DECIZIE nr. 122 din 19 februarie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1, art. 299, art. 317, art. 318 şi art. 322 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1, 299, 317, 318 şi 322 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Şerban Marian în Dosarul nr. 5.642/62/2007 al Tribunalului Braşov – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă apărătorul autorului excepţiei, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Apărătorul autorilor excepţiei solicită admiterea acesteia, susţinând oral concluziile scrise depuse la instanţa care a sesizat Curtea.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5.642/62/2007 Tribunalul Braşov – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1, art. 299, art. 317, art. 318 şi art. 322 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată într-o cauză având ca obiect o contestaţie în anulare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece din conţinutul lor rezultă că justiţiabilul care a avut o soluţie favorabilă la instanţa de fond într-o cauză ce nu este supusă apelului nu are nicio cale de atac împotriva unei hotărâri defavorabile pronunţate în recurs. În felul acesta, pentru partea care nu a declarat recurs, pentru că nu avea interes deoarece câştigase procesul în faţa instanţei de fond, procesul se rezumă la un singur grad de jurisdicţie, şi anume judecata la prima instanţă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil. Pe de altă parte, în baza prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 282^1, 299, 317, 318 şi 322 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 282^1: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege.Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel.";– Art. 299: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.Recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel.";– Art. 317: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.";– Art. 318: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.";– Art. 322: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;3. dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă;4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză;5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere;7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate;Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;8. dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa;9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate."Excepţia este raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. Autorul excepţiei apreciază că se aduce atingere şi prevederilor art. 6 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, însă Curtea observă că, în realitate, autorul face referire la dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, textele de lege criticate sunt norme de procedură pe care legiuitorul este abilitat să le instituie în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu condiţia ca acestea să nu contravină principiilor consacrate de Legea fundamentală.Curtea reţine că atât accesul la justiţie, cât şi folosirea căilor de atac se exercită în formele şi condiţiile procedurale instituite prin lege. Astfel, chiar dacă recursul este declarat de partea potrivnică, autorul excepţiei are dreptul de a-şi formula apărările pe care le consideră necesare şi de a combate probele adversarului în faţa instanţei care judecă această cale de atac.Totodată, Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.De asemenea, Curtea a statuat prin Decizia nr. 522 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 noiembrie 2005, că prin dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale nu s-a prevăzut obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie şi că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că, fiind vorba despre un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975).Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1, art. 299, art. 317, art. 318 şi art. 322 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Şerban Marian în Dosarul nr. 5.642/62/2007 al Tribunalului Braşov – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește