DECIZIE Nr. 120 din 16 noiembrie 1994

Vasile Geonea – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorMiklos Fazakas – judecătorIon Filipescu – judecătorIoan Muraru – judecătorRaul Petrescu – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului declarat de către Societatea Comercială "Germa-Rom-Trans" – S.R.L. Zalau împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66 din 13 iunie 1994. La apelul nominal a lipsit recurenta. Procedura de citare legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă ca recursul este declarat în termen şi motivat. Procurorul pune concluzii de respingere a recursului. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd decizia atacată cu recurs, motivele invocate, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Prin Decizia nr. 66 din 13 iunie 1994, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine, invocată de Societatea Comercială "Germa-Rom-Trans" – S.R.L. în Dosarul nr. 3005/1993 al Judecătoriei Zalau. În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenta, ca art. 41 alin. (2) teza a II-a din Constituţie se referă în mod expres la cetăţenii străini sau apatrizi, iar dispoziţia avută în vedere de art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991, potrivit art. 3 din aceeaşi lege, priveşte persoanele fizice sau persoanele juridice cu domiciliul ori, după caz, cu sediul în străinătate, situaţie în care interdicţia din textul contestat este în concordanta cu prevederile constituţionale. Prin recursul formulat de Societatea Comercială "Germa-Rom-Trans" – S.R.L. Zalau se critica aceasta decizie pentru următoarele motive: amînarea pentru a doua oara a pronunţării este nelegală, fiind contrară art. 20 din Codul de procedură civilă şi, ca atare, are drept consecinţa nulitatea absolută a deciziei; datorită inconsecventei în motivarea deciziei, prin extinderea interpretării interdicţiei stabilite în art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991 şi la persoanele juridice cu sediul în străinătate, se încalcă principiul egalităţii în drepturi; din considerentele deciziei criticate se poate trage concluzia ca nici o societate cu participare de capital străin nu va putea dobîndi terenuri în România, or, societatea fiind de naţionalitate română are toate drepturile şi obligaţiile pe care le are şi o societate cu asociaţi numai români, deci va putea dobîndi în proprietate şi bunuri imobile. Recursul nu este întemeiat. În legătură cu prima critica adusă deciziei se constată că, potrivit art. 16 din Legea nr. 47/1992, procedura jurisdicţională prevăzută de lege se completează cu regulile proceduri civile, în măsura în care este sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale, iar compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte. Art. 260 din Codul de procedură civilă prevede că, dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amina pentru un termen pe care preşedintele îl va anunta şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile. Rezultă deci ca textul nu exclude posibilitatea aminarii pronunţării de mai multe ori, singura obligaţie pentru instanţa fiind anunţarea ei şi nedepasirea, pentru fiecare amînare, a termenului de 7 zile. De asemenea, o dispoziţie similară exista şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale care prevede în art. 30 ca pronunţarea se poate amina pentru o altă dată, ţinând seama de urgenta cauzei. De aceea, primul motiv de recurs nu este fondat. Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat, se constată că nici acesta nu este întemeiat. Într-adevăr, interdicţia pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate de a putea dobîndi dreptul de proprietate asupra terenurilor, prevăzută în art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991, nu este neconstitutionala ci, dimpotriva, este în deplina concordanta cu art. 41 alin. (2) din Constituţie, astfel cum corect s-a reţinut de către prima instanţa. În ce priveşte invocarea în recurs a art. 16 din Constituţie, se retine că nu este concludenta în speta, ţinând seama de faptul ca aceasta dispoziţie constituţională se referă exclusiv la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Referitor la al treilea motiv de recurs, este de menţionat ca, în realitate, se reintereaza susţinerea facuta în faţa instanţei de fond în sensul că, în speta, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991, deoarece, fiind vorba de o societate comercială română cu participare străină, aceasta poate avea în proprietate şi terenuri. Nici acest motiv de recurs nu este fondat, întrucît, astfel cum s-a reţinut corect prin decizia criticata, interpretarea textelor de lege, chiar dacă este legată şi de respectarea unei prevederi constituţionale, este de competenţa instanţei judecătoreşti, iar controlul acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac. De altfel, aceasta este practica constanta a Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din Decizia nr. 42/1993 şi din Decizia nr. 5/1993, asa încât solicitarea recurentei de a se da o interpretare obligatorie a art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991 nu poate fi primită. Examinînd şi din oficiu decizia recurată, se constată că nu sunt motive care să justifice modificarea ei, astfel încât recursul urmează a fi respins. Vazind şi prevederile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 3, 13 alin. (1) lit. A. c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992. CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Germa-Rom-Trans" – S.R.L. Zalau împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66 din 13 iunie 1994 Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 1994. p. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,acad.prof.dr.doc. Ion FilipescuMagistrat-asistent,Constantin Burada––––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește