DECIZIE nr. 123 din 1 februarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) lit. n) şi alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 2 şi 3 şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tabu” – S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 12.917/225/2009 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 31 martie 2010, pronunţată în Dosarul 12.917/225/2009, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 2 şi 3 şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tabu” – S.R.L. din DrobetaTurnu Severin.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, prin modificările aduse Codului fiscal, sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Dispoziţiile art. 32 pct. 2 şi 3 stabilesc obligaţii fiscale determinate în baza unei situaţii anterioare intrării sale în vigoare, ceea ce este de natură a încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, sunt încălcate şi prevederile art. 139 din Legea fundamentală, prin aceea că s-a legiferat în domeniul impozitelor şi taxelor printr-o ordonanţă de urgenţă, iar nu printr-o lege a Parlamentului, astfel cum dispune textul constituţional.Judecătoria Drobeta-Turnu Severin arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că dispoziţiile criticate nu contravin principiului neretroactivităţii legii, ci acestea dispun pentru viitor şi nu sunt aplicabile situaţiilor anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 139 din Constituţie, se arată că acestea consacră regula stabilirii impozitelor şi taxelor pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat numai prin acte ce au forţa juridică a legii, pentru a distinge faţă de impozitele şi taxele locale care se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 2 şi 3 şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009. Se observă că art. 32 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 modifică dispoziţiile art. 21 alin. (3) lit. n) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 3 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă introduce la art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal o nouă literă, litera t).Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (3) lit. n) şi alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare.Ulterior sesizării Curţii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Potrivit art. I pct. 6 din ordonanţa de urgenţă, dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se modifică, noua reglementare preluând soluţia legislativă criticată.Textele criticate au următorul conţinut:– Art. 21 alin. (3) lit. n) şi alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „(3) Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată: […]n) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii.[…] … (4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: […] … t) în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv, cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa contribuabilului, cu excepţia situaţiei în care vehiculele se înscriu în oricare dintre următoarele categorii: … 1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă;2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;3. vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii de instruire în cadrul şcolilor de şoferi.";– Art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009: „Prevederile art. 32-34 intră în vigoare la data de 1 mai 2009.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii şi art. 139 referitoare la impozite, taxe şi alte contribuţii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia se realizează o neconcordanţă între prevederile legale ale art. 4 din Legea nr. 571/2003 şi cele ale art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.Referitor la critica potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 încalcă şi prevederile art. 139 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Curtea reţine că termenul „numai” folosit de prevederile alin. (1) al art. 139 din Constituţie are semnificaţia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca forţă juridică, legii. În această categorie nu intră ordonanţele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniştrilor etc. A spune că expresia „numai” exclude posibilitatea adoptării de ordonanţe, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnă a adăuga la Constituţie.În acest sens sunt Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, Decizia nr. 70 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 20 iulie 1995, şi Decizia nr. 299 din 6 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 17 ianuarie 2002.Totodată, Curtea constată că şi susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate stabilesc obligaţii fiscale determinate în baza unei situaţii anterioare intrării sale în vigoare, fiind de natură a încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, este neîntemeiată. Curtea observă că dispoziţiile art. 21 alin. (3) lit. n) şi alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilesc cheltuielile ce au deductibilitate limitată şi cheltuielile nedeductibile, reglementări ce intră în competenţa exclusivă a legiuitorului.Astfel, prin stabilirea categoriilor de cheltuieli cu deductibilitate limitată şi a cheltuielilor nedeductibile, legiuitorul a acţionat în limitele acestei competenţe, reuşind să asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale sau principiului neretroactivităţii legii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) lit. n) şi alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tabu” – S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 12.917/225/2009 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește