DECIZIE nr. 115 din 21 mai 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, ale art. 5 şi ale art. 24 din Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, ale Legii salarizarii nr. 14/1991, ale Legii nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti, precum şi ale Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorLucian Stangu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procuror Valer-Vasilie Bica – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Ghita Nicolae împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 22 ianuarie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 30 aprilie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 7 mai 1997 şi apoi, din cauza imposibilităţii constituirii completului de judecată, pentru 21 mai 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 9 din 22 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, precum şi ale art. 5 şi ale art. 24 din Legea nr. 58/1991, invocată de Ghita Nicolae în Dosarul nr. 3.267/1996 al Tribunalului Municipiului Bucureşti – Secţia comercială.Pentru a ajunge la aceasta soluţie, instanţa de fond a stabilit, în esenta, următoarele:– excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Legii nr. 14/1991 şi ale Legii nr. 52/1991, modificată prin Legea nr. 50/1996, este irelevanta;– prin Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996, rămasă definitivă prin nerecurare, Curtea a statuat ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, la care se referă şi dispoziţiile art. 5 din aceeaşi lege, este nefondata, neexistand vreo încălcare a dispoziţiilor art. 41 şi ale art. 135 din Constituţie;– excepţia de neconstituţionalitate nu este fondată nici în ceea ce priveşte art. 5 şi art. 24 din Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, cele doua dispoziţii legale privind procesul de privatizare, prin care se infaptuiesc principiile economiei de piaţa, fiind în concordanta cu prevederile art. 134 din Constituţie.Împotriva deciziei a declarat recurs autorul excepţiei, care, în motivarea acestuia, arata următoarele:– judecarea cauzei s-a făcut cu lipsa de procedura. Potrivit art. 88 pct. 4 din Codul de procedură civilă, citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, numele, domiciliul şi calitatea celui citat. Or, asa cum s-a arătat prin petiţia depusa de recurent la 8 ianuarie 1997, citarea celorlalte părţi din dosar s-a făcut sub calitatea de pârât, ceea ce nu corespunde calităţii procesuale reale;– art. 137 din Codul de procedură civilă impune ca instanţa să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedura, ceea ce, în cauza, nu s-a făcut;– nulitatea procesului în prima instanţa, ca urmare a nejudecarii cauzei pe fond; judecata s-a făcut în lipsa părţilor (deşi reclamantul solicitase un termen pentru efectuarea procedurii de citare), iar procurorul a pus concluzii numai cu privire la "excepţia de inadmisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate", iar nu pe fond;– au fost incalcate cerinţele procesului echitabil şi ale imparţialităţii instanţei, prevăzute în Convenţia europeană a drepturilor omului, la care România este parte. Aceasta, deoarece instanţa nu a luat în discuţie excepţia de procedura invocată şi nu s-a pronunţat asupra ei. Pe de altă parte, unul dintre judecători era în situaţia unei duble incompatibilităţi: a) fusese parlamentar şi, ca atare, s-a pronunţat la adoptarea legii criticate în sesizare, astfel încât nu poate fi "propriul sau judecător"; b) ca judecător-raportor, şi-a exprimat, în raport, părerea explicit cu privire la soluţia ce urma să fie pronunţată;– judecătorul-raportor şi-a întemeiat expunerea exclusiv pe punctul de vedere al Guvernului;– nu este exact ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 37 din 3 aprilie 1996 a rămas definitivă prin nerecurare; de fapt a fost vorba despre retragerea recursului de către Ministerul Public;– instanţa a ignorat argumentele reclamantului referitoare la modul de salarizare a magistraţilor;– soluţia este eronată şi pe fond, căci sesizarea de neconstituţionalitate nu avea în vedere proprietatea publică, ci proprietatea privată a statului. Or, regiile autonome şi societăţile comerciale create prin aplicarea Legii nr. 15/1990 nu puteau avea în proprietate, ci numai în administrare, bunuri aparţinând statului; aceste bunuri au ieşit din proprietatea statului fără nici o prealabilă şi justa despăgubire, în condiţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie. Privatizarea poate fi o cauza de utilitate publică, dar, în acest caz, exproprierea s-a făcut fără ca statul sa fi fost despăgubit;– este gresita opinia instanţei în sensul că dispoziţiile legale privind salarizarea personalului din sistemul justiţiei nu sunt incidente în cauza. Atât timp cat judecătorii, procurorii şi personalul instanţelor vor fi salarizaţi la un nivel cu mult inferior celorlalte puteri ale statului, nu poate exista în realitate nici independenta judecătorilor şi nici accesul liber la justiţie.Fondul Proprietăţii de Stat, intimata în dosarul cauzei, prin întâmpinarea la recurs, susţine, în esenta, ca art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 este în concordanta cu dispoziţiile art. 41 şi ale art. 135 din Constituţie şi ca art. 5 din Legea nr. 15/1990, prin conţinutul sau, priveşte art. 20 alin. 2, care este constituţional. De asemenea, în legătură cu dispoziţiile art. 5 şi ale art. 24 din Legea nr. 58/1991, intimata considera ca sunt în concordanta cu principiile economiei de piaţa, consacrate de art. 134 din Constituţie.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs, întâmpinarea Fondului Proprietăţii de Stat, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:În ce priveşte argumentele referitoare la lipsa de procedura, trebuie observat, în primul rând, ca recurentul a fost legal citat, astfel încât nu se poate plange cu privire la modul de citare a altor părţi.De altfel, prin nota depusa la dosar, reclamantul nu a solicitat amânarea cauzei în condiţiile art. 156 din Codul de procedură civilă, ci a avut în vedere presupuse vicii de citare a altor părţi.Este, în fine, inexactă afirmatia ca procurorul nu a pus concluzii pe fond, de vreme ce acesta s-a referit, asa cum rezultă din chiar motivul recursului, la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Oricum, reprezentantul Ministerului Public a fost prezent la dezbateri şi a pus concluzii; cuprinsul acestor concluzii nu condiţioneaza validitatea deciziei luate de instanţa.Cat priveşte incompatibilitatea judecătorului care a fost, în trecut, parlamentar, incompatibilitate motivată prin aceea ca, în fosta sa calitate, acest magistrat "s-a antepronuntat inclusiv cu privire la conformitatea textelor legale în raport cu dispoziţiile legii fundamentale", trebuie observat ca situaţia avută în vedere nu are nici o legătură cu cauzele de incompatibilitate şi cu reglementarea recuzării prin art. 24 şi următoarele din Codul de procedură civilă, iar art. 27 pct. 7, expres invocat în recurs, are în vedere situaţia în care judecătorul şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judeca, asadar o chestiune fără legătură cu fosta calitate de parlamentar.Referirea la cuprinsul raportului elaborat de judecătorul-raportor nu poate justifica susţinerea ca acesta "şi-a spus părerea" cu privire la pricina ce se judeca. Raportul, ca act oficial, elaborat în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 47/1992, reprezintă rezultatul unei analize făcute de judecătorul-raportor cu privire la elementele cauzei, cuprinzând concluzii provizorii şi care nu obliga cu nimic nici instanţa şi nici pe cel care l-a alcătuit.În legătură cu critica adusă cuprinsului raportului şi faptului ca acesta s-a întemeiat pe punctul de vedere al uneia sau al alteia dintre părţi, motivul este neîntemeiat, întrucât recursul nu poate avea ca obiect decât decizia Curţii.Cat priveşte modul în care a rămas definitivă Decizia Curţii Constituţionale nr. 37 din 3 aprilie 1996, menţionată în decizia recurată, este evident ca argumentul nu are nici o legătură cu fondul problemelor.Argumentele referitoare la salarizarea în sistemul justiţiei au fost respinse în mod întemeiat prin decizia criticata, prin care s-a constatat ca acestea nu privesc – astfel cum cere art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 – dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei.Chestiunile legate de constituţionalitatea textelor contestate din Legea nr. 15/1990 şi din Legea nr. 58/1991 au fost rezolvate în mod temeinic prin decizia instanţei de fond.Precizările aduse, în plus, prin motivele de recurs, confunda privatizarea cu exproprierea, aplica în mod inadecvat reguli ale exproprierii la regimul bunurilor proprietate de stat şi nu ţin seama de faptul ca, în cazul societăţilor comerciale create potrivit Legii nr. 15/1990, statul, incetand să fie proprietarul bunurilor transmise în proprietate persoanelor nou-create, nu le atribuia gratuit, ci dobandea calitatea de titular – integral sau numai parţial – al capitalului societăţilor respective.Este evident, cat priveşte exproprierea, ca aceasta nu se poate referi la bunuri aflate în proprietatea statului. Având, în cazul lucrărilor de interes naţional, calitatea de expropriator, statul nu îşi poate expropria propriile sale bunuri.În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Ghita Nicolae împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 22 ianuarie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 21 mai 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Valer-Vasilie Bica–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește