DECIZIE Nr. 109 din 9 noiembrie 1994

Vasile Gionea – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorMiklos Fazakas – judecătorIoan Muraru – judecătorIoan Griga – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 24 din 14 martie 1994 prin care a fost admisă în parte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 229 din Codul penal, ridicată de Nicola Nina Bebi în Dosarul nr. 3102/1993 al Judecătoriei Tulcea. La apelul nominal făcut de magistratul-asistent se constată că părţile sunt lipsa. Procedura este completa. Magistratul-asistent face referatul cauzei. Dosarul fiind în stare de judecată, preşedintele completului pune în discuţia părţilor problema tardivitatii recursului declarat de către Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 24 din 14 martie 1994. Având cuvintul, procurorul pune concluzii de admitere a recursului pentru motivele arătate în cererea de recurs. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: În Dosarul nr. 3102/1993 al Judecătoriei Tulcea, inculpata Nicola Nina Bebi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 229 din Codul penal, cu motivarea ca diferenţa de regim sanctionator între proprietatea publică şi cea privată, prevăzute de Codul penal, nu mai este compatibila cu prevederile Constituţiei, care apara în mod egal cele doua forme de proprietate. Prin Decizia nr. 24 din 14 martie 1994, Curtea Constituţională a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpata Nicola Nina Bebi şi a constatat ca dispoziţiile art. 229 din Codul penal sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, acestea urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, pentru următoarele motive: – sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, în situaţia în care opinia instanţei de judecată este în acord cu a părţii care a invocat excepţia, în sensul constatării ca textul de lege atacat contravine Constituţiei, este superfluu şi, drept urmare, soluţia este de respingere a excepţiei ca vadit nefondata; – nemotivarea deciziei şi deci încălcarea dispoziţiilor art. 13 şi ale art. 16 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 261 din Codul de procedură civilă; – pe fond, excepţia invocată priveşte sume de bani sustrase din patrimoniul unei instituţii bugetare, deci au regimul juridic de bunuri publice şi ca atare excepţia trebuia respinsă ca neîntemeiată. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, cererea de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului – Ministerul Public -, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine: Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Decizia poate fi atacată de părţi numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare". Termenul de 10 zile se determina conform art. 101 din Codul de procedură civilă, pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul. Din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 24 din 14 martie 1994 către Ministerul Public rezultă ca aceasta a fost comunicată la data de 14 mai 1994 şi deci data de 25 mai 1994 era ziua implinirii termenului de recurs. Cererea de recurs a fost înregistrată la Ministerul Public – Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie – Secţia judiciară – cu nr. 8700/2010/P/1994 din 26 mai 1994 şi depus la Curtea Constituţională la aceeaşi dată. În consecinţa, faţă de dispoziţiile din Codul de procedură civilă menţionate, rezultă ca la data de 26 mai 1994 dreptul de recurs al Ministerului Public s-a stins datorită expirării termenului de recurs şi, ca atare, acesta urmează a fi respins ca tardiv. Curtea Constituţională retine însă ca prin Decizia sa nr. 56 din 18 mai 1994, rămasă definitivă şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 iunie 1994, s-a constatat ca dispoziţiile art. 229 din Codul penal sunt abrogate parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,În numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 24 din 14 martie 1994, ca tardiv. Definitivă. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește