DECIZIE nr. 114 din 20 iulie 1999

referitoare la constituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995



Curtea Constituţională a fost sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, de către un grup de 86 de deputaţi, şi anume: Adrian Nastase, Miron Tudor Mitrea, Viorica Afrasinei, Traian Dobre, Mihai Ioan Popa, Nicolae Gradinaru, Dumitru Paslaru, Marina Ionescu, Petru Bejinariu, Mihail Sireteanu, Eugenia Moldoveanu, Marin Cristea, Adrian Gheorghiu, Petre Naidin, Leonard Cazan, Romulus Ion Moucha, Gheorghe Oana, George Dragu, Mihai Hlinschi, Victor Traian Mihu, Dan Nica, Ion-Florentin Sandu, Radu Liviu Bara, Vasile Stan, Ovidiu Cameliu Petrescu, Marian Ianculescu, Gheorghe Ana, Ecaterina Andronescu, Petru Godja, Ionel Marineci, Marian Sarbu, Ion Munteanu, Mihai Nicolescu, Dumitru Popescu, Victor Neagu, Gheorghe Ionescu, Constantin Teculescu, Gheorghe Vilceanu, Gheorghe Ana, Neculai Grigoras, Ion Pargaru, Alexandru Lapusanu, Daniela Bartos, Acsinte Gaspar, Florin Georgescu, Dorel Constantin Onaca, Viorel Hrebenciuc, Mihai Vitcu, Ion Giurescu, Vasile Candea, Ioan Mircea Pascu, Petru Şerban Mihailescu, Traian Sabau, Dumitru Buzatu, Dan Ioan Popescu, Alexandru Stanescu, Vasile Panteliuc, Simion Darie, Florian Serac, Alexandru Albu, Ioan Iuliu Furo, Ilie Neacsu, Florea Buga, Ioan Sonea, Mitica Balaet, Ion Dutu, Matei-Agathon Dan, Vasile Matei, Niculae Napoleon Antonescu, Daniela Buruiana Aprodu, Gheorghe Marin, Virgil Popa, Ştefan Baban, Constantin Babalau, Nicolae Leonachescu, Nicolae Vasilescu, Viorel Burlacu, Ion Honcescu, Anghel Stanciu, Corneliu Ciontu, Teodor Jurca, Nicu Ionita, Constantin Eremia Cotrutz, Luca Stefanoiu şi Leonida Lari Iorga. Sesizarea a fost trimisa Curţii Constituţionale prin Adresa nr. XIV/552 din 6 iulie 1999 a secretarului general al Senatului şi formează obiectul Dosarului nr. 140A/1999.Prin sesizare se solicită să se constate ca Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 este neconstitutionala în ansambul ei şi, în subsidiar, să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 123 din aceeaşi lege. Solicitarea se întemeiază pe următoarele considerente: I. Prin emiterea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 au fost incalcate prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, care impun ca un astfel de act normativ să fie emis numai în cazuri excepţionale.În argumentarea acestei sustineri se evoca practica jurisdicţională în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, potrivit căreia cazul excepţional de care depinde legitimitatea constituţională a Ordonanţei de urgenta se justifica "pe necesitatea şi urgenta reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". În acest context se arata ca din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul, nu pot fi reţinute "nici existenta unei situaţii excepţionale, nici necesitatea instituirii de urgenta a măsurilor prevăzute în ordonanţa, astfel încât să se pună în discuţie evitarea unei grave atingeri aduse interesului public". Guvernul are obligaţia constituţională ca, în scopul realizării programului sau de guvernare, să asigure reglementarea normativa de către Parlament, prin lege. Se afirma ca scopul Guvernului a fost acela de a institui o reglementare direct aplicabilă, incalcand astfel competenţa Parlamentului, de unica autoritate legiuitoare a tarii, prevăzută la art. 58 din Constituţie. Obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 a fost, asa cum rezultă din Nota de fundamentare, „îmbunătăţirea şi armonizarea Legii nr. 84/1995 cu prevederile Programului Guvernului României în vederea introducerii şi accelerarii reformei învăţământului şi educaţiei”. Însă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, s-a statuat ca „modificarea sau unificarea legislaţiei într-un domeniu sau altul nu justifica, prin ea însăşi, emiterea unei ordonanţe de urgenţă”. De altfel, urgenta reglementării prevăzute în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 este infirmata de întârzierea discutarii în Parlament a legii de aprobare, din anul 1997 până în luna iunie a anului 1999.II. Dispoziţiile art. 123, cuprinse la pct. 48 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, sunt neconstituţionale, întrucât ele încalcă prevederile art. 6 şi 13 din Constituţie.II. 1. Dispoziţiile art. 6 din Constituţia României reglementează, la alin. (1), recunoaşterea şi garantarea dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol "reglementează obligativitatea ca măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să fie conforme cu principiile egalităţii şi nediscriminarii în raport cu ceilalţi cetăţeni români".II. 2. Dispoziţiile art. 13 din Constituţie consacra limba română ca limba oficială în România.Raportand la aceste texte constituţionale dispoziţiile cuprinse în art. 123 din Legea nr. 84/1995, în redactarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997, rezultă ca aceste prevederi sunt neconstituţionale pentru următoarele considerente:a) Se oferă posibilitatea să se înfiinţeze, la cerere şi prin lege, instituţii de învăţământ superior multiculturale, în care limbile de predare vor fi stabilite în cadrul legii de înfiinţare, ceea ce poate exclude şi folosirea limbii române. Având în vedere ca orice universitate este, prin menirea sa, multiculturala, sintagma "universitate multiculturala" nu este de natura să asigure prezenta limbii române ca limba de predare. … b) Prevederile legale criticate sunt în contradictie şi cu recomandările Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare şi ale Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, care recomanda să se asigure posibilitatea de instruire şi de educaţie în limba maternă, fără a se aduce atingere învăţării sau predării în limba oficială. De aceea art. 123 "excede atât prevederilor constituţionale, cat şi recomandărilor pe plan european în materie". … În temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata următoarele:I. Cu referire la constituţionalitatea invocată la pct. I al sesizării, privind încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României, în sensul că nu sunt întrunite cele doua caracteristici ale unei ordonanţe de urgenţă (caracterul de urgenta şi situaţia excepţionala), se apreciază ca sesizarea este neîntemeiată.Motivele care au condus la emiterea de către Guvernul României a Ordonanţei de urgenta nr. 36/1997 au fost de natura a impune adoptarea unei astfel de soluţii legislative. Voinţa Guvernului, atunci când a ales calea delegării legislative, prevăzută la art. 114 alin. (4) din Constituţia României, şi, ulterior, voinţa legiuitorului, prin aprobarea procedurii de urgenta, au avut în vedere accelerarea reformei învăţământului şi educaţiei, cu aplicare din anul şcolar imediat următor, respectiv anul şcolar 1997/1998. Necesitatea implementarii, cat mai urgent, a măsurilor de reforma, legiferarea acestora în timp util pentru a fi aplicate în anul şcolar 1997/1998, cunoscut fiind ca fiecare an şcolar debuteaza în luna septembrie, data la care planurile, programele, manualele şcolare trebuie să fie deja cunoscute de cei vizati, conduc la determinarea caracterului excepţional şi de urgenta al acestui act normativ. Legiferarea măsurilor de reforma preconizate pentru învăţământul românesc nu poate fi asemuita cu „unificarea legislaţiei” în domeniu sau cu „o modificare”, pur şi simplu, a acesteia. În momentul legiferarii s-a avut în vedere îmbunătăţirea prevederilor Legii nr. 84/1995, a introducerii şi accelerarii reformei învăţământului şi educaţiei cat mai repede posibil, începând cu anul şcolar şi anul universitar imediat următor.II. De asemenea, se mai arata ca este neîntemeiată şi critica potrivit căreia "dispoziţiile art. 123 din Legea învăţământului nr. 84/1995, cuprinse la pct. 48 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995„, contravin prevederilor art. 6 şi 13 din Constituţia României, pentru următoarele motive: În cadrul cap. XII, destinat învăţământului pentru minorităţile naţionale, prin dispoziţiile art. 123, în noua reglementare s-au eliminat restricţiile referitoare la dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la diferite forme şi niveluri de învăţământ, acces care este permis, ca regula generală, potrivit prevederilor art. 118 din Legea nr. 84/1995, republicată, dar restrictionat, mai ales cel universitar, prin art. 123, în redactarea iniţială, la „grupe, secţii cu predare în limba maternă, pentru pregătirea personalului necesar în activitatea didactica şi cultural-artistică”. Cu referire la limba română, textele art. 123 nu exclud folosirea acesteia în instituţiile de învăţământ superior multiculturale. Dimpotriva, art. 122 şi alin. (1) al art. 123, în noua redactare, subliniaza obligativitatea însuşirii terminologiei de specialitate în limba română, iar cu privire la limbile de predare în astfel de instituţii, acestea se vor stabili prin legile de înfiinţare, care se vor adopta având în vedere şi oportunitatea unor astfel de cereri. În punctul sau de vedere preşedintele Senatului arata ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:1. În conformitate cu art. 114 alin. (4) din Constituţie, ordonanţa de urgenta poate fi emisă în cazuri excepţionale.Aprecierea necesităţii şi urgenţei reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, aparţine, în exclusivitate, iniţiatorului ordonanţei de urgenta, deoarece este singurul în măsura sa cunoască situaţia de fapt din domeniul în care se propune noua reglementare.2. Argumentul potrivit căruia art. 123 din Legea nr. 84/1995, în redactarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997, este neconstitutional, pentru ca da posibilitatea infiintarii de instituţii de învăţământ superior multiculturale, nu este întemeiat, deoarece legea nu precizează expres, nicaieri în conţinutul sau, ca acest lucru ar exclude folosirea şi a limbii române ca limba de predare într-o astfel de instituţie de învăţământ superior.3. Într-o asemenea interpretare, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 este în concordanta cu prevederile Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, ratificată de România prin lege, şi ale Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, cu recomandările pe plan european în materie, precum şi cu prevederile legislaţiei noastre interne.În concluzie, se apreciază ca art. 123, în redactarea de la pct. 48 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, precum şi legea în ansamblul ei sunt în acord cu prevederile Constituţiei României şi se solicita respingerea obiectiei de neconstituţionalitate, ca nefiind intemeiata.Guvernul, în punctul sau de vedere, a susţinut, în esenta, următoarele:Dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie nu au nici o incidenţa în cauza ce formează obiectul acestei sesizări, în care Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii unei legi – cea de aprobare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie. Invocarea neconstitutionalitatii Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997, în raport cu dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, nu poate constitui motiv de neconstituţionalitate a legii prin care aceasta ordonanţa a fost aprobată, obiectul controlului de neconstituţionalitate fiind reprezentat de dispoziţiile legii.În privinta neconstitutionalitatii art. 123, înscris la pct. 48 din lege, în raport cu dispoziţiile art. 6 şi 13 din Constituţie, se arata următoarele:a) Aceste dispoziţii legale nu numai ca sunt în deplina concordanta cu cele ale art. 6 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase", dar ele oferă şi garanţia ca dispoziţiile constituţionale sus-menţionate îşi găsesc aplicabilitatea în mod concret şi eficient. Posibilitatea organizării unor unităţi de învăţământ superior în limba minorităţilor naţionale, precum şi a infiintarii unor instituţii de învăţământ superior multiculturale nu creează nici o discriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români, ci, dimpotriva, este menita să asigure egalitatea cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu cei de etnie română pentru care exista un cadru instituţional de învăţământ corespunzător. b) De asemenea, se mai arata ca, în raport cu dispoziţiile art. 13 din Constituţie, potrivit cărora "În România, limba oficială este limba română", prevederile art. 123 din legea criticata sunt constituţionale. Este de observat ca la alin. (1) al acestui articol se prevede că în cadrul instituţiilor de învăţământ universitar de stat, la grupele, secţiile, colegiile şi facultăţile cu predare în limba minorităţilor naţionale "se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba română". De asemenea, în ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ superior multiculturale, se prevede că prin legea de înfiinţare se stabilesc şi limbile de predare, ceea ce nu exclude posibilitatea ca una din acestea să fie limba română. Totodată se apreciază ca art. 123 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 nu este în contradictie cu recomandările Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, care recomanda să se asigure posibilitatea de instruire şi educaţie în limba maternă, fără a se aduce atingere învăţării sau predării în limba oficială, întrucât, prin organizarea de grupe, secţii, colegii şi facultăţi în cadrul instituţiilor de învăţământ universitar de stat, nu se aduce atingere învăţării şi predării în limba oficială în celelalte facultăţi din instituţia respectiva. … În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea constituţională a solicitat o informare din partea Ministerului Educaţiei Naţionale cu privire la poziţia sa faţă de obiecţia de neconstituţionalitate formulată de grupul de deputaţi. În consideratiile Ministerului Educaţiei Naţionale, cuprinse în Adresa nr. 36.271 din 16 iulie 1999, se apreciază ca Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 este în concordanta cu prevederile Constituţiei României şi cu normele juridice internaţionale, arătându-se următoarele: 1. Exista o neconcordanta între obiectul sesizării formulate şi argumentele de neconstituţionalitate: sesizarea are ca obiect Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, în timp ce argumentul de neconstituţionalitate adus la pct. 1 din sesizare are ca obiect Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 36/1997. Ordonanţa de urgenta a fost discutata în Parlamentul României, parcurgand fazele prevăzute de lege şi obtinand votul majorităţii. A fost, astfel, promovata Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995. Afirmatia de la pct. 1, conform căreia s-a încălcat competenţa constituţională a Parlamentului, nu poate avea în vedere legea menţionată.2. Constituţia României permite ca o lege organică să fie modificată printr-o ordonanţa de urgenţă în circumstanţe excepţionale, care vizează interesul public. Ministerul Educaţiei Naţionale a apreciat, în nota de fundamentare şi în intervenţiile reprezentanţilor săi, cu ocazia discutarii Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 în comisiile de specialitate şi în plenul celor două Camere ale Parlamentului, ca asemenea situaţii sunt reprezentate de reformele de structura angajate, care cuprind:"a) necesitatea introducerii unui nou curriculum naţional pentru învăţământul preuniversitar; b) necesitatea trecerii la un nou tip de finanţare – cea globală – în învăţământul superior; c) necesitatea introducerii unui management performant în unităţile şcolare şi de învăţământ superior;d) descentralizarea sistemului de învăţământ, creşterea autonomiei instituţiilor; e) insertia sistemului de învăţământ în viaţa comunităţilor locale şi construirea parteneriatului social; f) prelungirea duratei învăţământului obligatoriu, în acord cu tendintele pe plan internaţional şi cu necesitatea ridicării gradului de educaţie a populaţiei." … 3. În legătură cu susţinerea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 123 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, în raport cu prevederile art. 6 şi 13 din Constituţie, se constată că au fost formulate două categorii de argumente:a) Primul argument este acela ca se pot înfiinţa instituţii de învăţământ multiculturale în care folosirea limbii române poate fi exclusa, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 6 şi 13 din Constituţie. Potrivit opiniei Ministerului Educaţiei Naţionale, acest argument este neîntemeiat, deoarece: … – nu este în contradictie cu art. 6 alin. (1) din Constituţie, care prevede garantarea dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la pregătirea, dezvoltarea identităţii lor specifice, ci, dimpotriva, contribuie la exprimarea acestui drept;– nu este în contradictie cu art. 6 alin. (2), întrucât nu instituie discriminări în raport cu alţi cetăţeni români;– în art. 123 alin. (3) din lege se prevede că universităţile sunt încurajate sa dezvolte structuri şi mecanisme multiculturale, în conformitate cu ideea, însuşită de autorii sesizării, ca orice universitate este prin misiunea ei multiculturala. O universitate multiculturala, în sensul dat în gandirea politica acestui termen, este o instituţie în care cei care participa la ea sunt persoane cu identităţi culturale diferite, constituite pe temeiul apartenentei lor la grupuri naţionale, etnice, rasiale sau religioase diferite, şi în care:1) cei care participa la ea beneficiază de faptul de a fi împreună; 2) sunt create mecanisme pentru promovarea instituţiilor culturale diferite;– dispoziţiile art. 123 nu vin în contradictie cu art. 13 din Constituţie, care consacra limba română ca limba oficială în România. Argumentul adus în discuţie, în acest sens, de autorii sesizării este ca prin aplicarea alin. (1) este posibil ca limba română sa nu fie o limbă de predare într-o universitate multiculturala. Or, alin. (1) menţionează explicit ca în fiecare universitate de acest fel limbile de predare sunt stabilite prin legea de înfiinţare a universitatii. Ca urmare, obiecţia de neconstituţionalitate poate viza nu art. 123 alin. (1) din ordonanţa, ci o eventuala lege viitoare de înfiinţare a unei universităţi multiculturale în care folosirea limbii române ar fi exclusa.b) A doua categorie de argumente avansate de autorii sesizării privind neconstituţionalitatea art. 123 arata ca acest text legal este în contradictie cu recomandările Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, fiind excedate recomandărilor pe plan european. În opinia Ministerului Educaţiei Naţionale, faptul ca o reglementare excede unei prevederi sau unei recomandări nu atrage concluzia ca aceasta este în contradictie cu respectarea prevederii sau recomandarii. … În consecinţa, se considera ca cele două categorii de argumente nu susţin sesizarea de neconstituţionalitate.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere obiecţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, consideratiile Ministerului Educaţiei Naţionale şi dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernuluinr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, raportate la prevederile Constituţiei şi la tratatele, pactele şi convenţiile internaţionale în domeniul învăţământului, la care România este parte, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate, care a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate priveşte două categorii de aspecte, după cum urmează:I. Încălcarea dispoziţiilor constituţionale prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituţie, în conformitate cu care ordonanţa de urgenţă trebuie să fie emisă numai în cazuri excepţionale şi cu respectarea competentei constituţionale a Parlamentului, prevăzută la art. 58 din Constituţie, în calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii – în condiţiile în care din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul ordonanţei nu se poate retine existenta unei situaţii excepţionale şi nici necesitatea instituirii de urgenta a măsurilor prevăzute în aceasta, astfel încât să se pună în discuţie evitarea unor grave atingeri aduse interesului public.II. Neconstituţionalitatea art. 123, înscris la pct. 48 din lege, întrucât încalcă prevederile art. 6 şi 13 din Constituţia României şi excede "recomandărilor pe plan european în materie". Textul de lege criticat prin obiecţia de neconstituţionalitate are următorul conţinut: "(1) În cadrul instituţiilor de învăţământ universitar de stat se pot organiza, în condiţiile legii, la cerere, grupe, secţii, colegii şi facultăţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale. În acest caz, se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba română. La cerere şi prin lege, se pot înfiinţa instituţii de învăţământ superior multiculturale. Limbile de predare în aceste instituţii se stabilesc în cadrul legii de înfiinţare. (2) Se recunoaşte dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a înfiinţa şi administra propriile instituţii de învăţământ superior particulare, conform legii.  … (3) Se încurajează instituţiile de învăţământ superior cu structuri şi activităţi multiculturale pentru promovarea convieţuirii interetnice armonioase şi integrării la nivel naţional şi european. … (4) La toate formele de învăţământ în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale se poate înscrie şi pregati orice cetăţean român, indiferent de limba sa maternă şi de limba în care a urmat studiile anterioare". Se considera ca art. 123 din Legea învăţământului nr. 84/1995, în redactarea data prin Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997, încalcă dispoziţiile art. 6 şi 13 din Constituţie, întrucât se da posibilitatea ca, la cerere şi prin lege, să se înfiinţeze instituţii de învăţământ superior multiculturale, în care limbile de predare să fie stabilite în cadrul legii de înfiinţare, ceea ce exclude folosirea limbii române, respectiv nu este de natura să asigure prezenta limbii române ca limba de predare. De asemenea, se arata ca art. 123 excede şi este în contradictie cu recomandările Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare şi ale Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, care recomanda să se asigure posibilitatea de instruire şi educaţie în limba maternă, fără a se aduce atingere învăţării sau predării în limba oficială. … Examinând aceste două categorii de critici, Curtea Constituţională constata:I. În privinta criticii referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie prin adoptarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995:În conformitate cu art. 114 alin. (4) din Constituţie, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu".Din acest text constituţional rezultă ca ordonanţa de urgenţă trebuie să îndeplinească doua condiţii: să fie emisă în "cazuri excepţionale", iar măsurile adoptate să prezinte caracter de urgenta. Constituţia nu precizează expres conţinutul notiunii de "cazuri excepţionale", astfel ca este necesară interpretarea sistematica a ansamblului textelor relevante. În acest sens, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituţională a statuat ca "prin cazuri excepţionale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituţie, se înţelege acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecinţa, dacă legiuitorul nu a instituit o norma specifică unei circumstanţe excepţionale, ar fi contrar insesi voinţei acestuia, ca regulile existente să fie aplicate cazurilor excepţionale la care se referă art. 114 alin. (4) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie s-a mai arătat ca, în considerarea unor asemenea situaţii extreme, intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, este justificată de interesul public legat de caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale; de aceea o astfel de măsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Tot astfel, în Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea Constituţională a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepţional, "în sensul că existenta sa nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apărarea unui interes public, pe calea ordonanţei de urgenta", ci depinde de necesitatea sau de existenta unor împrejurări care să justifice cazul excepţional, iar urgenta reglementării să rezulte din Nota de fundamentare a ordonanţei de urgenta ori din justificările prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenta. În consecinţa, ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu este condiţionată de posibilitatea utilizării altor mijloace constituţionale, cum ar fi adoptarea iniţiativei legislative în procedura legislativă obişnuită. În lumina acestor considerente, Curtea, examinând Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36 din 10 iulie 1997, constata ca Guvernul a avut în vedere, la emiterea acestei ordonanţe, îmbunătăţirea Legii învăţământului nr. 84/1995 şi armonizarea acesteia cu prevederile Programului Guvernului României şi cu tratatele şi convenţiile la care România este parte, în vederea introducerii şi accelerarii reformei învăţământului. În cadrul normelor generale ale legii, în capitolul destinat învăţământului pentru minorităţile naţionale au fost propuse prevederi menite sa extindă accesul minorităţilor naţionale la diferite forme şi niveluri de învăţământ. S-au avut în vedere şi flexibilizarea admiterii în învăţământul preuniversitar şi superior, creşterea exigenţei în etapele terminale ale acestor studii, precum şi crearea cadrului legislativ pentru parteneriatul social şi motivarea unor investiţii în formarea profesională – toate acestea cu aplicare din anul şcolar universitar 1997/1998. Tot astfel, Programul Guvernului a inclus şi direcţii privind reforma învăţământului, ceea ce a determinat luarea, în termen cat mai scurt, de măsuri pentru îmbunătăţirea prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995, motiv pentru care în Nota de fundamentare a Ordonanţei a Guvernului nr. 36/1997 s-a utilizat sintagma „introducerea şi accelerarea reformei învăţământului şi educaţiei”. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin reprezentanţii săi, a arătat, cu ocazia dezbaterilor în Plenul celor două Camere ale Parlamentului a proiectului de lege privind Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, ca circumstanţele excepţionale ce vizează interesul public sunt reprezentate de reformele de structura angajate, care cuprind: a) necesitatea introducerii unui nou curriculum naţional pentru învăţământul preuniversitar; b) necesitatea trecerii la un nou tip de finanţare – cea globală – în învăţământul superior; c) necesitatea introducerii unui management performant în unităţile şcolare şi de învăţământ superior; d) descentralizarea sistemului de învăţământ, creşterea autonomiei instituţiilor; e) insertia sistemului de învăţământ în viaţa comunităţilor locale şi construirea parteneriatului social; f) prelungirea duratei învăţământului obligatoriu în acord cu tendintele pe plan internaţional şi cu necesitatea ridicării gradului de educaţie a populaţiei. Acest ansamblu de motive este suficient spre a retine ca împrejurările concrete avute în vedere de initiatorul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 reprezentau un caz excepţional şi impuneau măsuri cu caracter de urgenta, în scopul adoptării cat mai rapide a reformei învăţământului, pentru a fi aplicată încă din luna septembrie a anului 1997.Curtea Constituţională observa ca aprecierea interesului public trebuie facuta în raport cu data emiterii ordonanţei de urgenta, iar nu cu data dezbaterii în Parlament a proiectului legii de aprobare a ordonanţei de urgenta ori cu data finalizarii acestei dezbateri. În cazul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997, a fost important ca măsurile privind introducerea şi accelerarea reformei învăţământului să între în vigoare de îndată; or, acest rezultat nu s-ar fi putut obţine, practic, în sesiune ordinară, după începerea anului şcolar.Curtea constata, de asemenea, ca, prin adoptarea acestui act normativ, nu s-a încălcat competenţa constituţională a Parlamentului, deoarece Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 nu reglementează organizarea generală a învăţământului, domeniu rezervat legii organice, conform dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. m) din Constituţie, ci reglementează alte aspecte, relative la aplicarea programului de reforma în domeniul educaţiei naţionale, cuprinzând, în esenta, modalităţile în care se va efectua ameliorarea procesului educaţional naţional. În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, referitoare la constituţionalitatea unor prevederi ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, a statuat ca delegarea legislativă relativă la aplicarea programului de reforma în domeniul educaţiei naţionale, care priveşte alte aspecte decât cele referitoare la organizarea generală a învăţământului – cum ar fi modalităţile în care se va efectua ameliorarea procesului educaţional naţional, în cadrul regimului general al învăţământului şi în conformitate cu prevederile cuprinse în legislaţia în vigoare – nu este de domeniul legii organice şi, de aceea, poate face obiectul unei ordonanţe emise în baza legii de abilitare. În consecinţa, dacă o asemenea reglementare este posibila pe calea ordonanţei emise în baza unei legi de abilitare, cu atât mai mult ea va fi posibila pe calea ordonanţei de urgenta. De asemenea, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Curtea Constituţională a statuat ca interdicţia de a emite ordonanţe în domeniul legilor organice priveşte exclusiv ordonanţele adoptate în temeiul unei legi de abilitare, nu şi ordonanţele de urgenta, deoarece „cazul excepţional”, ce impune adoptarea unei măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public, ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este împotriva finalitatii constituţionale a instituţiei. S-a precizat ca ordonanţa de urgenţă nu este o varietate a ordonanţei, pe baza unei legi de abilitare, ci o măsura de ordin constituţional ce permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţa unui caz excepţional şi care se justifica prin necesitatea şi urgenta reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. În prezenta cauza este de observat, în plus, ca Parlamentul a modificat în 79 de poziţii (puncte) Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, incorporand în lege şi unele prevederi cu caracter de lege organică, motiv pentru care aceasta a fost votată cu respectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie, deci cu majoritatea constituţională prevăzută pentru adoptarea legilor organice. În ceea ce priveşte argumentul din punctul de vedere al Guvernului şi din consideratiile Ministerului Educaţiei Naţionale, în sensul că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie nu sunt incidente în cauza ce formează obiectul acestei sesizări, întrucât sesizarea priveşte neconstituţionalitatea legii de aprobare a ordonanţei de urgenta, iar nu neconstituţionalitatea acesteia din urma, Curtea Constituţională constata ca, în temeiul atributiei prevăzute la art. 144 lit a) din Constituţie, are competenţa de a se pronunţa şi asupra constituţionalităţii ordonanţei de urgenta a Guvernului, aprobată prin art. I din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995. Într-adevăr, dispoziţiile art. 51 referitoare la suprematia Constituţiei şi cele ale art. 114 alin. (5) din Constituţie împiedica Parlamentul sa aprobe o ordonanţa emisă în baza delegării legislative, dacă acea ordonanţa fusese adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale relevante. Prin aprobarea ordonanţei de către Parlament, întregul sau conţinut devine lege, care apare astfel ca un act juridic distinct de fosta ordonanţa, ale carei dispoziţii menţinute prin legea de aprobare operează ca prevederi legale de la data intrării în vigoare a legii. Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest sens prin Decizia nr. 46 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 28 mai 1996.În consecinţa, sunt neintemeiate criticile formulate prin obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) şi, implicit, a dispoziţiilor art. 114 alin. (5) din Constituţie.II. În privinta criticii conform căreia art. 123, în redactarea data prin Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, încalcă dispoziţiile art. 6 şi 13 din Constituţie şi excede „reglementărilor în materie pe plan european”:Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 123 din Legea învăţământului nr. 84/1995, în redactarea în care acest text legal a fost adoptat iniţial, şi anume: „În învăţământul universitar de stat se pot organiza, la cerere şi în condiţiile prezentei legi, grupe şi secţii cu predarea în limba maternă pentru pregătirea personalului necesar în activitatea didactica şi cultural-artistică”. Prin Decizia nr. 72 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 31 iulie 1995, Curtea Constituţională a constatat ca aceste prevederi legale erau constituţionale.Ulterior, pct. 37 al art. I din Ordonanță dențăe Urgență a Guvernului nr. 36/1997 a modificat art. 123 din Legea învăţământului nr. 84/1995, care, astfel, a primit următoarea redactare: ” (1) În învăţământul universitar de stat se pot organiza, în condiţiile legii, la cerere, grupe, secţii, colegii, facultăţi şi instituţii de învăţământ cu predarea în limba maternă. În acest caz, se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba română.(2) Se încurajează instituţiile de învăţământ superior cu structuri şi activităţi multiculturale pentru promovarea convieţuirii interetnice armonioase şi integrării la nivel naţional şi european. … (3) Se încurajează, la cerere, pregătirea de specialişti români în limbile minorităţilor naţionale". … Cu ocazia dezbaterii în Parlament a proiectului Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997, redactarea art. 123 a fost din nou modificată, dobândind conţinutul reprodus anterior în cuprinsul prezentei decizii şi care constituie obiectul sesizării de neconstituţionalitate a grupului de 86 de deputaţi.Examinând art. 123 din Legea învăţământului, în aceasta din urma redactare, Curtea Constituţională constata ca textul de lege este în concordanta cu dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Constituţie, a căror încălcare se susţine prin obiecţia de neconstituţionalitate. Art. 123, în noua redactare, se afla, de asemenea, în concordanta şi cu pactele internaţionale la care România este parte.II.1. Potrivit art. 6 din Constituţie, "(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români". … Curtea observa ca, în raport cu reglementările legale anterioare – deopotrivă constituţionale -, textul legal ce face obiectul prezentei sesizări de neconstituţionalitate extinde accesul minorităţilor naţionale la diferite forme şi niveluri de învăţământ. Posibilitatea organizării unor unităţi de învăţământ superior în limbile minorităţilor naţionale, precum şi a infiintarii unor instituţii de învăţământ superior multiculturale nu creează discriminări în raport cu ceilalţi cetăţeni români, ci, dimpotriva, este menita să asigure egalitatea cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu cei de etnie română, în privinta existenţei unui cadru instituţional de învăţământ corespunzător.În acest sens, alin. (4) al art. 123 prevede că "La toate formele de învăţământ în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale se poate înscrie şi pregati orice cetăţean român, indiferent de limba sa maternă şi de limba în care a urmat studiile anterioare". Aceste prevederi sunt "conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români" [art. 6 alin. (2) din Constituţie].De asemenea, Curtea constata ca textul art. 123 este în concordanta şi cu dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora: "Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învaţă limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege". Or, prin art. 123, astfel cum a fost modificat prin Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997, se instituie tocmai aceste modalităţi de exercitare a dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învaţă limba lor maternă şi a dreptului de a fi instruite în această limbă.Nu este intemeiata nici susţinerea conform căreia prin legea de înfiinţare s-ar putea exclude folosirea limbii române ca limba de predare, întrucât, potrivit părţii finale a alin. (1) al art. 123, "Limbile de predare în aceste instituţii de învăţământ superior se stabilesc în cadrul legii de înfiinţare". Din ansamblul dispoziţiilor art. 123 nu rezultă existenta vreunei norme care să impună excluderea limbii române, iar anticiparea unui ipotetic conţinut al viitoarelor legi de înfiinţare a instituţiilor de învăţământ superior multiculturale, pe care, de fapt, se întemeiază motivarea obiectiei de neconstituţionalitate, reprezintă un procedeu care, în mod evident, nu poate fi utilizat în cadrul controlului de constituţionalitate. De altminteri, exista prezumţia ca orice lege viitoare se adoptă în concordanta cu Constituţia, iar nu în vederea încălcării acesteia. Indiferent de aceste consideratii, trebuie însă remarcat ca, potrivit alin. (1) al art. 123, în ipoteza organizării, la cerere, în cadrul instituţiilor de învăţământ universitar de stat, a unor grupe, secţii, colegii şi facultăţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale, "[…] se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba română." Pentru identitate de ratiune şi datorită necesităţii unei interpretări sistematice în cadrul aceluiaşi text legal, aceste prevederi sunt, desigur, aplicabile şi în ipoteza prevăzută în finalul aceluiaşi alineat, referitoare la instituţiile de învăţământ multiculturale, unde, de asemenea, se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba română.II.2. Prin obiecţia de neconstituţionalitate se mai afirma ca dispoziţiile art. 123 din lege ar fi în contradictie cu prevederile art. 13 din Constituţie, potrivit cărora: "În România, limba oficială este limba română", precum şi cu "reglementările în materie pe plan european", cărora le-ar excede.Curtea Constituţională constata ca şi aceasta obiectie este neîntemeiată.II.2.a. În acest sens, Curtea retine ca art. 123 alin. (1) utilizează conceptul de "limbi de predare", concept diferit faţă de acela de "limba oficială" la care se referă art. 13 din Constituţie. Nici în art. 123 şi nici în vreun alt text din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 nu se prevede că universităţile multiculturale ar fi autorizate sa folosească o alta „limba oficială” decât limba română. De aceea utilizarea „limbii de predare” se limitează la activităţile didactice, „de predare” (în cadrul cursurilor, seminariilor, al activităţilor ştiinţifice aferente etc.), iar celelalte activităţi ale instituţiei de învăţământ superior multiculturale (de exemplu: întocmirea documentelor instituţiei de învăţământ, inclusiv a actelor de atestare a studiilor, corespondenta oficială etc.) rămân a se desfăşura în „limba oficială”, care, potrivit Constituţiei, este limba română – şi anume, aceste alte activităţi se vor desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi la orice alta instituţie de învăţământ superior din România.II.2.b. În ceea ce priveşte concordanta art. 123 cu "reglementările în materie pe plan european", Curtea observa ca aceasta este o problemă care intră în domeniul controlului de constituţionalitate numai în măsura în care sunt incidente prevederile art. 20 din Constituţie, potrivit cărora: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordanta între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale". … În acest context Curtea Constituţională nu constata încălcarea, prin conţinutul art. 123, a vreunei dispoziţii cuprinse în actele internaţionale la care România este parte. Aceste acte internaţionale reprezintă un cadru larg, pe baza căruia legiuitorul are posibilitatea de a reglementa dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învaţă limba lor maternă şi de a fi instruite în această limbă, în condiţiile respectării interesului general şi fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile constituţionale.Curtea constata în continuare ca, întrucât Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (adoptată la Strasbourg la 22 iunie 1992 de Consiliul Europei) şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (adoptată la Strasbourg la 1 februarie 1995 de Consiliul Europei), invocate în mod expres în obiecţia de neconstituţionalitate, nu sunt ratificate de România, rezultă ca aceste doua acte internaţionale exced controlului de constituţionalitate, în lumina dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Curtea Constituţională retine totuşi ca textul art. 123 (care, astfel cum s-a arătat anterior, prevede "însuşirea terminologiei de specialitate în limba română" şi nici nu inlatura utilizarea limbii oficiale) se afla în concordanta şi cu aceste doua acte internaţionale, potrivit cărora măsurile referitoare la limbile minorităţilor naţionale nu trebuie să fie instituite în detrimentul însuşirii şi al utilizării limbii oficiale (alin. 6 al preambulului Cartei şi, respectiv, art. 14 din Convenţia-cadru).În concluzie, prevederile art. 123 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 sunt constituţionale.Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 17-20 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,În numele legiiDECIDE:1. Constata ca Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) şi (5) din Constituţie.2. Constata ca dispoziţiile art. 123, cuprinse în art. I pct. 48 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, sunt constituţionale.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României.Definitivă.Dezbaterea a avut loc la data de 20 iulie 1999 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește