DECIZIE nr. 106 din 14 februarie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 393 din Codul de procedură penală



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 393 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Paulina în Dosarul nr. 6.744/281/2007 al Tribunalului Prahova – Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii că Mihai Paulina a depus la dosar, în susţinerea excepţiei, concluzii scrise, însoţite de un set de acte.Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 6.744/281/2007, Tribunalul Prahova – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 393 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Mihai Paulina în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se argumentează, pe larg, în ce constă nelegalitatea hotărârii judecătoreşti atacate, în cauză, pe calea revizuirii şi se susţine, în esenţă, că stabilirea limitativă a hotărârilor definitive ce pot fi atacate pe calea revizuirii este neconstituţională.Tribunalul Prahova – Secţia penală apreciază că excepţia invocată nu este întemeiată. Se arată că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, care nu îngrădeşte, ci permite liberul acces la justiţie, în concordanţă cu normele constituţionale şi din actele internaţionale invocate de autoarea excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu aduce atingere normelor constituţionale şi din actele internaţionale invocate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 576/2007.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 393 din Codul de procedură penală privind hotărârile supuse revizuirii, având următorul cuprins: "Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă.Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori."În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi a legilor, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac şi ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, cu raportare la art. 7 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la legalitatea pedepsei, respectiv interzicerea discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aceste dispoziţii constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementării privind hotărârile judecătoreşti supuse revizuirii, realizată prin dispoziţiile art. 393 din Codul de procedură penală.Prin aceste dispoziţii de lege, criticate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, nu se aduce atingere liberului acces la justiţie, întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea în jurisprudenţa sa, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i, aşa cum s-a arătat, legiuitorului. Prevederile legale criticate, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătoreşti, nu îngrădesc, ci permit liberul acces la justiţie, în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Pentru aceleaşi motive, nu se aduce atingere nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi a legilor, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.Textul de lege criticat nu stabileşte nicio discriminare, fiind deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor aflate în ipoteza sa, aşa încât nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării.Dispoziţiile art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, cu raportare la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la legalitatea pedepsei, nu au incidenţă în cauză.De altfel, se observă că neconstituţionalitatea textului de lege criticat este dedusă din modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale privind revizuirea, în cauza aflată pe rolul instanţei. Or, exercitarea controlului asupra activităţii de aplicare în concret a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională fiind competentă, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.În plus, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 576 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 7 august 2007, a cărei soluţie de respingere a excepţiei, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 393 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Paulina în Dosarul nr. 6.744/281/2007 al Tribunalului Prahova – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 februarie 2008.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Marieta Safta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește