DECIZIE nr. 130 din 1 martie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum şi a celor ale art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară



Constantin Doldur – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004 şi ale Legii nr. 92/1992, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.257/C/2004 al Tribunalului Galaţi – Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 februarie 2005 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea depusă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate prin care solicită asistenţă judiciară gratuită, pe care a respins-o, a dispus amânarea pronunţării la data de 1 martie 2005, pentru a oferi acestuia posibilitatea de a depune concluzii scrise.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin încheierea din 8 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.257/C/2004, Tribunalul Galaţi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004 şi ale Legii nr. 92/1992, excepţie ridicată de Marin Frunză.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cele ale Legii nr. 195/2004 şi cele ale Legii nr. 92/1992 sunt „discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchiziţionale”. Consideră că drepturile şi principiile reglementate de dispoziţiile art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 şi 126 din Constituţie, precum şi de art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt respectate şi garantate în situaţia în care justiţiabilul nu poate exercita un recurs efectiv la o instanţă naţională.Deşi autorul excepţiei se referă la Legea nr. 195/2004 în ansamblu, din motivarea acestuia rezultă că a avut în vedere exclusiv dispoziţiile art. II al acestei legi. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, autorul excepţiei susţine că sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dreptul la apărare, „dreptul privind interzicerea discriminării”, dreptul la un proces echitabil, principiul universalităţii, principiul statului de drept şi dreptul la un recurs efectiv la o instanţă naţională. Consideră că dreptul la apărare nu este respectat şi garantat în tot cursul procesului, întrucât justiţiabilul nu se poate apăra în faţa instanţei, în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat, în situaţia în care recursul se scoate de pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se trimite pe cale administrativă unei instanţe inferioare în grad sau în situaţia în care se declină competenţa printr-o încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. În aceste două situaţii justiţiabilul nu poate exercita nici o cale de atac împotriva dispoziţiilor înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consecinţa fiind încălcarea dreptului la un proces echitabil şi instituirea unei discriminări, întrucât justiţiabilul nu poate fi prezent în toate fazele activităţii instanţei de judecată.Autorul excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 194 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iunie 2004.Tribunalul Galaţi – Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 şi 126 din Constituţie şi nici celor ale art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că accesul liber la justiţie este asigurat prin exercitarea căii de atac a recursului la instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Potrivit opiniei instanţei, legiuitorul a reglementat prin acest text de lege dreptul justiţiabilului de a exercita recursul la o instanţă mai apropiată de domiciliul său, iar nu la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tocmai pentru a respecta accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că, în fapt, nemulţumirea autorului excepţiei priveşte posibilitatea trimiterii recursurilor, pe cale administrativă ori prin declinarea competenţei, de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la instanţele devenite competente să le judece, în conformitate cu dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004.În ceea ce priveşte prevederile Legii nr. 92/1992, Guvernul arată că acestea au fost abrogate prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.Potrivit punctului de vedere prezentat, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere principiilor statului de drept, accesului liber la justiţie, dreptului la apărare, dreptului la soluţionarea echitabilă a cauzei într-un termen rezonabil ori dreptului la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării principiilor invocate, alături de celelalte dispoziţii ale Legii fundamentale. Astfel, procedura de judecată în ansamblul său, competenţa, precum şi folosirea căilor de atac se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, care au lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea acestora.Guvernul consideră că textele deduse controlului, care oferă un real acces la justiţie, mai rapid şi mai facil, asigură cadrul legal pentru desfăşurarea judecăţii recursului, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Or, aceste drepturi şi garanţii nu fac obiectul procedurii prin care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi declină competenţa, pronunţând o încheiere irevocabilă, fără citarea părţilor, în camera de consiliu, unde nu au loc, oricum, dezbateri contradictorii legate de realizarea unor interese ale părţilor. De aceea, legiuitorul nu a prevăzut nici o cale de atac împotriva încheierii prevăzute de art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004.De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată Guvernul, s-a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie nu presupune în mod necesar accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reglementări specifice în considerarea unor situaţii particulare. În acest sens, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, şi Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.În concluzie, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale Legii nr. 195/2004 este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere sub nici un aspect accesului liber la justiţie, dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Acestea constituie norme de procedură, a căror stabilire este de competenţa legiuitorului, potrivit art. 126 din Constituţie.În punctul de vedere prezentat se arată că art. 1, 15 şi 124 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, astfel încât critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă este nefondată.Referitor la critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 92/1992 în ansamblu, Avocatul Poporului arată că dispoziţiile acesteia, cu excepţia art. 17 alin. 1 şi 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 şi art. 135, au fost abrogate expres prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Susţine, de asemenea, că din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu rezultă textele constituţionale pretins a fi încălcate de prevederile Legii nr. 195/2004 şi ale art. 17 alin. 1 şi 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 şi art. 135 din Legea nr. 92/1992. Aşa fiind, numai Curtea Constituţională poate decide asupra cadrului constituţional în care urmează a fi examinată excepţia de neconstituţionalitate.În concluzie, Avocatul Poporului consideră că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale Legii nr. 195/2004 şi ale art. 17 alin. 1 şi 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 şi art. 135 din Legea nr. 92/1992, excepţia este neîntemeiată, iar cu referire la celelalte prevederi din Legea nr. 92/1992, este inadmisibilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie următoarele dispoziţii legale:– Art. 3 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, dispoziţii care au următorul cuprins: „Curţile de apel judecă: 1. În primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi tribunale în primă instanţă, dacă prin lege nu se prevede altfel;2^1. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.";– Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, introdus prin art I pct. 5 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care au următorul cuprins: „În situaţiile în care, potrivit dispoziţiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauză sau, după caz, de competenţa instanţei expres prevăzute de lege.”;– Art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care au următorul cuprins: „(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă.(2) Recursurile aflate pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel. … (3) Recursurile prevăzute la alin. (1) şi (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor."; … – Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.Autorul excepţiei susţine, într-o formulare generală, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 şi 126 din Constituţie, care au următorul cuprins:– Art. 1: "(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.(2) Forma de guvernământ a statului român este republica. … (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. … (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale. … (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."; … – Art. 11: "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. … (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei."; … – Art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."; … – Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. … (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."; … – Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; … – Art. 124: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. … (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."; … – Art. 126: "(1) Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. … (3) înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. … (4) Compunerea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică. … (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii. … (6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale." … De asemenea, autorul excepţiei consideră că sunt încălcate principiul nediscriminării, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, menţionându-se prevederile art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul cuprins:– Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.3. Orice acuzat are, în special, dreptul:a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; … b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; … c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; … d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea sau audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; … e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere;"; … – Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";– Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.";– Art. 17: "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această convenţie."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că între aceste prevederi şi dispoziţiile din Constituţie invocate de autorul excepţiei nu există nici o incompatibilitate. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu referire la dispoziţiile art. 21 şi art. 126 din Constituţie, prin Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Cu acel prilej, Curtea a arătat că, „potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecată şi normele de procedură judiciară, cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale. Or, dispoziţiile legale atacate, prin care s-a stabilit competenţa instanţelor în judecarea căilor de atac, nu contravin normelor şi principiilor consacrate prin Constituţia României”. De asemenea, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie este aceea că nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exerciţiul drepturilor procesuale. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Cu privire la exercitarea căilor de atac şi la concordanţa legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituţională s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuând că, „în sensul practicii europene, conceptul de «proces echitabil» nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac al hotărârilor judecătoreşti, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părţile din proces”. Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004, Curtea constată că acestea sunt norme de procedură, a căror stabilire este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. Aceste dispoziţii legale nu încalcă prevederile constituţionale invocate.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în întregul său, trebuie menţionat faptul că, anterior sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, majoritatea dispoziţiilor acestei legi au fost abrogate expres, prin Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, precum şi prin Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004, intrate în vigoare la 90 de zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României. De asemenea, pe data de 1 ianuarie 2005 au fost abrogate dispoziţiile art. 66, prin Legea nr. 303/2004, şi prevederile art. 135, prin Legea nr. 304/2004 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 92/1992, cu referire la textele abrogate anterior sesizării Curţii Constituţionale, este inadmisibilă, întrucât, aşa cum prevede alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, numai legea în vigoare poate fi supusă controlului de constituţionalitate. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 şi art. 135, aceasta urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât textele în discuţie au fost abrogate începând cu data de 1 ianuarie, ulterior sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate. Cu privire la dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2), acestea, deşi au fost abrogate expres prin Legea nr. 304/2004, au fost preluate în art. 57 alin. (1) şi (2) al acestei legi, având însă un cuprins diferit de cel iniţial. Ulterior sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, Legea nr. 304/2004 a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2004, astfel încât dispoziţiile art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi au preluat redactarea anterioară a art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 92/1992. În consecinţă, Curtea, conform practicii sale constante, urmează să se pronunţe cu privire la dispoziţiile art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2004, prevederi ce au următorul cuprins: „(1) Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă de un singur judecător.(2) Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători." … În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât se referă la directorii economici ai tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care prevăd că instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor „privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei […]”, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 58 din 6 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Cu acel prilej, Curtea a statuat că „dispoziţiile art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat de autorul excepţiei, nu cuprind cerinţa ca instanţa care judecă litigiile în primă instanţă să aibă în compunere un anumit număr de judecători, ci lasă libertate autorităţii legiuitoare naţionale să instituie acea instanţă independentă şi imparţială, care să asigure judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzelor. Sub aspectul imparţialităţii, atât Legea fundamentală, cât şi Legea nr. 92/1992 prevăd dreptul şi obligaţia judecătorilor de a se supune numai legii, activitatea de judecată desfăşurându-se, potrivit legii, strict în limitele cadrului legal”. De asemenea, în Decizia nr. 292 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 3 septembrie 2003, Curtea a statuat că „judecarea cauzelor în complet colegial sau în complet format dintr-un singur judecător nu este de natură, prin ea însăşi, să încalce drepturile cetăţenilor sau accesul acestora la justiţie, deoarece hotărârile pronunţate au aceeaşi putere juridică pentru toate părţile în proces, indiferent de numărul judecătorilor care le-au pronunţat”. Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, fiind aplicabile în speţă în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 57 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2004. Pentru identitate de raţiune, motivarea cuprinsă în deciziile amintite este aplicabilă şi în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor alin. (2) teza întâi al art. 57 din Legea nr. 304/2004, referitor la numărul de judecători ce alcătuiesc completul de judecată care judecă apelurile, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂîn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi ale art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.257/C/2004 al Tribunalului Galaţi – Secţia civilă.2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu excepţia prevederilor art. 17 alin. (1) şi (2), art. 66 şi art. 135, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Galaţi – Secţia civilă.3. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 şi art. 135 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Galaţi – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 martie 2005.PREŞEDINTE,CONSTANTIN DOLDURMagistrat-asistent,Cristina Toma–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește