Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 31 din 10 februarie 1995
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
Vasile Gionea – preşedinteMiklos Fazakas – judecătorIon Filipescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului declarat de Cosmoiu Victoria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26 din 19 mai 1993, Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 noiembrie 1994, în prezenta recurentei Cosmoiu Victoria şi a procurorului, şi în lipsa intimatelor – Marculescu Elena, Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti, Administraţia financiară a sectorului 3 Bucureşti, Societatea Comercială "Centrul Istoric" – S.A., Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, toate legal citate. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 9 noiembrie 1994 şi apoi pentru 16 noiembrie 1994. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele : Prin Decizia nr. 26 din 19 mai 1993 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a Decretului nr. 224/1951, invocate de Cosmoiu Victoria în dosarele nr. 1250/1992 şi nr. 2966/1992 ale Tribunalului Municipiului Bucureşti, cu motivarea ca acest decret a fost abrogat expres prin art. 57 din Decretul nr. 221/1960, republicat, şi deci nu se poate pune problema exercitării controlului de constituţionalitate asupra unui act normativ abrogat. Împotriva deciziei, în termen legal, Cosmoiu Victoria a declarat recurs, solicitând desfiinţarea acesteia şi rejudecarea cauzei, în esenta, pentru următoarele motive: 1. neconstituţionalitatea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare; 2. Curtea Constituţională trebuie să analizeze constituţionalitatea Decretului nr. 224/1951 faţă de constitutiile comuniste în temeiul prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora aceasta se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor legilor de care depinde judecarea cauzei; 3. În ipoteza în care Curtea Constituţională nu se pronunţa cu privire la constituţionalitatea Decretului nr. 224/1951, pentru considerentul ca acesta este abrogat, să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea art. 31 din Decretul nr. 221/1960, republicat, care menţine prevederea neconstitutionala a preluării de către stat, fără plata, a imobilelor scoase la vînzare silită pentru impozite restante. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi concluziile procurorului, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine: Primul motiv de recurs, care vizează neconstituţionalitatea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pe considerentul ca încalcă prevederile Constituţiei, respectiv ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 care garantează dreptul la apărare, urmează a fi respins ca nefondat, întrucît invocarea excepţiei nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 144 lit. c) din legea fundamentală şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Potrivit acestor dispoziţii, Curtea Constituţională hotărăşte numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Dacă s-ar accepta punctul de vedere al părţii, ar fi incalcate şi prevederile art. 23 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora sesizarea Curţii se dispune de către instanţa judecătorească prin încheiere motivată, ceea ce exclude posibilitatea ca o excepţie de neconstituţionalitate să fie ridicată direct în faţa Curţii Constituţionale. Rezultă ca, întrucît cererea nu a fost facuta în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar Curtea nu a fost legal sesizată, excepţia nu poate fi examinata pe fond. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi prin deciziile nr. 3/1994 şi nr. 71/1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994 şi, respectiv, nr. 259 din 15 septembrie 1994. Cel de-al doilea motiv de recurs privind obligativitatea Curţii Constituţionale de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea Decretului nr. 224/1951 faţă de Constitutiile comuniste, pe considerentul ca temeiul juridic al acestei competente este art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat. Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţa asupra constituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege sau ordonanţa de care depinde judecarea cauzei. În interpretarea recurentului, dispoziţiile citate se aplică şi Decretului nr. 224/1951, chiar dacă acesta este abrogat, întrucît nici un act normativ nu interzice controlul conformitatii unei legi abrogate cu Constituţia sub al carei imperiu a fost adoptată. Aceste sustineri urmează a fi inlaturate, deoarece controlul constituţionalităţii legii nu poate privi decît legile în vigoare, scopul acestuia fiind de a împiedica aplicarea unor prevederi contrare Constituţiei şi deci nu se poate pune problema exercitării unui asemenea control asupra unui act normativ abrogat cum este Decretul nr. 224/1951. Pentru acelaşi argument este exclusa şi incidenţa art. 150 alin. (1) din Constituţie, prin care legile anterioare acesteia sunt abrogate în măsura în care sunt în conflict cu prevederile sale, un text deja abrogat nemaiputind fi abrogat a doua oara. Intervenţia Curţii Constituţionale în aprecierea constituţionalităţii unor norme juridice care şi-au încetat existenta înaintea datei de 8 decembrie 1991 ar fi contrară nu numai rolului şi funcţiilor sale stabilite prin art. 140 şi următoarele din Constituţie, ci ar reprezenta şi o încălcare a principiului neretroactivitatii legii. Pentru considerentele expuse mai sus, nu este posibila nici constatarea neconstitutionalitatii Decretului nr. 224/1951 faţă de Constituţia sub imperiul căreia a fost adoptat, deoarece şi aceasta era abrogată la data intrării în vigoare – 8 decembrie 1991 – a actualei Constituţii. Este adevărat ca, urmare trecerii imobilului în litigiu în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 224/1951, reclamantul ar putea pretinde ca a suferit un prejudiciu, însă repararea lui nu se poate realiza pe aceasta cale, ci, asa cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 : "Repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituţiei din 1991 se reglementează prin lege". Şi cel de-al treilea motiv de recurs privind pronunţarea de către Curtea Constituţională asupra constituţionalităţii art. 31 din Decretul nr. 221/1960, republicat, care, asa după cum susţine recurentul, menţine prevederea din Decretul nr. 224/1951 referitoare la preluarea, fără plata, de către stat a imobilelor scoase la vînzare silită pentru impozite restante, urmează a fi respins: de vreme ce acest din urma decret este abrogat, orice trimitere la prevederile lui, facuta înainte de 1991, este fără relevanta. Având în vedere considerentele expuse, recursul declarat de Cosmoiu Victoria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26 din 19 mai 1993 urmează a fi respins. În temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992. CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Cosmoiu Victoria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26 din 19 mai 1993. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 1994. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––––-