DECIZIE nr. 108 din 13 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş în Dosarul nr. 10.774/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauză înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.193D/2006.La apelul nominal răspunde partea Societatea Comercială "Dâmboviţa Construcţii" – S.A. din Târgovişte, prin consilier juridic Ilie-Adrian Ghirdoveanu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.295D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 10.787/1/2006 al aceleiaşi instanţe.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent informează Curtea că autorul excepţiei a transmis o cerere prin care solicită conexarea Dosarului nr. 2.295D/2006 la Dosarul nr. 2.193D/2006.Curtea, având în vedere atât identitatea obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în cele două dosare, cât şi solicitarea menţionată mai sus, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.295D/2006 la Dosarul nr. 2.193D/2006, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul părţii Societatea Comercială "Dâmboviţa Construcţii" – S.A. din Târgovişte solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin încheierile din 11 octombrie şi 1 noiembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 10.774/1/2006 şi nr. 10.787/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş în cauze având ca obiect soluţionarea unor recursuri declarate împotriva unor sentinţe prin care s-a dispus suspendarea executării unor decizii de impunere, până la pronunţarea instanţei de fond.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având conţinut identic, se susţine că textul de lege criticat, "datorită redactării restrictive şi necondiţionate, pune părţile în situaţia ca, pentru a se putea încadra în termenul legal de declarare a recursului, să promoveze o cale de atac fără să cunoască considerentele hotărârii pronunţate, motivele de recurs astfel formulate fiind incerte şi aleatorii". În lipsa stabilirii obligaţiei instanţei de a motiva hotărârea într-un termen rezonabil, evident mai scurt de 5 zile, sau a posibilităţii părţilor de a declara recurs într-un termen ce curge de la data comunicării hotărârii, şi nu al pronunţării, şi în cazul în care motivarea nu se face în termenul stabilit, accesul părţilor la justiţie pe calea exercitării căilor legale de atac este, astfel, limitat. Or, în cadrul altor proceduri ce se judecă de urgenţă, legiuitorul a instituit în sarcina instanţei obligaţia de a motiva hotărârea supusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunţare, tocmai pentru a oferi părţilor posibilitatea cunoaşterii considerentelor reţinute de instanţă. Se mai precizează că în cauza de faţă nu pot fi aplicate prevederile Codului de procedură civilă la care face trimitere art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât dreptul comun stabileşte distincţii clare în ceea ce priveşte declararea recursului de către procuror sau de către părţi, iar aplicarea art. 17 alin. (3) din legea criticată, potrivit căruia hotărârile sunt redactate şi motivate de urgenţă, în termen de 10 zile de la pronunţare, determină declararea recursului în temeiul art. 14 alin. (4) din lege fără ca părţile să cunoască motivele pe baza cărora instanţa a pronunţat hotărârea recurată. Ca atare, consideră că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, solicitând, pentru aceasta, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia doar în Dosarul nr. 2.295D/2006, menţionează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că textul legal criticat nu aduce atingere prevederilor art. 21, ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 129 din Constituţie, fiind, totodată, în acord cu art. 126 alin. (2) din aceasta.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale. Astfel, susţine că limitarea exercitării dreptului de recurs înăuntrul unui termen de 5 zile de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti este justificată prin specificul cauzelor respective, care se soluţionează în cadrul unei proceduri speciale, care nu este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil. De asemenea, textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat pe tot parcursul procesului şi de a aduce în sprijinul lor toate dovezile necesare, cu atât mai mult cu cât acestea sunt încunoştinţate din timp despre judecată şi, prin urmare, au posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare. Totodată, normele supuse controlului de constituţionalitate sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) şi de art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, respectiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac, sunt stabilite de către legiuitor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, având următorul conţinut:– Art. 14 "Suspendarea executării actului": "(4) Încheierea sau, după caz, sentinţa prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare."În motivarea excepţiei, autorul acesteia invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că, în esenţă, autorul excepţiei sesizează unele necorelări, sub aspectul termenelor pe care le conţin, între dispoziţiile art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, şi ale art. 17 alin. (3) din aceeaşi lege, care prevăd obligaţia instanţei de a redacta şi a motiva de urgenţă hotărârea, în cel mult 10 zile de la pronunţare, fără a fi prevăzută posibilitatea declarării recursului de la comunicarea hotărârii. Datorită acestor deosebiri de reglementare, părţile nu pot formula motivele de recurs, întrucât nu cunosc considerentele hotărârii supuse recursului, fiind astfel lezate în ceea ce priveşte exercitarea efectivă a dreptului de acces liber la justiţie, a dreptului la apărare şi a dreptului privind folosirea căilor de atac.Curtea constată că această critică este neîntemeiată. Declararea recursului în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii nu implică şi obligaţia depunerii concomitente a motivelor de recurs. Potrivit art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, hotărârea urmează a fi redactată şi motivată de urgenţă, în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare, astfel că, după această perioadă, părţile vor cunoaşte considerentele ce au condus la soluţia pronunţată şi vor putea formula motivele de recurs în raport cu cele reţinute de instanţă.Totodată, Curtea reaminteşte că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, iar legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, poate adopta norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, atâta vreme cât îşi subordonează acest demers regulilor şi principiilor constituţionale. Necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzelor din domeniul contenciosului administrativ a determinat reglementarea unei proceduri de judecată speciale, care nu se abate însă de la exigenţele drepturilor procesuale ale părţilor, consacrate în Legea fundamentală.În raport cu cele menţionate, Curtea constată că prevederile art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 nu contravin normelor constituţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi la folosirea căilor de atac, în sensul criticilor formulate de autorul excepţiei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş în dosarele nr. 10.774/1/2006 şi nr. 10.787/1/2006 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește