Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 24 februarie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal
Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorMarilena Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Constantin Apostu în Dosarul nr. 1.048/P/2005 al Tribunalului Galaţi.La apelul nominal se prezintă, personal, partea Gheorghe Iosub, lipsă fiind autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Partea prezentă depune la dosar un memoriu în care este prezentată situaţia de fapt a cauzei deduse judecăţii, lăsând la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.048/P/2005, Tribunalul Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de inculpatul Gabriel Constantin Apostu în dosarul de mai sus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece prin incriminarea unor fapte ce ţin de activitatea comercială se instituie o sancţiune penală ce nesocoteşte libertatea comerţului şi libertatea contractuală, în condiţiile în care, în opinia sa, o eventuală eroare contractuală sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale poate fi sancţionată doar în materie civilă. Într-o atare situaţie, aplicarea unor sancţiuni penale contravine prevederilor constituţionale ale art. 11 şi 20, prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului.Tribunalul Galaţi şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc libertatea comerţului, ci, dimpotrivă, încurajează exercitarea drepturilor cu bună-credinţă, ceea ce trebuie să stea la baza manifestării lor, protejându-i, deopotrivă, pe toţi participanţii la încheierea şi derularea actelor comerciale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatului Poporului consideră că textul de lege criticat nu sancţionează neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, ci înşelăciunea practicată la încheierea sau executarea unui contract, fără ca aceasta să reprezinte o atingere adusă prevederilor constituţionale invocate, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin deciziile nr. 58/2003, nr. 215/2005 şi nr. 391/2005.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, cu următorul conţinut: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."În susţinerea excepţiei, autorul acesteia consideră că dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitor la libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de protecţie. Totodată, apreciază că prevederile legale criticate contravin şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea privării de libertate pentru datorii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 215 alin. 3, sub aspectul aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi în prezenta cauză, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 215 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reţinut că alin. 3 al art. 215 din Codul penal incriminează înşelăciunea ca o gravă faptă antisocială contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată.Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a), s-a reţinut că, aşa cum rezultă din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privitoare la interzicerea sancţionării penale a neexecutării unei obligaţii contractuale, este total nepertinentă.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Constantin Apostu în Dosarul nr. 1.048/P/2005 al Tribunalului Galaţi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––-