DECIZIE nr. 128 din 21 februarie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (5) din Legea arendării nr. 16/1994



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (5) din Legea arendării nr. 16/1994, excepţie ridicată de Virgiliu Gonţea în Dosarul nr. 2.323/2004 al Judecătoriei Feteşti.La apelul nominal răspunde Alexandru Stoica, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Partea prezentă solicită respingerea excepţiei, depunând un număr de nouă înscrisuri.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 31 august 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.323/2004, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (5) din Legea arendării nr. 16/1994, excepţie ridicată de Virgiliu Gonţea într-un proces având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece în raport cu data încheierii contractului de arendare acest act nu poate constitui un titlu executoriu, instanţa de judecată fiind cea competentă să stabilească prin hotărâre judecătorească obligaţiile contractuale care trebuie să fie executate de părţi. Mai susţine că prin acest text se creează o situaţie privilegiată arendatorului, încălcându-se astfel principiul egalităţii în drepturi.Instanţa de judecată consideră că excepţia este fondată, întrucât contractul de arendare nu poate constitui un titlu executoriu, acesta neputând fi pus în executare dacă nu se referă la o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Se arată că în clauzele contractului pot fi stabilite obligaţii care pot duce la interpretări de natură să avantajeze pe una din părţi în detrimentul celeilalte.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că, de fapt, critica autorului excepţiei nu vizează retroactivitatea textului legal criticat, ci aplicarea în timp a acestor prevederi, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia învestirea cu titlu executoriu a contractului de arendare este neconstituţională, Guvernul precizează că acordarea de către legiuitor, prin lege specială, a unui asemenea caracter anumitor acte juridice nu constituie un aspect de neconstituţionalitate. De altfel, şi în alte domenii, spre exemplu în domeniul bancar, legiuitorul a calificat contractul de credit bancar drept titlu executoriu.Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, se arată că prevederile legale criticate nu conţin reglementări de natură să contravină acestui text constituţional.Avocatul Poporului consideră prevederile legale criticate ca fiind constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 6 alin. (5) din Legea arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie 1994, text introdus prin articolul unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 157/2002 pentru modificarea şi completarea Legii arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 25 noiembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 350/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 22 iulie 2003.Textul de lege criticat are următoarea redactare: "Contractele de arendare încheiate în scris şi înregistrate la consiliul local constituie titluri executorii pentru plata arendei la termenele şi modalităţile stabilite în contract."Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi.Autorul excepţiei consideră că prevederile art. 6 alin. (5) din Legea arendării nr. 16/1994 sunt neconstituţionale, întrucât învestesc contractul de arendare cu titlu executoriu, ceea ce în opinia sa contravine principiului neretroactivităţii legii, precum şi principiului egalităţii în drepturi.Examinând criticile de neconstituţionalitate şi argumentele aduse în susţinerea acestora, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează.Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că, în realitate, aceasta priveşte aplicarea în timp a legii, adică stabilirea dacă prevederile textului de lege criticat se aplică şi contractelor de arendare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii arendării nr. 16/1994. În jurisprudenţa sa Curtea a statuat, în mod constant, că nu intră în competenţa sa controlul aplicării dispoziţiilor unei legi sub raportul acţiunii în timp, acest aspect fiind de competenţa instanţelor de judecată.De asemenea, Curtea constată că nu este întemeiată nici critica potrivit căreia textul de lege contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât reglementarea cuprinsă în acest text se aplică deopotrivă tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.De altfel, Curtea, în jurisprudenţa sa, de exemplu Decizia nr. 82 din 10 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 19 aprilie 2005, referindu-se la caracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar, a statuat că prin aceasta se face aplicaţia unui principiu consacrat de art. 372 din Codul de procedură civilă, în sensul că executarea silită se poate face nu numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti învestite cu formulă executorie, ci şi în virtutea unui titlu executoriu prevăzut de lege.Aceste considerente sunt valabile şi în cauza de faţă, având în vedere că nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în această materie.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (5) din Legea arendării nr. 16/1994, excepţie ridicată de Virgiliu Gonţea în Dosarul nr. 2.323/2004 al Judecătoriei Feteşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește