DECIZIE nr. 113 din 13 iunie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorMariana Trofimescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Bogdan Grabowski în Dosarul nr. 16.034/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal se prezintă Victoria Iagar şi Constantin Iagar, personal şi asistaţi de avocat Gheorghe Simionica, lipsind autorul excepţiei, Bogdan Grabowski. Procedura este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul aparatorului părţilor Victoria Iagar şi Constantin Iagar, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sustinand ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu sunt contrare prevederilor constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate arătând ca scopul acestei ordonanţe este asigurarea protecţiei atât a proprietarilor, cat şi a chiriaşilor. Potrivit art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, sunt de competenţa exclusiva a legiuitorului atât instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, cat şi modul de exercitare a căilor de atac. În litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legiuitorul a stabilit ca hotărârile pronunţate de judecătorie pot fi atacate numai cu recurs în vederea soluţionării cu celeritate a acestora. Atacarea numai cu recurs a hotărârii nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată nu este legată de motivele ridicate de parte, ci poate să pună în discuţie din oficiu şi alte motive.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 14 ianuarie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 16.034/1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Bogdan Grabowski într-o cauza având ca obiect evacuarea din locuinta prin ordonanţa preşedinţială.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 contravin prevederilor art. 21 alin. (1) şi ale art. 24 din Constituţie, deoarece aduc îngrădiri exercitării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin restrangerea căilor de atac, în sensul eliminării apelului, în situaţia hotărârilor pronunţate de judecătorie în litigiile privind schimbul obligatoriu de locuinţe.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este neîntemeiată, deoarece "prin dispoziţiile art. 25 nu sunt incalcate prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, precum şi cele privind dreptul la apărare. Ratiunea excluderii caii de atac a apelului a urmărit urgentarea rezolvarii pricinilor privind folosinţă imobilelor şi asigurarea stabilitatii raporturilor juridice, nefiind afectate drepturile fundamentale ale părţilor şi nici calitatea actului de justiţie".În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât din prevederile constituţionale referitoare la competenţa instanţelor de judecată, la procedura de judecată şi la exercitarea căilor de atac "nu rezultă ca reglementările privitoare la înfăptuirea justiţiei trebuie să prevadă, în toate cazurile, folosirea tuturor căilor de atac şi angajarea competentei tuturor instanţelor judecătoreşti". În consecinţa, se susţine ca eliminarea unei cai de atac, prin prevederile art. 25 din ordonanţa criticata, nu contravine art. 21 din Legea fundamentală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, au următorul cuprins: „Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta sunt de competenţa judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă”."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 21 şi 24 din Constituţie, prin aceea ca se inlatura posibilitatea atacarii cu apel a sentinţei judecătoriei, reducându-se astfel cele doua cai ordinare de atac la una singura, cea a recursului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie [potrivit cărora "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"], Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată.În jurisprudenta sa anterioară Curtea Constituţională a examinat dacă liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac. Astfel, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, în conformitate cu care "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".În considerentele aceleiaşi decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a stabilit nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite – asa cum sunt acelea din prezenta speta -, reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.Soluţiile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa, neexistand ratiuni pentru modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Cu privire la susţinerea încălcării principiului constituţional al dreptului la apărare, consacrat prin art. 24 din Constituţie, Curtea constata ca dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin acestui principiu, deoarece reglementarea unei singure cai de atac nu împiedica exercitarea dreptului la apărare.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Bogdan Grabowski în Dosarul nr. 16.034/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2000.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește