DECIZIE nr. 111 din 8 iulie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Ştefan Octavian Pup în Dosarul nr. 1.338/1998 al Judecătoriei Alesd.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, a respins o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect. Precizează ca motivele care au determinat aceasta soluţie subzistă şi în cauza de faţa.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 30 martie 1999, pronunţată de Judecătoria Alesd, judeţul Bihor, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de inculpatul Ştefan Octavian Pup în Dosarul nr. 1.338/1998 aflat pe rolul acelei instanţe.În susţinerea excepţiei autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, care prevăd ca măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei şi, respectiv, măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu pot fi dispuse în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale menţionate creează o vădită inegalitate între cetăţeni în ceea ce priveşte politica penală. Astfel, se susţine ca este de neconceput ca pentru o infracţiune de furt simplu, prevăzută la art. 208 din Codul penal, constând în sustragerea de bunuri în valoare de 30-40 milioane lei, să se poată dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru ca pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maximum 12 ani şi, dimpotriva, ca aceste măsuri sa nu poată fi dispuse în cazul unui furt calificat, prevăzut la art. 209 din Codul penal şi constând în sustragerea, în timpul nopţii, a unui bun de valoare derizorie, numai pentru ca pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 12 ani. Dispoziţiile criticate conduc, după părerea autorului excepţiei, la creşterea artificiala a numărului condamnaţilor care sunt obligaţi să execute pedeapsa închisorii în penitenciar.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei ridicate, instanţa o considera neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal nu încalcă nici un drept fundamental prevăzut de Constituţie. Instanţa considera ca legiuitorul a procedat corect atunci când a interzis măsurile de suspendare a executării pedepsei în cazul furtului calificat – fapta pentru care autorul excepţiei a fost trimis în judecata -, subliniind ca deosebirea dintre furtul simplu şi furtul calificat nu se întemeiază pe cuantumul prejudiciului cauzat, ci pe alte împrejurări care conferă infracţiunii un grad mai mare de pericol social.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 şi a art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, în raport cu art. 16 din Constituţie, este neîntemeiată. Prin criteriile stabilite de dispoziţiile legale menţionate, pentru a determina sfera de aplicare a celor două forme de suspendare a executării pedepsei, nu se poate susţine ca se aduce atingere dispoziţiei constituţionale a art. 16 privitoare la egalitatea în drepturi, întrucât aceste criterii legate de gravitatea faptelor se aplică tuturor persoanelor care au săvârşit astfel de fapte. În punctul de vedere al Guvernului se mai arata ca prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuand ca acest text nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece limitarea legală a aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi. Totodată, în opinia Guvernului se arata ca faţă de pedepsele majorate prin Legea nr. 140/1996 ar fi necesară o reconsiderare a criteriilor de aplicare a măsurilor în suspendare a executării pedepsei, în sensul largirii câmpului lor de incidenţa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată.Prin Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal s-au inasprit pedepsele pentru unele infracţiuni grave, în special infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului. Aceasta agravare a pedepselor s-a infaptuit, pe de o parte, prin sporirea limitelor maxime ale pedepselor, iar pe de altă parte, prin interzicerea aplicării, pentru infracţiuni grave, a unor măsuri de individualizare a executării pedepselor în favoarea condamnaţilor, cum sunt: suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de muncă. Cu privire la aceste măsuri au fost introduse dispoziţii speciale de interzicere la art. 81 alin. 3 din Codul penal, pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, la art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, şi la art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, pentru executarea pedepsei la locul de muncă. Astfel, la art. 81 alin. 3 din Codul penal se prevede că „Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura”. Aceeaşi interdicţie este prevăzută la art. 86^1 alin. 3 din Codul penal.Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, precum şi prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. Prin deciziile menţionate Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, retinand ca aceste dispoziţii nu contravin prevederilor art. 4 şi 16 din Constituţie, astfel cum sustinea autorul excepţiei. Curtea a statuat ca dispoziţiile legale criticate nu contravin nici unei dispoziţii şi nici unui principiu constituţional şi ca este de competenţa exclusiva a Parlamentului sa instituie pedepsele şi mijloacele de individualizare a pedepselor pe care le considera cele mai corespunzătoare pentru prevenirea şi combaterea criminalitatii. Deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cat şi soluţia pronunţată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa. În consecinţa, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal urmează să fie respinsă.Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal Curtea Constituţională s-a pronunţat, de asemenea, prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999. Curtea a respins excepţia cu aceeaşi motivare, în sensul că restrangerea câmpului de incidenţa a acestei măsuri reprezintă o opţiune de politica legislativă, legiuitorul fiind singurul competent sa aleagă soluţia pe care o considera corespunzătoare pentru combaterea criminalitatii la un moment dat.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, aceeaşi soluţie se impune şi în cauza de faţa, excepţia urmând să fie respinsă.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEAÎn numele legii:DECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Ştefan Octavian Pup în Dosarul nr. 1.338/1998 al Judecătoriei Alesd.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 1999.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Maria Bratu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește