DECIZIE nr. 124 din 1 martie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 1.854/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul 1.854/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de inculpatul Valentin Nedelcu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală, referitoare la schimbarea încadrării juridice în cursul judecăţii, sunt neconstituţionale, deoarece încalcă următoarele prevederi din Legea fundamentală: ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11), privind prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) şi (2), referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 131 alin. (1), privind rolul Ministerului Public. De asemenea, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală contravin şi prevederilor art. 6 paragrafele 1, 2 şi 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În susţinerea excepţiei se arată că prevederile art. 371 din Codul de procedură penală stabilesc limitele în care instanţa trebuie să desfăşoare judecata cauzei, iar stabilirea acestor limite se realizează exclusiv de procuror prin rechizitoriu. În opinia autorului excepţiei, schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare a instanţei aduce atingere dreptului inculpatului la apărare şi îl pune pe judecător într-o situaţie de incompatibilitate, întrucât acesta îşi exprimă părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, contrar dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedură penală.Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile Legii fundamentale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că susţinerile autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 334 din Codul de procedură penală sunt neîntemeiate, deoarece aceste dispoziţii de lege au rolul de a garanta aflarea adevărului sub toate aspectele, pe bază de probe, potrivit principiului aflării adevărului în procesul penal (art. 3 din Codul de procedură penală). De asemenea, arată că punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice în cursul judecăţii nu este atributul exclusiv al instanţei de judecată, astfel cererea privind schimbarea încadrării juridice este unul dintre mijloacele de apărare aflate la dispoziţia inculpatului, existând posibilitatea ca prin acest mijloc să se creeze o situaţie mai uşoară inculpatului. În sfârşit, Guvernul apreciază că prevederile art. 334 din Codul de procedură penală asigură toate garanţiile necesare unui proces echitabil şi exercitării dreptului la apărare, fiind în acord şi cu dispoziţiile art. 6 paragrafele 1, 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, raportate la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu înlătură posibilitatea inculpatului de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, arată că imparţialitatea judecătorului nu este afectată atunci când la propunerea unei părţi sau a procurorului, conform procedurii stabilite de lege, instanţa dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului, întrucât orice hotărâre adoptată se fundamentează pe aprecierea probelor existente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea."În esenţă, se contestă constituţionalitatea prevederilor art. 334 din Codul de procedură penală, prin aceea că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11), privind prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) şi (2), referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 131 alin. (1), privind rolul Ministerului Public. În susţinerea excepţiei autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală contravin principiului stabilit în art. 317 din Codul de procedură penală, referitor la obiectul judecăţii. De asemenea, în argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă şi încălcarea prevederilor art. 6 paragrafele 1, 2 şi 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Analizând aceste susţineri, Curtea constată că fiind neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei, conform căreia dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală contravin principiului stabilit în art. 317 din Codul de procedură penală, referitor la obiectul judecăţii. Potrivit prevederilor art. 317 din Codul de procedură penală, noţiunea de obiect al judecăţii vizează numai persoana inculpatului şi faptele pentru care este trimis în judecată, aspecte precizate fie prin rechizitoriu, fie prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată direct instanţei de judecată. Rezultă că instanţa de judecată nu este ţinută de încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare. Dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură penală au rolul de a stabili competenţa funcţională a instanţelor judecătoreşti, instituind principiul potrivit căruia instanţa nu se sesizează din oficiu în ceea ce priveşte fapta şi persoana inculpatului.Pe de altă parte, se constată că schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumită încadrare sau atunci când în cursul judecăţii apar elemente noi de natură să determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanţei.Iniţiativa schimbării încadrării juridice a faptei, indiferent dacă are loc în faţa primei instanţe sau în judecarea căilor de atac, aparţine instanţei de judecată, părţilor, precum şi procurorului. Acest drept al părţilor şi al procurorului de a solicita instanţei modificarea cadrului procesual rezultă din prevederile art. 301 alin. 1 din Codul de procedură penală, normă de aplicaţie generală, conform căreia, "În cursul judecăţii, procurorul şi oricare dintre părţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii".Dispoziţia legală criticată impune instanţei obligaţia de a pune în discuţie noua încadrare şi de a atrage atenţia inculpatului că are dreptul să ceară acordarea răgazului necesar pentru a-şi pregăti apărarea. Sub acest aspect se reţine că aceste obligaţii care incumbă instanţei judecătoreşti reprezintă veritabile garanţii ale dreptului la apărare şi ale dreptului la un proces echitabil.Totodată, susţinerea autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală aduc atingere independenţei şi imparţialităţii instanţei de judecată, este de asemenea neîntemeiată. Se constată că prevederile legale criticate nu numai că nu îngrădesc independenţa şi imparţialitatea instanţei, ci, dimpotrivă, acestea sunt expresia principiului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţie, conform căruia "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Astfel, instanţa judecătorească, în virtutea rolului său activ, consacrat de art. 4 din Codul de procedură penală, are obligaţia de a pune în discuţia părţilor o nouă încadrare juridică, ori de câte ori în cursul judecăţii se consideră că încadrarea dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată. Sub acest aspect imparţialitatea judecătorului nu este afectată atunci când, la propunerea unei părţi sau a procurorului, conform procedurii stabilite de lege, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului, întrucât orice hotărâre adoptată se fundamentează pe aprecierea probelor existente în cauză. Cu acest prilej instanţa nu îşi exprimă părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, aşa cum pretinde autorul excepţiei, ci face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflării adevărului. Schimbarea încadrării juridice apare ca necesară tocmai pentru a se asigura o soluţionare corectă a cauzei, în cadrul unui proces echitabil.În aceeaşi ordine de idei se constată că, pentru motivele arătate mai sus, nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 20 din Constituţie raportate la dispoziţiile art. 6 paragrafele 1, 2 şi 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, textele legale criticate fiind în deplină concordanţă cu principiul fundamental privind dreptul persoanei la un proces echitabil.Prevederile art. 334 din Codul de procedură penală nu contravin nici principiului prezumţiei de nevinovăţie, întrucât prin schimbarea încadrării juridice instanţa nu se pronunţă asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului. Aşadar, nu se poate vorbi de pronunţarea unei soluţii în procesul penal.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală faţă de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, privind rolul Ministerului Public, se constată că acestea nu au relevanţă în cauză.De altfel, dispoziţiile normative criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, concretizat în Decizia nr. 83 din 14 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2002. Chiar dacă, în soluţionarea acestei excepţii, Curtea a examinat constituţionalitatea art. 334 din Codul de procedură penală în raport cu alte prevederi din Legea fundamentală decât cele invocate de autorul excepţiei de faţă, instanţa de contencios constituţional a analizat textul criticat şi din perspectiva încălcării dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, precum şi a atingerii independenţei şi imparţialităţii instanţei de judecată, stabilind că acestea nu sunt nesocotite.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 1.854/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu______________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește