DECIZIE Nr. 110 din 9 noiembrie 1994

Vasile Gionea – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorMiklos Fazakas – judecătorAntonie Iorgovan – judecătorIoan Muraru – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58 din 18 mai 1994 prin care a fost respinsă ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 224 din Codul penal, ridicată de Murgoci Cristache, Caldararu Ion şi Cercel Tudorel în Dosarul nr. 2900/1993 al Judecătoriei Tulcea. La apelul nominal, părţile lipsa. Procedura legal îndeplinită. Magistratul-asistent face referatul cauzei. Dosarul fiind în stare de judecată, preşedintele completului da cuvintul procurorului care pune concluzii de admitere a recursului şi de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca vadit nefondata, pentru motivele arătate în cererea de recurs. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: În Dosarul nr. 2900/1993 al Judecătoriei Tulcea inculpatii Murgoci Cristache, Caldararu Ion şi Cercel Tudorel au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 224 din Codul penal, cu motivarea ca noţiunea de avut obştesc din Codul penal nu s-a transformat în avut public, Constituţia definind noţiunea de avut public în care nu se regaseste şi obiectul infracţiunii din prezenta speta, cu care Curtea Constituţională a fost sesizată prin Încheierea din 7 septembrie 1993. Prin Decizia nr. 58 din 18 mai 1994, Curtea Constituţională a respins ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca, potrivit Deciziei nr. 33 din 26 mai 1993, definitivă, art. 224 din Codul penal este abrogat parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, acesta urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Împotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat în termen legal recurs pentru următoarele motive: – Curtea Constituţională, constatind abrogarea, şi-a depăşit competenţa materială, incalcind astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat; – excepţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca vadit nefondata, deoarece Judecătoria Tulcea, exprimindu-şi opinia, a fost de acord cu punctele de vedere ale inculpaţilor considerind ca dispoziţiile art. 224 din Codul Penal contravin Constituţiei; – soluţia admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, intemeiata pe caracterul obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993, închide calea sesizării Curţii cu orice alta excepţie, chiar şi atunci când aceasta ar privi un bun public, nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituţie; – nemotivarea deciziei şi deci încălcarea dispoziţiilor art. 13 şi art. 16 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 261 din Codul de procedură civilă. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, cererea de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului – Ministerul Public -, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine: Primul motiv de recurs, privind lipsa competentei materiale a Curţii Constituţionale de a constata abrogarea unor prevederi legale, urmează a fi respins ca nefondat. Potrivit practicii sale constante, Curtea, cît timp instanţa de judecată nu a reţinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei, este obligată să se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unei prevederi pe care instanţa înţelege sa îl aplice. Abrogarea, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constituţiei, astfel încât ea constituie nu numai o consecinţa a aplicării legii în timp, ci şi o problemă de constituţionalitate, ca urmare a supremaţiei legii fundamentale în cadrul sistemului juridic. Nici cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia excepţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca vadit nefondata, deoarece opinia exprimată de instanţa a fost în acord cu punctul de vedere al inculpaţilor, nu poate fi reţinut, motivul invocat fiind contrar literei şi spiritului Legii nr. 47/1992. Pe de o parte, faptul ca în materia avutului obştesc, opinia instanţei, în speta Judecătoria Tulcea, a fost în acord cu punctul de vedere al inculpaţilor, nu este de natura sa atragă necompetentă Curţii, de vreme ce instanţa de judecată nu a statuat aceasta prin dispozitivul Încheierii din 7 septembrie 1993 şi a sesizat Curtea Constituţională. În consecinţa, sub acest aspect, Judecătoria Tulcea s-a desesizat de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi, singura în drept să se pronunţe este Curtea Constituţională care, prin deciziile sale obligatorii, asigura o practica unitară în domeniul controlului constituţionalităţii legii. Pe de altă parte, critica referitoare la necesitatea respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca "vadit nefondata" nu este intemeiata, deoarece, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, soluţia respingerii fără citarea părţilor pe acest temei este condiţionată de unanimitatea opiniei membrilor completului de judecată în aprecierea excepţiei. Aceasta regula, care impune doua aspecte – unul de fond, în sensul că excepţia este neîntemeiată în mod vadit, şi unul de procedura – se aplică numai dacă acestea coincid, în caz negativ, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 nefiind operante. Cel de-al treilea motiv de recurs, referitor la soluţia respingerii excepţiei de neconstituţionalitate intemeiata pe caracterul obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993, definitivă, care închide astfel calea sesizării Curţii cu orice alta excepţie, chiar şi atunci când aceasta priveşte un bun public dintre cele nominalizate în art. 135 alin. (4) din Constituţie, urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat. Potrivit art. 29 din regulamentul sau de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţională statuează numai asupra problemelor de drept. Constatind în drept ca art. 224 din Codul penal este abrogat parţial şi ca urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, rămâne ca fiecare instanţa de judecată sa stabilească dacă este vorba sau nu de astfel de bunuri şi sa decidă dacă textele referitoare la infracţiunile privind avutul obştesc sunt sau nu aplicabile. Şi cel de-al patrulea motiv de recurs, privitor la nemotivarea deciziei şi deci încălcarea prevederilor art. 13 şi art. 16 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 261 din Codul de procedură civilă privind conţinutul deciziei, urmează a fi respins ca nefondat. Din moment ce decizia Plenului Curţii Constituţionale, pronunţată în temeiul art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii, este obligatorie pentru completele de judecată, acestea nu se pot îndepărta de la motivarea ei şi deci invocarea acesteia semnifica motivarea deciziei pronunţate într-o excepţie concretă. Cu toate acestea, existenta deciziei Plenului Curţii Constituţionale nu are drept consecinţa inutilitatea judecării excepţiilor în cadrul cărora s-ar putea ridica noi probleme şi noi interpretări în măsura sa determine, eventual, schimbarea practicii Curţii Constituţionale. Pentru motivele arătate, recursul declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58 din 18 mai 1994 urmează a fi respins. În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58 din 18 mai 1994, pronunţată în Dosarul nr. 82C/1993. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 1994. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește