DECIZIE nr. 121 din 1 februarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Free Sensation” – S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 2.067/94/2010 al Judecătoriei Buftea.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.067/94/2010, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Free Sensation” – S.R.L. din Otopeni, într-o cauză civilă având ca obiect emiterea unei somaţii de plată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 reglementează o procedură specială a unei cereri având ca obiect pretenţii, alta decât procedura reglementată de Codul de procedură civilă, şi astfel procedura dreptului comun, reglementată printr-o lege organică, a fost modificată de o ordonanţă de urgenţă. De asemenea, autorul este nemulţumit de faptul că prin prevederile art. 13 din actul menţionat se înlocuieşte calea de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, respectiv apelul sau recursul, cu o „aşa numită cerere în anulare”.Judecătoria Buftea opinează în sensul că excepţia este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatului Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, s-a mai pronunţat prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituţionale. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 702 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010, Decizia nr. 1.490 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009.Astfel, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanţa criticată.De principiu, Curtea a statuat că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) şi ale art. 129 din Constituţie, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.De altfel, în mod evident, procedura ce face obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 se desfăşoară într-un cadru procesual menit să asigure toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil, iar debitorul are la îndemână suficiente mijloace procedurale pentru a-şi apăra interesele.De asemenea, Curtea a constatat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă, evident, o cale de atac împotriva ordonanţei. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie, într-adevăr, în măsura în care textul constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de «căi de atac», fără a le identifica şi a le caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca în considerarea anumitor particularităţi să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacţională adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.Pe de altă parte, Curtea constată că reglementarea acestei căi de atac constituie expresia aplicării în plan legislativ a garanţiei constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, în condiţiile în care creditorul, în cazul în care i s-a respins cererea, are posibilitatea de a formula, potrivit dreptului comun, o acţiune în pretenţii prin care îşi poate valorifica dreptul, în virtutea egalităţii de arme care guvernează procesul civil, apare ca justă şi echitabilă şi punerea la dispoziţia debitorului a cererii în anulare a ordonanţei de plată.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Free Sensation” – S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 2.067/94/2010 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește