DECIZIE Nr. 12 din 8 martie 1994

Vasile Gionea – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorAntonie Iorgovan – judecătorIoan Muraru – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorAlexandru Grigorie – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent.Pe rol soluţionarea asupra recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 13 octombrie 1993. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 22 februarie 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 8 martie 1994. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin rechizitoriul nr. 454/P/1992 al Procuraturii Timiş, Cristi Ioan Valeriu a fost trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunii de furt în paguba avutului obştesc – art. 224 din Codul penal, cauza formind obiectul dosarului nr. 8545/1992 al Judecătoriei Timişoara. În faţa judecătoriei, la termenul din 26 octombrie 1992, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a titlului IV din Codul penal, susţinând ca, prin sancţionarea mai aspra a infracţiunilor împotriva avutului obştesc, se încalcă egalitatea de tratament şi protecţie a celor două forme de proprietate şi că nu se poate asimila avutul societăţilor comerciale cu capital de stat (integral sau mixt) cu avutul public. Prin Decizia nr. 53 din 13 octombrie 1993, Curtea a admis excepţia ridicată de inculpatul Cristi Ioan Valeriu şi a constatat ca dispoziţiile din Codul penal care interesează avutul obştesc sunt abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Împotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat recurs pentru următoarele trei motive: 1. Curtea nu este competenţa să se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care privesc legi anterioare intrării în vigoare a Constituţiei din 1991; 2. Decizia nr. 53 din 13 octombrie 1993 nu este motivată, înlocuirea motivarii cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993 fiind nelegală; 3. Violarea art. 135 din Constituţie în legătură cu proprietatea, prin limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice numai la cele prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului – Ministerul Public – susţinute în şedinţa publică din 22 februarie 1994, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele: Motivul de recurs privind necompetentă Curţii de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate este nefondat şi urmează a fi înlăturat. Într-adevăr, prevederile atacate ca neconstituţionale sunt anterioare Constituţiei şi în legătură cu ele se pune problema abrogării – în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie – care însă nu operează de la sine, ci trebuie constatată de organele care aplica legea, inclusiv de instanţele judecătoreşti. Dacă instanţa de judecată nu constata abrogarea şi sesizează Curtea Constituţională, înseamnă ca dispoziţia legală anterioară Constituţiei este considerată în vigoare şi exista interesul declanşării controlului de constituţionalitate pe care Curtea este obligată sa-l efectueze, în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text pe care instanţa înţelege sa îl aplice. Acesta este şi sensul în care Curtea a statuat în mod constant în deciziile sale. Competenţa Curţii de a se pronunţa asupra legilor anterioare Constituţiei rezultă şi din dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care se aplică exclusiv legilor anterioare intrării în vigoare a Constituţiei. Cel de-al doilea motiv de recurs privitor la nemotivarea deciziei şi, respectiv, critica adusă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 13 octombrie 1993 ca se întemeiază pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta statuează numai asupra problemelor de drept. Spre a evita soluţii contradictorii, art. 26 din regulament permite completului de judecată ce doreşte să se abata de la practica Curţii sa sesizeze plenul spre a se pronunţa asupra interpretării ce urmează a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecată, astfel încât prin aceasta decizie nu se soluţionează o excepţie de neconstituţionalitate concretă. De aceea ea nu are drept consecinţa inutilitatea judecării excepţiilor, în cadrul cărora s-ar putea ridica noi probleme şi noi interpretări în măsura sa determine reluarea procedurii în vederea asigurării consecventei practicii constituţionale. Nici cel de-al treilea motiv de recurs, referitor la încălcarea art. 135 din Constituţie în legătură cu proprietatea, în sensul că prin decizia recurată s-ar fi limitat bunurile obiect exclusiv al proprietăţii publice numai la cele enumerate de aceasta prevedere nu poate fi reţinut. Decizia atacată nu se rezuma numai la bunurile enumerate la art. 135 alin. (4) din Constituţie, ci se referă şi la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4), adică "alte bunuri stabilite prin lege". Deşi motivele invocate de Ministerul Public sunt nefondate, recursul urmează totuşi a fi admis în parte şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 13 octombrie 1993 modificată, deoarece, în fond, Curtea nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 224 din Codul penal pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, ci s-a referit la "dispoziţiile din Codul penal care interesează avutul obştesc". Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei, astfel încât deciziile pronunţate în soluţionarea excepţiilor trebuie să se refere numai la dispoziţiile legale de care depinde soluţionarea cauzei în care s-a invocat aceasta. Rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate putea viza numai art. 224 din Codul penal pentru care inculpatul Cristi Ioan Valeriu a fost trimis în judecata. Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 13 octombrie 1993 nu s-a pronunţat cu privire la aceste dispoziţii şi nici recursul declarat de Ministerul Public nu a avut în vedere acest aspect. În legătură cu prevederile art. 224 din Codul penal, întrucît prin rămînerea definitivă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993, ca urmare a respingerii recursurilor declarate în cauza, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 63 din 4 noiembrie 1993 s-a constatat ca art. 224 din Codul penal a fost definitiv şi obligatoriu abrogat parţial de art. 150 alin. (1) din Constituţie, astfel încât, în prezent, excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 224 ridicată de Cristi Ioan Valeriu în faţa Judecătoriei Timişoara este lipsită de obiect. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite, în parte, recursul declarat de Ministerul Public şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 13 octombrie 1993 după cum urmează: Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993, rămasă definitivă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 63/1993, s-a constatat ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, acesta urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Respinge ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristi Ioan Valeriu în dosarul nr. 8545/1992 al Judecătoriei Timişoara. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din 8 martie 1994. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se comunică Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește