DECIZIE nr. 122 din 11 aprilie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorVlad Mihai Cercel – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lidia Peter, Cristian Bojinca, Valentino Acatrinei şi Rodica Fesiuc în Dosarul nr. 9/2002 al Curţii Supreme de Justiţie – Completul de 9 judecători.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Arata ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu anihileaza dreptul la o cale de atac, ci recunosc acest drept în alte condiţii decât cele generale. Potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie procedura de judecată, precum şi modalităţile de exercitare a căilor de atac sunt de competenţa legiuitorului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu au legătură cu cauza, întrucât acestea privesc arestarea preventivă, iar nu modalităţile de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în general.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 25 ianuarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 9/2002, Curtea Suprema de Justiţie Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lidia Peter, Cristian Bojinca, Valentino Acatrinei şi Rodica Fesiuc, recurenti în cadrul dosarului menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca limitarea, prin dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, a dreptului de recurs împotriva încheierii prin care Curtea Suprema de Justiţie Secţia penală a respins ca inadmisibila cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală este neconstitutionala, deoarece restrânge într-un mod nejustificat accesul la justiţie, incalcand astfel şi dreptul la un proces echitabil.Curtea Suprema de Justiţie – Completul de 9 judecători, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul a comunicat Curţii punctul sau de vedere în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este nefondata.În motivarea acestui punct de vedere arata ca dispoziţiile criticate sunt în concordanta atât cu prevederile constituţionale, cat şi cu cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece prin încheierile la care se referă art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu se soluţionează fondul procesului. Având un caracter intermediar, aceste încheieri pot fi atacate o dată cu hotărârile prin care se soluţionează cauza, astfel ca prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie. De asemenea, nu sunt incalcate prevederile art. 5 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu ingradesc în nici un fel dreptul la libertate, prevăzut la art. 5 din convenţie, şi nici nu afectează garanţiile legate de existenta unui tribunal independent şi impartial, prevăzute la art. 6.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs." Prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt următoarele:– art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";– art. 125: "(1) Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. … (3) Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege." … De asemenea, în susţinerea excepţiei se invoca şi prevederile art. 5, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţa, şi ale art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este neîntemeiată în sensul celor ce se vor arata în continuare.Stabilirea procedurii de judecată, inclusiv a procedurii recursului, este data, prin art. 125 din Constituţie, în competenţa legiuitorului. La fel, potrivit art. 128 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.Vazand şi prevederile art. 51 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 20 alin. (1), se înţelege ca legiuitorul are obligaţia sa reglementeze procedura de judecată şi, în acest cadru, exercitarea căilor de atac, în limitele prevăzute de Legea fundamentală şi de tratatele internaţionale privind drepturile omului. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ca încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau cu decizia atacată, legiuitorul a acţionat în limitele competentei sale, prevăzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus.În acelaşi mod a procedat legiuitorul în reglementarea apelului, dispunând, prin art. 261 alin. 2 din Codul de procedură penală, ca încheierile date în prima instanţa pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul.Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifica prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale".Susţinerea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate conform căreia prin dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală se încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, precum şi cele ale art. 125, privind instanţele judecătoreşti, este nefondata deoarece textul legal criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate. Dimpotriva, legea asigura accesul persoanelor interesate la justiţie, prin reglementarea posibilităţii exercitării recursului împotriva încheierilor pronunţate de instanţa, o dată cu exercitarea recursului împotriva sentinţei sau a deciziei atacate.Textul criticat nu contravine nici art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la dreptul la libertate şi la siguranţa, iar nu la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, şi nici art. 6 din aceeaşi convenţie, care, prin consacrarea principiului celeritatii procesului judiciar, permite adoptarea de către statele părţi la convenţie a unor reglementări, ca cea prevăzută de art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, menite sa împiedice prelungirea judecării cauzelor peste limitele unui termen rezonabil.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lidia Peter, Cristian Bojinca, Valentino Acatrinei şi Rodica Fesiuc în Dosarul nr. 9/2002 al Curţii Supreme de Justiţie – Completul de 9 judecători.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 aprilie 2002.PREŞEDINTEprof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent,Vlad Mihai Cercel────────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește