Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 22 martie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Paraschiva Vasile în Dosarul nr. 6.619/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 iulie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 6.619/301/2006, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Paraschiva Vasile într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare a unui executor judecătoresc.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, limitând posibilitatea de a cere şi de a obţine recuzarea executorului judecătoresc numai la cazurile prevăzute de art. 27 pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, îngrădeşte liberul acces la justiţie, printr-o enumerare limitativă a cazurilor de recuzare, excluzând situaţia unei atitudini vădit abuzive şi nelegale a unui executor judecătoresc, în exercitarea atribuţiilor sale.Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură, a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi diferite de exercitare a drepturilor procesuale.Avocatul Poporului consideră că prevederea legală criticată este constituţională, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, precum şi dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora:– Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000: „Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în cazul în care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.”;– Art. 27 din Codul de procedură civilă: "Judecătorul poate fi recuzat:1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 – Accesul liber la justiţie.Analizând excepţia, Curtea constată că aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi cu o motivare similară.Astfel, prin Decizia nr. 40 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, Curtea a respins excepţia şi a stabilit că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, la care face referire art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, reglementează în mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând, astfel, partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. Totodată, s-a reţinut că toate cazurile de recuzare enumerate de art. 27 din Codul de procedură civilă, la baza cărora stau criterii obiective şi raţionale, duc la finalitatea mai sus arătată. Pe această cale este împiedicată posibilitatea recuzării cu rea-credinţă a unui judecător, pentru motive subiective sau netemeinice, situaţie ce nu contravine textelor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3).De asemenea, Curtea a stabilit că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de Codul de procedură civilă, cu excepţia unor situaţii ce sunt specifice activităţii judecătorilor.Neexistând elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.De asemenea, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa să stabilească procedura de judecată, iar enumerarea limitativă a cazurilor de recuzare a unui executor judecătoresc se circumscrie acestei competenţe.Mai mult, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu ar putea să modifice sau să completeze textul de lege criticat, în sensul criticii aduse de către autorul excepţiei, şi anume pentru includerea motivului de recuzare referitor la o atitudine abuzivă şi nelegală a unui executor judecătoresc.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Paraschiva Vasile în Dosarul nr. 6.619/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie––