Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 15 august 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) şi art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe
Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Maria Dinu în Dosarul nr. 969/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, avocat Svetlana Gorcea. Este prezent şi Ilie Mandreanu, lipsind Paul Mandreanu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicita admiterea acesteia, arătând ca dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) şi l), precum şi ale art. 114 din Constituţie.Cealaltă parte prezenta solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, ca fiind neîntemeiată. Sub acest aspect, se arata ca prin mai multe decizii Curtea Constituţională a statuat în sensul constituţionalităţii prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei ca fiind nefondata, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale referitoare la prevederile legale criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 5 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 969/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Maria Dinu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 10 alin. (3) şi art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) şi l), precum şi ale art. 114 din Constituţie, „deoarece Guvernul nu poate emite ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice”.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, fără a-şi exprima expres opinia, arata ca, "vazand dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. k) şi l) şi dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, urmează sa trimită dosarul Curţii Constituţionale spre soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999„.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, în sensul că "Guvernul este limitat la domenii care nu fac obiectul legilor organice numai în ceea ce priveşte ordonanţele emise în baza unei legi speciale de abilitare".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Instanţa judecătorească a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.Examinând însă notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea constata ca, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, autorul excepţiei a criticat ca fiind neconstituţionale prevederile art. 10 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (2) din aceasta ordonanţa.De aceea, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 10 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999), dispoziţii al căror conţinut este următorul:– Art. 10 alin. (3): "În cazul în care chiriaşul sau fostul chiriaş comunică proprietarului că nu cere sa încheie un nou contract de închiriere, acesta este obligat sa îi predea proprietarului locuinta pe bază de proces-verbal, în termen de cel mult 60 de zile de la data notificării prevăzute la alin. (1). Nepredarea locuinţei înăuntrul acestui termen îl indreptateste pe proprietar sa ceara în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale";– Art. 11 alin. (2): "Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriaşului sau al fostului chiriaş de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl indreptateste pe proprietar sa ceara în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin art. 72 alin. (3) lit. k) şi l) şi art. 114 din Constituţie, dispoziţii care prevăd:– Art. 72 alin. (3) lit. k) şi l): "Prin lege organică se reglementează: […]k) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii; … l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială"; … – Art. 114: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. … (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. … (4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu. … (5) Aprobarea sau respingerea ordonanţelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)." … Analizând conţinutul dispoziţiilor legale criticate, Curtea constata ca finalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 este aceea de a reglementa raporturile dintre chiriaşi şi proprietari, de a oferi soluţii situaţiilor litigioase ivite în procesul aplicării Legii nr. 112/1995, prin utilizarea unor mijloace juridice – inclusiv prin schimbul obligatoriu de locuinta – şi de a stabili cuantumul chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinta. Prin dispoziţiile ordonanţei nu se reglementează regimul general al proprietăţii şi moştenirii şi nici regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială, domenii pentru care, într-adevăr, Constituţia prevede necesitatea reglementării prin lege organică.Asa fiind, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. k) şi l) şi ale art. 114 din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Maria Dinu în Dosarul nr. 969/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2001.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Maria Bratu–––