DECIZIE nr. 122 din 3 februarie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 38 alin. (1) din Codul familiei



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 2 şi art. 38 teza întâi din Codul familiei", excepţie ridicată de Ileana Mihaela Boian (Husein) în Dosarul nr. 21.900/301/2006 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate au mai fost examinate în jurisprudenţa Curţii, aceasta respingând excepţia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 21.900/301/2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate "a dispoziţiilor art. 2 şi art. 38 teza întâi din Codul familiei".Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ileana Mihaela Boian (Husein) într-o cauză privind soluţionarea unui recurs împotriva unei decizii pronunţate într-o acţiune de divorţ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că dispoziţiile "art. 2 şi ale art. 38 teza întâi" din Codul familiei, aşa cum sunt formulate, sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în înţelesul dat de practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Autoarea excepţiei apreciază că, faţă de circumstanţele specifice cauzei de fapt deduse judecăţii, textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece "ar fi trebuit să cuprindă precizări şi criterii de evaluare, astfel încât acesta să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situaţia sa". Lipsa de precizie şi claritate a dispoziţiilor legale atacate afectează însăşi substanţa dreptului dedus judecăţii, aducând o atingere gravă dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi dreptului la viaţa de familie, ocrotit de art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală, raportat la art. 8 din Convenţie.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă apreciază că textele criticate sunt constituţionale, excepţia fiind neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 şi ale art. 38 teza întâi din Codul familiei sunt constituţionale, invocând în acest sens practica în materie a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, prevederile art. 2 şi ale art. 38 alin. (1) (şi nu "teza întâi") din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, texte legale care au următorul conţinut:– Art. 2: "Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material.";– Art. 38: "(1) Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă."Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (3) privitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 26 alin. (1) referitoare la obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 2 din Codul familiei reglementează relaţiile de familie, în sensul că acestea se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material. Pe de altă parte, art. 38 alin. (1) prevede situaţia când instanţa de judecată poate dispune desfacerea căsătoriei, şi anume când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Desigur, asupra temeiniciei motivelor concrete invocate în susţinerea unei cereri de divorţ, precum şi asupra tuturor probelor administrate în cauză, instanţa judecătorească este singura competentă să aprecieze şi să decidă în consecinţă, ceea ce nu conferă însă textelor de lege criticate caracter neclar sau imprecis. Acestea oferă cadrul legal unor noţiuni esenţialmente de ordin social şi moral, pentru a defini relaţiile de familie, pe de o parte, şi instituţia divorţului, pe de altă parte. În aceste limite legale, suficient de clare şi previzibile, judecătorul este singurul în măsură să aprecieze, pe baza motivelor invocate de părţi şi a datelor specifice fiecărui litigiu, dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Textele de lege criticate dau, prin urmare, expresie reglementărilor cuprinse la art. 48 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege". În plus, faţă de susţinerile autorului excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeaşi instanţă europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunţată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 38 alin. (1) din Codul familiei, excepţie ridicată de Ileana Mihaela Boian (Husein) în Dosarul nr. 21.900/301/2006 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește