DECIZIE nr. 11*) din 22 ianuarie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275-278 din Codul de procedură penală



–––––Notă …
*) Definitivă prin nerecurare.Romul Petru Vonica – preşedinteCostica Bulai – judecătorMihai Constantinescu – judecătorConstantin Burada – magistrat-asistentCompletul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Prin Încheierea din 2 octombrie 1996, Curtea de Apel Constanta a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 şi următoarele din Codul de procedură penală, invocată de reclamantul Siromascenco Ştefan în Dosarul nr. 298/CA/1996 aflat pe rolul acelei instanţe.În încheierea de sesizare, Curtea de Apel Constanta arata ca, prin cererea ce i-a fost adresată la 19 februarie 1996, reclamantul Siromascenco Ştefan a chemat în judecata Ministerul Public, reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta, şi pe prim-procurorul de la acest parchet, solicitând anularea actului nr. 1.044/II/2, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta, Secţia de urmărire penală, la data de 15 decembrie 1995, şi obligarea organelor menţionate de a emite actul de sesizare a instanţei competente împotriva a doi judecători de la Tribunalul Constanta.Asa cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare şi din dosarul cauzei, reclamantul Siromascenco Ştefan a depus la data de 28 noiembrie 1995, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta, o plîngere penală împotriva a doi judecători de la Tribunalul Constanta, pe care i-a invinuit ca prin Sentinta civilă nr. 562 din 28 septembrie 1995, pe care au pronunţat-o în Dosarul nr. 1.642/1995, au savirsit infracţiunile de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 din Codul penal), fals intelectual (art. 289 din Codul penal) şi uzurpare de calităţi oficiale (art. 240 din Codul penal), cerind trimiterea lor în judecata.Prin adresa nr. 1.044/II/2 din 15 decembrie 1995, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta, Secţia de urmărire penală, i-a comunicat reclamantului ca, din examinarea plingerii şi a actelor anexate, precum şi din verificările efectuate în dosarele menţionate în sesizare, nu rezultă date ori indicii ca magistraţii respectivi ar fi comis fapte de natura penală care să atragă competenţa de cercetare a parchetului, iar motivele invocate sunt exclusiv de competenţa instanţelor de judecată, hotărârile pronunţate fiind supuse căilor de atac prevăzute de lege.Împotriva acestui act al parchetului, reclamantul a declansat acţiunea de contencios administrativ, iar instanţa, la termenul de judecată din 25 septembrie 1996, a ridicat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora nu pot fi atacate în justiţie acele acte administrative pentru a căror desfiinţare sau modificare se prevede, prin lege specială, o alta procedura. Or, prin dispoziţiile cap. VII din Titlul I al Părţii speciale a Codului de procedura penală, art. 275-278, se prevede o procedură specială privind plîngerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală.Faţa de problema invocată din oficiu de către instanţa, reclamantul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 şi următoarele din Codul de procedură penală, cu motivarea ca acestea îi ingradesc dreptul de a se adresa justiţiei, drept prevăzut în art. 21 din Constituţie.Conformindu-se dispoziţiei art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, aratind ca aceasta nu este intemeiata. Asa cum se arata în încheiere, potrivit art. 2 din Codul de procedură penală, procesul penal trebuie să se desfăşoare în stricta conformitate cu legea, iar instituţia plingerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, prevăzută în art. 275-278 din Codul de procedură penală, reprezintă o garanţie a respectării legalităţii în faza de urmărire penală. Existind aceasta posibilitate de a ataca actele sau măsurile procesuale, nu se poate susţine ca se încalcă dreptul constituţional prevăzut în art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie. Instanţa apreciază ca, dimpotriva, prin dispoziţiile din art. 275 şi următoarele din Codul de procedură penală s-a instituit o procedură mai simpla de contestare a actelor şi măsurilor dispuse de procuror.În vederea soluţionării excepţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere. Nici una dintre aceste autorităţi nu a comunicat punctul ei de vedere.La solicitarea Curţii, Tribunalul Constanta a transmis, în copie, Sentinta civilă nr. 562 din 28 septembrie 1995.CURTEA,având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 275 şi următoarele din Codul de procedură penală, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi ale Legii nr. 47/1992, retine:În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia invocată.Prin Legea nr. 29/1990 a fost stabilită procedura ce trebuie urmată în cazul în care o persoană fizica sau juridică se considera vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi guvernamentale ori din sfera administraţiei publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.Asa cum s-a arătat, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, considerind rezoluţia de neurmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de ApelConstanta drept un act administrativ, s-a adresat instanţei cu o acţiune în contencios administrativ. Rezoluţia de neurmărire penală nu constituie însă un act administrativ, ci un act procesual, cu caracter judiciar, reglementat de Codul de procedură penală, iar împotriva acestuia partea nemultumita poate face plîngere în condiţiile prevăzute la art. 275-278 din acelaşi cod. Rezultă deci ca, întrucît contenciosul administrativ nu poate avea ca obiect controlul legalităţii unui act judiciar, nici caracterul constituţional al prevederii legale în temeiul căreia actul a fost emis, nu poate fi contestat în cadrul acestei jurisdicţii.Totodată, excepţia nu este intemeiata şi în funcţie de prevederile art. 48 din Constituţie. Potrivit acestor prevederi, persoana vătămată într-un drept al său de autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. În alin. (2) al art. 48 se prevede că limitele şi condiţiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. În legislaţia actuala, potrivit Codului de procedura penală, cenzura de către instanţa judecătorească a actelor de urmărire penală este posibila numai în cazul trimiterii în judecata a unei persoane, nu şi în situaţia în care s-a dispus neinceperea urmăririi penale. Rezultă deci ca, în ceea ce priveşte actele de urmărire penală, limitele şi condiţiile în care o persoană este indreptatita, în sensul art. 48 din Constituţie, sa conteste legalitatea sau temeinicia unor asemenea acte, invocind ca ar fi fost vătămată într-un drept al său, sunt circumscrise la situaţia în care Ministerul Public promovează acţiunea penală. Împotriva celorlalte măsuri şi acte de urmărire penală exista plîngerea prevăzută de art. 275-278 din Codul de procedură penală.Deşi între prevederile Legii nr. 29/1990 şi cele ale art. 48 alin. (1) din Constituţie exista o neconcordanta, în sensul că dispoziţia constituţională se referă la toate autorităţile publice, pe când procedura instituită de legea sus-menţionată se referă numai la o parte din aceste autorităţi, şi anume la actele Guvernului şi ale administraţiei publice, reglementarea limitelor şi a condiţiilor în care actele celorlalte autorităţi publice pot fi atacate este de competenţa exclusiva a legiuitorului, fiind o problemă rezervată de Constituţie legii organice. Curtea nu poate suplini aceasta omisiune, întrucît ar insemna sa îndeplinească funcţia de legislator pozitiv care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, este un atribut al Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a tarii.În sensul celor arătate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale: nr. 8 din 18 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, nr. 103 din 1 octombrie 1996 şi nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.În aceste condiţii, se constată că excepţia este vadit nefondata.De altfel, excepţia a fost invocată şi cu încălcarea prevederilor art. 54 din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii sunt obligaţi să-şi exercite drepturile cu buna-credinţa. În speta, asa cum rezultă din considerentele Sentinţei civile nr. 562 din 28 septembrie 1995 a Tribunalului Constanta, reclamantul a chemat în judecata pe mai mulţi judecători şi pe ministrul justiţiei, cărora le-a imputat, în esenta, faptul ca printr-o sentinta civilă anterioară, având ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de desfacere a contractului sau de muncă, instanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Consiliului de disciplina din cadrul Ministerului Transporturilor, sentinta ce a rămas definitivă prin respingerea recursului ca tardiv. Prin acţiunea sus-menţionată, reclamantul a solicitat şi plata de despăgubiri în valoare de 500.000.000 lei, motiv pentru care instanţa a anulat cererea ca netimbrata în faţa refuzului reclamantului de a plati taxa de timbru datorată. Ulterior cauza a fost înaintată Curţii de Apel Constanta. Plîngerea penală formulată de reclamant priveşte pe judecătorii care au pronunţat hotărârea de anulare a cererii ca netimbrata. Faptul ca instanţa de control judiciar a respins ca tardiv recursul reclamantului împotriva sentinţei de declinare a competentei se datorează exclusiv culpei procesuale a acestuia. Actionarea în judecata a judecătorilor care au pronunţat hotărârea şi a ministrului justiţiei nu poate suplini culpa respectiva, după cum nici plîngerea penală împotriva judecătorilor ce au anulat ca netimbrata cea de-a doua acţiune nu poate suplini controlul judecătoresc prin exercitarea căilor de atac. De aceea plîngerea penală, ca şi contestarea soluţiei parchetului în faţa instanţei de contencios administrativ, precum şi invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cadrul acestei jurisdicţii au aceeaşi semnificaţie, în funcţie de scopul urmărit, şi anume de a se eluda regulile ce guvernează controlul judecătoresc al hotărîrilor pronunţate.Faţa de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275-278 din Codul de procedură penală, invocată de Siromascenco Ştefan în Dosarul nr. 289/CA/1996 al Curţii de Apel Constanta.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa din 22 ianuarie 1997.PREŞEDINTE,dr. Romul Petru VonicaMagistrat-asistent,Constantin Burada––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește