DECIZIE nr. 119 din 29 septembrie 1998

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 7 decembrie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 36 10/07/1997
ActulREFERIRE LALEGE (R) 84 24/07/1995
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 8 16/01/2001

referitoare la sesizarea privind neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea sesizării Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, referitoare la neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, ca urmare a acţiunii formulate de Partidul Unităţii Naţionale Române.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22 septembrie 1998, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 29 septembrie 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Partidul Unităţii Naţionale Române, prin acţiunea înregistrată la 14 iulie 1997 la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, a chemat în judecata Guvernul României, solicitând ca, în baza dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, să se constate ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 este „neconstitutionala, nulă şi neproducatoare de efecte juridice”. În motivarea acţiunii se susţine ca prin ordonanţa menţionată se aduc reglementări în domeniul rezervat, potrivit art. 72 lit. m) din Constituţie, legilor organice, incalcandu-se grav art. 114 alin. (1) din legea fundamentală, text care interzice emiterea de ordonanţe în domenii ce fac obiectul legilor organice.Prin Sentinta civilă nr. 790 din 25 august 1997, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ a respins ca inadmisibila acţiunea formulată de Partidul Unităţii Naţionale Române, retinand în considerente ca art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990 exceptează de la controlul judecătoresc, pe calea contenciosului administrativ, actele emise de Guvern în temeiul delegării legislative date acestuia prin art. 114 alin. (4) din Constituţie. Totodată, s-a reţinut că nu poate fi sesizată Curtea Constituţională în vederea declanşării controlului de constituţionalitate, întrucât nu sunt întrunite cerinţele legale pentru sesizarea sa.Partidul Unităţii Naţionale Române a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 790/1997 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, care a fost admis de Curtea Suprema de Justiţie prin Decizia nr. 369 din 18 februarie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 2.019/1997 şi, pe cale de consecinţa, s-a casat sentinta recurată pe motiv ca instanţa de contencios administrativ nu este competenţa să soluţioneze cauza, dispunandu-se trimiterea acesteia la Curtea Constituţională, "ca unica autoritate publică ce poate exercita controlul constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor".Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se considera ca solicitarea Partidului Unităţii Naţionale Române este inadmisibila. În motivarea acestei opinii se arata, în primul rând, ca astfel cum s-a stabilit prin jurisprudenta Curţii Constituţionale, Guvernul este competent sa emita ordonanţe de urgenţă şi în domeniul legilor organice; în al doilea rând, ca pentru soluţionarea acţiunii introduse de Partidul Unităţii Naţionale Române – şi, deci, şi a recursului – este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 144 lit. c) din Constituţie şi la art. 23 din Legea nr. 47/1992, texte care au în vedere situaţia în care exista o cauza pe rolul instanţelor judecătoreşti şi, pe cale incidenţa, se evoca neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege ori dintr-o ordonanţa. Or, în situaţia de faţa, neconstituţionalitatea nu s-a invocat pe cale de excepţie, ci constituie chiar obiectul cererii formulate de Partidul Unităţii Naţionale Române.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi ale părţii prezente, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor.În conformitate cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele prevederi dintr-o lege sau ordonanţa de care depinde soluţionarea cauzei în care acestea au fost invocate.Rezultă ca, în cadrul controlului prevăzut la art. 144 lit. c) din Constituţie, instanţa de contencios constituţional este legal sesizată în vederea declanşării controlului numai pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocate într-un litigiu pendinte la o instanţa de judecată şi numai dacă soluţionarea acelui litigiu depinde de legea sau de ordonanţa atacată prin excepţie de neconstituţionalitate.Curtea constata însă ca în speta Partidul Unităţii Naţionale Române a solicitat prin chiar acţiunea introdusă în faţa Curţii de Apel Bucureşti constatarea neconstitutionalitatii Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997. Or, potrivit Constituţiei şi Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate nu poate face obiectul unei acţiuni directe adresate instanţei judecătoreşti sau Curţii Constituţionale.Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, o excepţie de neconstituţionalitate ce a fost invocată cu încălcarea prevederilor art. 23 alin. (1) din aceeaşi lege este inadmisibila.În aceasta situaţie, sesizarea Curţii Constituţionale urmează a fi respinsă ca inadmisibila, fiind contrară prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992. În sensul celor arătate este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 3 august 1998.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibila sesizarea asupra neconstitutionalitatii Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent,Florentina Geangu–––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x