DECIZIE nr. 116 din 15 iunie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Claudiu Ion Moldovan în Dosarul nr. 146/P/1999 al Judecătoriei Zarnesti, judeţul Braşov.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arata ca, faţă de jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 3 aprilie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 146/P/1999, Judecătoria Zarnesti, judeţul Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Claudiu Ion Moldovan.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, potrivit cărora suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de muncă nu pot fi dispuse în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, contravin atât prevederilor art. 16 din Constituţie, care la alin. (1) stabilesc principiul ca cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, cat şi principiului separaţiei puterilor în stat. Se susţine ca este încălcat principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţii judecătoreşti, deoarece aplicarea acestor mijloace moderne de individualizare a pedepsei se face în funcţie de limitele pedepsei stabilite în abstract de legiuitor, în loc sa pornească de la individualizarea realizată de judecător, în funcţie de pericolul social concret al infracţiunii săvârşite. Ceea ce trebuie să primeze, susţine autorul excepţiei, nu este pedeapsa prevăzută de lege, ci aceea stabilită de judecător în funcţie de pericolul social concret, de persoana făptuitorului şi de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 72 din Codul penal. Legiuitorul exclude anumite categorii de infracţiuni de la aplicarea acestor măsuri de individualizare a pedepselor, pornind de la maximul pedepsei prevăzute de lege, ignorand minimul special, care reflecta gradul de pericol social minim al unei anumite infracţiuni. Or, atunci când o persoană care a săvârşit infracţiunea de furt calificat nu poate cere aplicarea art. 86, 86^1 sau 86^7 din Codul penal, în timp ce o altă persoană care a săvârşit, de exemplu, infracţiunea de sclavie sau de luare de mită ori trafic de influenţa poate beneficia de aplicarea acestor prevederi, aceasta face să fie incalcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Autorul excepţiei mai susţine ca prin adoptarea dispoziţiilor criticate legiuitorul a intervenit în domeniul de activitate al autorităţii judecătoreşti, deoarece numai instanţele judecătoreşti pot aprecia dacă scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, aceasta apreciere având la baza elemente ce decurg dintr-o faptă concretă ce a fost săvârşită.Judecătoria Zarnesti, judeţul Braşov, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, considera ca aceasta este intemeiata, deoarece prin dispoziţiile legale criticate se creează o reală inegalitate a cetăţenilor în faţa legii. Este adevărat ca legiuitorul a dorit să evidenţieze pericolul social deosebit pe care îl prezintă pentru societate infracţiunile intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 12 ani. Acesta este pericolul social abstract, însă în procesul de individualizare a pedepsei ceea ce interesează cu prioritate este gradul de pericol social concret al faptei, evaluat de organele judiciare în funcţie de vătămarea efectivă a valorii sociale, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condiţiile săvârşirii faptei, de împrejurările acesteia, de persoana făptuitorului etc. Se mai arata ca insesi dispoziţiile art. 72 din Codul penal prevăd, drept criteriu de individualizare a pedepsei, gradul de pericol social concret al faptei, şi nu pericolul abstract. De aceea, conchide instanţa, ar fi mai echitabil să se revină la reglementarea anterioară, care prevedea posibilitatea aplicării măsurilor de individualizare prevăzute la art. 81, 86^1 şi 86^7 din Codul penal în funcţie de pedeapsa aplicată, şi nu de pedeapsa prevăzută de lege, actuala reglementare creând inegalitati de tratament sanctionator.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca legiuitorul a voit sa excludă de la beneficiul măsurilor de individualizare a executării pedepsei pe acei infractori care au săvârşit infracţiuni intenţionate grave sau infracţiunile de violenta menţionate, în scopul evitării riscului la care societatea s-ar expune prin lăsarea în libertate a anumitor categorii de condamnaţi. Aceasta restrangere a cadrului de aplicare a mijloacelor de individualizare a executării pedepsei nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi prevăzute la art. 4 din Legea fundamentală. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi în ceea ce priveşte recunoaşterea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura acestora. De aceea se justifica nu numai posibilitatea, dar şi necesitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal permit o imixtiune a legiuitorului în atribuţiile puterii judecătoreşti, Guvernul citeaza Decizia Curţii Constituţionale nr. 202 din 25 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 16 februarie 2000, în care se arata ca judecătorii nu pot fi independenţi faţă de lege. Individualizarea judiciară a pedepsei poate avea loc numai în cadrul individualizarii legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizarii legale au fost instituite mijloacele de individualizare a executării pedepsei aflate în discuţie. În încheiere Guvernul evoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, şi conchide ca excepţia este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Excepţia priveşte dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, care au următorul cuprins:– Art. 81 alin. 3: "Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura.";– Art. 86^1 alin. 3: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura.";– Art. 86^7 alin. 3: "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura."Autorul excepţiei susţine ca prevederile menţionate încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, care au următorul conţinut: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege." … Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii, unele privind dispoziţiile art. 81 alin. 3, altele privind dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 şi altele privind dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal. Dintre acestea din urma, care au avut acelaşi obiect ca şi excepţia ridicată în cauza de faţa, menţionăm Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, şi Decizia nr. 167 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999. Curtea Constituţională a respins toate excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile legale în discuţie, subliniind ca cele trei măsuri de individualizare a executării pedepsei, şi anume suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de muncă, sunt create de legiuitor şi puse la dispoziţia instanţei ca mijloace de individualizare judiciară a executării pedepsei. Ele dau inculpatului numai o vocaţie, iar nu un drept de a beneficia de aceste măsuri. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta sa determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţa a acestor măsuri, respectiv sa excludă de la aceste măsuri persoanele care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenta care vadesc o periculozitate aparte a infractorului. Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile legale în discuţie nu încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei.Curtea mai constata ca în cauza de faţa autorul excepţiei, care, asa cum declara, cunoaşte jurisprudenta Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, considera ca excepţia pe care o ridica se sprijină pe alte temeiuri. În esenta însă în motivarea excepţiei se insista asupra încălcării principiului egalităţii în drepturi. Or, în Decizia nr. 167 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea Constituţională a reţinut ca Parlamentul are competente exclusive atât în instituirea unor mijloace de individualizare a executării pedepsei, cat şi în stabilirea excepţiilor de la aplicarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie sau alte texte constituţionale.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, în sensul că prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul ar interveni în sfera de competenţa a autorităţii judecătoreşti, aceasta nu poate fi reţinută. În Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, menţionată mai sus, Curtea Constituţională a statuat ca individualizarea judiciară a pedepsei poate avea loc numai în cadrul individualizarii legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizarii legale au fost instituite mijloacele de individualizare a executării pedepsei, cum sunt măsurile în discuţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal urmează să fie respinsă.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Claudiu Ion Moldovan în Dosarul nr. 146/P/1999 al Judecătoriei Zarnesti, judeţul Braşov.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie 2000.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește