DECIZIE nr. 105 din 22 iulie 1993*)

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 7 august 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEDECIZIE 65 23/05/2000
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 2ABROGA PEDECIZIE 71 24/06/1997
ART. 2INCETARE APLICABILITATEDECIZIE 71 24/06/1997
ART. 2INCETARE APLICABILITATEDECIZIE 107 14/12/1994
ART. 2INCETARE APLICABILITATEDECIZIE 105 22/07/1993
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulCONTINE PENORMA 22/07/1993
ActulREFERIRE LALEGE 48 21/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE 48 21/05/1992 ART. 32
ART. 1APROBA PENORMA 22/07/1993
ART. 2ABROGA PEDECIZIE 71 24/06/1997
ART. 2INCETARE APLICABILITATEDECIZIE 71 24/06/1997
ART. 2INCETARE APLICABILITATEDECIZIE 107 14/12/1994
ART. 2INCETARE APLICABILITATEDECIZIE 105 22/07/1993
ANEXA 1REFERIRE LADECIZIE 71 24/06/1997
ANEXA 1REFERIRE LADECIZIE 41 24/04/1997
ANEXA 1REFERIRE LADECIZIE 105 22/07/1993 CAP. 5
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 48 21/05/1992 CAP. 5
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEDECIZIE 65 23/05/2000
ActulREFERIT DEDECIZIE 172 23/12/1998
ActulREFERIT DELEGE (R) 41 17/06/1994

pentru aprobarea Normelor obligatorii privind realizarea publicităţii în cadrul programelor audiovizuale radiodifuzate sau distribuite prin cablu (forma revizuită)



Notă *) Forma revizuită a Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 105 din 22 iulie 1993 a fost adoptată de Consiliul Naţionala al Audiovizualului în şedinţele din 20 martie şi 25 mai 1998.În scopul reglementării modului de efectuare a publicităţii în cadrul programelor audiovizuale radiodifuzate sau distribuite prin cablu,în scopul armonizării legislaţiei interne cu legislaţia europeană în domeniul audiovizualului,în aplicarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 48/1992,în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea audiovizualului nr. 48/1992,Consiliul Naţional al Audiovizualului decide: + 
Articolul 1Se aprobă, în forma revizuită, Normele obligatorii privind realizarea publicităţii în cadrul programelor audiovizuale radiodifuzate sau distribuite prin cablu, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
 + 
Articolul 2Normele în forma revizuită, prevăzute la art. 1, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Până la data intrării lor în vigoare se aplică normele aprobate iniţial prin Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 105 din 22 iulie 1993, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 18 august 1993, cu modificările şi completările ulterioare.Pe data intrării în vigoare a normelor revizuite, prevăzute la art. 1, îşi încetează valabilitatea Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 105 din 22 iulie 1993, în forma iniţială, deciziile nr. 107 din 14 decembrie 1994, nr. 71 din 24 iunie 1997, precum şi orice alte dispoziţii contrare.PREŞEDINTELE CONSILIULUI NAŢIONALAL AUDIOVIZUALULUI,Mircea Sorin Moldovan
 + 
Anexa 1NORME OBLIGATORII**)privind realizarea publicităţii în cadrul programelor audiovizuale radiodifuzate sau distribuite prin cabluNotă **) Normele obligatorii sunt reproduse în forma revizuită, adoptată de Consiliul Naţional al Audiovizualului în şedinţele din 20 martie şi 25 mai 1998, cuprinzând şi modificările aduse prin deciziile nr. 12 din 30 ianuarie 1997, nr. 41 din 24 aprilie 1997 şi nr. 71 din 24 iunie 1997.Definiţiia) Publicitate înseamnă orice tip de anunţ – difuzat contra cost sau în schimbul unei alte modalităţi de plată, ori difuzat în scop autopromotional – al unei societăţi sau instituţii, publice sau private, în legătură cu o activitate comercială, o tranzacţie, o afacere, o meserie sau o profesie, cu scopul promovării furnizarii, contra cost, de bunuri sau servicii, inclusiv de bunuri imobiliare, drepturi sau obligaţii.b) Autopublicitate înseamnă orice tip de publicitate promovata de proprietarul şi/sau operatorul unui mijloc de comunicaţie audiovizuala – prin intermediul acestui mijloc – în legătură cu activităţile sale de orice natura, el trebuind să se supună, în consecinţa, tuturor regulilor obligatorii privind publicitatea.Autopublicitatea – difuzată în scop promotional şi care se referă strict la anunţarea cu anticipatie a unor emisiuni din grila de program a postului prin care se face anunţul sau a oricărui alt post aparţinând aceluiaşi titular de licenţă – face excepţia de la regulile privind durata şi forma de prezentare a publicităţii, dar nu poate fi inserată, în intervalul orar 19,00 – 23,00, decât între emisiuni sau între părţile autonome şi pauzele emisiunilor cu o astfel de structura.c) Publicitate mascată înseamnă prezentarea în cadrul programelor, prin cuvinte, prin sunete sau prin imagini, a produselor, serviciilor, numelui marcii sau al activităţilor unui producător de bunuri sau furnizor de servicii, atunci când o astfel de prezentare este facuta de postul de difuzare în mod vadit intentionat, cu scop publicitar nedeclarat şi poate insela publicul în legătură cu natura acestei prezentări.d) Spot publicitar izolat înseamnă publicitatea difuzată, de regula, într-un moment de tensiune dramatica a programului în care este inserat.Acest moment publicitar, care face excepţie de la regulile privind forma de prezentare a publicităţii, trebuie să conţină, în mod obligatoriu, un singur titlu de publicitate şi nu poate avea o durată mai mare de 15 secunde. + 
Articolul 1Norme generale(1) Orice publicitate trebuie să fie loiala şi onesta.(2) Publicitatea nu trebuie să fie inselatoare şi nu trebuie să dăuneze intereselor consumatorilor. În spiritul concurentei loiale, publicitatea trebuie sa promoveze, nu sa descurajeze.Publicitatea de orice fel trebuie să conţină explicit informaţia – vizuala şi/sau acustica – prin care să se poată identifica, în mod clar şi fără echivoc, obiectul sau (produsul sau serviciul căruia i se face publicitate). În caz contrar, aceasta este considerată ca fiind publicitate mascată.(3) Publicitatea destinată copiilor sau făcând apel la copii trebuie să evite prejudicierea intereselor acestora şi sa ţină seama de sensibilitatea lor deosebită, trebuind să se conformeze următoarelor criterii:a) sa nu recomande minorilor sa cumpere un produs, să solicite un serviciu sau sa practice o activitate, bazându-se pe lipsa de experienta şi pe credulitatea lor;b) sa nu încurajeze minorii să-şi convingă părinţii sau alte persoane să le cumpere respectivele bunuri sau servicii;c) sa nu exploateze încrederea pe care minorii o au în părinţi, în profesori sau în alte persoane;d) sa nu prezinte, în mod nejustificat, minori în situaţii periculoase sau frizand vulgaritatea.(4) Operatorii mijloacelor de comunicaţie audiovizuala nu vor accepta din partea beneficiarului publicităţii nici o influenţa asupra structurii şi conţinutului programelor în care aceasta se insereaza.(5) Publicitatea nu trebuie:a) sa conţină manifestări obscene, contrare bunelor moravuri;b) sa aducă prejudicii demnităţii, onoarei şi vieţii particulare a persoanei;c) sa incite la violenta, ura naţionala, rasială, de clasa sau religioasă ori sa includă discriminări bazate pe considerente de rasa, sex sau naţionalitate;d) sa stimuleze comportamente care ar putea aduce prejudicii sănătăţii şi siguranţei personale;e) sa încurajeze comportamente care ar putea aduce prejudicii protecţiei mediului înconjurător.(6) Prezentarea publicităţii în programele de radio, de televiziune, precum şi în programele proprii distribuite prin cablu se face în limba română.(7) Publicitatea nu trebuie să facă uz de însemnele naţionale, prin combinarea de culori, de semne grafice sau de sunete, care să evoce drapelul sau imnul naţional al României.
 + 
Articolul 2Durata(1) Timpul de transmisie consacrat publicităţii nu trebuie să depăşească 15% din timpul de transmisie zilnica a programului.Acest procent poate ajunge la 20%, dacă publicitatea include oferte făcute direct publicului pentru vânzarea, cumpărarea sau închirierea de produse şi pentru furnizarea de servicii, cu condiţia însă ca timpul consacrat publicităţii sa nu depăşească 15% din timpul de transmisie zilnica a programului.(2) Timpul de transmisie consacrat publicităţii în interiorul unui interval de o ora nu trebuie să depăşească 20%.Intervalul de o ora (60 de minute) se delimiteaza prin luarea în calcul a orei exprimate în numere întregi.Pentru timpii de emisie situaţi în afară intervalelor orare întregi, durata publicităţii nu va depăşi 20% din durata respectivei fracţiuni orare.(3) Formele de publicitate, cum sunt, ofertele făcute direct pentru vânzarea, cumpărarea sau închirierea de produse şi pentru furnizarea de servicii, nu trebuie să depăşească 5% din timpul zilnic de transmisie a programului.
 + 
Articolul 3Forma şi prezentarea(1) Publicitatea trebuie să fie în mod clar identificabila şi să fie separată distinct de alte elemente ale serviciului de programe prin mijloace optice şi/sau acustice. În principiu, publicitatea trebuie să fie transmisă grupat.Fac excepţie de la prevederile alineatului precedent spoturile publicitare izolate, pentru care este însă obligatorie separarea lor de programul în care sunt inserate, prin realizarea unor ecrane neutre cu o durată de minimum o secunda.(2) Publicitatea mascată – în sensul prezentei, în spaţiul în care se realizează o emisiune, a unor produse sau mărci comerciale, precum şi prezentarea de servicii în cadrul acelei emisiuni, fără a fi anunţate ca fiind publicitate – este interzisă.Prevederile alineatului precedent sunt aplicabile şi în cazul în care, pentru produsele, mărcile comerciale sau serviciile, prezentate într-o emisiune prin natura acelei emisiuni, se fac şi aprecieri privind calităţile, performanţele sau avantajele conferite de acestea.În cazul în care organizatorul unei transmisii nu poate condiţiona efectuarea transmisiei sau a înregistrării unei emisiuni, astfel încât să se respecte prevederile alin. (1) al acestui articol, producătorul sau realizatorul acesteia va evita – prin alegerea incadraturilor şi a unghiurilor de filmare şi, în orice caz, prin renunţarea la filmarile în prim-plan sau în plan detaliu – prezentarea produselor, marcilor comerciale sau serviciilor, prezente sub o formă sau alta în cadrul acelei emisiuni.(3) Publicitatea nu trebuie să facă apel, nici vizual, nici oral, la persoane care prezintă în mod regulat jurnalele de ştiri televizate sau programele de actualitati.(4) Publicitatea subliminala nu este permisă.
 + 
Articolul 4Inserarea publicităţii(1) Publicitatea trebuie să fie inserată între emisiuni. Sub rezerva unor condiţii stabilite în alin. (2)-(5) ale acestui articol, publicitatea poate fi inserată şi în timpul emisiunilor, astfel încât sa nu dăuneze integrităţii şi valorii emisiunilor şi în asa fel încât sa nu prejudicieze drepturile celor îndreptăţiţi.(2) În emisiunile compuse din părţi autonome sau în emisiunile sportive şi în spectacolele cu structura similară, cuprinzând pauze, publicitatea nu poate fi inserată decât între părţile autonome sau în pauze.(3) Transmiterea de programe audiovizuale, cum ar fi lungmetrajele cinematografice şi filmele concepute pentru televiziune (cu excepţia serialelor, foiletoanelor, emisiunilor de divertisment sau a documentarelor), cu o durată care depăşeşte 45 de minute, poate fi întreruptă o singură dată la fiecare perioada completa de 45 de minute.O alta întrerupere este permisă, dacă durata totală a acestor programe este cu cel puţin 20 de minute mai mare decât doua sau mai multe perioade complete de 45 de minute.(4) Când emisiunile, altele decât cele la care se referă alin. (2), sunt întrerupte de publicitate, între sfârşitul şi, respectiv, începutul a doua grupaje publicitare sau autopublicitare, difuzate succesiv în interiorul emisiunii, trebuie să se scurgă o perioadă de cel puţin 20 de minute.(5) Publicitatea nu poate fi inserată în transmiterea sau în retransmiterea serviciilor religioase.Emisiunile de ştiri, programele de actualitati, documentarele, emisiunile cu caracter religios şi emisiunile pentru copii, a căror durata este mai mica de 30 de minute, nu pot fi întrerupte de publicitate. Când aceste emisiuni au o durată de minimum 30 de minute, se aplică dispoziţiile alineatelor precedente.(6) Transmisiunile în direct ale unor evenimente sau manifestări politice, culturale, sportive etc., care au o desfăşurare continua, nu pot fi întrerupte pentru inserare de publicitate, decât cu condiţia unei înţelegeri prealabile, scrise, între părţile interesate.
 + 
Articolul 5Publicitate pentru anumite produse(1) Publicitatea pentru produsele din tutun nu este admisă.(2) Publicitatea pentru băuturile alcoolice de orice fel este supusă următoarelor reguli:a) nu trebuie să se adreseze în special minorilor şi nici o persoană care poate fi considerată minora nu trebuie să fie asociata într-o publicitate pentru consumul de băuturi alcoolice;b) nu trebuie să se asocieze consumul de alcool cu performanţe fizice sau cu conducerea automobilului;c) nu trebuie să sugereze ca băuturile alcoolice au proprietăţi terapeutice sau ca au un efect stimulativ, sedativ sau ca pot rezolva probleme personale;d) nu trebuie să încurajeze consumul de băuturi alcoolice sau sa dea o imagine negativa despre abstinenta sau despre sobrietate;e) nu trebuie să evidenţieze într-un mod nepotrivit conţinutul în alcool al băuturilor.(3) În orele de maxima audienta, publicitatea pentru băuturi alcoolice este admisă, cu condiţia de a nu fi însoţită de gestul bautului.Publicitatea pentru băuturi alcoolice nu va putea fi inserată în timpul emisiunilor destinate copiilor şi al transmisiunilor sportive.(4) Publicitatea pentru medicamentele şi tratamentele medicale care nu se pot obţine decât prin retete medicale nu este admisă.(5) Publicitatea pentru celelalte medicamente, tratamente şi aparate medicale trebuie să fie în mod clar identificabila ca atare, loiala, veridica şi controlabila şi trebuie să se conformeze cerinței de a nu avea efecte periculoase pentru individ, fapt care va trebui să fie atestat de Ministerul Sănătăţii sau de un organism abilitat de către Ministerul Sănătăţii.(6) Publicitatea pentru orice tip de arme, muniţii, explozivi, metode şi mijloace pirotehnice nu poate fi facuta decât cu aprobarea, pentru fiecare obiect al publicităţii, data de Ministerul de Interne.(7) Publicitatea pentru filmele şi pentru spectacolele interzise minorilor, precum şi pentru filmele cu scene socante sau de extrema violenta nu este permisă decât în intervalul orar 00,00 – 5,00.Publicitatea cu scop promotional privind programarea unor producţii cinematografice sau a altor genuri de emisiuni din categoria celor erotice şi a celor din categoria sexy, precum şi a celor de o violenta excesiva nu va conţine imagini şi sunete de natura sa prejudicieze măsurile de protecţie a minorilor şi nici nu va fi însoţită de comentarii care să sporeasca interesul acestora de a le viziona.În caz contrar, difuzarea acestei publicitati este permisă numai în intervalul orar 00,00 – 5,00. Acest regim de difuzare se aplică şi publicităţii pentru convorbirile telefonice erotice sau pentru convorbirile telefonice de natura sa exploateze lipsa de experienta şi credulitatea minorilor.
 + 
Articolul 6Publicitate transfrontiera(1) Pentru a evita distorsiunile de concurenta şi afectarea sistemului propriu de radiodifuziune sonora şi vizuala, mesajele publicitare radiodifuzate de posturi aparţinând altor tari şi care sunt retransmise în România nu trebuie să contravină normelor prevăzute în Convenţia europeană pentru televiziunea transfrontiera.(2) Dispoziţiile alineatului precedent nu se aplică în cazurile în care România a încheiat acorduri bi- sau mulţi-laterale în acest domeniu cu ţările cărora le aparţin posturile de emisie în cauza.
 + 
Articolul 7Responsabilităţi(1) Răspunderea civilă pentru conţinutul informatiei publicitare, transmisă prin mijloace de comunicare audiovizuale, revine, după caz:* realizatorului;* autorului;* titularului licenţei;* proprietarului statiei radioelectrice şi/sau al reţelei de distribuţie prin care s-a făcut publicitatea.Aceasta răspundere cuprinde şi responsabilitatea pentru respectarea reglementărilor privind drepturile de autor, protecţia proprietăţii intelectuale şi protecţia consumatorilor.(2) Nerespectarea prezentelor norme se sancţionează, în funcţie de gravitatea faptelor, potrivit prevederilor cap. V din Legea audiovizualului nr. 48/1992.
 + 
Articolul 8Publicitatea în cadrul programelor audiovizuale distribuite prin cablu(1) În cazul programelor audiovizuale distribuite prin cablu, prevederile prezentelor norme de vor aplica integral numai pentru difuzarea de programe de conceptie proprie.(2) La retransmisia prin reţelele de distribuţie prin cablu a programelor audiovizuale difuzate pe cale radioelectrica, terestra sau prin satelit, responsabilităţile ce decurg din aplicarea prezentelor norme nu sunt în sarcina organizatorului retransmisiei.(3) La retransmisia prin reţelele de distribuţie prin cablu a unor programe audiovizuale autorizate provenind din alte state, sunt obligatorii prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din prezentele norme.
 + 
Articolul 9Dispoziţii tranzitoriiPrezentele norme intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, data până la care îşi fac efectul prevederile Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 105 din 22 iulie 1993, cu modificările şi completările ulterioare.–––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x