DECIZIE nr. 11 din 18 ianuarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Popa – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Greta Mariana Chiva în Dosarul nr. 990/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se prezintă Ionuţ Lodroman, reprezentat de avocatul Dan Rareş Răducanu, lipsă fiind autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Avocatul părţii prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei şi nici reglementărilor internaţionale cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În susţinerea acestui punct de vedere invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 225/2001, nr. 224/2002, nr. 244/2002 şi nr. 196/2003.Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 225/2001, nr. 244/2002 şi nr. 196/2003, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 990/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Greta Mariana Chiva într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate, referitoare la soluţionarea cererilor de recuzare, fără prezenţa părţilor şi fără ascultarea punctului de vedere al judecătorului recuzat, care ar putea lămuri temeinicia motivelor de recuzare în condiţiile în care încheierea prin care s-a respins recuzarea nu se poate ataca decât o dată cu fondul, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie, precum şi ale art. 6 pct. 1, ale art. 13, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondată. În acest sens apreciază că, aşa cum de altfel Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 225/2001, dispoziţiile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă art. 21 alin. (2), care consacră liberul acces la justiţie, şi nici dreptul la apărare, garantat de art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. În opinia instanţei, nici art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravine art. 21 alin. (2) din Constituţie, întrucât, în situaţia în care instanţa superioară de fond constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul, cu refacerea tuturor actelor şi dovezilor administrate la prima instanţă. De altfel, în conformitate cu art. 126 din Constituţie, accesul la justiţie nu exclude respectarea anumitor proceduri şi condiţii impuse de lege. În motivarea acestei opinii, instanţa a avut în vedere faptul că „hotărârea primei instanţe este supusă controlului instanţei de recurs sub aspectul legalităţii, (…) atribuţiile instanţei de control rezumându-se la verificarea modului în care a fost respectată şi aplicată legea”. În acest sens arată că actualul Cod de procedură civilă consacră sistemul dublului grad de jurisdicţie, astfel încât nu se poate aprecia că regulile instituite ar determina restrângerea exerciţiului drepturilor procesuale ale părţilor.În final, arată că textele criticate nu contravin nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, "această cerinţă nu se analizează în abstract, ci se raportează la fiecare caz", în funcţie de particularităţile acestuia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin accesului liber la justiţie ori dreptului la apărare şi nici nu restrâng exerciţiul celorlalte drepturi şi libertăţi, ci, dimpotrivă, "asigură cadrul legal pentru desfăşurarea judecăţii asupra fondului, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale celor îndreptăţiţi să participe la această judecată". Aceste drepturi şi garanţii nu fac însă obiectul procedurii de soluţionare a recuzării, care se desfăşoară în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor. În acest context, apreciază că, deşi caracterul public al dezbaterilor este consacrat, cu valoare de principiu, prin art. 127 din Constituţie, aceeaşi normă constituţională permite şi derogarea, în cazurile prevăzute de lege, de la acest caracter public. De altfel, arată că, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, reglementarea procedurii de judecată, inclusiv sistemul probator, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2). Guvernul apreciază că nici din perspectiva dreptului la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu există vreo încălcare, întrucât "faptul că nu există o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, distinctă de cea îndreptată împotriva soluţiei pe fond, nu constituie o înfrângere a textelor constituţionale", cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".De asemenea, arată că textele de lege criticate nu contravin nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece acesta se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, nefiind aplicabil unei proceduri cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a art. 31 alin. 1 şi 2 şi nici cea a art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, faţă de art. 21 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât "textele legale criticate nu opresc, în realitate, părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale". În susţinerea acestui punct de vedere este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 196/2003.De asemenea, apreciază că nu poate fi reţinută nici contrarietatea art. 31 alin. 1 şi 2 şi nici cea a art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, faţă de art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât prin reglementarea impusă de aceste dispoziţii legale legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de recuzare, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2).În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Avocatul Poporului consideră că acestea nu au relevanţă în cauza de faţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2, precum şi cele ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:– Art. 31 alin. 1 şi 2: "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găseşte de cuviinţă.Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.";– Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." … Autorul excepţiei invocă, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1, art. 13, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora:– Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.";– Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";– Art. 17: "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această convenţie.";– Art. 18: "Restrângerile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute."Examinând excepţia, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încălcării principiilor accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare, precum şi al înfrângerii dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, prin Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, Decizia nr. 196 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 13 iunie 2003, şi Decizia nr. 225 din 3 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2001, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2, precum şi ale art. 34 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 şi 24 şi nici ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Cu acele prilejuri, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca o dată cu fondul, instanţa superioară de fond urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că reglementarea procedurii de judecată, care include şi sistemul probator, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă faţă de prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai o dată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse la nici o cale de atac.De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate nu contravin nici art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte invocarea înfrângerii prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea constată că, prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa exclusivă a sa.În final, Curtea reţine că nu poate fi primită nici critica autorului excepţiei potrivit căreia modul de soluţionare a cererii de recuzare determină o restrângere nejustificată a accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare, aducându-se astfel atingere art. 13, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa mai sus menţionată, dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, care consacră accesul liber la justiţie, şi nici ale art. 24, care garantează dreptul la apărare.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Greta Mariana Chiva în Dosarul nr. 990/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește