DECIZIE nr. 124*) din 21 mai 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal



–––––-Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 714 din 19 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998.Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorClaudia Miu – magistrat-asistentCompletul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constata următoarele:Judecătoria Fetesti, prin Încheierea din 2 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 574/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal, invocată de inculpatii Deacu Ion şi Deacu Gheorghe.Din încheierea de sesizare rezultă ca s-a pornit procesul penal împotriva inculpaţilor Deacu Ion şi Deacu Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută în art. 220 din Codul penal, la plângerea prealabilă a părţilor vătămate Zaharia Gh. Gheorghe, Zaharia N. Gheorghe şi Ionescu Florentina.În motivarea plângerii prealabile părţile vătămate arata ca, la data de 15 septembrie 1993, inculpatii au stramutat, fără drept, aliniamentul gardului care desparte imobilul, proprietatea lor, de cel aflat în proprietatea părţilor vătămate, ocupand astfel o suprafaţa de teren care se afla în posesia acestora din urma.În şedinţa de judecată din data de 2 aprilie 1997 inculpatii, prin reprezentantul lor, au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal, în baza cărora au fost chemaţi în judecata, sustinand ca acestea contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie, însă nu arata contrarietatea dintre dispoziţiile art. 220 din Codul penal şi prevederile din legea fundamentală invocate.Faţa de excepţia ridicată, părţile vătămate, prin apărător, au opinat ca aceasta este nefondata.La rândul sau, reprezentantul Ministerului Public considera excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât nu exista contradictii care să conducă la infrangerea ordinii constituţionale.Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, apreciază, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiată.În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere primit de la Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului se arata ca textul art. 220 din Codul penal este constituţional şi ca faptele de tulburare de posesie prezintă un pericol social mai mare decât înainte de Revoluţia din decembrie 1989. În consecinţa, se considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata.Nu s-a primit punctul de vedere al Camerei Deputaţilor.În punctul de vedere primit din partea Guvernului se arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece între prevederile art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie, pe de o parte, şi prevederile art. 220 din Codul penal, pe de altă parte, nu exista nici o legătură; ultimele incrimineaza "tulburarea de posesie", pe când primele prevederi se referă la aspecte ce nu au nimic comun cu tulburarea de posesie. Se subliniaza ca este surprinzator faptul ca se considera neconstituţionale dispoziţiile art. 220 din Codul penal în condiţiile în care acest text, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 140/1996, îşi găseşte o deplina justificare, data fiind extinderea proprietăţii private imobiliare, care trebuie apărată împotriva infracţiunilor. Se conchide ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 220 din Codul penal, raportate la prevederile art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea constata ca este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată, fiind legal sesizată.Prin excepţia invocată a fost atacat ca neconstitutional textul art. 220 din Codul penal, care, în urma modificării şi completării aduse prin Legea nr. 140/1996, are următorul cuprins:Art. 220. – "Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârşeşte prin violenta sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte de doua sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.Dacă imobilul se afla în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală."În susţinerea excepţiei ridicate, autorii acesteia nu invoca texte din Constituţie cu care prevederile art. 220 din Codul penal ar putea intră în conflict.Textele invocate sunt art. 16 alin. (2), care prevede că "Nimeni nu este mai presus de lege", şi art. 51 care prevede că "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", însă ele nu sunt în contradictie cu dispoziţia legală atacată în contencios constituţional.În aceste condiţii, din analiza efectuată în cauza rezultă ca art. 220 din Codul penal trebuie examinat în raport cu prevederile art. 41 alin. (1) teza I şi (2) teza I din Constituţie, potrivit cărora "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate", iar "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".Garantarea dreptului de proprietate se realizează prin mijloace prevăzute de lege, printre care şi mijloace de drept penal, puse la dispoziţie persoanelor pentru a se apara împotriva atacurilor îndreptate împotriva patrimoniului lor. În acest scop sunt incriminate în Codul penal infracţiunile contra patrimoniului, o astfel de infracţiune fiind şi tulburarea de posesie, Legea nr. 140/1996 a adus modificări ale acestei infracţiuni prevăzute de art. 220 din Codul penal, în scopul unei cat mai complete garantari a dreptului de proprietate, care formează unul dintre principiile fundamentale ale organizării noastre sociale.Dacă avem în vedere ca, în redactarea iniţială a Codului penal din anul 1968, tulburarea de posesie, indiferent de modalitatea săvârşirii, era sancţionată cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă, apare evidenta voinţa Parlamentului, exprimată prin Legea nr. 140/1996, de a sanctiona mult mai sever tulburarea de posesie. Departe de a fi în contradictie cu prevederile constituţionale, dispoziţiile art. 220 din Codul penal sunt, dimpotriva, expresia voinţei legiuitorului de a apara, prin mijloace de drept penal, drepturile şi libertăţile fundamentale consfinţite prin Constituţie, între care dreptul de proprietate privată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, invocată de inculpatii Deacu Ion şi Deacu Gheorghe în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 574/1996 al Judecătoriei Fetesti.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată la data de 21 mai 1997.PREŞEDINTE,prof.univ.dr. Nicolae PopaMagistrat-asistent,Claudia Miu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește