dosarul nr. 3.620/1.748/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește