Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 11 martie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404^2 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404^2 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Rovimet" – S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 12.215/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 august 2007, pronunţată în Dosarul nr. 12.215/245/2007, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404^2 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Rovimet" – S.A. din Râmnicu Vâlcea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 404^2 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor constituţionale referitoare la principiile egalităţii în drepturi şi liberului acces la justiţie, întrucât, pe de o parte, creează confuzie cu privire la competenţa materială şi teritorială a instanţei care ar trebui să dispună întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare, iar pe de altă parte, dau creditorului două posibilităţi de a cere întoarcerea executării silite, împrejurare ce este de natură a determina exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.Judecătoria Iaşi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile art. 404^2 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă prevăd situaţii distincte de realizare a dreptului părţii interesate, ce nu se pot exercita concomitent, ci doar în ordinea stabilită de legiuitor, astfel că nu se poate susţine încălcarea principiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul arată că modalităţile de valorificare a mijloacelor procesuale reglementate de textele de lege criticate se pot exercita numai în condiţiile şi în ordinea stabilite de legiuitor, fără a fi, prin ele însele, susceptibile de abuz. Faptul că în cele două situaţii învederate de autorul excepţiei pot fi competente să dispună restabilirea situaţiei anterioare instanţe diferite nu este de natură a duce la concluzia neconstituţionalităţii prevederilor criticate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate reprezentând expresia aplicării principiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi şi liberul acces la justiţie în cadrul procedurii de executare silită.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 404^2 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.[…]Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. 1 şi 2, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la principiul egalităţii în drepturi şi ale art. 21 care consacră liberul acces la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.066/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007, constatând netemeinicia criticilor formulate.În esenţă, Curtea a reţinut că "procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia".Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404^2 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Rovimet" – S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 12.215/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–-