DECIZIE Nr. 118 din 15 octombrie 1996

Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorIoan Deleanu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorRaul Petrescu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului – Fagaras împotriva Deciziei nr. 83 din 17 iulie 1996, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alineatul ultim şi ale art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar, republicată.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 8 octombrie 1996 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a aminat pronunţarea la data de 15 octombrie 1996.CURTEA,examinînd actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 26 februarie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 360/1995, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alineatul ultim şi art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992, republicată, invocată de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului – Fagaras.Curtea, prin Decizia nr. 83 din 17 iulie 1996, a respins excepţia de neconstituţionalitate, retinind ca dispoziţiile atacate nu ingradesc, ci usureaza accesul liber la justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţie, constituind o facilitate legală acordată în vederea atenuarii efectelor blocajului financiar, iar aceasta facilitate nu are caracter discriminatoriu. Nici aplicarea dreptului comun pentru alte pretenţii nu încalcă prevederile constituţionale.Împotriva acestei decizii a declarat recurs Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului – Fagaras, deoarece considera ca art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992 este neconstitutional „dacă exclude din valoarea debitului diferenţa de moneda corespunzătoare devalorizarii pe durata intirzierii plăţii şi o include la art. 7 alineatul ultim din aceeaşi lege”.Dezvoltind motivul de recurs, recurenta arata ca, în condiţiile inflaţiei, diferenţa valorii debitului, corespunzătoare devalorizarii monedei de plată pe durata intirzierii plăţii, este confundata cu prejudiciul prevăzut în art. 7 alineatul ultim, astfel încât în Legea nr. 76/1992, sub acest aspect, prevederea legală este neclara şi conduce nu numai la îngrădirea accesului liber la justiţie, prin taxa de timbru inaccesibila, ci şi la îngrădirea recuperării prejudiciului.CURTEA,având în vedere decizia atacată cu recurs, motivele de recurs, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În esenta, recursul reitereaza considerentele formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, anume ca prevederile art. 7 alineatul ultim şi cele ale art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992 ingradesc accesul liber la justiţie, reglementat în art. 21 din Constituţie, dat fiind ca, prin art. 11 alineatul ultim, se stabileşte o taxa de 10.000 lei, indiferent de valoarea litigiului, iar art. 7 alineatul final precizează ca pentru acţiunile privind daunele care depăşesc prejudiciul şi penalităţile legale se aplică taxele de timbru prevăzute de dreptul comun.Instanţa de fond a reţinut corect ca taxa fixa de 10.000 lei constituie o facilitate legală care, întrucît usureaza accesul la justiţie, nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, şi aceasta facilitate nu are un caracter discriminatoriu. Nici aplicarea dreptului comun în ce priveşte taxa de timbru pentru alte pretenţii nu încalcă prevederile constituţionale.Întrucît modalitatea de stabilire a taxei de timbru este o problemă de oportunitate legiuitoare, eventualul incident de neconstituţionalitate ar putea fi considerat faptul dacă stabilirea unei taxe de timbru constituie o ingradire a accesului liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie. Asupra acestei probleme Curtea Constituţională s-a pronunţat deja şi nu exista motive pentru a se abate de la soluţia pronunţată. Astfel, prin Decizia nr. 7 din 2 martie 1993, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 39 din 7 iulie 1993, Curtea a statuat ca accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitatea acestuia, prin lege putind să se stabilească taxe pentru acţiunile în justiţie. De altfel, taxa de timbru, incluzindu-se în cheltuielile de judecată, poate fi recuperată de la partea care cade în pretenţii.Recurenta pune însă în discuţie nu atât stabilirea taxei de timbru, cît mai ales modul de calcul în raport cu valoarea debitului, "corespunzătoare devalorizarii pe durata intirzierii plăţii", sub acest aspect considerind ca legea este "neclara", iar "interpretarea legii este neconstitutionala". Dar astfel nu se invoca o problemă de constituţionalitate, a carei dezlegare sa apartina competentei Curţii Constituţionale, ci o problemă de interpretare şi de aplicare a legii care, în cazul dat, aparţine în exclusivitate instanţei judecătoreşti.Faţa de considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului – Fagaras împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 83 din 17 iulie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 1996.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Doina Suliman––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește