DECIZIE nr. 105 din 9 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAndreea Costin – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Nicolae Sersea în Dosarul nr. 7.293/110/2010 al Tribunalului Bacău – Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 470D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, cu referire la Decizia nr. 1.579 din 13 decembrie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.293/110/2010, Tribunalul Bacău – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.Excepţia a fost ridicată de Nicolae Sersea cu prilejul soluţionării unei contestaţii privind decizia de pensionare emisă în temeiul Legii nr. 119/2010.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată aduce atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat prin crearea unui evident dezechilibru între puterea legiuitoare şi puterea judecătorească. În opinia sa, acest dezechilibru este datorat diferitelor modalităţi de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor de către cei care poartă autoritatea, astfel încât, dacă magistraţii se bucură în continuare de pensie de serviciu, acelaşi drept trebuie acordat şi parlamentarilor. De asemenea, prevederile legale criticate aduc atingere autorităţii, independenţei şi reprezentativităţii mandatului de parlamentar, întrucât acesta poate fi şi o persoană cu o modestă situaţie materială, care are nevoie de mijloace decente şi suficiente pentru a face faţă unei poziţii de autoritate precum aceasta. În plus, statutul de parlamentar este de natură a marca întreaga existenţă a persoanei respective, care poate suporta consecinţe de ordin moral sau fizic, un fost membru al Parlamentului având, în orice ţară civilizată, un statut post mandat special, caracterizat printr-o anumită nevoie de ţinută şi prestanţă.Totodată, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 20 raportat la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece la obţinerea mandatului de parlamentar s-a născut o speranţă legitimă privind pensia de serviciu, care este considerată un "bun". Afectarea acestui drept echivalează cu o expropriere. Cu alte cuvinte, odată devenit membru al Parlamentului, fiecare parlamentar ştie care sunt drepturile şi obligaţiile sale, inclusiv cele patrimoniale, cum sunt indemnizaţia şi dreptul la pensie. Aceste aspecte nu sunt simple prevederi într-un contract de muncă, contract care nici nu există în acest caz, ci fac parte dintr-o serie de caracteristici care dau specificitate mandatului de parlamentar, aşa cum este definit de legea specială.Tribunalul Bacău – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, dispoziţiile legale criticate fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi ale art. 69 alin. (1), deoarece, în considerarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, o lege poate include dispoziţii comune privind dreptul de pensie pentru reprezentanţii fiecărei puteri, însă aceasta nu exclude reglementarea diferenţiată a pensiei de serviciu faţă de pensia comună de asigurări sociale, justificată obiectiv şi rezonabil pe existenţa unui statut constituţional restrictiv de drepturi, atât timp cât principiul echilibrului nu poate transgresa şi la nivelul drepturilor şi obligaţiilor cuprinse în statutul special al reprezentanţilor fiecărei puteri.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 20 din Constituţie raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa consideră că sunt valabile cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au următorul cuprins:– Art. 1 lit. f): "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:[…]f) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;". … Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 69 alin. (1) privind mandatul reprezentativ şi art. 44 alin. (1) privind proprietatea privată. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispoziţiile art. 20 din Constituţie prin raportare la art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul de proprietate.Totodată, invocă cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Decizia Comisiei privind admisibilitatea din 16 decembrie 1974 pronunţată în Cauza Muller împotriva Austriei (Cererea nr. 5.849/72), Hotărârea din 24 iunie 2003 pronunţată în Cauza Stretch împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 12 octombrie 2004 pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Decizia privind admisibilitatea din 18 octombrie 2005 pronunţată în Cauza Banfield împotriva Marii Britanii (Cererea nr. 6.223/04), Hotărârea din 15 septembrie 2009 pronunţată în Cauza Moskal împotriva Poloniei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.471 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2012, precum şi Decizia nr. 1.579 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 17 ianuarie 2012.Referitor la critica privind încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea a reţinut că acest principiu constituţional consacră, într-adevăr, o diviziune a diferitelor funcţii ale statului, care tinde la asigurarea unui echilibru în exerciţiul acestora. Acest echilibru se realizează, în primul rând, prin modul de reglementare a atribuţiilor inerente celor 3 autorităţi în stat, ceea ce presupune asigurarea independenţei funcţionale a acestora, dar nu exclude, pe de altă parte, existenţa unui mecanism de control reciproc între ele. Concretizarea acestui principiu se asigură, totodată, pe mai multe niveluri, vizând nu doar autorităţile, la modul general, ci şi persoanele prin care se exercită autoritatea judecătorească, legislativă sau executivă în stat, în sensul prevenirii exercitării oricărei forme de influenţă ori constrângere personală care ar aduce atingere principiului în discuţie.Răsfrângerea principiului separaţiei puterilor în stat asupra statutului persoanelor care exercită funcţii în cadrul celor 3 puteri în stat, respectiv cea judecătorească, legislativă sau executivă, nu poate primi însă şi semnificaţia existenţei unei obligaţii de asigurare a unor drepturi identice între diferitele categorii socioprofesionale. Altfel spus, principiul amintit nu este echivalent şi nu presupune un tratament juridic identic între persoane care desfăşoară activităţi diferite, îndeplinind funcţii distincte.În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi art. 69 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că mandatul reprezentativ al parlamentarilor presupune exercitarea voinţei politice a poporului prin intermediul aleşilor, independent însă de orice influenţă din partea unui corp electoral distinct. Altfel spus, parlamentarul va trebui să asigure, în exerciţiul mandatului său, interesele întregii naţiuni, indiferent de opţiunile particulare ale electorilor săi. Fireşte, această independenţă de opţiune a parlamentarului trebuie asigurată prin diferite garanţii, care presupun, pe de o parte, stabilirea unor incompatibilităţi, precum cele prevăzute de art. 71 din Constituţie, dar şi a unor măsuri de protecţie, aşa cum este imunitatea juridică de care se bucură parlamentarii pe durata exercitării mandatului. Din această perspectivă, asigurarea unei indemnizaţii şi a altor drepturi de natură să prevină deturnarea opţiunii politice către interese de ordin personal poate apărea ca o garanţie a independenţei parlamentarului. În aceeaşi măsură însă obţinerea unor astfel de drepturi nu trebuie să constituie criteriul obţinerii unui mandat parlamentar, ceea ce ar reprezenta, de asemenea, o îndepărtare de la scopul existenţei acestuia. Totodată, Curtea observă că în cazul parlamentarilor nu se poate vorbi despre o imparţialitate absolută, aşa cum se cere în justiţie, amprenta politică fiind de esenţa mandatului parlamentar. Mai mult, interdicţiile cărora li se supun parlamentarii sunt mai restrânse decât cele impuse magistraţilor şi se întind doar pe durata exercitării mandatului de parlamentar, limitată în timp.Din toate aceste considerente se desprinde concluzia că, deşi statutul de care se bucură deputaţii şi parlamentarii, ca reprezentanţi ai voinţei poporului, poate constitui temei al acordării unei pensii de serviciu, aceasta însă nu poate fi considerată ca o consecinţă constituţională a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi art. 69 alin. (1), astfel că reprezintă o opţiune a legiuitorului, dar nu şi o obligaţie a acestuia de a legifera în acest sens.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 20 din Constituţie, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".Având în vedere însă cele două componente ale pensiei de serviciu, precum şi faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părţii contributive, nu poate avea semnificaţia unei exproprieri.Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, în paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum. Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (paragraful 58). De asemenea, Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (paragraful 61), iar statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63). În acest sens a se vedea şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.283, 1.285 şi 1.286 din 29 septembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, şi, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011.De asemenea, în Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunţată în Cauza Valkov şi alţii împotriva Bulgariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "nu poate fi trecut cu vederea faptul că sistemele publice de pensii se bazează pe principiul solidarităţii între contribuabili şi beneficiari" (paragraful 98).Mai mult, Curtea Constituţională a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil", în acest sens a se vedea Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Nicolae Sersea în Dosarul nr. 7.293/110/2010 al Tribunalului Bacău – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește