DECIZIE nr. 130 din 13 octombrie 1998

referitoare la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 59 alin. 1 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 1 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, ridicată de recurentul Dinu Emil-Dumitru în Dosarul nr. 564/1997 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 6 octombrie 1998, în prezenta autorului excepţiei, lipsind reprezentantul Presedentiei României, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, prin Încheierea din 18 februarie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 564/1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, ridicată de recurentul Dinu Emil-Dumitru.Din încheierea de sesizare, ca şi din actele şi lucrările dosarului menţionat al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, rezultă ca obiectul litigiului pe fond îl constituie acţiunea introdusă la data de 26 septembrie 1996 de către domnul Dinu Emil-Dumitru, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, împotriva Presedentiei României "pentru refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de autorizare a urmăririi penale şi a trimiterii în judecata a domnului Vasile Manea-Dragulin, fost procuror general, precum şi pentru refuzul nejustificat de a soluţiona reclamaţia privind nesoluţionarea cererii respective". Recurentul Dinu Emil-Dumitru a solicitat autorizarea menţionată, întrucât, potrivit opiniei sale, domnul Vasile Manea-Dragulin se face vinovat de "săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute la art. 246 alin. 1 din Codul penal şi ultraj prevăzut la art. 239 alin. 1 din Codul penal", prin eliberarea sa "absolut ilegala şi abuzivă" din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.Prin Sentinta civilă nr. 1.180 din 12 decembrie 1996 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă; împotriva acestei sentinţe Dinu Emil-Dumitru a formulat recurs.În faţa instanţei de recurs, recurentul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 56/1993. Atât în încheierea de sesizare, cat şi în cererea prin care s-a ridicat excepţia şi în cererea de recurs se susţine ca dispoziţiile acestui text sunt neconstituţionale în măsura în care ele nu se aplică procurorului general şi adjunctilor săi, întrucât încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), potrivit cărora „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (1), în baza cărora „cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte Legi”. Tot astfel se arata ca se încalcă principiul potrivit căruia „justiţia este unica şi egala pentru toţi”. Autorul excepţiei susţine, de asemenea, ca, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, „egalitatea în drepturi este aplicabilă şi cetăţenilor care ocupa funcţii ori demnitati publice”, iar aceste dispoziţii impun ca procurorul general sa beneficieze de „dreptul garanţie – regula specială de protecţie prevăzută de art. 59" din Legea nr. 56/1993 şi sa nu poată fi urmărit penal ori trimis în judecata „fără autorizarea Preşedintelui României”, întocmai ca preşedintele Curţii Supreme de Justiţie şi cei enumerati prin dispoziţia legală atacată.În continuare, în esenta, sunt utilizate argumente în sprijinul sustinerii ca dispoziţiile constituţionale anterior citate "impun ca procurorul general sa beneficieze de dreptul garanţie specială de protecţie prevăzut de art. 59 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, de a nu fi urmărit penal sau contraventional, ori trimis în judecata fără autorizarea Preşedintelui României, întocmai ca preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi ceilalţi judecători ai acestei Curţi”, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, procurorul general are calitatea de magistrat; acesta face parte din aceeaşi ierarhie a funcţiilor de conducere, având în vedere ca, potrivit prevederilor art. 47 din legea anterior menţionată, ierarhia funcţiilor de conducere în cadrul corpului magistraţilor se stabileşte în raport cu nivelul instanţelor şi al parchetelor; întocmai ca şi preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, procurorul general este numit în funcţie de Preşedintele României, pe o durată de 6 ani, la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii; funcţia de „procuror general al României constituie o demnitate publică, nefiind echivalenta funcţiei de simplu magistrat”; ministrul justiţiei, conform prevederilor constituţionale şi ale Legii nr. 92/1992, nu are autoritate asupra „procurorului general al României”, pentru că nu are atribuţii de numire a lui în funcţie şi, implicit, nu poate aviza urmărirea penală sau trimiterea sa în judecata”; Preşedintele României autorizeaza urmărirea penală a persoanelor pe care le numeşte în demnitati publice potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, „neputând fi admisă discriminarea negativa a procurorului general al României”; lipsa unor reglementări explicite privind condiţiile speciale de urmărire penală ori de trimitere în judecata a procurorului general nu poate fi interpretată în sensul că acesta nu ar beneficia de aceleaşi reguli speciale de protecţie, prevăzute la art. 59 din Legea nr. 56/1993, de care beneficiază ceilalţi demnitari aflaţi în aceeaşi situaţie juridică.Curtea Suprema de Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi-a exprimat opinia ca, deşi excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta este nefondata.În temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se arata ca, prin excepţia ridicată, nu se "pune problema neconstitutionalitatii prevederilor citate din Legea nr. 56/1993, ci aceea a interpretării lor extensive, în sensul că ele ar trebui să fie aplicabile şi altui magistrat care nu are calitatea de judecător al Curţii Supreme de Justiţie”. Se mai susţine ca, întrucât Legea nr. 56/1993 are caracter special, dispoziţiile sale sunt de stricta interpretare şi aplicare. În consecinţa, Guvernul considera ca excepţia „nu poate fi reţinută ca admisibilă”.Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului şi ale autorului excepţiei, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Dispoziţia legală atacată din Legea nr. 56/1993 are următorul cuprins:"Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi ceilalţi judecători ai acestei Curţi nu pot fi urmăriţi penal sau contraventional ori trimişi în judecata fără autorizarea Preşedintelui României.Ministerul de Interne are obligaţia sa acorde, la cerere, protecţie magistraţilor şi familiilor lor, în cazurile în care viaţa, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unei ameninţări."Curtea, examinandu-şi competenţa potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, urmează să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii dispoziţiilor alin. 1 al art. 59 din Legea nr. 56/1993, pentru ca, deşi prin excepţie a fost atacat articolul în integralitatea sa, nici din cererea prin care s-a ridicat excepţia şi nici din încheierea de sesizare nu rezultă vreo referire la dispoziţiile alin. 2 al art. 59. Se retine ca autorul excepţiei considera ca alin. 1 al art. 59 din Legea nr. 56/1993 ar trebui sa prevadă ca nici procurorul general de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sa nu poată fi urmărit penal sau contraventional ori trimis în judecata fără autorizarea Preşedintelui României. În măsura în care textul legal atacat nu se aplică şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, se încalcă dispoziţiile constituţionale care consacra principiul egalităţii, „neputând fi admisă discriminarea negativa a procurorului general”. În opinia autorului excepţiei, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, preşedinţii de secţie, vicepreşedinţii, ceilalţi judecători şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie se bucura de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi, în mod egal, potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie.Curtea retine însă ca atât art. 15 alin. (1), cat şi art. 16 alin. (1) din Constituţie privesc drepturi cetăţeneşti, garantand egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea autorităţilor sau a demnitarilor în faţa legii.Nu este intemeiata nici susţinerea ca, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Constituţie, "egalitatea în drepturi este aplicabilă şi cetăţenilor care ocupa funcţii şi demnitati publice", fiindca aceasta dispoziţie reglementează dreptul exclusiv al cetăţenilor români cu domiciliul în ţara de a ocupa funcţii şi demnitati publice.Se constata ca legiuitorul constituant a stabilit distinct pentru autorităţile publice norme fundamentale de organizare şi funcţionare în titlul III al Constituţiei, denumit "Autorităţile publice", şi, de asemenea, în secţiuni distincte, la cap. VI "Autoritatea judecătorească", reglementări cu privire la instanţele de judecată şi cu privire la Ministerul Public, creând şi statute diferite pentru judecători şi pentru procurori.Dispoziţiile constituţionale ale art. 124 referitoare la statutul judecătorilor prevăd ca aceştia sunt numiţi de Preşedintele României şi sunt inamovibili, iar cele ale art. 131 referitoare la statutul procurorilor prevăd ca aceştia îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Statutul legal al magistraţilor a fost reglementat prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în noţiunea de "magistrat" fiind incluşi atât judecătorii, cat şi procurorii.Cu toate ca dispoziţiile art. 130 din Constituţie nu prevăd ca procurorii sunt numiţi de Preşedintele României, numirea acestora în acelaşi mod cu numirea judecătorilor se realizează în temeiul art. 133 alin. (1), coroborat cu art. 94 lit. c) din Constituţie.Însă, prin efectul numirii, procurorii nu sunt inamovibili, fiindca inamovibilitatea nu decurge din actul de numire, ci din norma constituţională; or, legiuitorul constituant a stabilit prin art. 124 din legea fundamentală ca sunt inamovibili numai judecătorii, iar nu şi procurorii.Acelaşi statut constituţional diferit a fost avut în vedere de legiuitor şi la elaborarea dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 56/1993, prevăzând numai pentru preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi pentru ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie condiţia autorizării de către Preşedintele României a urmăririi lor penale sau contravenţionale ori pentru trimiterea în judecata.Textul alin. 1 al art. 59 din Legea nr. 56/1993 este criticat şi pentru ca încalcă dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie, care, susţine autorul excepţiei, prevăd ca Preşedintele României autorizeaza „urmărirea penală a persoanelor numite în demnitati publice”. Curtea retine însă ca prevederile art. 108 alin. (2) din Constituţie se referă la dreptul Camerei Deputaţilor, al Senatului şi al Preşedintelui României sa ceara urmărirea penală a membrilor Guvernului, precum şi la dreptul Preşedintelui României sa dispună suspendarea acestora din funcţie. Faţa de cele de mai sus, urmează să se constate ca dispoziţia legală atacată este constituţională. În afară considerentelor arătate deja, soluţia respingerii excepţiei se impune şi pentru ca în exercitarea controlului de constituţionalitate, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Aceasta ar insemna ca instanţa de contencios constituţional să se transforme în legiuitor pozitiv, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 58 alin. (1) şi al art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 1 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, ridicată de Dinu Emil-Dumitru în Dosarul nr. 564/1997 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește