DECIZIE nr. 118 din 21 mai 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Stoicesu Şerban Dinu împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996*).Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 30 aprilie 1997, în prezenta recurentului şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 7 mai 1997, când, datorită imposibilităţii întrunirii completului, a amânat din nou pronunţarea pentru data de 21 mai 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 6 septembrie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Stoicescu Şerban Dinu.Prin Decizia nr. 145 din 25 noiembrie 1996 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate invocată. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.Împotriva Deciziei nr. 145 din 25 noiembrie 1996 a declarat recurs, în termen legal, Stoicescu Şerban Dinu, pentru următoarele motive:– la judecata în fond, dosarul a fost conexat cu încă 18 dosare, iar în fapt excepţiile nu au fost rezolvate, ci soluţia se întemeiază pe decizii anterioare ale Curţii – nr. 73/1996 şi nr. 96/1996 – prin care aceasta s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă;– Decizia nr. 145/1996 a fost pronunţată fără citarea părţilor, incalcandu-se astfel dreptul fundamental la apărare;– în speta, imobilul obiect al litigiului a fost preluat de către stat, în mod abuziv, fără titlu, motiv pentru care instanţa de judecată a dispus restituirea acestuia.Totodată, la şedinţa de dezbateri din 30 aprilie 1997, recurentul, asistat de avocat, prin susţinerile orale şi notele scrise depuse la dosar, în dezvoltarea motivelor de recurs a invocat şi următoarele aspecte:– gresita interpretare de către Curte a dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sustinand ca deciziile Curţii sunt obligatorii numai dacă se referă la cauza respectiva şi nu au efecte erga omnes;– necorelarea dintre considerentele deciziei, în cuprinsul cărora se apreciază ca excepţia este inadmisibila sau lipsită de obiect, şi dispozitivul deciziei, în care excepţia este respinsă ca vadit nefondata, ceea ce presupune, în sens etimologic, o apreciere asupra fondului cauzei;– Curtea nu a analizat excepţia de neconstituţionalitate invocată şi, prin raportare la art. 1 alin. (3), art. 15, art. 41 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie, incalcandu-se astfel prevederile art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 şi art. 330^1 din Codul de procedură civilă este nefondata.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât asupra prevederilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă Curtea s-a pronunţat prin decizii definitive. Cu referire la posibilitatea modificării dispoziţiilor art. 330^1 din acelaşi cod, în sensul stabilirii unui termen pentru declararea recursului în anulare, apreciază ca aceasta constituie eventual o propunere de lege ferenda, care excede competentei Curţii.Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Guvernului şi al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Motivul de recurs referitor la conexarea Dosarului nr. 319C/1996 la Dosarul 315C/1996 este neîntemeiat. Art. 164 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea conexarii atât la cererea părţilor, cat şi din oficiu, de către instanţa, atunci când exista o strânsă legătură de obiect şi cauza, care să justifice judecarea împreună a unor pricini. În speta, obiectul dosarelor conexate fiind excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii din Codul de procedură civilă, privind recursul în anulare, evident ca între aceste dosare exista o strânsă legătură, iar conexarea lor este justificată.Motivul de recurs prin care se susţine încălcarea dreptului părţii la apărare, prin aceea ca partea nu a fost citata la judecata în fond a excepţiei, este, de asemenea, neîntemeiat. Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, atunci când excepţia de neconstituţionalitate este vadit nefondata, soluţia se adoptă de completul de judecată, cu unanimitate de voturi, fără citarea părţilor. Garanţia prevăzută de legiuitor pentru părţi este aceea ca o atare soluţie poate fi pronunţată numai cu unanimitate de voturi, iar împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului, care, în toate cazurile, se soluţionează cu citarea părţilor şi a Ministerului Public, asigurându-se astfel dreptul la apărare. În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii, asa cum rezultă din deciziile nr. 39 din 7 iulie 1993 şi nr. 114 din 8 octombrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, respectiv, nr. 294 din 19 noiembrie 1996.Şi motivul de recurs referitor la situaţia de fapt a imobilului în litigiu urmează a fi respins, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta nu statuează decât asupra problemelor de drept, fiind de competenţa exclusiva a instanţei judecătoreşti să se pronunţe cu privire la situaţia de fapt şi la interpretarea legii în funcţie de aceasta situaţie.Decizia Curţii nr. 145 din 25 noiembrie 1996 este criticata atât prin recurs, cat şi prin notele scrise depuse la dosar, şi cu privire la faptul ca se întemeiază pe decizii anterioare, definitive, sustinandu-se ca acestea sunt obligatorii numai în litigiul în care s-a invocat excepţia.Critica formulată nu este intemeiata. Obligativitatea deciziilor Curţii, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie este erga omnes. O dispoziţie declarata neconstitutionala nu mai poate fi aplicată, fiind contrară principiului supremaţiei Constituţiei şi indatoririi constituţionale a cetăţenilor, prevăzute de art. 51, potrivit căreia respectarea supremaţiei Constituţiei este obligatorie.În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii. Astfel, s-a statuat ca un text declarat neconstitutional nu mai poate fi aplicat, ca o excepţie admisă nu mai poate face obiectul unei noi excepţii, iar o decizie de respingere a unei excepţii este obligatorie cat timp motivele care au justificat-o subzistă în continuare, asa cum rezultă şi din Decizia nr. 59 din 14 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996, şi Decizia nr. 58 din 14 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996.Regula obligativitatii erga omnes a deciziilor nu se confunda cu obligativitatea limitată la autoritatea lucrului judecat a unei hotărâri judecătoreşti. Ea are o valoare de principiu, întrucât priveşte nemijlocit suprematia Constituţiei în cadrul sistemului juridic şi, deci, obligativitatea sa nu poate fi limitată la litigiul din care a rezultat excepţia de neconstituţionalitate. În fond, controlul constituţionalităţii legii are ca scop verificarea legitimitatii constituţionale a acesteia, dar nu în funcţie de cauza ce face obiectul litigiului în faţa instanţelor judecătoreşti, ci în funcţie de conformitatea legii cu prevederile constituţionale. Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, inclusiv a celor de natura constituţională, la cauza ce face obiectul litigiului, este o problemă exclusiv de competenţa instanţelor judecătoreşti. În contenciosul constituţional Curtea se pronunţa numai asupra problemelor de drept, în scopul verificării legitimitatii constituţionale a dispoziţiei legale care face obiectul excepţiei, adică a măsurii în care aceasta dispoziţie este conformă sau contrară unei norme instituite la nivel de Constituţie. Tocmai de aceea art. 145 alin. (2) din Constituţie a prevăzut ca deciziile Curţii sunt obligatorii, fiind de neconceput ca o prevedere legală să fie sau nu constituţională în funcţie de diversitatea cauzelor deduse judecaţii. Aceasta trasatura este una dintre deosebirile fundamentale dintre controlul constituţionalităţii legii prin intermediul Curţii Constituţionale, potrivit Constituţiei din anul 1991, şi controlul exercitat potrivit Constituţiei din anul 1923 care, la art. 103, prevedea în mod expres ca "judecata asupra inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat".Afirmatia ca ar exista o necorelare între considerentele şi dispozitivul deciziei atacate, deoarece în justificarea soluţiei Curtea a apreciat excepţia ca fiind inadmisibila şi lipsită de obiect, iar în soluţia data a considerat excepţia ca vadit nefondata, nu poate fi reţinută. Termenul vadit nefondata are, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, un caracter specific, de tehnica juridică, ce nu se confunda cu înţelesul sau uzual, semantic sau etimologic. Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, vadit nefondata este soluţia, indiferent de motivare, pentru respingerea unei excepţii fără citarea părţilor, atunci când completul de judecată, în unanimitate, o considera ca atare. Deci, în sensul Legii nr. 47/1992, respingerea unei excepţii ca vadit nefondate este şi în cazul în care aceasta excepţie este inadmisibila sau lipsită de obiect, ca în cazul de faţa.În legătură cu noile texte constituţionale invocate în susţinerea motivelor de recurs şi în justificarea excepţiei este de menţionat ca existenta recursului în anulare, procedura legală instituită prin Codul de procedură civilă, nu poate fi considerată, în nici un fel, contrară prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social. Posibilitatea anulării unei hotărâri judecătoreşti, prin acest recurs, pentru depăşirea limitelor puterii judecătoreşti sau când s-au săvârşit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată, este, dimpotriva, o garanţie a legalităţii şi principiului constituţional prevăzut de art. 123 alin. (1), conform căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii, deci nu contrar ei. De asemenea, recursul în anulare nu este contrar universalitatii drepturilor instituite de art. 15 din Constituţie, nici garantarii dreptului de proprietate prevăzut de art. 41 şi nu are semnificatia unei restrangeri a acestui drept, potrivit art. 49 din Constituţie, întrucât, de principiu, un drept nu poate fi ocrotit decât cu condiţia de a se întemeia pe lege, adică de a fi dobândit în mod legal.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul, declarat de Stoicescu Şerban Dinu împotriva Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa din 21 mai 1997.––––-Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 31 martie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistentGabriela Dragomirescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește