DECIZIE nr. 116 din 18 martie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Codul familiei



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Codul familiei, excepţie ridicată de Valentina Petrosanu în Dosarul nr. 1.872/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public considera excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie. De altfel, se apreciază ca în materia divorţului îşi găseşte aplicare principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", astfel încât pentru pronunţarea desfacerii căsătoriei este necesară constatarea culpei soţului pârât.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 10 septembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.872/2002, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Codul familiei, excepţie ridicată de Valentina Petrosanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale referitoare la familie, întrucât permite desfacerea căsătoriei în situaţia în care soţul reclamant invoca şi dovedeşte săvârşirea unor acţiuni culpabile imputabile numai lui, care au vătămat grav raporturile dintre soţi şi fac imposibila continuarea căsătoriei. Autoarea excepţiei mai arata ca soţul interesat se poate sustrage în mod nepermis de la îndatorirea de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, pentru ca în lipsa lui din cadrul familiei nu îşi va putea îndeplini îndatorirea constituţională prevăzută de art. 44.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât căsătoria nu poate fi desfăcută în temeiul art. 38 din Codul familiei, dacă din probele administrate în dosarul cauzei rezultă culpa exclusiva a soţului reclamant. În aceasta situaţie, în lipsa unei cereri reconventionale a soţului pârât prin care să se solicite desfacerea căsătoriei, acţiunea reclamantului va fi respinsă.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca baza familiei, căsătoria, constituie din punctul de vedere al legiuitorului nu doar o problemă de ordin personal, ci una de interes social. Ca atare, voinţa soţilor nu poate constitui prin ea însăşi un temei suficient pentru desfacerea căsătoriei. De aceea, manifestarea de voinţa a soţilor sau numai a unuia dintre ei poate fi luată în considerare pentru pronunţarea divorţului numai atunci când se bazează pe faptul imposibilităţii continuării căsătoriei, datorită unor motive temeinice, care sunt apreciate de către autoritatea competentă.Guvernul considera ca prevederile Codului familiei trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare cu celelalte dispoziţii legale în materie de divorţ, respectiv cele cuprinse în Codul de procedură civilă. Din aceste dispoziţii rezultă ca doar culpa soţului reclamant nu este suficienta pentru a justifica prin ea însăşi desfacerea căsătoriei, operand principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpa pentru a obţine recunoaşterea sau ocrotirea unui drept.Avocatul Poporului apreciază ca pentru pronunţarea desfacerii căsătoriei trebuie îndeplinite cumulativ doua condiţii: existenta unor motive temeinice datorită cărora raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, respectiv imposibilitatea continuării căsătoriei, culpa singura a uneia dintre părţi nejustificand pronunţarea divorţului. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Codul familiei este considerată ca fiind neîntemeiată.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 38 din Codul familiei, care are următorul conţinut:"Art. 38. – Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibila.Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a) până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei; … b) nu exista copii minori rezultaţi din căsătorie. … Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibila continuarea căsătoriei.La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va tine seama şi de interesele minorilor."Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale:– Art. 44 alin. (1): "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, departe de a încalcă principiul constituţional al căsătoriei liber consimţite şi al egalităţii între soţi, reglementarea instituţiei divorţului prin art. 38 din Codul familiei da expresie acestui principiu, stabilind condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa desfacerea căsătoriei. Astfel, pronunţarea divorţului este subsecventa îndeplinirii cumulative a următoarelor trei condiţii: existenta unor motive temeinice, apreciate ca atare de către instanţa judecătorească, motive de natura a vătăma în mod grav raporturile dintre soţi, astfel încât continuarea căsătoriei sa nu mai fie posibila, iar imposibilitatea continuării căsătoriei sa existe pentru cel care cere desfacerea ei. Prin urmare, culpa exclusiva a reclamantului nu justifica prin ea însăşi pronunţarea divorţului, dovada fiind şi practica instanţelor noastre în aceasta materie, care a fost consecventa în a respinge acţiunea de divorţ în situaţiile în care soţul pârât s-a opus divorţului, iar probele administrate au evidenţiat culpa exclusiva a soţului reclamant, făcând aplicarea principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Într-o asemenea situaţie nu este îndeplinită cerinţa imposibilităţii continuării căsătoriei pentru motive temeinice, faptele nelegale şi cele contrare regulilor moralei neputând constitui motive temeinice pentru cel care le-a săvârşit.Pe de altă parte, pentru divorţul reglementat de art. 38 alin. 2 din Codul familiei, bazat pe acordul ambilor soţi, legiuitorul a impus, de asemenea, îndeplinirea a doua condiţii cumulative: durata minima de un an a căsătoriei care se desface, precum şi inexistenta copiilor minori rezultaţi din căsătorie.Condiţionarea pronunţării hotărârii judecătoreşti de desfacere a căsătoriei de respectarea unor cerinţe stabilite în mod imperativ de lege demonstreaza grija legiuitorului pentru menţinerea instituţiei căsătoriei, protejarea familiei şi înlăturarea posibilităţii de tratare cu usurinta a responsabilităţilor faţă de copiii minori rezultaţi din căsătorie.În sfârşit, în condiţiile în care dispoziţiile legale prevăd expres obligaţiile părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, faţă de acesta, atât sub raport material, cat şi cu privire la sănătatea, dezvoltarea fizica, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională, susţinerea autorului excepţiei în sensul că divorţul, astfel cum este reglementat, ar permite sustragerea de la îndeplinirea acestor obligaţii, este lipsită de temei.Faptul ca în practica pot exista asemenea situaţii nu este imputabil reglementării legale în materie, ci unei aplicari deficitare a acesteia, datorată, în primul rând, lipsei de diligenta sau pasivitatii părintelui divorţat căruia i s-a încredinţat copilul, care nu înţelege sa valorifice mijloacele legale aflate la dispoziţia sa.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Codul familiei, excepţie ridicată de Valentina Petrosanu în Dosarul nr. 1.872/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește