DECIZIE nr. 108 din 12 martie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III, V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, precum şi a ordonanţei în întregul ei



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III, V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicată de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernauteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rata, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Ştefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sirghi şi Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iaşi.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 martie 2003 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunţarea la 12 martie 2003.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 15.874/2002, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, excepţie ridicată de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernauteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rata, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Ştefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sirghi şi Silvia-Lidia Pauliuc.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia, precizând ca excepţia vizează întreaga Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, susţin, în esenta, următoarele:– Prin reglementarea art. III din ordonanţa "a unui transfer fortat, de la o instituţie de drept privat la o instituţie de drept public, fără a se avea în vedere acceptul, manifestarea de voinţa a fiecărui salariat", sunt incalcate dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Constituţie, care prevăd ca alegerea profesiei şi a locului de muncă sunt libere, precum şi prevederile art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Cu privire la acest aspect, autorii excepţiei de neconstituţionalitate invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 253 din 18 septembrie 2001, prin care s-a stabilit ca dispoziţiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare atât timp cat s-ar putea interpreta ca transferul în interesul serviciului s-ar putea face fără acordul persoanelor încadrate. Se apreciază, de asemenea, ca transferul realizat îi aduce "în situaţia de a fi salariaţii unei instituţii care nu deţine acele bunuri care constituie mijloacele de muncă necesare oricărui salariat pentru a-şi exercită ocupaţia". În fapt, susţin autorii excepţiei, "se realizează o naţionalizare mascată a forţei de muncă". Nerespectarea art. 38 din Constituţie conduce implicit, în conceptia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, "şi la încălcarea celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale reglementate în Constituţie care nu pot fi îngrădite conform art. 49 din Legea fundamentală decât pentru cauzele expres prevăzute în acest articol", deşi acestea nu exista.– În acelaşi timp, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca ordonanţa criticata "încalcă proprietatea privată asupra bunurilor mobile şi imobile prin art. V, VI şi VII, reglementand obligativitatea (principiul consensualismului cu privire la a decide în legătură cu un bun al tau care este ignorat cu desăvârşire) încheierii unor protocoale de predare-preluare a bazelor de date, precum şi a documentelor care privesc activitatea registrului şi a biroului unic, a bunurilor cu care au fost dotate acestea şi folosirea sediilor existente pe bază de contract de închiriere sau protocol". În dezvoltarea acestui motiv al excepţiei autorii acesteia arata ca "activitatea de registru şi de birou unic s-a desfăşurat în spaţiile camerei de comerţ cu bunurile (echipamente, programe şi reţele informative, copiatoare, mobilier, sali amenajate şi altele) achiziţionate şi modernizate continuu în cei 13 ani de funcţionare". Pe de altă parte, se susţine ca "statul român a legiferat folosirea abuzivă, contrară voinţei proprietarului, a bunurilor, în condiţiile în care, în anul 1990, nu şi-a respectat obligaţia legală de a asigura, fără plata, spaţiile de lucru şi echipamentele informative necesare registrului comerţului (art. 50 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului)”. Se considera ca astfel sunt incalcate dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie privind ocrotirea egala de lege a proprietăţii private, indiferent de proprietar, ale art. 480 din Codul civil privind prerogativele dreptului de proprietate, ale art. 481 din Codul civil privind condiţiile în care poate fi obligatorie cedarea proprietăţilor private, precum şi prevederile art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care consacra dreptul oricărei persoane la proprietate.– Un alt motiv de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenta criticate, invocat de autorii excepţiei, îl constituie încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie privind condiţiile emiterii ordonanţei de urgenta. În acest sens se apreciază că nu sunt întrunite condiţiile pentru existenta "cazului excepţional", pentru a se justifica emiterea ordonanţei de urgenta. Referitor la dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, sunt invocate şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 65/1995, nr. 83/1998, nr. 15/2000 şi nr. 173/2002, prin care au fost făcute precizări cu privire la circumstanţele în care pot fi emise ordonanţe de urgenţă de către Guvern. Autorii excepţiei invoca în acest sens şi încălcarea dispoziţiilor art. 51 din Constituţie, care consacra suprematia Constituţiei.Tribunalul Iaşi considera, în esenta, ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 contravine Constituţiei, întrucât „reglementează un transfer fortat al personalului, neluand în considerare dreptul acestuia de a-şi da consimţământul în acest sens, condiţie esenţială de care depinde valabilitatea transferului”. În acest fel, susţine instanţa, „art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 contravine şi dispoziţiilor art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care proclama ca orice persoană are dreptul la munca, la libera alegere a profesiei şi a felului muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de prestare a acestei munci şi implicit încalcă şi prevederile art. 20 din Constituţie, potrivit cărora dispoziţiile referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte”. În legătură cu acest motiv de neconstituţionalitate este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 253/2001, prin care s-a statuat ca, în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispoziţiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare.Instanţa de judecată opineaza, de asemenea, ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, „întrucât nu poate fi reţinută nici existenta unei situaţii excepţionale, nici necesitatea instituirii de urgenta a unor măsuri pentru salvgardarea interesului public în condiţiile în care, în vechea reglementare, activitatea de registru şi birou unic se desfăşura în condiţii bune, legalitatea actelor şi operaţiunilor de înregistrare fiind verificata de judecătorii delegaţi în acest sens la Oficiul registrului comerţului”.Referitor la motivul de neconstituţionalitate invocat de autorii excepţiei cu privire la încălcarea dreptului de proprietate al camerelor de comerţ şi industrie prin obligarea acestora de a încheia protocoale cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, în folosinţă căruia rămân baza de date, bunurile cu care au fost dotate Oficiul Naţional al Comerţului şi birourile unice, instanţa de judecată considera "ca de dispoziţiile din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 219/2002, respectiv art. V, VI şi VII, care reglementează aceste aspecte, nu depinde soluţionarea […] cauzei".Cu toate acestea, instanţa de judecată a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu "excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002, raportat la art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (2) din Constituţie şi la art. 1 alin. (3) din Constituţie”.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera neîntemeiată critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 referitoare la transferul în interesul serviciului al persoanelor angajate la oficiile registrului comerţului. În argumentarea acestui punct de vedere arata ca, în concordanta cu politica sa socială, „a ales soluţia pe care a considerat-o cea mai potrivita pentru păstrarea locurilor de muncă şi pentru acordarea posibilităţii specialiştilor din cadrul oficiilor registrului comerţului de a-şi pune în valoare, în continuare, experienta şi pregătirea profesională de excepţie”. De altfel, arata Guvernul, „prevederile vizate sunt în deplin acord cu principiile generoase ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 23/EC/2001 cu privire la protejarea drepturilor angajaţilor în cazul transferului între doua persoane juridice a unor ansambluri de activităţi. Dispoziţiile directivei stabilesc ca drepturile şi obligaţiile angajatorului izvorand dintr-un contract sau alt fel de raport de muncă, existente la data unui transfer, ca cel menţionat mai sus, vor fi transmise entitatii care preia activitatea respectiva, care este obligată să le respecte întocmai”. Pe de altă parte, se apreciază ca, „în conformitate cu dispoziţiile de drept intern şi internaţional citate […], nici una dintre persoanele angajate la oficiile registrului comerţului nu este obligată, sub nici o formă, sa accepte continuarea raporturilor de muncă cu nou-infiintatul Oficiu Naţional al Registrului Comerţului, în ipoteza în care acestea nu doresc acest lucru”. De altfel, se arata în punctul de vedere al Guvernului, „aceasta este singura interpretare ce se poate da art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 şi pe care Guvernul a avut-o în vedere la emiterea actului normativ respectiv, în deplina concordanta cu considerentele pe care Curtea Constituţională le-a exprimat în Decizia nr. 253/2001 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Codul muncii”. Conform acestei decizii, „în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispoziţiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie”.În ceea ce priveşte motivul de neconstituţionalitate întemeiat pe pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, Guvernul opineaza ca excepţia este inadmisibila, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât cererea de sesizare a instanţei „vizează raporturi de muncă” şi, în aceste condiţii, dispoziţiile criticate ale art. V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 „nu influenţează soluţionarea cauzei deduse judecaţii”.Guvernul considera neintemeiate susţinerile autorilor excepţiei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al camerelor de comerţ şi industrie asupra bunurilor din patrimoniul acestora, o dată cu trecerea acestor bunuri în folosinţă Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale. Argumentand acest punct de vedere, Guvernul susţine ca "oficiile registrului comerţului au desfăşurat, de la constituirea acestuia, o activitate purtătoare de venituri, asa cum se prevede expres în art. 11 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu completările şi modificările ulterioare”. De asemenea, potrivit aceleiaşi argumentari, „recunoaşterea calităţii de proprietar exclusiv a camerelor de comerţ şi industrie asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul acestora nu tine cont de modul în care s-a constituit acest patrimoniu. Asigurarea spaţiului corespunzător şi a condiţiilor materiale necesare desfăşurării activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a fiecărui registru al comerţului s-a realizat, pentru anii 1990-1991, de către prefectura şi, respectiv, de către Primăria Municipiului Bucureşti. Bunurile cu care au fost dotate oficiile au trecut, fără plata, în proprietatea camerelor de comerţ şi industrie teritoriale până la data de 1 ianuarie 2002”. Afectarea unui patrimoniu propriu necesar îndeplinirii atribuţiilor pentru care au fost înfiinţate oficiile registrului comerţului, se susţine în continuare, „a răspuns cerinţelor normative din articolele 4 şi 9 ale Legii nr. 26/1990, care atribuie registrului comerţului un caracter de utilitate publică şi care stabilesc norme de organizare şi funcţionare proprii pentru oficiile respective”. În opinia Guvernului, pe baza normelor legale în vigoare privind organizarea, funcţionarea, scopul şi modul de constituire a patrimoniului oficiilor registrului comerţului, „se impune concluzia ca aceasta instituţie a dobândit, de la înfiinţare, gradul de autonomie necesar funcţionarii ca entitate independenta”. Întrucât, prin intervenţia legiuitorului, s-au stabilit şi sursele de venit necesare activităţii oficiilor registrului comerţului (provenind din taxele pentru operaţiile efectuate în registrul comerţului), venituri a căror cuantificare reflecta o acoperire permanenta a cheltuielilor de funcţionare şi, în plus, un excedent pentru bugetele camerelor de comerţ şi industrie, pe lângă care oficiile functionau, se poate conchide, în opinia Guvernului, ca acestea au fost concepute ca structuri autonome sub raport patrimonial, cu o organizare distinctă şi atribuţii stabilite prin lege, dar fără personalitate juridică.În punctul de vedere al Guvernului se considera totodată ca, "de la începutul funcţionarii registrului comerţului pe lângă camerele de comerţ, o parte importanţa a veniturilor camerelor respective a fost constituită din taxele percepute de oficiile registrului comerţului pentru operaţiunile efectuate de acestea, astfel încât sumele respective au creat resursele necesare investiţiilor în sedii şi alte categorii de bunuri destinate funcţionarii camerelor de comerţ şi a oficiilor registrului comerţului". De aceea, "aportul oficiilor registrului comerţului la achiziţionarea bunurilor în discuţie a avut o importanţa şi o valoare deosebite, de care este imposibil sa nu se ţină seama la constituirea patrimoniului persoanei juridice nou-înfiinţate".Totodată, "din evidentele Ministerului Finanţelor Publice, rezultă ca din încasările realizate, potrivit legii, de oficiile registrului comerţului s-au acoperit cheltuielile de organizare şi funcţionare ale acestora şi s-au înregistrat importante excedente". Pe aceasta baza se arata ca art. VI din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, a stabilit, „în mod expres, ca bunurile din dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice, în limita aportului acestora la dobândirea respectivelor bunuri, constituie patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului”. Astfel Guvernul arata ca, „în raport cu modul de constituire al acestui patrimoniu, nu se poate pune problema unei confiscari şi, cu atât mai puţin, a unei naţionalizari”. În aceeaşi ordine de idei, se apreciază ca „susţinerea potrivit căreia prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 s-a impus camerelor de comerţ şi industrie închirierea obligatorie şi fără limita de timp a imobilelor acestor instituţii este neconforma cu reglementarea la care se face trimitere”. Se mai susţine ca atât art. VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, în forma iniţială, cat şi cea modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 „conferă deplina libertate de a contracta, camerelor de comerţ şi industrie neimpunandu-se nici o restrictie ori condiţionare. Dispoziţiile respective lasă la latitudinea camerelor de comerţ şi industrie acceptarea (sau refuzul) de a asigura – contra unei chirii – spaţiile pe care le-au utilizat oficiile registrului comerţului şi birourile unice”.În legătură cu critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie la emiterea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, Guvernul considera ca aceasta este nefondata. Se susţine, în argumentarea acestui punct de vedere, ca emiterea ordonanţei de urgenta a fost determinata „de necesitatea eliminării imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neincrederii crescande a comercianţilor faţă de eficienta modului de organizare anterior emiterii Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, de natura sa afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piaţa”. De asemenea, se arata ca „gravele dezacorduri intervenite între anumite camere de comerţ teritoriale şi Camera de Comerţ a României şi a Municipiului Bucureşti, care au degenerat într-un conflict la scena deschisă, aveau potenţial negativ asupra funcţionarii instituţiilor respective, inclusiv asupra funcţionarii coerente a registrului comerţului”. În conceptia Guvernului, „în noua organizare, se va asigura o operativitate sporită activităţii specifice registrului comerţului şi, în special, a celei care vizează constituirea societăţilor comerciale, ţinându-se seama şi de rolul pe care instanţele judecătoreşti – prin judecătorul delegat -, pe lângă care funcţionează oficiile registrului comerţului, îl au în procesul de înmatriculare a comercianţilor şi de înregistrare a menţiunilor privitoare la activitatea acestora”.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 sunt neconstituţionale, întrucât „efectuarea transferului în interesul serviciului, care implica cu necesitate schimbarea unităţii cu care s-a încheiat contractul individual de muncă, prin voinţa unilaterala a legiuitorului, încalcă principiul consacrat de prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora lt; lt;Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere gt; gt;”. Se susţine totodată că nu exista nici unul dintre motivele prevăzute la art. 49 alin. (2) din Constituţie, care ar putea justifica restrangerea libertăţii salariatului în alegerea profesiei şi a locului de muncă. În consecinţa, Avocatul Poporului considera ca, „în măsura în care dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, acestea sunt neconstituţionale. În acest sens este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 253/2001.Cu privire la motivul de neconstituţionalitate care se referă la încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie prin reglementările cuprinse în art. V, VI şi VII din ordonanţa de urgenţă criticata, Avocatul Poporului considera ca acesta este neîntemeiat, întrucât limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, conform art. 41 alin. (1) din Constituţie. În argumentarea acestei sustineri se mai arata ca, "prin voinţa legiuitorului, bazele de date şi documentele sunt proprietatea privată a registrelor comerţului de pe lângă camerele de comerţ, numai în măsura în care acestea îşi desfăşoară activitatea pentru care au fost constituite. Or, în cazul de faţa, activitatea acestora a fost reluată de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, prin urmare, şi suportul logistic al desfăşurării activităţilor specifice registrului comerţului (baze de date şi documente)".Referitor la dispoziţiile ordonanţei privind sediile, se apreciază ca "legiuitorul nu a dispus un transfer al dreptului de proprietate, ci doar posibilitatea utilizării acestor spaţii până la identificarea unor sedii şi numai în temeiul unor contracte de închiriere sau protocoale, […] care pot fi negociate de părţi".În legătură cu motivul de neconstituţionalitate constând în încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie la emiterea ordonanţei de urgenta, Avocatul Poporului considera, în esenta, ca susţinerile autorului excepţiei nu sunt întemeiate, întrucât Constituţia nu a definit conţinutul notiunii de "cazuri excepţionale". Ca urmare, emiterea unei ordonanţe de urgenţă se poate fundamenta "numai pe necesitatea şi urgenta reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III, V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 11 octombrie 2002, precum şi ordonanţa în întregul ei.Dispoziţiile art. III, V, VI şi VII din ordonanţa, criticate în mod special, au următorul cuprins:– Art. III: "Personalul actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, al oficiilor registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie teritoriale şi al birourilor unice din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale se considera transferat în interes de serviciu la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, la care trece împreună cu posturile aferente. […]";– Art. V: "În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, bazele de date ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, ale oficiilor registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie teritoriale şi ale birourilor unice din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, precum şi documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Ministerul Justiţiei – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale.";– Art. VI: "Bunurile cu care au fost dotate Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, oficiile registrului comerţului şi birourile unice continua să fie utilizate de către acestea, pe bază de protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie.";– Art. VII: "Până la identificarea unor sedii corespunzătoare pentru funcţionarea registrului comerţului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, oficiile registrului comerţului şi birourile unice vor folosi sediile existente, pe bază de contract de închiriere sau protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie ori, după caz, alte persoane care au dreptul de proprietate asupra imobilelor."Ulterior, după data de 12 noiembrie 2002, când a fost ridicată excepţia la instanţa de judecată, prin articolul unic al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 156 din 7 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 25 noiembrie 2002, au fost modificate dispoziţiile art. V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, care au în prezent următorul cuprins:"Art. V. – (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă bazele de date, aplicatiile de întreţinere şi utilizare a acestora, necesare în vederea ţinerii şi administrării registrelor comerţului de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, respectiv oficiile registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie teritoriale, şi funcţionarii birourilor unice din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, precum şi documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Ministerul Justiţiei – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale.(2) Modul de utilizare de către Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi de către camerele de comerţ şi industrie teritoriale a informaţiilor cuprinse în bazele de date se stabileşte pe baza contractuală sau prin protocol."; … "Art. VI. – (1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi vor fi folosite potrivit destinaţiei stabilite.(2) Determinarea aportului prevăzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. … (3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se efectuează prin protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi, respectiv, ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale."; … "Art. VII. – (1) În cazul spaţiilor care nu fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, constituit potrivit art. VI alin. (1), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, oficiile registrului comerţului şi birourile unice vor folosi sediile existente pe bază de contract de închiriere sau protocol, încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie ori, după caz, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilelor, până la identificarea unor sedii corespunzătoare pentru funcţionarea registrului comerţului.(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care spaţiile care fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sunt insuficiente pentru desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a activităţii." … Curtea constata ca, din compararea dispoziţiilor art. V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, în formularea iniţială, şi a celor cuprinse în aceleaşi articole după modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, nu exista deosebiri esenţiale, reglementarea de principiu rămânând aceeaşi, cu unele precizări de natura sa înlesnească punerea în aplicare a prevederilor ordonanţei.Întrucât noua reglementare, după ridicarea excepţiei în faţa instanţei, a modificat art. V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, preluand, în principiu, soluţia legislativă anterioară modificării, Curtea, în conformitate cu jurisprudenta sa în materie, urmează să se pronunţe asupra Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002.Dispoziţiile constituţionale şi prevederile documentelor internaţionale invocate de autorii excepţiei în susţinerea acesteia au următorul cuprins:– Art. 38 alin. (1) din Constituţie: "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.";– Art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie: "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.";– Art. 51 din Constituţie: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";– Art. 114 alin. (4) din Constituţie: "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.";– Art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva somajului.";– Art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singura, cat şi în asociere cu alţii.2. Nimeni nu va putea fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."Analizând ordonanţa de urgenţă criticata, cu modificările ulterioare, Curtea retine ca aceasta are un conţinut complex, cuprinzând măsuri privind instituirea unui nou sistem de organizare a registrului comerţului, o noua opţiune a legiuitorului cu privire la organizarea serviciului public al registrului comerţului, în comparatie cu organizarea anterioară, prin înfiinţarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţat integral din venituri proprii, în subordinea Ministerului Justiţiei, şi a oficiilor registrului comerţului, în subordinea Oficiului Naţional, care funcţionează pe lângă tribunale.1. O prima critica de neconstituţionalitate vizează întreaga ordonanţa de urgenţă a Guvernului, fiind intemeiata pe susţinerea ca aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, în sensul că nu a existat un "caz excepţional" care să justifice emiterea ordonanţei de urgenta. În acest fel se încalcă, în opinia autorilor excepţiei, însuşi principiul obligativitatii respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut la art. 51 din Constituţie.Analizând aceasta sustinere, Curtea constata ca este neîntemeiată.În absenta unei definiţii constituţionale a conceptului de caz excepţional, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenta sa – prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995 – ca acesta trebuie definit în raport cu "necesitatea şi urgenta reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Totodată, prin Decizia nr. 43 din 12 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, s-a stabilit ca "Subordonarea, prin chiar textul constituţional, a adoptării ordonanţei de urgenta existenţei unui caz excepţional îi conferă acestuia semnificatia de criteriu de constituţionalitate. Asa fiind, Curtea este competenţa sa verifice, de la caz la caz, în măsura în care este sesizată, dacă ordonanţa de urgenţă dedusă controlului de constituţionalitate este impusa de o situaţie care întruneşte trăsăturile unui caz excepţional".Astfel, în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în aceasta cauza, Curtea retine ca Guvernul, în punctul de vedere comunicat Curţii, a motivat recurgerea la delegarea legislativă prevăzută la art. 114 alin. (4) din Constituţie prin necesitatea asigurării funcţionarii în condiţii optime a instituţiei registrului comerţului, de necontestat interes public, în vederea eliminării deficienţelor constatate în activitatea acestuia, ca şi a implicatiilor posibile ale "gravelor dezacorduri intervenite între anumite camere de comerţ", în perioada anului trecut. De altfel, din examinarea Notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 rezultă ca Guvernul a motivat încă de la adoptare recurgerea la ordonanţa de urgenţă prin „necesitatea eliminării imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neincrederii comercianţilor în eficienta actualului mod de organizare, de natura sa afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piaţa”.În consecinţa, Curtea constata ca ordonanţa de urgenţă criticata nu contravine dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, întrucât a fost adoptată cu respectarea condiţiilor prevăzute de acest text constituţional.2. În legătură cu critica de neconstituţionalitate potrivit căreia, prin reglementarea cuprinsă la art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, se dispune un transfer fortat al salariaţilor registrului comerţului „de la o instituţie de drept privat la o instituţie de drept public”, fără acordul salariaţilor, incalcandu-se astfel art. 38 alin. (1) din Constituţie şi art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Curtea constata ca este neîntemeiată.Dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, potrivit cărora „se considera transferat în interes de serviciu” personalul existent în structurile Registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, nou-create, nu ingradesc, în nici un fel, dreptul celor în cauza de a munci şi nici libertatea de a-şi alege profesia sau locul de muncă. Aceste dispoziţii, care nu prevăd modificarea locului de muncă al angajaţilor, se constituie într-o măsura de protecţie a personalului respectiv, căruia îi este, astfel, asigurata menţinerea locului de muncă, chiar dacă au intervenit modificări în organizarea serviciului public al Registrului comerţului. De aceea a fost utilizata formula „se considera transferat în interesul serviciului” şi nu o alta, cum ar fi, de exemplu, „se transfera în interesul serviciului”.În acest context Curtea retine ca măsurile sociale care vizează ajutorul pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor în vederea evitării concedierilor colective constituie o obligaţie pentru statele membre ale Consiliului Europei, prevăzută la art. 29 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Totodată, fiind o norma de protecţie socială, dispoziţia criticata corespunde prevederilor art. 38 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora salariaţii au dreptul la protecţie socială a muncii în situaţii specifice, precum şi celor ale art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul persoanelor de a fi ocrotite împotriva somajului.De altfel, referitor la transferul în interesul serviciului fără acordul persoanei încadrate, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu un an înainte de adoptarea ordonanţei criticate, prin Decizia nr. 253 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 27 decembrie 2001, invocată de înşişi autorii excepţiei. Prin aceasta decizie a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 69 din Codul muncii, text preconstitutional, stabilindu-se ca, "în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispoziţiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie".Or, ca urmare a efectului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale în cazul constatării neconstitutionalitatii unei dispoziţii legale, efect prevăzut de art. 145 alin. (2) din Constituţie, şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, interpretarea dispoziţiilor privind transferul în interesul serviciului fără acordul persoanei încadrate nu mai era posibila, întrucât fusese eliminata din legislaţie. De altfel, chiar Guvernul, în punctul sau de vedere, precizează ca a avut în vedere, la data emiterii ordonanţei, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 253/2001, măsura prevăzută la art. III din ordonanţa de urgenţă criticata având un caracter de protecţie a salariaţilor, conform Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2001/23/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului întreprinderilor, stabilimentelor sau părţilor de întreprinderi sau stabilimente.Curtea observa, de asemenea, ca prin Codul muncii – Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, intrat în vigoare la 1 martie 2003, instituţia transferului în interesul serviciului nu mai este prevăzută.3. O ultima critica de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile art. V, VI şi VII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002, sustinandu-se ca acestea sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi dispoziţiilor art. 480 şi 481 din Codul civil, precum şi dispoziţiilor altor acte normative, întrucât nesocotesc dreptul de proprietate al camerelor de comerţ asupra bunurilor la care se referă textele criticate.În ceea ce priveşte aceasta sustinere, Curtea considera drept corecta opinia instanţei de judecată, exprimată în Încheierea din 12 noiembrie 2002, în sensul că soluţionarea cauzei aflate pe rol – conflictul de muncă între salariaţii reclamanţi şi Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Iaşi cu privire la nelegalitatea transferului în interesul serviciului – nu depinde de aceste dispoziţii criticate ale ordonanţei de urgenta, care nu se referă la drepturi ale angajaţilor reclamanţi.În consecinţa, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) combinat cu cele ale alin. (6) al aceluiaşi articol din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila sub aspectul invocarii neconstitutionalitatii art. V, VI şi VII din ordonanţa de urgenţă criticata.Faptul ca parata, Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Iaşi, a declarat, prin reprezentant, în şedinţa din 8 noiembrie 2002, când angajaţii reclamanţi au ridicat excepţia de neconstituţionalitate, ca "subscrie la susţinerile reclamanţilor" nu are nici o semnificaţie, sub aspectul lipsei de relevanta a dispoziţiilor art. V, VI şi VII din ordonanţa de urgenţă criticata, în soluţionarea conflictului de muncă dintre angajaţii reclamanţi şi angajatoarea parata, Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Iaşi.În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate care se bazează pe invocarea încălcării unor dispoziţii cuprinse în alte legi, Curtea constata ca acestea nu pot fi reţinute, întrucât soluţionarea eventualelor necorelari în legislaţie, chiar dacă acestea ar fi reale, nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, ci în aceea a autorităţii legiuitoare.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi sub aspectul art. 114 alin. (4) din Constituţie,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 156/2002, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicată de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernauteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rata, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Ştefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sirghi şi Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iaşi.2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V, VI şi VII din aceeaşi ordonanţa, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 martie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește