DECIZIE nr. 112 din 19 aprilie 2001

asupra sesizării de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 68 alin. (2), art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8), art. 110 şi art. 145-148 din Legea administraţiei publice locale



Curtea Constituţională a fost sesizată în vederea declanşării controlului de constituţionalitate, prevăzut la art. 144 lit. a) din Constituţie, asupra Legii administraţiei publice locale*), de către un grup de 71 de deputaţi, şi anume: Ludovic Abitei, Ştefan Pascut, George Dumitru Moisescu, Constanta Popa, Mihaela Ionescu, Raj Tunaru, Valentin Paduroiu, Emil Crisan, Mitzura Domnica Arghezi, Iulian Mincu, Paul Magheru, Cristian Valeriu Buzea, Maria Apostolescu, Zeno Andrei, Costache Mircea, Danut Saulea, Ioan Mihai Nastase, Costel Marian Ionescu, Ştefan Baban, Codrin Stefanescu, Lazar Dorin Maior, Augustin Lucian Bolcas, Gheorghe Ariton, Ilie Merce, Florea Buga, Sever Mesca, Octavian-Mircea Purceld, Anghel Stanciu, Constantin Bucur, Nicolae Vasilescu, Daniela Buruiana-Aprodu, Leonida Lari-Iorga, Ilie Neacsu, Nicolae Leonachescu, Vasalie Moiş, Eugen Lucian Plesa, Emil Rus, Doru Dumitru Palade, Florina Ruxandra Jipa, Mircea Bucur, Radu Ciuceanu, Daniel Ionescu, Angela Bogea, Ludovic Mardari, Gheorghe Pribeanu, Nicu Cojocaru, Nicoara Cret, Pavel Cherescu, Nicolae Enescu, Gheorghe Dinu, Adrian Moisoiu, Grigore Emil Rădulescu, Octavian Sadici, Ioan Baldea, Constantin Dutu, Ion Dolanescu, Irina Loghin, Adrian Maracineanu, Zisu Stanciu, Ştefan Lapadat, Iancu Holtea, Adrian Casunean-Vlad, Mitica Balaet, Gelil Eserghep, Mircea Stoian, Smaranda Ionescu, Ioan Sonea, Vlad-Gabriel Hogea, Mircea Ifrim, Dumitru Puzdrea şi Dumitru Dragomir.–––––*) Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001.Sesizarea a fost transmisă prin Adresa nr. XIV/253 din 19 martie 2001 a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 978 din 20 ianuarie 2001, formând obiectul Dosarului nr. 121A/2001.În sesizare sunt formulate următoarele critici de neconstituţionalitate cu privire la unele dispoziţii ale Legii administraţiei publice locale:1. Prevederile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 sunt neconstituţionale, deoarece "prin aceste texte de lege limba maghiara este ridicată la rangul de limba oficială, contrar art. 13 din Constituţie care prevede că <>".2. Aceleaşi dispoziţii din Legea administraţiei publice locale încalcă prevederile art. 72 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece "prin art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi art. 110 din lege se revizuieste, implicit, art. 13 din Constituţie".3. Prevederile din Legea administraţiei publice locale, menţionate mai sus, înlocuiesc "categoriile de drepturi <> cu <> în sensul că persoana este înlocuită cu grupul de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, contrar practicii internaţionale în materie". De asemenea, se susţine ca "persoanele aparţinând minorităţilor naţionale nu pot beneficia de drepturile conferite prin art. 6 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, cu excepţia comunităţilor care depăşesc 20% din totalul locuitorilor unităţii administrativ-teritoriale".4. Dispoziţiile art. 68 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale sunt contrare prevederilor art. 6 alin. (2) din aceeaşi lege, precum şi celor ale art. 120 alin. (1) şi (2) din Constituţie, conform cărora între consiliul local şi primar nu exista raporturi de subordonare.5. Dispoziţiile din secţiunea a 2-a a cap. VIII (art. 145-148 din lege), secţiune intitulata "Comisia judeteana consultativa", sunt contrare prevederilor art. 120 şi 121 din Constituţie, deoarece aceasta comisie "este o structura mixtă, formată din persoane alese şi persoane numite în funcţii, fără nici o utilitate şi care nu este prevăzută de Constituţie".În conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca sesizarea este neîntemeiată, în esenta, pentru următoarele motive:1. Dispoziţiile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi art. 110 din Legea administraţiei publice locale prevăd "posibilitatea utilizării limbii materne de către cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale în raporturile cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale, în măsura în care îndeplinesc unele condiţii legale. Recunoaşterea dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a folosi limba maternă constituie pentru acestea unul dintre principalele mijloace pentru afirmarea şi păstrarea identităţii, fiind, deopotrivă, un mijloc de exercitare a libertăţii de exprimare pentru respectivele persoane. Astfel fiind, folosirea limbilor minorităţilor naţionale în raporturile cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale, cu îndeplinirea anumitor condiţii legale, nu afectează în nici un fel statutul limbii oficiale a statului, limba română". Totodată se apreciază ca "este greu de conceput ca persoanele aparţinând minorităţilor naţionale îşi pot exercita dreptul la cultura proprie, la folosirea limbii materne, la practicarea şi profesarea propriei religii şi, în final, să îşi poată menţine identitatea naţionala, etnică, lingvistica, culturală şi religioasă, fără participarea la viaţa publică, sub aspectele sale politice, social-economice şi culturale". De asemenea, se arata ca prevederile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 din Legea administraţiei publice locale sunt conforme cu reglementările internaţionale în domeniu, şi anume: Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, Recomandarea 1201 din 1993 a Consiliului Europei şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.3. Referitor la susţinerea autorilor sesizării în sensul că art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi art. 110 din Legea administraţiei publice locale încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 72 alin. (1) şi (2), se arata ca aceasta critica este "eronată, deoarece art. 13 din Constituţie nu a fost modificat în nici un mod, iar limba oficială continua să fie limba română şi după intrarea în vigoare a Legii administraţiei publice locale".3. Dispoziţiile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 din Legea administraţiei publice locale sunt în concordanta cu prevederile art. 6 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se precizează ca "art. 6 alin. (1) din Constituţie nu face nici o diferentiere între persoanele ce aparţin diverselor minorităţi naţionale, garantandu-le tuturor, în egala măsura, dreptul la propria identitate. Noua prevedere legală vine tocmai în sprijinul exercitării acestui drept constituţional, în sensul accesului la informaţie în limba maternă şi al utilizării acesteia în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, dacă cetăţenii unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă faţă de numărul locuitorilor respectivei unităţi administrativ-teritoriale, conform normelor internaţionale în materie şi principiului autonomiei locale".4. Reglementarea cuprinsă în art. 68 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale este constituţională, deoarece "respectarea principiului autonomiei în activitatea consiliului local şi, respectiv, a primarului, trebuie să asigure în acelaşi timp compatibilitatea acţiunilor acestora, ca expresie a îndeplinirii atribuţiilor legale şi constituţionale. Tocmai de aceea legiuitorul constituant a reglementat în art. 120 alin. (2) ca funcţionarea consiliilor locale şi a primăriilor, ca autorităţi administrativ-teritoriale, se realizează în condiţiile legii". În legătură cu critica referitoare la necorelarea prevederilor art. 68 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale cu cele cuprinse în art. 6 alin. (2) din acelaşi act normativ, se apreciază ca aceasta nu poate fi primită, deoarece, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra constituţionalităţii legii, iar nu şi asupra eventualelor necorelari.5. În sfârşit, se apreciază de către preşedintele Camerei Deputaţilor că nu este intemeiata nici critica ce vizează prevederile secţiunii a 2-a a cap. VIII, deoarece, deşi este adevărat ca art. 120-122 din Constituţie reglementează anumite instituţii care trebuie să se regaseasca în administraţia publică locală, în conformitate cu principiile constituţionale înscrise în art. 1 alin. (3) şi art. 119, "aceasta nu înseamnă ca Parlamentul <> nu poate înfiinţa prin lege structuri pe care legiuitorul constituant nu le-a avut în vedere la momentul respectiv şi pe care nu le interzice în mod expres". Preşedintele Camerei Deputaţilor mai arata ca, de altfel, "potrivit art. 72 alin. (3) lit. o) din Constituţie, Parlamentul reglementează prin lege organică <>".În ceea ce priveşte utilitatea Comisiei judeţene consultative, se arata că nu este de competenţa Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la acest aspect, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, „în exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului”.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca sesizarea este neîntemeiată, în esenta, pentru următoarele motive:1. Critica de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 (care, în opinia autorilor sesizării, "ridica limba maghiara la rangul de limba oficială a statului român") nu poate fi primită, întrucât principiul înscris în art. 13 din Constituţie cu privire la limba oficială este intarit chiar de prevederile Legii administraţiei publice locale. Astfel, art. 17 din lege dispune ca: "În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor autorităţile administraţiei publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale convenţiilor internaţionale la care România este parte". De asemenea, se arata ca "art. 43 alin. (3) nu exclude caracterul oficial al limbii române", în textul respectiv fiind recunoscut dreptul consilierilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi şi limba maternă. Totodată faptul ca, potrivit art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 106 din lege, ordinea de zi a unei şedinţe se traduce şi în limba unei minorităţi naţionale sau ca la şedinţe se foloseşte şi o alta limba nu înseamnă că nu se respecta prevederile art. 13 din Constituţie, limba română fiind limba oficială a României. Pentru aceleaşi motive publicarea hotărârilor consiliului local în limba maternă a unor minorităţi naţionale (art. 51 din lege), folosirea ei de către funcţionarii care cunosc această limbă, formularea de cereri în limba respectiva, conform art. 90 alin. (2) şi (3) din lege, "prevederi ce consfinţesc stări de fapt deja existente în planul vieţii sociale, nu pot fi considerate ca încalcă dispoziţiile art. 13 din Constituţie". De asemenea, se precizează ca prevederile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 din lege sunt conforme cu dispoziţiile art. 11 şi art. 20 alin. (2) din Constituţie. În sfârşit, Guvernul evoca pe larg, în punctul sau de vedere, şi reglementările internaţionale referitoare la dreptul minorităţilor naţionale de a folosi limba minoritara, şi anume: Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare şi Recomandarea 1201 din 1993 a Consiliului Europei.2. Este neîntemeiată şi critica potrivit căreia prin dispoziţiile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 din Legea administraţiei publice locale, care este o lege organică, s-ar fi revizuit art. 13 din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 148 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile referitoare la limba oficială nici nu pot face obiect al revizuirii Constituţiei. De altfel, se susţine în punctul de vedere al Guvernului, "dispoziţiile articolelor sus-menţionate din lege sunt întemeiate pe prevederile constituţionale şi în concordanta cu acestea, neputându-se concluziona ca normele respective au modificat astfel Constituţia".3. În legătură cu critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 6 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, Guvernul arata ca aceasta este eronată, întrucât, în realitate, aceste dispoziţii constituţionale "recunosc minorităţilor naţionale drepturile legate de limba maternă şi, respectiv, consacra egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor". Noua prevedere legală vine tocmai în sprijinul exercitării acestui drept constituţional, în sensul accesului la informaţie în limba maternă şi al utilizării acesteia în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, dacă cetăţenii unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă faţă de numărul locuitorilor respectivei unităţi administrativ-teritoriale, conform normelor internaţionale în materie şi principiului autonomiei locale.4. Referitor la necorelarea prevederilor art. 68 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) din aceeaşi lege, se precizează ca, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională verifica constituţionalitatea prevederilor legilor sau ordonanţelor numai în raport cu dispoziţiile constituţionale. Parlamentul, unica autoritate legiuitoare a tarii, are competenţa şi responsabilitatea corelării actelor normative.De asemenea, Guvernul apreciază a fi neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia prevederile art. 68 alin. (2) din lege încalcă dispoziţiile art. 120 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cu motivarea ca folosirea cuvantului "însărcinări" în loc de "hotărâri" ar suscita discuţii privind subordonarea primarului. Se susţine astfel în punctul de vedere al Guvernului, ca, potrivit altor prevederi din lege, cum sunt cele ale art. 46 alin. (5), "proiectele de hotărâre ale consiliului local pot fi propuse de către consilieri sau de către primar", sau, conform art. 68 alin. (1) lit. b), primarul are printre atribuţii şi pe cea de "aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local, iar în cazul în care apreciază o hotărâre drept ilegala, în termen de 3 zile are obligaţia de a sesiza prefectul".5. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145-148 din lege, în raport cu art. 120 şi 121 din Constituţie, se apreciază ca şi aceasta este neîntemeiată. În conceptia Guvernului, Parlamentul, ca unica putere legiuitoare a tarii, poate înfiinţa prin lege structuri pe care legiuitorul constituant nu le-a avut în vedere şi pe care Constituţia nu le interzice în mod expres. Potrivit punctului de vedere al Guvernului, comisia judeteana consultativa este "un organism care, prin calitatea persoanelor care pot fi invitate la lucrările sale şi prin atribuţiile sale, are în vedere problemele generale ale unui judeţ, probleme care interesează şi alte structuri, în afară administraţiei publice locale existente în judeţ, dezvoltarea sa economică şi socială pe baza Programului de guvernare acceptat de Parlament". Prin urmare, se arata în continuare, "legea înfiinţează un organism cu rol consultativ, care contribuie la dezbaterea şi elaborarea de soluţii operative, prin sprijinirea organelor administraţiei publice locale, prevăzute în art. 120 şi 121 din Constituţie".În sfârşit, în ceea ce priveşte utilitatea comisiei judeţene consultative, se precizează că nu intră în competenţa Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la acest aspect.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile Legii administraţiei publice locale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competenţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 68 alin. (2), art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8), art. 110 şi ale art. 145-148 din Legea administraţiei publice locale, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 17: "În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor autorităţile administraţiei publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale convenţiilor internaţionale la care România este parte.";– Art. 40 alin. (7): "În comunele sau oraşele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.";– Art. 43 alin. (3): "Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română, limba oficială a statului. În consiliile locale în care consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o treime din numărul total, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În toate cazurile documentele şedinţelor de consiliu se întocmesc în limba română.";– Art. 51: "În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere, şi în limba maternă.";– Art. 68 alin. (2): "Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum şi însărcinările date de consiliul local.";– Art. 90 alin. (2) şi (3): "(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu aparatul propriu de specialitate, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cat şi în limba maternă.(3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), în posturile care au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective."; … – Art. 106 alin. (8): "În judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.";– Art. 110: "Dispoziţiile art. 43, art. 45-54 şi art. 56 se aplică în mod corespunzător.";– Art. 145: "(1) În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti se organizează o comisie consultativa.(2) Comisia consultativa este formată din: prefect şi preşedintele consiliului judeţean; subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean; secretarul general al prefecturii şi secretarul general al judeţului; primarul municipiului reşedinţa de judeţ, respectiv primarul general, viceprimarii şi secretarul general al municipiului Bucureşti; primării oraşelor şi comunelor din judeţ, respectiv primării sectoarelor municipiului Bucureşti; şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate la nivelul judeţului sau al municipiului Bucureşti; şefii compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti; conducătorii regiilor autonome de interes judeţean, ai sucursalelor regiilor autonome de interes naţional şi ai societăţilor naţionale din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti, precum şi conducătorii altor structuri organizate în judeţ sau în municipiul Bucureşti. … (3) La lucrările Comisiei consultative pot fi invitate şi alte persoane a căror prezenta este considerată necesară."; … – Art. 146: "(1) Comisia consultativa se convoacă de prefect şi de preşedintele consiliului judeţean, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti, o dată la doua luni sau ori de câte ori este necesar.(2) Lucrările comisiei consultative sunt conduse prin rotaţie de prefect şi de preşedintele consiliului judeţean. … (3) Secretariatul comisiei consultative este asigurat de 2 funcţionari din aparatul propriu al prefectului şi de 2 funcţionari din aparatul propriu al consiliului judeţean."; … – Art. 147: "(1) Comisia consultativa dezbate şi îşi însuşeşte prin consens programul anual orientativ de dezvoltare economică şi socială al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, pe baza Programului de guvernare acceptat de Parlament.(2) Programul orientativ de dezvoltare economică şi socială al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, se comunică serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, filialelor din judeţ ale regiilor autonome sau ale societăţilor naţionale, regiilor autonome de interes local şi societăţilor comerciale şi serviciilor publice de interes local interesate, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene. … (3) În cadrul reuniunilor comisiei consultative pot fi convenite şi alte acţiuni ce urmează să fie întreprinse de prefect şi de serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizate în judeţ, pe de o parte, şi de consiliul judeţean şi serviciile publice de sub autoritatea acestuia, pe de altă parte, în scopul armonizării măsurilor prevăzute în Programul de guvernare cu activităţile desfăşurate de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, în conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile ce le revin, potrivit legii."; … – Art. 148: "(1) Pentru dezbaterea şi elaborarea unor soluţii operative, precum şi pentru informarea reciprocă cu privire la principalele acţiuni ce urmează să se desfăşoare pe teritoriul judeţului se constituie în fiecare judeţ un comitet operativ-consultativ, format din prefect şi preşedintele consiliului judeţean, subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean, secretarul general al prefecturii, secretarul general al judeţului şi primarul municipiului reşedinţa de judeţ.(2) În municipiul Bucureşti comitetul operativ-consultativ este format din prefect şi primarul general al Capitalei, subprefectii şi viceprimarii municipiului Bucureşti, secretarul general al prefecturii şi secretarul general al municipiului Bucureşti, precum şi din primării sectoarelor municipiului Bucureşti. … (3) Comitetul operativ-consultativ se întruneşte săptămânal, de regula luni, iar şedinţele acestuia sunt conduse prin rotaţie de prefect, preşedintele consiliului judeţean şi, respectiv, de primarul general al municipiului Bucureşti. … (4) În cadrul comitetului operativ-consultativ se poate stabili iniţierea, de comun acord, a unor proiecte de hotărâre a Guvernului sau, potrivit competentelor decizionale specifice fiecărei instituţii şi autorităţi, emiterea de ordine ale prefectului, dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean ori iniţierea de hotărâri ale consiliului judeţean, care să concretizeze măsurile stabilite de comun acord." … Din analiza conţinutului sesizării rezultă ca autorii acesteia formulează trei categorii de critici de neconstituţionalitate, grupate după cum urmează:1. Cu privire la prevederile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 din lege, care reglementează folosirea limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale şi autorităţile administraţiei publice locale, în obiecţia de neconstituţionalitate se invoca încălcarea art. 6 alin. (1), art. 13, art. 16 alin. (1) şi art. 72 alin. (1) şi (2) din Constituţie, texte care au următorul cuprins:– Art. 6 alin. (1): "Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.";– Art. 13: "În România, limba oficială este limba română.";– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 72 alin. (1) şi (2): "(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei." … 2. Referitor la dispoziţiile art. 68 alin. (2) din lege, care reglementează raporturile dintre primar şi consiliul local, se susţine ca acestea contravin prevederilor art. 120 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care au următorul cuprins: "(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primării aleşi, în condiţiile legii.(2) Consiliile locale şi primării funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolva treburile publice din comune şi din oraşe." … 3. În sfârşit, în ceea ce priveşte dispoziţiile legale care reglementează "Comisia consultativa judeteana", se invoca încălcarea prevederilor art. 120 din Constituţie, intitulat "Autorităţi comunale şi orăşeneşti", precum şi ale art. 121 din Constituţie, intitulat "Consiliul judeţean", texte constituţionale în conţinutul cărora nu exista nici o reglementare referitoare la comisia consultativa judeteana.Analizând conţinutul celor trei categorii de critici de neconstituţionalitate formulate, Curtea retine următoarele:I.1. În legătură cu critica formulată de autorii sesizării asupra dispoziţiilor art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 din Legea administraţiei publice locale, prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 13, Curtea constata ca nici unul dintre textele de lege menţionate nu declara limba vreunei minorităţi naţionale ca limba oficială. Dimpotriva, în alin. (3) al art. 43, reluandu-se dispoziţia constituţională a art. 13, se prevede că limba română este limba oficială a statului. Pe de altă parte, din cuprinsul textelor legale criticate rezultă în mod expres ca, atunci când ponderea populaţiei aparţinând unei minorităţi naţionale este semnificativă, depasind 20% din totalul populaţiei unităţii administrativ-teritoriale, se va asigura folosirea în raporturile cu autorităţile administraţiei publice, ca şi în actele ce se aduc la cunoştinţa publică, şi a limbii materne a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, fără a se încalcă statutul de limba oficială al limbii române. De altfel art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2), art. 106 alin. (8) din lege utilizează fără echivoc formularile "şi în limba maternă" sau "şi a limbii materne". De asemenea, în alin. (3) al art. 43, reglementandu-se posibilitatea ca, în consiliile locale în care consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o treime din numărul total, la şedinţele de consiliu să se poată folosi şi limba maternă, se prevede că în aceste cazuri "se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română". De asemenea, tocmai în considerarea statutului de limba oficială al limbii române, textul prevede că, "În toate cazurile, documentele şedinţelor de consiliu se întocmesc în limba română". Toate aceste precizări au neîndoielnic semnificatia afirmarii caracterului de limba oficială al limbii române.Art. 17 din Legea administraţiei publice locale precizează ca în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor autorităţile administraţiei publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei şi cu cele "ale convenţiilor internaţionale la care România este parte". Sub acest din urma aspect Curtea retine, spre exemplu, prevederile cuprinse în art. 10 pct. 2 din Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (ratificată de România prin Legea nr. 33 din 29 aprilie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 mai 1995), prevederi potrivit cărora "În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, dacă aceste persoane solicita acest lucru şi acolo unde aceasta cerere corespunde unei nevoi reale, părţile se vor strădui să asigure, în măsura posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile administrative".Din cele de mai sus rezultă ca Legea administraţiei publice locale nu face decât sa dea expresie şi sa precizeze condiţiile de detaliu ale aplicării prevederilor art. 10 pct. 2 din Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, prevederi care, potrivit art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, se bucura de aplicabilitate directa.De altfel dispoziţiile Legii administraţiei publice locale se înscriu pe linia unei lungi traditii democratice în ceea ce priveşte folosirea limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, cu o anumită pondere în ansamblul populaţiei, şi autorităţile publice locale. Astfel Rezoluţia din 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a Adunării Naţionale din Alba Iulia, privind unirea Transilvaniei cu România, prevedea, printre principiile fundamentale ale alcătuirii noului Stat Roman, "Deplina libertate naţionala pentru toate popoarele conlocuitoare", stabilind totodată ca "Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie […]". De asemenea, în normele instituite prin Jurnalul Consiliului de Miniştri referitor la drepturile minorităţilor, din 4 august 1938, s-a prevăzut, între altele, la pct. 13: "Orice membru minoritar din consiliile comunale se poate exprima, în dezbaterile acestor consilii, în limba sa maternă". De asemenea, potrivit pct. 14 "Cetăţenii minoritari, care nu poseda încă limba statului, pot inainta primăriilor locale cereri şi în limba maternă. În acest caz, cererile vor fi întotdeauna intovarasite de o traducere certificată în limba română". Tot astfel pct. 16 stabilea ca "Funcţionarii din comunele minoritare vor trebui sa cunoască şi limba minoritara respectiva". Ulterior art. 10 din Legea nr. 86 din 6 februarie 1945 privind Statutul Naţionalitatilor Minoritare (publicată în Monitorul Oficial nr. 30 din 7 februarie 1945) a prevăzut ca: „Autorităţile comunale şi judeţene care au competenţa teritorială asupra unui district administrativ, în care, potrivit ultimului recensământ, numărul cetăţenilor de limba maternă comuna, alta decât cea română, este de cel puţin 30% din totalul locuitorilor acelui district, sunt obligate: a) A accepta orice fel de scripte, din partea locuitorilor ce formează cota de 30%, în limba lor maternă, fără a pretinde ca aceştia să prezinte şi o traducere în limba oficială a Statului; b) A se pronunţa asupra scriptelor înaintate, în aceeaşi limba; c) A asculta partea în limba sa maternă; d) În consiliile comunale şi judeţene ale unor asemenea districte teritoriale, membrii aleşi sau de drept ai naţionalitatilor de 30% vor putea lua cuvântul în limba lor maternă […]”. Art. 12 din aceeaşi lege prevedea, de asemenea, ca „Magistraţii şi funcţionarii instanţelor şi autorităţilor administrative prevăzute la art. 9 şi 11 vor trebui sa cunoască limba naţionalitatilor respective”. Tot astfel art. 17 alin. (2) din lege stabilea ca „Regulamentele, ordonanţele şi comunicatele autorităţilor locale se vor publică în limba naţionalităţii care constituie cel puţin 30% din populaţia judeţului respectiv sau localităţii respective”.Curtea retine ca fiecare dintre actele menţionate anterior dispunea ca limba oficială a statului este limba română, asa cum stabileau, de altfel, atât art. 126 din Constituţia din 1929, cat şi art. 94 din Constituţia din 1938.În legătură cu argumentarea autorilor sesizării, în sensul că prin introducerea posibilităţii folosirii limbii materne de către cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale cu o anumită pondere, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, s-ar încalcă dispoziţiile art. 13 din Constituţie, Curtea observa ca însăşi Constituţia din 1991 permite cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ca în relaţiile lor cu autoritatea judecătorească sa folosească limba maternă, fără să se considere prin aceasta ca s-ar aduce atingere statutului de limba oficială al limbii române. Astfel art. 127 din Constituţie, deşi precizează la alin. (1) ca "Procedura judiciară se desfăşoară în limba română", dispune la alin. (2): "Cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi persoanele care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţa de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţa şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit."I.2. Curtea constata ca este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) şi (2) din Constituţie, invocandu-se ca, "prin art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi art. 110 din lege, se revizuieste, implicit, art. 13 din Constituţie". Din examinarea conţinutului legii, precum şi a formulei finale privind adoptarea acesteia de către Camera Deputaţilor şi Senat rezultă ca Legea administraţiei publice locale are un caracter organic şi ca a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, din analiza conţinutului prevederilor textelor legale criticate nu rezultă ca este încălcat statutul de limba oficială al limbii române, ci, dimpotriva, se constată că Legea administraţiei publice locale statuează în mod explicit în cuprinsul sau acest statut. În consecinţa, susţinerea ca prin dispoziţiile legale criticate s-ar fi operat, în realitate, o revizuire a art. 13 din Constituţie, realizată printr-o lege organică, iar nu printr-o lege constituţională, asa cum prevăd dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, nu corespunde cu conţinutul real al prevederilor Legii administraţiei publice locale. Curtea observa ca de altfel, conform art. 148 alin. (1) din Legea fundamentală, dispoziţiile constituţionale privind limba oficială nu pot forma obiect al revizuirii.I.3. Autorii sesizării susţin, de asemenea, ca dispoziţiile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi ale art. 110 din Legea administraţiei publice locale sunt contrare prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât "Legea administraţiei publice locale condiţioneaza exercitarea acestor drepturi de existenta <> de 20%, ori de proporţia de 1/3".Curtea constata ca nici aceasta critica nu este intemeiata. Acordarea dreptului pentru cetăţenii aparţinând unor minorităţi naţionale având o anumită pondere în populaţia totală a unor unităţi administrativ-teritoriale de a folosi şi limba maternă în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale nu numai că nu reprezintă o încălcare a dreptului la identitate prevăzut la art. 6 din Constituţie pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, ci, dimpotriva, reprezintă o largire a dreptului de exprimare a identităţii lor lingvistice.De asemenea, Curtea retine ca referirea din sesizare la acordarea de "drepturi colective" nu are în vedere conţinutul real al dispoziţiilor constituţionale invocate şi nici conţinutul prevederilor legale criticate. Într-adevăr, atât dispoziţiile art. 6 din Constituţie, cat şi textele de lege criticate conferă drepturi "persoanelor" sau "cetăţenilor", iar nu "colectivităţilor". Astfel art. 6 din Constituţie garantează dreptul "persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale" la exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase. De asemenea, în art. 17, art. 40 alin. (7), art. 51, art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8) şi în art. 110 din Legea administraţiei publice locale se prevede dreptul de folosire "şi a limbii materne", în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, pentru "cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale" care au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor unităţii administrativ-teritoriale. Tot astfel art. 43 alin. (3) conferă dreptul de "a folosi şi limba maternă" pentru "consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale", în cazul în care aceştia reprezintă cel puţin o treime din numărul total al consilierilor. Faptul ca folosirea de către aceşti cetăţeni şi "a limbii materne", în raporturile cu administraţia publică locală, este condiţionată de o pondere substantiala a minorităţii naţionale din care fac parte, în ansamblul populaţiei din unităţile administrativ-teritoriale respective, sau – în cazul consilierilor, caz prevăzut la art. 43 alin. (3) – de a reprezenta cel puţin o treime din numărul consilierilor nu are semnificatia acordării unor drepturi colective. Ponderile stabilite prin textele legii reprezintă doar criterii pentru acordarea drepturilor de folosire "şi a limbii materne" în raporturile cu autorităţile administraţiei publice sau în cadrul lucrărilor consiliilor locale şi ale celor judeţene. Aceste criterii ţin seama de posibilităţile practice de a se asigura, în contextul garantarii identităţii lingvistice, folosirea "şi a limbii materne" în relaţiile cu autorităţile administrative publice locale, avându-se în vedere şi costurile pe care societatea şi le poate permite. De asemenea, nu este încălcat nici principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie, întrucât, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, în acord cu interpretarea data de Curtea Europeană a Drepturilor Omului dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, egalitatea nu semnifica uniformitate, iar o diferenţa de tratament juridic determinata de un motiv obiectiv şi rezonabil nu constituie o discriminare.Sub acest aspect Curtea constata ca existenta unei ponderi substanţiale a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale (pondere care a fost stabilită de legiuitor la peste 20% din numărul locuitorilor) reprezintă o justificare raţională şi obiectivă pentru folosirea "şi a limbii materne" în raporturile dintre aceştia şi autorităţile administraţiei publice locale. Aceeaşi justificare exista şi în ceea ce priveşte folosirea "şi a limbii materne" în lucrările şedinţelor de consiliu, în cazul în care consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o treime din numărul total al consilierilor. De altfel, însăşi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, ratificată de România, atunci când se referă, între altele, la folosirea limbii materne de către persoanele aparţinând minorităţilor naţionale în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, condiţioneaza aceasta posibilitate de existenta unor "arii locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor naţionale" (art. 10).II. Nu este intemeiata nici critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile art. 68 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale contravin prevederilor art. 120 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât stabilesc obligaţia primarului de a îndeplini "însărcinările date de către consiliul local". Sub acest aspect Curtea retine ca, potrivit art. 120 alin. (2) din Constituţie, "Consiliile locale şi primării funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome […]." Rezultă deci ca nimic nu împiedica reglementarea prin lege a unor raporturi functionale fireşti între consiliul local, ca autoritate deliberativa a administraţiei locale, şi primar, ca autoritate locală executivă, raporturi care, fără a semnifica subordonarea acestuia din urma faţă de consiliu, sunt de natura să permită convergenta acţiunii autorităţilor administraţiei publice locale autonome. De altfel, tocmai în virtutea acestor raporturi functionale fireşti, legea prevede, între atribuţiile primarului, şi pe aceea de a asigura aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local [art. 68 lit. b)], precum şi pe aceea de a prezenta informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local [art. 68 lit. d)], atribuţii cu privire la care nu s-a invocat neconstituţionalitatea pentru motivul ca ar avea semnificatia subordonarii primarului faţă de consiliu. Or, este evident ca atributia prevăzută la art. 68 alin. (2), în sensul că primarul îndeplineşte şi însărcinările date de consiliul local, însărcinări care trebuie să se exprime în formele prevăzute de lege pentru actele consiliului local, se încadrează în limitele raporturilor constituţionale dintre consiliul local şi primar, ca autorităţi administrative autonome. De altfel art. 6 alin. (2) din lege stabileşte principiul ca între consiliul local şi primar nu exista raporturi de subordonare, iar pe de altă parte, conform art. 68 lit. b) teza finala, se da posibilitatea primarului de a sesiza prefectul în cazul în care apreciază ca o hotărâre a consiliului local este nelegală. Numai interpretarea sistematica a tuturor acestor dispoziţii da expresie raporturilor reale pe care legea le stabileşte între consiliul local şi primar.În susţinerea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale autorii sesizării invoca şi necorelarea acestor dispoziţii cu cele ale art. 6 alin. (2) din acelaşi act normativ, text care prevede expres ca "[…] între consiliul local şi primar […], nu exista raporturi de subordonare". Cu privire la acest aspect este de reţinut ca, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, controlul de constituţionalitate are ca finalitate asigurarea compatibilitatii legilor cu Constituţia, iar nu asigurarea coordonării diferitelor dispoziţii ale aceleiaşi legi, problema care intră în competenţa exclusiva a autorităţii legiuitoare.III. O ultima critica de neconstituţionalitate a Legii administraţiei publice locale are ca obiect dispoziţiile cuprinse în art. 145-148, care reglementează componenta, funcţionarea şi rolul comisiei judeţene consultative, pe care autorii sesizării o apreciază ca fiind o structura "fără nici o utilitate şi care nu este prevăzută de Constituţie", deci "contrară art. 120 şi art. 121 din Constituţie".Examinând aceasta critica de neconstituţionalitate, Curtea retine ca prevederile art. 120 şi 121 din Constituţie se referă exclusiv la consiliile locale şi primari, respectiv la consiliul judeţean. De asemenea, Curtea constata ca reglementarea prin Legea administraţiei publice locale a unui organism consultativ, care nu este prevăzut de Constituţie, nu contravine dispoziţiilor constituţionale. Raportul de conformitate dintre lege şi Constituţie nu exclude ca, în măsura în care nu se încalcă o dispoziţie constituţională, legea să poată reglementa şi structuri de natura să asigure buna funcţionare a autorităţilor administraţiei publice locale reglementate prin Constituţie.De altfel, Curtea retine ca aceasta comisie nu constituie o noua autoritate a administraţiei publice locale, ci este un organism consultativ, structura care funcţionează pe lângă autorităţile administraţiei publice locale prevăzute de Constituţie, având rolul să asigure armonizarea acţiunii autorităţilor care exercită autonomia locală cu aceea a reprezentanţilor autorităţilor publice centrale. Structuri asemănătoare au mai existat în România în perioada dintre cele doua razboaie mondiale, sub denumirea de "consiliu de prefectura" ("Legea pentru unificarea administrativă" din 1925), precum şi sub denumirea de "comisie administrativă a judeţului" ("Legea pentru organizarea administraţiunii locale" din 1929).În ceea ce priveşte aprecierea utilităţii comisiei judeţene consultative Curtea constata ca aceasta nu reprezintă o problemă de control al constituţionalităţii legii, ci una de oportunitate, aspect ce nu intra sub incidenţa contenciosului constituţional.Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.a) şi ale art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Constata ca prevederile art. 17, art. 40 alin. (7), art. 43 alin. (3), art. 51, art. 68 alin. (2), art. 90 alin. (2) şi (3), art. 106 alin. (8), art. 110 şi art. 145-148 din Legea administraţiei publice locale sunt constituţionale.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Definitivă şi obligatorie.Deliberarea a avut loc la data de 19 aprilie 2001 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește