DECIZIE nr. 12 din 9 februarie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, ridicată de Societatea Comercială „Cepes Escargot” – S.R.L. din Arad în Dosarul nr. 2.732/1998 al Judecătoriei Arad.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 1999, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 ianuarie 1999 şi apoi pentru 4 februarie 1999 şi, respectiv, pentru data de 9 februarie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 5 mai 1998, pronunţată în Dosarul nr. 2.732/1998, Judecătoria Arad a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, ridicată de Societatea Comercială „Cepes Escargot” – S.R.L. din Arad. În motivarea excepţiei se arata ca aceste dispoziţii încalcă normele prevăzute la art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. Potrivit art. 1 din Legea nr. 32/1968, contravenţia este definită ca fapta ce prezintă un grad de pericol social mai mic decât infracţiunea, de unde rezultă ca şi amenda contravenţională nu poate depăşi în nici un caz maximul general al amenzii penale, care, conform art. 53 pct. 1 lit. c) din Codul penal, este de 50.000.000 lei. Art. 3 din aceeaşi lege impune instituirea prin norma specială a unui minim şi a unui maxim al amenzii contravenţionale. Or, art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 infrange aceste dispoziţii legale, prin aceea ca prevede limite ale amenzii contravenţionale cu mult mai mari decât limitele generale ale amenzii penale şi calculul lor se face pe bază de cote procentuale progresive, ceea ce conduce la amenzi nelimitate. Se mai susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, care prevede că infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. În sprijinul acestui argument este invocată jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a extins garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului la toate categoriile de pedeapsa, deci şi la sancţiunile contravenţionale, al căror regim trebuie asadar reglementat prin lege organică. În sfârşit, se susţine ca art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 violeaza şi principiul constituţional al proportionalitatii, prevăzut la art. 49 alin. (2), prin aceea ca operează o restrangere a libertăţii comerţului, instituind sancţiuni exorbitante în reglementarea disciplinei financiare.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, instanţa considera ca art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 nu contravine art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie. Se arata ca, deşi textul criticat „stabileşte, cu titlu de amenda contravenţională, cote procentuale progresive, ceea ce duce la aplicarea unei amenzi exigente, acestea vin în ajutorul intaririi disciplinei financiare valutare”. Nu se poate face paralela între contravenţie şi infracţiune, deoarece în răspunderea penală sunt angajate persoanele fizice, nu cele juridice şi, de asemenea, „nu se poate separa patrimoniul unei persoane juridice, care este distinct de cel al persoanei fizice”. Legiuitorul a consacrat contravenţiei care prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea un cadru juridic special care vizează preponderent persoanele juridice.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel se arata ca, în ceea ce priveşte susţinerea ca textul criticat, modificând sistemul de amenzi din sume fixe în sume procentuale, ar infrange norma de principiu stabilită prin art. 3 din Legea nr. 32/1968, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia Plenului nr. 9 din 24 ianuarie 1995, în sensul că nu exista interdicţie constituţională referitoare la libertatea de opţiune a legiuitorului. Cu referire la susţinerea privind necesitatea stabilirii sancţiunilor contravenţionale, în speta amenzi, prin lege organică, se arata ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocată de autorul excepţiei, nu impune legiuitorului anumite obligaţii în raport cu categoria legii prin care sunt reglementate contravenţiile, ci cere acestuia să respecte principiul legalităţii sanctionarii contravenţiilor şi să asigure totalitatea garanţiilor procesuale impuse de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Aceasta excepţie are ca obiect dispoziţiile art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, care prevăd:"În cazul constatării nerespectării termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Băncii Naţionale a României, eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenţionale, reprezentând:– 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;– 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice;– 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depăşeşte primele 60 de zile de întârziere.În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenţiei.În cazul depăşirii termenului de la alineatul precedent, penalităţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanţă, se majorează cu 50% .”Cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999. Prin aceasta decizie, Curtea cu majoritate de voturi, a respins excepţia de neconstituţionalitate, retinand în esenta următoarele:Dispoziţiile textului atacat nu infrang prevederile de principiu ale art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968, referitoare la deosebirea de gravitate dintre infracţiuni şi contravenţii şi obligativitatea stabilirii unor limite minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 9 din 24 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995, s-a statuat că nu exista nici o interdicţie constituţională care să limiteze libertatea de opţiune a legiuitorului în ceea ce priveşte modificarea sistemului de amenzi din sume fixe în sume procentuale. Art. 3 din Legea nr. 32/1968, invocat în susţinerea neconstitutionalitatii, se referă exclusiv la contravenţiile reglementate prin hotărâri ale Guvernului sau prin acte normative ale autorităţilor publice locale, pe când contravenţiile prevăzute la art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 fac parte din sfera contravenţiilor reglementate prin lege, ele având deci un temei legal diferit de cel al contravenţiilor din prima categorie. În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, potrivit cărora infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, s-a arătat ca art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 stabileşte, în cadrul măsurilor de consolidare a regimului valutar şi de intarire a disciplinei financiare, contravenţii privind încălcarea obligaţiei de repatriere a sumelor în valută. Aceasta este o problemă de ordin financiar din sfera regimului valutar, care nu intră în domeniul de reglementare al legii organice. S-a arătat ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, bazată pe interpretarea art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, nu este de natura a sprijini solicitarea autorului excepţiei, deoarece aceasta nu permite concluzia ca regimul juridic al sancţiunilor contravenţionale se confunda în totalitate cu cel al sancţiunilor penale. Scopul interpretării date dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul că noţiunea acuzaţie în materie penală include şi domeniul contraventional, a fost acela de a asigura aceleaşi garanţii procesuale celor învinuiţi de săvârşirea unei contravenţii, precum şi celor învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni. În sfârşit, s-a reţinut ca principiul proportionalitatii nu este aplicabil în cauza, întrucât dispoziţiile art. 49 din Constituţie sunt cuprinse în titlul I cap. II referitor la drepturile şi libertăţile fundamentale şi privesc, prin conţinutul lor, domeniul acestor drepturi şi libertăţi, pe când art. 134, care la alin. (2) lit. a) stabileşte obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, se regaseste în titlul IV al Constituţiei – Economia şi finanţele.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura să justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată prin Decizia nr. 161/1998 îşi menţine valabilitatea şi în acest dosar.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, ridicată de Societatea Comercială „Cepes Escargot” – S.R.L. din Arad în Dosarul nr. 2.732/1998 al Judecătoriei Arad.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu─────────────-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește