DECIZIE Nr. 114 din 8 octombrie 1996

Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorIoan Deleanu – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIoan Griga – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursurilor declarate de Abrudan Alexandru, Agud Viorel, Galea Valer şi Mihut Marius împotriva Deciziei nr. 23, pronunţată la data de 29 februarie 1996, prin care Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 din Codul de procedură penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 1 octombrie 1996 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a aminat pronunţarea pentru data de 8 octombrie 1996.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 12 decembrie 1995, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 din Codul de procedură penală, invocată de inculpatii recurenti Abrudan Alexandru, Agud Viorel, Galea Valer şi Mihut Marius.Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 23 din 29 februarie 1996, a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, retinind, în esenta, ca art. 385^9 din Codul de procedură penală a mai făcut obiectul controlului Curţii şi ca acest control nu poate privi neconstituţionalitatea prin omisiune. De asemenea, s-a reţinut ca textul atacat este în concordanta cu art. 21, art. 23 alin. (9), art. 24 alin. (1) şi cu art. 47 din Constituţie, precum şi cu art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Împotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs toţi inculpatii, în esenta, pentru următoarele motive:Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, fără citarea părţilor, a încălcat grav dreptul la apărare, constituind expresia unui formalism juridic a cărui justificare în prevederile art. 24 alin. (2) din Legea 47/1992 este un abuz de drept. De aceea, se invoca, în recurs, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi, aratindu-se ca încalcă art. 21 şi art. 24 din Constituţie.Jurisprudenta Curţii Constituţionale pe care se bazează motivarea deciziei atacate este "esentialmente gresita", art. 385^9 din Codul de procedură penală nefiind constituţional atât sub aspect comisiv, cît şi omisiv, deoarece cele 21 de motive nu organizează materia, ci o restrictioneaza, nereglementând cel mai important motiv de recurs, şi anume individualizarea pedepsei, ceea ce este contrar prevederilor art. 21 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (9) şi art. 47 alin. (1) din Constituţie.Curtea, făcând aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepţia de neconstituţionalitate a art. 385^9 din Codul de procedură penală ca vadit nefondata, fiind contrară practicii jurisdicţionale a Curţii.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinînd decizia atacată cu recurs, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza, concluziile procurorului, dispoziţiile art. 385^9 din Codul de procedură penală, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Motivul de recurs vizind necitarea părţilor, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ca şi neconstituţionalitatea acestei prevederi nu pot fi reţinute.Rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, în condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părţilor, nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucît liberul acces al părţii la justiţia constituţională nu este împiedicat de procedura instituită de acest articol, ci, dimpotriva, el este confirmat prin soluţionarea sesizării adresate Curţii.De asemenea, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 24, părţile nemultumite având deschisă posibilitatea recursului, care, în toate cazurile, se face cu citarea părţilor şi se soluţionează în şedinţa publică.Procedura prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 urmăreşte numai soluţionarea, în prima instanţa, a excepţiilor vadit nefondate, în care scop legea a instituit doua garanţii esenţiale: adoptarea deciziei cu unanimitatea judecătorilor ce alcătuiesc completul de judecată, la propunerea judecătorului-raportor, ceea ce evidenţiază caracterul de excepţie şi restrictiv al acestei proceduri faţă de aceea de drept comun privind soluţionarea excepţiei în şedinţa publică; dreptul părţii de a ataca decizia pronunţată prin recurs, care, asa cum s-a arătat, se soluţionează numai în şedinţa publică şi cu citarea părţilor.În sensul celor arătate este şi practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din Decizia nr. 97 din 24 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 şi din Decizia nr. 77 din 25 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 27 iulie 1996.Ceea ce, în conceptia recurentilor, rezultă a fi motivul principal de recurs reprezintă reluarea argumentelor invocate la judecarea în fond a excepţiei, anume ca, întrucît art. 385^9 din Codul de procedură penală nu îngăduie instanţei de recurs sa controleze şi individualizarea pedepsei aplicate, textul de lege ar contraveni art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (9) privind libertatea individuală, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 47 privind dreptul de petiţionare, din Constituţie.În ceea ce priveşte nereglementarea individualizarii pedepsei, ca temei de recurs, se constată că nu contravine prevederilor Constituţiei, dat fiind ca dreptul constituţional al cetăţenilor se exercită numai cu respectarea regulilor procedurale instituite şi nu implica, în mod necesar, controlul instanţei de recurs asupra individualizarii pedepsei, cu atât mai mult cu cît acest aspect a făcut obiectul controlului judecătoresc în etapele anterioare ale procesului.Aceasta soluţie corespunde practicii constante a Curţii Constituţionale, practica de la care Curtea apreciază că nu exista motive să se îndepărteze, astfel cum rezultă şi din Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994.Faţa de considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursurile declarate de Abrudan Alexandru, Agud Viorel, Galea Valer şi Mihut Marius împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din data de 29 februarie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 octombrie 1996.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Doina Suliman–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește