DECIZIE nr. 12 din 20 ianuarie 2004

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 17/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 9 februarie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 247 10/06/2003
ActulREFERIRE LALEGE 133 20/07/1999
ActulREFERIRE LALEGE 133 20/07/1999 ART. 6
ActulREFERIRE LALEGE 133 20/07/1999 ART. 21
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 133 20/07/1999 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 12
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 13
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 23
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 24
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 25
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 43
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 134
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 135
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 139 03/03/2021
ActulREFERIT DEDECIZIE 776 28/10/2020

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Naţionala a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M. în Dosarul nr. 1.371/2003 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia contencios administrativ.La apelul nominal răspund autorul excepţiei, prin consilier juridic Oana Constantin, precum şi Agenţia Naţionala pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie, prin consilier juridic Cristina Ionescu.Reprezentantul autorului excepţiei solicita admiterea acesteia, arătând, în esenta, ca dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 133/1999 limitează pe criterii discriminatorii accesul organizaţiilor cooperatiste la facilităţile pe care legea le acorda. Mai mult, legea criticata adopta pentru întreprinderile mici şi mijlocii definitia prevăzută de Recomandarea Comisiei Europene nr. 96/280/CE din 3 aprilie 1996, preluată ulterior de Recomandarea Comisiei Europene C 1.422 din 6 mai 2003, definiţie ce nu condiţioneaza dobândirea calităţii de intreprinzator mic sau mijlociu de criteriul formei juridice de organizare. În legătură cu avizul Consiliului Legislativ depus la dosar de către Agenţia Naţionala pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie în sprijinul susţinerilor sale, se arata ca acesta este un aviz consultativ ce nu priveşte Legea nr. 133/1999, ci proiectul unei hotărâri a Guvernului prin care se dispun măsuri de finanţare a bugetului acestora pentru anul 2002. Depune note scrise.Reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arata ca stimulentele, facilităţile sau orice alte forme de sprijinire de către stat a anumitor categorii de întreprinzători şi agenţi economici nu sunt de natura sa lezeze drepturile altor agenţi economici şi nu pot fi considerate o încălcare a prevederilor constituţionale privind concurenta loiala şi libertatea comerţului. Mai arata ca art. 21 din Legea nr. 133/1999 dispune doar cu privire la alocarea de fonduri pentru finanţarea programelor de dezvoltare pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pe când organizaţiile cooperatiste beneficiază de buget distinct faţă de cel destinat întreprinderilor mici şi mijlocii. Asa fiind, considera ca prevederile de lege criticate ca fiind neconstituţionale nu instituie o „inegalitate de tratament” sau o eliminare a organizaţiilor cooperatiste de la anumite măsuri de sprijin acordate de statul român.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ridicate, întrucât considera ca textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. În acest sens menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 247 din 10 iunie 2003.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 9 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.371/2003, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Naţionala a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M. într-o cauza de contencios administrativ, în care reclamanta a solicitat anularea unor ordine ale Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperatie ce au ca obiect aprobarea procedurilor de implementare a programelor naţionale multianuale în perioada 2002-2003.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat, care, în opinia autorului excepţiei, exclude de la aplicarea prevederilor Legii nr. 133/1999 organizaţiile cooperatiste, limitează pe criterii discriminatorii accesul acestora la facilităţile acordate de statul român prin legea criticata şi denatureaza mediul concurential al pieţei economice româneşti. Se încalcă astfel, „în mod flagrant”, dispoziţiile privind concurenta loiala şi libertatea comerţului, prevăzute de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ apreciază ca dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât, "în funcţie de contextul economico-social, de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate interveni prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare a anumitor agenţi economici, fără ca opţiunea legiuitorului care stabileşte beneficiarii acestor măsuri, în fiecare perioada, să aibă caracter discriminatoriu sau sa afecteze mediul concurential al pieţei economice".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât "includerea sau neincluderea în sfera de aplicare a acestei legi a unei categorii de agenţi economici care îndeplinesc doar anumite criterii, stabilite de legiuitor, este expresia politicii economice a statului". Mai arata ca din chiar titlul legii rezultă ca scopul acesteia este "stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii", precum şi ca, în sensul art. 43 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul are opţiunea libera, "determinata de direcţiile politicii economice a statului, de a stabili măsurile necesare sprijinirii şi dezvoltării în anumite perioade, a anumitor domenii sau ramuri de activitate ori a unor categorii de întreprinzători", fără ca prin aceste măsuri de sprijin efectiv să se creeze o discriminare între agenţii economici şi fără a se încalcă principiul stabilit de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. În acest sens este menţionată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 247 din 10 iunie 2003.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:– Art. 2: "În sensul prezentei legi, întreprinzătorul este o persoană fizica autorizata sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială, denumita în continuare întreprindere, în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ conform prevederilor art. 3."În opinia autorului excepţiei, aceste dispoziţii contravin art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, devenit, potrivit Constituţiei republicate, art. 135 alin. (2) lit. a), al cărui conţinut este următorul: "(2) Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea retine ca, în esenta, critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 133/1999 sunt discriminatorii, deoarece exclud de la aplicarea legii unele categorii de agenţi economici. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 247 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 24 iulie 2003, Curtea Constituţională, pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 6 din Legea nr. 133/1999, care stabileşte în mod expres întreprinderile ce beneficiază de prevederile sale, a statuat următoarele: „În cadrul îndeplinirii obligaţiilor statului prevăzute de Constituţie în art. 43 alin. (1), referitoare la luarea măsurilor de dezvoltare economică, respectiv în art. 134 alin. (2) lit. a), referitoare la crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, legiuitorul are opţiunea libera pentru a stabili măsurile de sprijinire, în diferite perioade, a anumitor ramuri ale economiei, a unor domenii de activitate, a anumitor categorii de întreprinzători şi investiţii. Opţiunea legiuitorului, în fiecare perioada, este determinata de direcţiile politicii economice a statului, de nevoile de dezvoltare şi de stimulare a diferitelor ramuri de activitate, de resursele materiale disponibile şi de alţi factori, fără ca măsurile de sprijin selective să aibă caracter discriminatoriu.” Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut ca, asa cum rezultă din chiar titlul legii, aceasta a avut ca obiect de reglementare „stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii”, precum şi ca „stimulentele prevăzute de lege au urmărit atragerea în circuitul economico-productiv a capitalului privat în scopul diversificării şi creşterii producţiei, ceea ce se poate realiza în timp mai scurt chiar prin întreprinderi mici şi mijlocii, care asigura şi un grad mai sporit de ocupare a forţei de muncă. Acesta este motivul pentru care art. 6 prevede beneficiul legii numai pentru întreprinderile mici şi mijlocii cu capital integral privat”.Curtea Constituţională constata ca, deşi prin decizia menţionată s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea art. 6 din Legea nr. 133/1999, considerentele care au fundamentat-o constituie temei şi pentru respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din lege, ce formează obiectul prezentei cauze.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia Naţionala a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M. în Dosarul nr. 1.371/2003 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2004.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu–––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x