DECIZIE Nr. 122 din 22 octombrie 1996

asupra constituţionalităţii Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor



Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 23 septembrie 1996, de către 25 de senatori, şi anume: domnii Ioan Turlacu, Ion Manea, Andrei Potcoava, Zoltan Hosszu, Nicolae Simescu, Gigel Grigore, Tiberiu Ştefan Incze, Mihail Buracu, Ion Coja, Ştefan-Traian Mocuta, Costel Gheorghiu, Teiu Paunescu, Ivan Sabin, Dumitru Calueanu, Mancia T. Mircea, Viorel Ilisiu, Ignat Florica Doina, Gheorghe Secara, Mircea Valcu, Gabor Kozsokar, Victor Apostolache, Gheorghe Rizescu, Crecan Augustin, Karoly Ferenc Szabo şi Teodor Ardelean, în legătură cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, în cadrul procedurii de adoptare a Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor.În sesizare se arata ca motivele obiectiei de neconstituţionalitate sunt de ordin procedural şi privesc modul cum s-a desfăşurat şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 septembrie 1996. Se susţine ca modul în care s-a desfăşurat dezbaterea încalcă prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 54 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, deoarece, în situaţia în care raportul comisiei de mediere, în ansamblul sau, nu a întrunit cvorumul prevăzut de lege, într-una dintre Camere, ar fi trebuit ca, în şedinţa comuna a Parlamentului, să fie supus votului întregul raport al Comisiei de mediere şi nu numai textele aflate în divergenta. În sprijinul celor arătate sunt invocate şi deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale, şi anume: Decizia nr. 62 din 13 iunie 1995 şi Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995. Prin nerespectarea reglementărilor invocate, se considera ca textele din cuprinsul actului normativ nu au dobândit putere de lege. În sensul celor arătate, se precizează ca, în Senat, cu excepţia art. 42 alin. (1) din lege, propunerile Comisiei de mediere au fost admise "text cu text", dar, în ansamblu, "raportul de mediere nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea unei legi organice".Potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului spre a-şi prezenta punctele de vedere.În punctul de vedere al Camerei Deputaţilor se considera ca obiecţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, pentru adoptarea în forma definitivă a Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în şedinţa comuna a celor două Camere, facindu-se aplicarea corecta a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie. În şedinţa comuna – se precizează în continuare – divergenţele "au fost eliminate punct cu punct, cu votul majorităţii cerute de lege pentru o lege organică, ceea ce a făcut inutila supunerea raportului Comisiei de mediere unui vot în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului". Deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale la care fac referire semnatarii obiectiei de neconstituţionalitate se considera că nu contrazic, ci, dimpotriva, confirma modul de interpretare şi aplicare de către cele două Camere a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie.În punctul de vedere al Senatului se considera ca, potrivit practicii parlamentare, "validată de hotărârile Curţii Constituţionale", ar fi fost necesară "supunerea la vot a raportului de mediere în cadrul unei şedinţe comune a Parlamentului".Guvernul nu şi-a comunicat punctul de vedere.CURTEA,având în vedere sesizarea grupului de senatori, punctul de vedere al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, raportul judecătorului-raportor, prevederile Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, ale Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea este competenţa să se pronunţe asupra obiectiei de neconstituţionalitate, care s-a înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională exercita controlul de constituţionalitate asupra legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ arătate, între care şi un număr de cel puţin 25 de senatori. Întrucît, prin dispoziţiile arătate, nu s-a făcut nici o distincţie între controlul constituţionalităţii substanţei reglementării şi controlul constituţionalităţii procedurii de adoptare a legii, rezultă ca obiectul controlului de constituţionalitate priveşte ambele aspecte, deci atât constituţionalitatea intrinseca sau interna, cît şi cea extrinseca sau externa. Cei 25 de senatori au sesizat tocmai încălcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie privind procedura care trebuie urmată atunci când comisia paritara, constituită în vederea medierii, nu ajunge la un acord sau când una dintre Camere nu aproba raportul Comisiei de mediere.Potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie, în şedinţa comuna a Camerelor se supun dezbaterii "textele aflate în divergenta", pentru a se adoptă "textul definitiv", cu votul majorităţii prevăzute, după caz, la art. 74 alin. (1) sau (2) din Constituţie. Este adevărat ca art. 76 alin. (2) din Constituţie se referă şi la situaţia în care una dintre Camere "nu aproba raportul Comisiei de mediere". Aceasta precizare trebuie însă corelata cu celelalte elemente din structura aceloraşi dispoziţii, anume ca, în şedinţa comuna, Camerele se pronunţa asupra "textelor aflate în divergenta". Prin urmare, în principiu, Camerele nu dezbat şi nu hotărăsc asupra raportului Comisiei de mediere, ci doar asupra textelor din acest raport rămase încă în divergenta. Camerele, în şedinţa lor comuna, ar urma să se pronunţe asupra întregului raport, numai dacă una dintre ele, respingând raportul, nu a admis nici una dintre propunerile Comisiei de mediere, dar nu şi atunci când unele dintre aceste propuneri au fost însuşite prin votul exprimat asupra lor, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile constituţionale. Astfel, admiţând ca, deşi Camerele au adoptat, cu respectarea majorităţii prevăzute de Constituţie, unele dintre textele propuse în raportul Comisiei de mediere, în şedinţa comuna a acestora urmează să se supună dezbaterii şi aprobării întregul raport, ar echivala cu a considera ca ineficiente şi deci inutile dezbaterile şi votul punctual al fiecărei Camere asupra textelor propuse de comisie, înainte de supunerea la vot a întregului raport. Textele din raport, însuşite prin vot şi în condiţiile prevăzute de legea fundamentală de către fiecare Cameră, trebuie considerate ca fiind dobîndite, exprimind voinţa Camerelor de a rezolva unele dintre divergenţele existente între acestea, procesul medierii continuind numai asupra a ceea ce încă a rămas în divergenta. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin deciziile ei adoptate în aceeaşi problema de constituţionalitate. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 19 iunie 1995, s-a spus, între altele: "Împrejurarea ca, în final, raportul Comisiei de mediere a fost aprobat cu o majoritate ce nu era absolută nu înseamnă ca divergenţele au rămas intacte, ca şi cum nici comisia, nici raportul sau nu ar fi existat. O asemenea concluzie ar contrazice hotărârile succesive luate regulamentar prin vot de către Senat pentru aprobarea fiecărei propuneri cuprinse în raportul de mediere vizind concilierea tuturor divergentelor". Ca urmare, s-a spus în aceeaşi decizie, "în şedinţa comuna a Camerelor, convocată potrivit art. 76 din Constituţie, reluarea dezbaterilor fără a se tine seama de propunerile Comisiei de mediere, acceptate de cele doua adunări legiuitoare, nu se mai justifica". Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, reia considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995.Întrucît art. 54 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, adoptat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 3 martie 1992, are în esenta o redactare identică cu aceea a art. 76 alin. (2) din Constituţie, examinarea prevederilor regulamentului nu poate conduce la o alta concluzie decît aceea la care s-a ajuns prin examinarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie.Aceste considerente de principiu nu acoperă însă în întregime situaţia invocată de autorii obiectiei de neconstituţionalitate, situaţie care diferă în anumite privinte de ipotezele examinate.Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor, fiind o lege organică, ea trebuia adoptată, conform dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, cu majoritate absolută.În fapt, ca urmare a adoptării Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor în redactari diferite de către cele două Camere, s-a instituit o comisie de mediere, care, în unele situaţii, a optat pentru textul adoptat de Senat, în alte situaţii ea a optat pentru textul adoptat de Camera Deputaţilor şi, în fine, a propus unele texte proprii. Cu excepţia art. 42 alin. (1) din lege, Senatul şi-a insusit propunerile Comisiei de mediere, prin vot punctual asupra acestora, dar, uneori, cu majoritate absolută, alteori cu majoritate simpla. În final, cu 62 de voturi pentru, 21 de voturi împotriva şi 21 de abtineri, Senatul nu a adoptat raportul Comisiei de mediere, neintrunindu-se majoritatea absolută impusa de caracterul organic al legii.Astfel cum rezultă din stenograma şedinţei Senatului din 7 mai 1996, unele dintre propunerile Comisiei de mediere au fost adoptate cu majoritate absolută, asa cum stabileşte art. 74 alin. (1) din Constituţie, cît priveşte adoptarea legilor organice. În sensul celor arătate, textele astfel adoptate nu mai trebuie supuse dezbaterii şi votului în şedinţa comuna a Camerelor, chiar dacă, în final, raportul Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritate absolută, întrucît, prin adoptarea respectivelor texte, practic, efectiv unele divergenţe au fost soluţionate. În condiţiile în care, însă în final, raportul Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritatea absolută, textele propuse în raport, adoptate numai cu majoritate simpla sau pur şi simplu neadoptate – cum a fost cazul textului art. 42 alin. (1) din lege – rămân în divergenta, ele nefiind rezolvate cu respectarea procedurilor constituţionale. Prin urmare, aceste texte rămase în divergenta trebuie în mod necesar să facă obiectul dezbaterii şi al votului în şedinţa comuna, pentru a se adoptă, asa cum se prevede în art. 76 alin. (2) din Constituţie, "textul definitiv". Dacă, dimpotriva, deşi unele texte nu au fost adoptate cu majoritate absolută sau nu au fost pur şi simplu adoptate, în final, raportul Comisiei de mediere ar fi fost totuşi adoptat, în întregime, cu majoritate absolută, s-ar fi putut considera ca astfel toate divergenţele au fost rezolvate în sensul celor propuse prin raportul adoptat şi, în consecinţa, nu se justifica aprobarea încă o dată a aceluiaşi raport în şedinţa comuna.În situaţia invocată, asa cum rezultă din stenograma şedinţei Senatului din 30 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 81 din 10 mai 1996, unele dintre textele propuse prin raportul Comisiei de mediere au fost adoptate numai cu majoritate simpla (de exemplu, textele propuse la pct. 9, 9 bis, 11, 22, 26, 28, 37 şi 40 din raport), iar art. 42 alin. (1) din lege nu a fost adoptat nici măcar cu majoritate simpla. Raportul Comisiei de mediere fiind, în final, respins în întregime, textele respective au rămas, evident, în divergenta.În şedinţa comuna a Camerelor, asa cum rezultă din stenograma publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 145 din 20 septembrie 1996, s-a supus votului numai textul art. 42 alin. (1) din lege, acesta neintrunind majoritatea absolută. Or, în sensul celor arătate, trebuia să se supună dezbaterii şi votului toate textele care, efectiv, au rămas în divergenta, prin neadoptarea lor în şedinţa Senatului potrivit procedurilor constituţionale şi ca urmare a respingerii în întregime a raportului Comisiei de mediere.În aceste condiţii, obiecţia de neconstituţionalitate este intemeiata, întrucît nu s-au respectat procedurile constituţionale de adoptare a legii.Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 76 alin. (2) şi ale art. 144 lit a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Constata ca Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor este neconstitutionala.Prezenta decizie se comunică Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute la art. 145 alin. (1) din Constituţie, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Deliberarea a avut loc la data de 22 octombrie 1996 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește