DECIZIE Nr. 121 din 16 noiembrie 1994

Vasile Gionea – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorMiklos Fazakas – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului declarat de Liga Democratica pentru Dreptate din România şi Panaitescu Edmond împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67 din 13 iunie 1994. La apelul nominal se prezintă Florenta Gogaia, pentru Liga Democratica pentru Dreptate din România, şi George Antonescu, pentru Panaitescu Edmond. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă ca recursul este declarat în termen şi motivat. Dosarul fiind în stare de judecată, preşedintele completului acorda cuvintul recurentilor. Florenta Gogaia, pentru Liga Democratica pentru Dreptate din România, solicita admiterea recursului şi modificarea deciziei pentru motivele invocate în cererea de recurs. George Antonescu se raliaza concluziilor puse de reprezentanta Ligii Democratice pentru Dreptate din România. Procurorul solicita respingerea recursului, considerind că nu exista motive care să ducă la nulitatea deciziei. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd decizia atacată cu recurs, motivele invocate, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Prin Decizia nr. 67 din 13 iunie 1994, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii nr. 29/1990, ridicată de Panaitescu Edmond şi Liga Democratica pentru Dreptate din România în Dosarul nr. 1441/1993 al Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ. În motivarea deciziei s-au reţinut, în esenta, următoarele : stabilirea, prin Legea nr. 29/1990, a numai doua grade de jurisdicţie, fond şi recurs, este în concordanta cu art. 128 din Constituţie ; neconstituţionalitatea excepţiei prevăzute de art. 4 din Legea nr. 29/1990, referitoare la art. 3 din aceeaşi lege, a fost soluţionată definitiv de Curtea Constituţională care, prin Decizia Plenului nr. 34/1993, a constatat ca aceasta excepţie este abrogată potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie ; împrejurarea ca reglementarea contenciosului administrativ nu s-a făcut printr-o lege organică nu încalcă dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, deoarece, la data adoptării ei, pe plan constituţional, nu exista distincţia dintre legea organică şi legea ordinară, iar Legea nr. 59/1993, prin care s-a modificat Legea nr. 29/1990, a fost adoptată ca lege organică. Prin recursul declarat de Liga Democratica pentru Dreptate din România şi Panaitescu Edmond, se critica aceasta soluţie, invocindu-se următoarele motive – nulitatea de drept a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67/1994 şi a Încheierii din 1 iunie 1994, deoarece Curtea ar fi în incompatibilitate de a soluţiona litigiul, fiind incompetenta material, întrucît litigiul pune în discuţie vinovăţia unor persoane ce ocupa funcţii de autoritate (Preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului, procurorul general, primul-ministru etc.); legea a fost incalcata datorită nemotivarii respingerii cererii de cercetare la faţa locului, necitarii Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului, nesemnarii deciziei de către toţi judecătorii, necomunicarii acţiunii şi excepţiei ridicate părţilor interesate; – omisiuni esenţiale, întrucît nu s-ar fi ţinut seama de raportul întocmit de judecătorul-raportor şi, în modalitatea actuala, Legea nr. 29/1990 nu se poate numi lege, iar aceasta, după modificare, nu a fost republicată, având ca efect ca secţiile de contencios administrativ funcţionează în afară legii; – nu s-a stabilit dacă faptele caracterizate de recurenti ca abuzuri ori corupţie sunt de competenţa instanţelor penale sau a celor de contencios administrativ; de asemenea, nu este stabilit "ce urmare au cauzele" în care instanţele, sesizate potrivit Legii nr. 1/1967, au constatat infracţiuni şi nu exista nici o preocupare pentru punerea unei stavile la ceea ce recurentii desemnează ca fiind "crima de stat organizată". S-a mai susţinut ca, ţinând seama de natura faptelor săvârşite şi de calitatea persoanelor invinuite, competenţa materială aparţine Curţii Supreme de Justiţie, mentionindu-se şi ceea ce aceasta trebuie să facă pentru început, şi anume sa oblige Parlamentul sa elaboreze o lege organică a contenciosului administrativ şi să constate nulitatea de drept a Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, sa oblige "aparatul de stat" să respecte legea şi sa ia măsuri pentru soluţionarea cauzei penale ce interesează pe Panaitescu Edmond. De asemenea, recurentii solicita să se dispună citarea şi a Camerelor Parlamentului şi a Guvernului, iar citarea să se facă cu copia acţiunii şi a excepţiilor, precum şi a documentaţiei privind etapele infracţiunii, Curtea să se pronunţe asupra capetelor de cerere ridicate şi să-şi decline competenţa în favoarea Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie. Recursul nu este întemeiat. Susţinerea facuta, în sensul că decizia atacată este nulă de drept, deoarece, în speta, se pune în discuţie vinovăţia unor persoane ce ocupa funcţii de autoritate în stat şi, deci, competenţa materială aparţinând Curţii Supreme de Justiţie, nu poate fi primită. Într-adevăr, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale, potrivit art. 144 din Constituţie, iar, în cauza de faţa, Curtea a fost sesizată, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, de către Curtea Suprema de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, ridicată de recurenti în Dosarul nr. 1441/1993 al instanţei respective. Cererea de declinare în favoarea Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie contravine prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, iar motivele invocate nu au nici o legătură cu litigiul ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, fiind, de principiu, ca în cadrul contenciosului constituţional se analizează legitimitatea constituţională a unui text de lege, şi nu invinuirile aduse unor persoane. De asemenea, susţinerea cu privire la nulitatea Încheierii din 1 iunie 1994, întrucît prima instanţa nu a motivat respingerea cererii de cercetare la faţa locului, nu este intemeiata, deoarece, astfel cum rezultă din încheierea respectiva, recurentii nu au formulat o asemenea cerere. Nici criticile legate de citarea şi comunicarea actelor dosarului Camerelor Parlamentului şi Guvernului nu sunt fondate, acestea fiind formulate cu ignorarea specificului procedurii contenciosului constituţional. Totodată, împrejurarea ca decizia Curţii Constituţionale nu este semnată de toţi membrii completului de judecată nu poate duce la admiterea recursului, deoarece, potrivit art. 32 alin. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, deciziile "se certifica de preşedintele Curţii sau al completului şi de magistratul-asistent care a participat la dezbateri" şi numai minuta deciziei se semnează de toţi judecătorii. Nu corespunde realităţii nici susţinerea facuta de recurenti în sensul că instanţa a omis sa ţină seama de raportul întocmit de judecătorul-raportor, din considerentele deciziei rezultind ca au fost analizate toate aspectele ridicate prin excepţie şi tratate în respectivul raport. În legătură cu Legea nr. 29/1990, în mod întemeiat s-a motivat în decizia recurată ca, fiind anterioară Constituţiei, distincţia dintre legea organică şi cea ordinară nu îi este aplicabilă, asa încât susţinerea recurentilor ca aceasta reglementare nu ar mai putea fi considerată lege este nefondata, mai ales ca toate legile adoptate de Parlamentul anterior au fost votate cu majoritatea prevăzută de actuala Constituţie pentru legile organice. Cu privire la celelalte "critici"invocate de recurenti – Curtea Suprema de Justiţie sa oblige Parlamentul de a elabora o lege organică a contenciosului administrativ şi să constate nulitatea de drept a Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, sa oblige "aparatul de stat" să respecte legea şi sa ia măsuri pentru soluţionarea cauzei penale ce interesează pe Panaitescu Edmond – se constată că acestea nu se referă la decizia pronunţată, ci reprezintă cereri ale recurentilor ce exced competenţa Curţii Constituţionale, soluţionarea lor fiind legată de prerogativele altor autorităţi publice. De altfel, trebuie menţionat ca prin motivele de recurs nu se critica decizia în ce priveşte respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată, astfel încât, sub acest aspect, recursul este lipsit de obiect. Examinînd şi din oficiu decizia recurată, se constată că nu sunt motive care să justifice modificarea ei şi, ca atare, recursul urmează a fi respins. Vazind şi prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Liga Democratica pentru Dreptate din România şi Panaitescu Edmond împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67 din 13 iunie 1994. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 1994. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Constantin Burada–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește