Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 27 ianuarie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, excepţie ridicată de Adrian Gabriel Casandroiu în Dosarul nr. 3.030/120/2008 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile legale criticate prevăd şi indemnizaţiile de conducere pentru aparatul propriu al consiliilor locale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.030/120/2008, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007, excepţie ridicată de Adrian Gabriel Casandroiu în cauza ce are ca obiect judecarea cererii formulate de autorul excepţiei pentru acordarea unor drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile anexei nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece stabilesc salariul de bază al secretarului comunei de categoria a III-a fără să cuprindă indemnizaţia de conducere şi, totodată, este mai mic decât salariul unui funcţionar public de execuţie.Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile anexei nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 16 iulie 2007, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2008, aprobată prin Legea nr. 238/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 6 noiembrie 2008.Textul de lege criticat cuprinde salariile de bază pentru funcţiile publice de conducere şi de execuţie, precum şi indemnizaţiile de conducere şi sporurile specifice pentru aparatul propriu al consiliilor locale şi al instituţiilor din subordinea consiliilor judeţene sau consiliilor locale.Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în raport cu art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, dispoziţiile legale criticate sunt considerate neconstituţionale, deoarece prevăd salariul de bază al secretarului comunei de categoria a III-a fără să cuprindă indemnizaţia de conducere şi, totodată, este mai mic decât salariul unui funcţionar public de execuţie.Rezultă că textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei nu are nicio legătură cu susţinerile formulate. Aspectele criticate aparţin competenţei Parlamentului, singurul care poate completa textul de lege în sensul dorit de autorul excepţiei.Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, Curtea constată că excepţia este inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, excepţie ridicată de Adrian Gabriel Casandroiu în Dosarul nr. 3.030/120/2008 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 ianuarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––-