DECIZIE Nr. 119 din 15 octombrie 1996

Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorIoan Deleanu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Concept" Ltd – S.R.L. Bucureşti împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 84 din 23 iulie 1996.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 8 octombrie 1996, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 15 octombrie 1996.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Decizia nr. 84 din 23 iulie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar, ridicată de Societatea Comercială „Concept” Ltd – S.R.L. Bucureşti. Pentru a pronunţa aceasta soluţie, s-a reţinut ca dispoziţiile legale arătate nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, ci ele consfinţesc dreptul creditorului de a obţine dezdaunarea integrală pentru prejudiciul ce i s-a cauzat. Cu referire la argumentul ca valorificarea creanţelor creditorului ar necesita taxe de timbru apreciabile care depăşesc posibilităţile financiare ale acestora, s-a statuat ca aceasta este o problemă ce excede competentei Curţii, chiar dacă ar fi avute în vedere dispoziţiile art. 11 alineatul ultim din lege, care stabilesc la 10.000 lei taxa de timbru pentru introducerea acţiunii. Intervenţia Curţii în sensul completării sau modificării legii i-ar conferi acesteia funcţia de legislator pozitiv, ceea ce este inadmisibil.Împotriva Deciziei nr. 84 din 23 iulie 1996 a declarat recurs Societatea Comercială „Concept” Ltd – S.R.L. Bucureşti, invocind următoarele motive:– dispoziţiile art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992, prin trimiterea facuta la regimul de drept comun aplicabil „daunelor în completare”, ingradesc accesul liber la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie;– debitorii aflaţi în incapacitate de plată sunt urmăriţi de către creditorii lor, pe baza Legii nr. 76/1992, în condiţii privilegiate sub aspectul taxei de timbru;– pentru respectarea principiului egalităţii părţilor în faţa legii, se cuvine a se extinde "procedura specială" şi asupra tuturor daunelor convenţionale, ceea ce ar "asigura recuperarea integrală a prejudiciilor cauzate prin plata cu întârziere a creanţelor", numai astfel asigurindu-se "efectele accesului liber la justiţie".Deoarece soluţionarea excepţiei s-a făcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părţilor, după declararea recursului, s-au solicitat puncte de vedere, conform art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca dispoziţiile art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992 nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, deoarece legea arătată este o lege specială care, în această perioadă de tranzitie, instituie o serie de măsuri derogatorii de la dreptul comun în materie, printre care reglementarea unor daune moratorii obligatorii, sub forma penalitatilor ce se percep pentru fiecare zi de întârziere, judecarea cu celeritate a cauzelor şi stabilirea unei taxe de timbru fixată pentru aceste acţiuni la 10.000 lei. Se apreciază ca nici prevederea din lege în temeiul căreia daunele în completare până la acoperirea integrală a prejudiciului pot fi solicitate de creditori, potrivit dreptului comun, nu ingradeste accesul liber la justiţie, ci reitereaza dispoziţiile dreptului comun, care asigura creditorului posibilitatea ca, pe cale judiciară, sa recupereze în integralitate paguba determinata de activitatea necorespunzătoare a debitorului sau. Prin suportarea taxelor de timbru prevăzute de lege şi calculate la valoarea pretenţiilor cu care investesc instanţele de judecată, justiţiabilii, beneficiind nemijlocit de activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti, contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora, în condiţiile legii.În punctul de vedere exprimat de Comisia juridică, de disciplina şi imunităţi a Camerei Deputaţilor se considera ca nici art. 7, nici art. 11 din Legea nr. 76/1992 nu pot fi interpretate ca având prevederi prin care se încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Creditorul se poate adresa justiţiei, fără nici o ingradire, pentru recuperarea sumelor datorate, a penalitatilor legale sau contractuale, precum şi a daunelor ocazionate până la acoperirea integrală a prejudiciului. Procedura de formulare şi de soluţionare a pretenţiilor este însă tratata diferit, având în vedere tocmai scopul pentru care a fost adoptată Legea nr. 76/1992, şi anume prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar. Tratamentul diferit stabilit prin această lege pentru recuperarea creanţelor certe şi a penalitatilor aferente faţă de sumele ce ar putea fi pretinse cu titlu de daune nu ar putea fi interpretat drept o încălcare a principiilor constituţionale, ci o facilitare pentru obţinerea drepturilor nedisputate, dar întârziate la plata datorită blocajului financiar.Senatul nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Comisiei juridice, de disciplina şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992 raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Primul motiv de recurs, prin care se susţine ca dispoziţiile art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992 ingradesc accesul liber la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie, nu este întemeiat şi urmează a fi respins.Aceasta sustinere a fost facuta şi în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate şi ea a fost examinata de instanţa de fond care a stabilit ca art. 7 alineatul ultim din lege consfinţeşte dreptul creditorului de a obţine dezdaunarea integrală pentru prejudiciul ce i s-a cauzat, potrivit principiilor dreptului comun, şi deci nu încalcă accesul liber la justiţie consacrat de prevederile art. 21 din Constituţie.Cel de-al doilea motiv, prin care se susţine ca debitorii aflaţi în incapacitate de plată sunt urmăriţi de creditorii lor, pe baza Legii nr. 76/1992, în condiţii privilegiate sub aspectul taxei de timbru, este, de asemenea, neîntemeiat şi urmează a fi respins. Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992 implica şi examinarea constituţionalităţii art. 11 alineatul ultim din aceeaşi lege, potrivit căruia creditorul poate solicita instanţei competente pronunţarea unei hotărâri prin care debitorul, pus legal în întârziere şi aflat în incapacitate de plată, să fie obligat la plata sumei datorate şi, după caz, a penalitatilor prevăzute de art. 7. Taxa de timbru pentru introducerea acţiunii s-a stabilit la 10.000 lei, indiferent de valoarea debitului.Din prevederile legale arătate rezultă ca pentru anumite pretenţii taxa de timbru este fixa, iar pentru orice alte pretenţii, aceasta taxa este stabilită potrivit regulilor dreptului comun.Modalitatea de stabilire a taxei de timbru, printr-o sumă fixa sau proporţional cu valoarea obiectului litigiului, este o problemă de oportunitate legislativă, nu una de constituţionalitate. Indiferent de modalitatea de stabilire a taxei de timbru şi de valoarea acesteia, ea incluzindu-se în cheltuielile de judecată, va putea fi recuperată de la partea care cade în pretenţii.Taxa fixa de 10.000 lei, ca facilitate legală pentru timbrarea acţiunii, fiind o dispoziţie specială în materia taxei de timbru, prin care se deroga de la regulile dreptului comun, nu este susceptibilă de extrapolare la alte situaţii ori la alţi titulari de acţiuni. În orice caz, Curtea Constituţională n-ar putea proceda la o asemenea extindere, care ar fi sinonima unei activităţi de legiferare, pentru ca ea s-ar substitui astfel autorităţii legiuitoare, contrar competentei exprese şi limitative ce i-a fost acordată prin Constituţie.Şi ultimul motiv de recurs, potrivit căruia pentru respectarea egalităţii părţilor în faţa legii se cuvine a se extinde "procedura specială" şi asupra tuturor daunelor convenţionale, numai astfel asigurindu-se recuperarea integrală a prejudiciilor cauzate prin plata cu întârziere a creanţelor, urmează a fi respins, deoarece argumentele ce au fundamentat cel de-al doilea motiv de recurs subzistă şi cu privire la acesta.Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Concept" Ltd – S.R.L. Bucureşti împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 84 din 23 iulie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 1996.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește