DECIZIE nr. 105 din 13 iulie 1998

referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe



În legătură cu abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat la 30 iunie 1998, Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 2 iulie 1998, cu obiecţii de neconstituţionalitate atât din partea unui grup de senatori, cat şi din partea unui grup de deputaţi.Sesizarea formulată de grupul de 40 de senatori, respectiv de: Ion Iliescu, Mihai Matetovici, Liviu Maior, Mihaela-Rodica Stanoiu, Nicolae Sersea, Dan Stelian Marin, Ion Bold, Doru Laurian Badulescu, Octavian Opris, Doru Ioan Taracila, Ion Predescu, Octav Cozmanca, Gheorghe Avram, Emil Dima, Virgil Popa, Ioan Avarvarei, Alexandru-Radu Timofte, Constantin Sava, Vasile Vacaru, Mihai Petrescu, Ilie Aurel Constantin, Virgil Popescu, Nicolae Vacaroiu, Doru Gaita, Dan Mircea Popescu, Vasile Ion, Oliviu Gherman, Gheorghe Dumitrascu, Ilie Platica-Vidovici, Victor Apostolache, Ion Solcanu, Ghiorghi Prisacaru, Marcu Burtea, Victor Fuior, Nelu Badea, Nicolae Patru, Haralambie Cotarcea, Costica Ciurtin, Gheorghe Bunduc şi Ion Minzina, constituie obiectul Dosarului nr. 112A/1998.1. În consideratiile generale ale sesizării se susţine ca:– abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe "în 18 domenii de activitate şi pentru 102 materii de reglementat" presupune "un volum mare de acte normative", ceea ce echivaleaza cu o transferare de competenţa de la Parlament la Guvern, incalcandu-se astfel atât dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii", cat şi cele ale art. 114 din legea fundamentală, care prevăd ca delegarea legislativă "are caracter limitativ, temporal şi determinat";– se arata ca, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (2) din Constituţie, legea de abilitare "trebuie să stabilească obligatoriu şi sa determine precis domeniul pentru care deleagă competenţa de legiferare prin ordonanţe", însă prin legea atacată determinarea domeniilor "este confuza, la modul general şi total imprecisa, ceea ce poate duce la depăşirea delegării" şi, implicit, la încălcarea competentei de reglementare "prin intrarea în domeniul legii organice";– legea de abilitare conţine referiri la acte normative anterioare, insuficient determinate, astfel încât trimiterea, fiind confuza, poate "crea substituirea temeiurilor legale de referinţa";– legea nu este constituţională şi pentru ca "foarte puţine dintre materiile de reglementat se justifica pe urgenta, pentru perioada celor două luni de vara", nu au legătură directa cu reforma economică, "nu sunt de domeniul aplicativ al ordonanţelor de abilitare" şi pentru ca exista în vigoare acte normative care conţin reglementări corespunzătoare.Se mai susţine ca prin delegarea excesiva de legiferare în "domenii şi materii pentru care numai legea şi numai Parlamentul au competenţa de adoptare" se încalcă angajamentul guvernamental prezentat "de primul-ministru de a renunţa la mecanismul ordonanţelor şi de a recunoaşte funcţia de legiferare a Parlamentului". În acest mod, se considera ca "Bazele constituţionale ale statului de drept sunt incalcate";– sunt formulate doua obiecţiuni: în prima se critica faptul ca la art. 1 pct. 1 sunt enumerate 17 acorduri internaţionale, ratificări sau aderari, "care trebuia sa constituie preocuparea Guvernului, până la această dată", iar în cea de-a doua, privind art. 1 pct. 4 lit. j), referitoare la Garda financiară, se respinge necesitatea organizării şi funcţionarii acestei instituţii prin ordonanţa, deoarece instituţia este deja reglementată prin lege. Se susţine ca "legea este contradictorie şi confuza", pentru ca la lit. k) a aceluiaşi punct se deleagă competenţa de legiferare pentru modificarea şi completarea unor prevederi privind Garda financiară.2. Aspectele de constituţionalitate sesizate sunt:– dispoziţiile art. 1 pct. 1 lit. m), prin care se abiliteaza Guvernul se reglementeze prin ordonanţa modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor străine, sunt criticate, întrucât legea investiţiilor străine este lege organică, care priveşte, printre altele, "vânzarea-cumpărarea de terenuri, de construcţii, alte drepturi reale, de către români sau străini", iar în domeniile care fac obiectul legii organice Parlamentul nu poate emite o lege specială de abilitare;– prevederile art. 1 pct. 2 lit. f), referitoare la acordarea de prime la exportul de grâu, precum şi cele cuprinse la art. 1 pct. 1 lit. j), referitoare la asigurarea unor facilităţi furnizorilor de îngrăşăminte, sunt contrare spiritului dispoziţiilor art. 134 şi 137 din Constituţie, întrucât primele din bugetul de stat trebuie acordate producătorilor şi nu comercianţilor;– şi dispoziţiile art. 1 pct. 3 lit. a), referitoare la abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanţa regimul silvic şi administrarea fondului forestier, sunt neconstituţionale, deoarece atât regimul silvic, cat şi administrarea fondului forestier sunt reglementate în capitole distincte ale Codului silvic, care are natura juridică a unei legi organice, şi, în consecinţa, cele doua capitole nu pot fi modificate prin ordonanţa, ci prin lege organică. Astfel sunt incalcate prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie.Neconstituţionale sunt considerate şi prevederile cuprinse la lit. b) a aceluiaşi punct, care reglementează impadurirea terenurilor degradate, întrucât "actele de ameliorare prin împăduriri aduc atingere dreptului de proprietate", care poate fi reglementat numai prin lege organică, ţinând seama de prevederile art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie;– dispoziţiile art. 1 pct. 4 lit. j) şi k), referitoare la organizarea şi funcţionarea Gărzii financiare şi la modificarea şi completarea unor prevederi legale care privesc activitatea acesteia, sunt neconstituţionale, pentru ca "aceasta este o instituţie de stat, guvernamentală, cu statut special de funcţionari publici, cu regulament special de funcţionare", iar obiectul de reglementare aparţine domeniului legii organice şi nicidecum domeniului de reglementare prin lege ordinară;– reglementările art. 1 pct. 6 lit. a) şi b), care "privesc acte de dispoziţie privind proprietatea ce aparţine F.P.S. şi fostelor F.P.P. devenite societăţi de investiţii financiare (S.I.F.)", angajează proprietatea în raporturile dintre cele două categorii de unităţi, care poate fi reglementată numai prin lege organică;– sunt, la rândul lor, neconstituţionale şi prevederile art. 1 pct. 7 lit. b), c) şi d), prin care Guvernul a fost abilitat sa emita ordonanţe în domeniul salarizarii persoanelor alese sau numite în funcţii de demnitate publică din administraţia publică locală, în domeniul salarizarii diplomaţilor şi în domeniul plăţii colaboratorilor externi, folosiţi de ministere la elaborarea unor proiecte de coduri şi a altor acte normative. Se arata ca domeniile de abilitare au fost stabilite cu superficialitate, întrucât prin legea salarizarii în domeniul bugetar, adoptată recent de Parlament, sunt reglementate "cele trei materii menţionate la lit. b), c) şi d)";– din prevederile art. 1 pct. 9 lit. b), privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, nu rezultă la ce se referă abilitarea. Dacă Fondul Cultural Naţional înlocuieşte ca regim şi reglementare "patrimoniul cultural naţional", reglementarea prin ordonanţa va aduce "inestimabile pagube poporului român, datorită specificului ordonanţei de abilitare";– delegarea legislativă prevăzută la art. 1 pct. 10 lit. d), e) şi g) priveşte domeniul învăţământului şi educaţiei naţionale şi astfel se poate "înţelege ca se intenţionează să se modifice legea învăţământului". Întrucât legea menţionată este una organică, abilitarea data este inadmisibila şi nici nu se justifica, pentru ca problematica vizata este, deja reglementată;– abilitarea pentru planificarea apărării României, prevăzută la art. 1 pct. 15 lit. a), este data cu nerespectarea prevederilor art. 117 din Constituţie, potrivit cărora "problemele apărării naţionale sunt de competenţa exclusiva a Parlamentului" şi se reglementează prin lege organică;– prevederile referitoare la reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi valorificarea acestora, în condiţiile procedurale şi de transmitere fără plata a unor bunuri confiscate, prevăzute la art. 1 pct. 15 lit. d), privesc acte de dispoziţie asupra dreptului de proprietate şi, prin urmare, domeniul de legiferare aparţine legii organice. Prin abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanţa acest domeniu, dreptul de proprietate "prevăzut la art. 41 din Constituţie îşi pierde garanţia constituţională";– prevederile art. 1 pct. 16, referitoare la zona de interes naţional, sunt neconstituţionale, întrucât, în sensul art. 72 alin. (3) lit. k) şi p) din Constituţie, declararea oricărei zone este de domeniul legii organice;– reglementarea restituirii unor imobile care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale, prevăzută la art. 1 pct. 17, se poate realiza numai printr-o lege organică. Se susţine ca aceasta dispoziţie este discriminatorie, în favoarea unor categorii de minorităţi naţionale, şi creează acestei categorii de cetăţeni un statut privilegiat faţă de cetăţenii majoritari;– în final, se solicită să se constate neconstituţionalitatea legii în integralitatea sa, având în vedere ca, în exercitarea controlului de constituţionalitate, Curtea poate să examineze şi "alte aspecte de neconstituţionalitate, conexe cu cele sesizate".Sesizarea formulată de un grup de 52 de deputaţi, respectiv de: Adrian Nastase, Miron Tudor Mitrea, Ioan Bivolaru, Viorica Afrasinei, Mircea Adrian Croitoru, Vasile Stan, Marin Cristea, Traian Sabau, Dumitru Popescu, Florin Georgescu, Mitzura Domnica Arghezi, Romulus Ion Moucha, Ioan Dan Popescu, Dan Nica, Petre Naidin, Ecaterina Andronescu, Niculae Napoleon Antonescu, Gheorghe Vilceanu, Petru Bejinariu, Gheorghe Secara, Gheorghe Marin, Florian Serac, Victor Traian Mihu, Ionel Marineci, Mihai Vitcu, Constantin-Eremia Cotrutz, Gheorghe Ana, Hildegard Puwak, Marian Sarbu, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Ioan Iuliu Furo, Luca Stefanoiu, Ilie Neacsu, Constantin Babalau, Ovidiu Sincai, Virgil Popa, Vasile Matei, Eugenia Moldoveanu, Darie Simion, Dumitru Paslaru, Lazar Ladariu, Alexandru Albu, Ioan Mircea Pascu, Leonida Lari Iorga, Gheorghe Ana, Mihail Sireteanu, Iulian Costel Tocu, Ion Honcescu, Gheorghe Oana, Acsinte Gaspar, Dan Ghibernea şi Viorel Hrebenciuc, formează obiectul Dosarului nr. 113A/1998.În consideratiile generale este criticata legea ca fiind neconstitutionala, pentru ca abilitarea vizează un număr însemnat de reglementări, "ceea ce va conduce la adoptarea unui număr exagerat de ordonanţe" şi, implicit, la transferul, în favoarea Guvernului, a competentei de legiferare, atribuţie conferita Parlamentului prin Constituţie.Critici care vizează în mod concret aspecte de neconstituţionalitate:– dispoziţiile art. 1 pct. 1 lit. e), i), l) teza întâi şi lit. o), prin care Guvernul este abilitat sa emita "ordonanţe referitoare la ratificarea, aderarea sau acceptarea de către România a unor acorduri, convenţii sau amendamente internaţionale", contravin prevederilor art. 91 alin. (1) din Constituţie, care prevăd ca preşedintele încheie tratate în numele României şi ca "tratatele internaţionale care implica un angajament financiar" sunt supuse Parlamentului pentru ratificare. Atribuţiile preşedintelui, reglementate prin Constituţie, nu pot fi delegate Guvernului;– sunt atacate ca neconstituţionale şi prevederile art. 1 pct. 3 lit. a), referitoare la reglementarea regimului silvic şi la administrarea Fondului forestier naţional, întrucât enunţarea generală a domeniului delegării legislative nu permite delimitarea "reglementărilor organice de cele ordinare cu privire la regimul juridic al proprietăţii publice şi al sancţiunilor care vor fi aplicate în caz de încălcare a acestora";– dispoziţiile art. 1 pct. 15 lit. a), referitoare la abilitarea de a emite ordonanţe în domeniul planificarii apărării României, care este o componenta în cadrul sistemului naţional de apărare, sunt în contradictie cu art. 117 alin. (2) din Constituţie şi, ca atare, regimul acestuia trebuie reglementat prin lege organică;– reglementarea de la art. 1 pct. 17, referitoare la restituirea unor bunuri imobile ce au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale, este neconstitutionala, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, "regimul general al proprietăţii şi al moştenirii se reglementează prin lege organică".În temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au cerut puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază, în punctul sau de vedere, ca obiecţiile de neconstituţionalitate formulate sunt neintemeiate, arătând, în esenta, următoarele:I. Cu privire la consideratiile generale ale sesizarilor, se susţine ca stabilirea numărului materiilor în care Guvernul este abilitat sa emita ordonanţe "reprezintă o putere exclusiva a Parlamentului", iar aceasta modalitate de exercitare a puterii sale "nu reprezintă un transfer al competentei de legiferare de la Parlament la Guvern".Referitor la critica potrivit căreia textele sunt redactate într-o maniera "prea generală, confuza şi nedeterminată", se afirma ca modul de redactare a unei legi "nu poate privi constituţionalitatea acesteia, ci eventualele probleme de tehnica legislativă".În ceea ce priveşte constatarea autorilor sesizării ca foarte puţine dintre materiile de reglementare delegate se justifica prin urgenta, se afirma ca "oportunitatea delegării legislative nu poate face obiectul justiţiei constituţionale".Nu sunt întemeiate nici susţinerile ca prin ordonanţe nu se pot reglementa "regimul juridic, statutele, instituţiile, segmentele generale ale societăţii", pentru ca materiile respective nu sunt cuprinse în domeniul rezervat legilor organice.Cu privire la obiecţiile exprimate la pct. 1 lit. e) din sesizarea grupului de senatori, se opineaza ca atât ratificarea acordurilor internaţionale, cat şi modificarea unor prevederi privind regimul investiţiilor străine în România intră în categoria legilor ordinare şi, deci, "orice impediment privitor la delegarea legislativă în aceasta materie este înlăturat".Relativ la cea de-a doua obiectie de la pct. 1 lit. e) din sesizarea grupului de senatori, referitoare la Garda financiară, se afirma ideea ca "ordonanţele pot interveni şi în materii ce sunt deja reglementate prin lege ordinară" şi, prin urmare, Guvernul poate fi abilitat "pentru a reanaliza reglementarea existenta".II. Preşedintele Camerei Deputaţilor a grupat răspunsurile la obiecţiile exprimate la pct. 2, intitulat "Aspecte esenţiale de neconstituţionalitate", în două categorii:A. Referitor la prima categorie de critici, care invoca ideea reglementării prin ordonanţe a unor domenii care fac obiectul legilor organice, se retine:– critica referitoare la dispoziţiile cuprinse la art. 1 pct. 1 lit. m) din lege nu este intemeiata, pentru ca s-a delegat modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, care nu a fost încă aprobată prin lege, iar nu modificarea Legii investiţiilor străine, care este o lege organică;– obiecţiile formulate la art. 1 pct. 3 lit. a) nu pot fi reţinute, deoarece art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, referitor la regimul general al proprietăţii, nu este afectat, pentru ca regimul silvic şi administrarea fondului forestier nu reprezintă "elemente definitorii ale regimului general al proprietăţii, ci numai modalităţi de apărare a dreptului de proprietate";– nici obiecţia ce vizează art. 1 pct. 6 lit. a) şi b) nu poate fi reţinută, deoarece, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, se reglementează prin lege organică regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii, şi "nicidecum reglementarea transferului de acţiuni, ca urmare a reorganizării regiilor autonome, regularizarea cotelor de capital social, alocate potrivit Legii nr. 58/1991, ori măsurile pentru oprirea subcapitalizarii băncilor", asa cum expres se menţionează la art. 1 pct. 6 lit. a), b) şi c) din lege;– critica formulată la art. 1 pct. 10, lit. d), e) şi g) nu poate fi acceptată, pentru ca nici una dintre materiile menţionate la aceste litere nu a fost reglementată prin legea învăţământului şi nu tine de domeniul legilor organice;– susţinerile autorilor sesizării cu privire la neconstituţionalitatea art. 1 pct. 15 lit. a), referitoare la planificarea apărării României, nu sunt întemeiate, deoarece, potrivit art. 117 alin. (2) din legea fundamentală, "numai structura sistemului de apărare, organizarea armatei, pregătirea populaţiei pentru apărare şi statutul cadrelor militare se stabilesc prin lege organică, planificarea apărării României fiind exclusa din materiile rezervate legii organice";– nu este fondată nici critica referitoare la art. 1 pct. 16, referitoare la zona de interes naţional, având în vedere ca dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie se referă la stabilirea zonei economice exclusive, care împreună cu zona contigua, zona intermediara şi platoul continental alcătuiesc zone maritime cu regim special, instituţie juridică apartinatoare dreptului internaţional. Zonele de interes naţional, creaţie a dreptului intern, sunt apartinatoare domeniului legii ordinare;– obiecţia de necostitutionalitate ce vizează art. 1 pct. 17 din legea de abilitare nu poate fi primită, pentru ca delegarea legislativă relativă la "reglementarea restituirii unor imobile ce au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale poate privi numai aspecte exterioare regimului general al proprietăţii, care, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, se reglementează numai prin lege organică". Or, prin reglementarea restituirii unor bunuri imobile în cadrul unei ordonanţe nu se aduce atingere regimului general al proprietăţii, ci se are în vedere modalitatea de realizare a dreptului de proprietate.B. Referitor la categoria de critici care exprima ideea de neconstituţionalitate prin aceea ca demonstreaza o gresita reglementare sau impovareaza Guvernul cu soluţionarea unor probleme deosebit de grave, se susţine:– critica privind art. 1 pct. 2 lit. j) este neîntemeiată, deoarece "acordarea unor prime la export este o chestiune de politica economică, iar nu una de constituţionalitate";– nu este fondată nici critica adusă prevederilor art. 1 pct. 2 lit. j), referitoare la "asigurarea unor facilităţi furnizorilor de îngrăşăminte chimice de uz fitosanitar în anul 1998", întrucât este tot o chestiune de politica economică a Guvernului, "care nu afectează constituţionalitatea legii de abilitare";– nici critica privind dispoziţiile art. 1 pct. 7 lit. b), c) şi d) nu este intemeiata, deoarece nici o prevedere constituţională nu interzice Parlamentului sa abiliteze Guvernul de a emite "ordonanţe în domenii care sunt deja reglementate, cu excepţia legilor organice";– nu poate fi primită nici critica îndreptată împotriva art. 1 pct. 9 lit. b), cu atât mai mult cu cat se ştie ca în materia protecţiei patrimoniului cultural naţional s-a legiferat foarte puţin. Reglementarea organizării şi funcţionarii, prin ordonanţa, a Fondului Cultural Naţional "reprezintă o reglementare juridică utila", care nu este exceptată în materia delegării legislative şi nici nu este contrară Constituţiei;– nici critica îndreptată împotriva art. 1 pct. 15 lit. d) nu este intemeiata, întrucât abilitarea priveşte numai "bunurile supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân", deci care presupun o intervenţie de urgenta pentru a nu se distruge sau devaloriza, sau să fie păgubitoare pentru mediu.În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se apreciază ca sesizările grupului de deputaţi şi ale grupului de senatori sunt neintemeiate, pentru următoarele motive:A. Asupra consideratiilor generale ale sesizarilor se arata ca acestea apar ca neintemeiate, deoarece art. 114 din Constituţie "nu impune o limitare a numărului de domenii de activitate, de materii sau ordonanţe", iar domeniile în care se pot emite ordonanţe "sunt enunţate în mod deosebit de precis".Critica referitoare la posibilitatea ca reglementările prin ordonanţe sa alunece în domeniul legilor organice este neîntemeiată, potrivit opiniei exprimate, utilizându-se ca argument prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie, conform cărora "ordonanţele nu pot legifera în domenii care fac obiectul legilor organice, şi afirmatia ca "este firesc ca Guvernul să respecte aceasta prevedere". Mai mult, se susţine ca "atâta timp însă cat o ordonanţa nu a fost emisă, nu se poate pune în discuţie dacă ea reglementează un domeniu care face obiectul unei legi ordinare sau al unei legi organice".Preşedintele Senatului, în finalul consideratiilor generale, a menţionat ca prin acestea s-a răspuns implicit şi criticilor concrete ale sesizarilor ce vizează următoarele prevederi ale legii de abilitare: art. 1 pct. 1 lit. m şi j), pct. 2 lit. f), pct. 3 lit. a) şi b), pct. 4 lit. j) şi k), pct. 6 lit. a) şi b), pct. 10 lit. d), e) şi g), pct. 15 lit. a) şi pct. 17.B. Punctul de vedere exprimat cu privire la obiectiunile de neconstituţionalitate asupra unor dispoziţii ale Legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe:– cu referire la critica ce vizează ratificarea unor acorduri internaţionale, prevăzute la art. 1, se arata ca se impune a fi respinsă pentru că nu conţine un motiv de neconstituţionalitate;– apare ca nefondata şi critica formulată asupra constituţionalităţii art. 1 pct. 1 lit. c), lit. i), lit. l) teza întâi şi lit. o), deoarece ordonanţele de ratificare, încheiere de acorduri etc. vor fi supuse spre aprobare Parlamentului şi deci "cerinţele constituţionale sunt respectate de legea de abilitare";– este neîntemeiată şi critica privitoare la stabilirea coeficienţilor de salarizare pentru persoanele alese sau numite în funcţii de demnitate publică din administraţia publică locală, pentru ca, deşi este adevărat ca "Legea de salarizare în domeniul bugetar" a fost votată de ambele Camere, acest fapt nu releva un aspect de neconstituţionalitate, însă produce consecinţa ca "acest punct din lege rămâne fără obiect";– în pofida criticilor aduse abilitarii de a reglementa prin ordonanţa salarizarea diplomaţilor şi plata colaboratorilor externi folosiţi de ministere la elaborarea unor proiecte de coduri şi a altor acte normative, se apreciază ca delegarea în acest domeniu este constituţională, pentru ca vor fi reglementate "domenii precise cu privire la salarizarea unei categorii de funcţionari de stat, respectiv la reglementarea plăţii unei categorii strict delimitate de colaboratori externi";– prin critica îndreptată împotriva art. 1 pct. 9 lit. b) privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, "nu se invoca împrejurarea ca emiterea unei ordonanţe în acest domeniu ar avea un caracter neconstitutional şi astfel ea apare ca fiind nefondata";– se solicită să se constate ca abilitarea de a se reglementa prin ordonanţa planificarea apărării României este constituţională, deoarece aceasta materie nu este enumerata la art. 117 alin. (2) din Constituţie printre domeniile care se reglementează prin lege organică;– cu privire la art. 1 pct. 15 lit. d) din legea examinata, privind reglementarea bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi valorificarea lor în condiţiile şi cu procedurile de transmitere fără plata a unor bunuri confiscate, se arata ca este "netemeinica susţinerea din contestaţie ca se aduce atingere dreptului de proprietate, deoarece prin legea de abilitare se urmăreşte ca Guvernul să poată reglementa prin ordonanţa modul de valorificare a bunurilor care aparţin statului, ca urmare a situaţiilor enumerate de lege";– se solicită să se constate ca este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate îndreptată împotriva art. 1 pct. 16 din lege, întrucât, "invocandu-se art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie, contestarii confunda zona de interes naţional, care urmează a fi stabilită prin ordonanţa, cu zona economică exclusiva", care este apartinatoare domeniului legilor organice.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca sesizarea formulată de grupul senatorilor cu privire la neconstituţionalitatea legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe este nefondata, în esenta, pentru următoarele motive:– critica referitoare la transferarea competentei de legiferare de la Parlament la Guvern, cu încălcarea prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, şi la delegarea legislativă, care s-a produs cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 din legea fundamentală, se apreciază ca este neîntemeiată, "având în vedere ca delegarea legislativă a fost data în temeiul art. 114 din Constituţie, fără a se încalcă dispoziţiile art. 58 alin. (1) din legea fundamentală";– se arata ca domeniile de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe nu sunt imprecis şi confuz determinate, ci, dimpotriva, "ele sunt clar exprimate şi, chiar dacă pentru unele domenii exprimarea este mai generală, se are în vedere respectarea stricta a Constituţiei în domeniul adoptării ordonanţelor";– susţinerea potrivit căreia prin Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe se fac "referiri la acte normative şi, îndeosebi, la ordonanţe anterioare, insuficient determinate", nu poate fi acceptată, pentru că nu a fost invocată încălcarea vreunei dispoziţii constituţionale şi pentru ca "nu se poate baza pe simple eventualitati";– nu este intemeiata critica potrivit căreia prin delegarea de legiferare în "domeniile multiple ce urmează a fi reglementate prin ordonanţe se încalcă angajamentul guvernamental de a renunţa la mecanismul ordonanţelor de urgenta şi ca materiile de reglementare nu au legătură directa şi imediata cu reforma economică", deoarece actele normative ce urmează a fi emise nu sunt ordonanţe de urgenţă, "având domenii restrânse de reglementare doar la domeniile care nu fac obiectul legilor organice", iar legătură cu reforma economică rezultă chiar din critica potrivit căreia "abilitarea reprezintă de fapt o reluare în mare parte a programului de guvernare";– în legătură cu faptul ca ratificarile şi aderarile la cele 17 acorduri internaţionale trebuia "sa constituie preocuparea Guvernului în alta perioada" şi cu susţinerile referitoare la abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanţa organizarea şi funcţionarea Gărzii financiare, se apreciază ca sunt nefondate criticile, întrucât ele nu sunt dezvoltate în considerarea unor norme constituţionale incalcate;– referitor la afirmatia ca modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor străine în România este de domeniul legii organice şi, în consecinţa, abilitarea în aceasta materie este neconstitutionala, se susţine ca "investiţiile străine realizate prin cumpărarea de titluri de stat" aparţin unui "domeniu care nu are nici o legătură cu regimul general al proprietăţii şi al legii organice";– în legătură cu pretinsa neconstituţionalitate a delegării de legiferare în materia acordării de prime la exportul de grâu şi asigurării unor înlesniri furnizorilor de îngrăşăminte chimice şi de produse de uz fitosanitar în anul 1998, se apreciază ca nefondata critica, având în vedere ca din textul art. 1 pct. 2 lit. j) nu rezultă ca vor fi incurajati "exportatorii şi nu producătorii";– susţinerile cu privire la neconstituţionalitatea art. 1 pct. 3 lit. a) şi d) apar ca neintemeiate, pentru ca "nu au în vedere faptul ca textul nu se referă la schimbarea regimului juridic, ci la măsuri ce trebuie luate pentru asigurarea protecţiei Fondului forestier naţional, cu respectarea întocmai a principiilor şi dispoziţiilor constituţionale privind regimul general al fondului forestier şi al proprietăţii";– cu privire la neconstituţionalitatea reglementării prin ordonanţe a transferului de proprietate către Fondul Proprietăţii de Stat a unor acţiuni, se afirma ca este neîntemeiată susţinerea, pentru ca "domeniul rezervat legii organice se referă exclusiv la regimul general al proprietăţii şi nu la aspecte de ordin particular";– în legătură cu salarizarea categoriilor de salariaţi, prevăzută la art. 1 pct. 7 lit. b), c) şi d), care a mai fost reglementată printr-o lege recent adoptată de Camerele Parlamentului, se apreciază ca abilitarea acordată Guvernului este constituţională, cu atât mai mult cu cat autorii obiectiunii nu au invocat "textele constituţionale la care se contravine";– se solicită să fie respinsă şi sesizarea de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 1 pct. 9 lit. b), prin care Guvernul este abilitat sa emita ordonanţe pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, întrucât obiecţiunea nu este motivată pe infrangerea unor prevederi constituţionale;– prevederile art. 1 pct. 10 lit. d), e) şi g), cu privire la reglementări ce se referă la unele activităţi de învăţământ, sunt constituţionale, "având în vedere ca din redactarea textelor… rezultă clar ca prin ordonanţe se vor reglementa unele măsuri ce nu vizează lt; lt;organizarea generală a învăţământului gt; gt;", care tine de domeniul legii organice;– delegarea legislativă privind planificarea apărării României este constituţională, întrucât art. 117 alin. (2) din Constituţie stabileşte materiile care se reglementează prin lege organică, nefiind enumerata printre aceste materii şi planificarea apărării României;– nici prevederile art. 1 pct. 15 lit. d), referitoare la reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării şi rămase fără stăpân, nu contravin vreunei prevederi constituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, face obiectul legii organice numai "regimul general al proprietăţii şi al moştenirii";– se susţine ca declararea zonei de interes naţional este de domeniul legii ordinare şi, în consecinţa, delegarea de legiferare este constituţională, întrucât art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie se referă la "zone economice exclusive", care se reglementează prin lege organică;– în opinia Guvernului, reglementarea restituirii unor bunuri imobile, prin delegare legislativă, este constituţională, "întrucât rezultă clar ca ordonanţa ar urma sa stabilească unele modalităţi şi proceduri de restituire".Dispoziţia legală analizata, se susţine în continuare, nu poate fi considerată neconstitutionala "atâta timp cat nu se precizează ca restituirea se referă şi la alte categorii de imobile decât cele preluate de stat fără titlu", iar în cazul unor asemenea imobile, "restituirea nu are caracter constitutiv de drepturi", deci nu presupune "desfiinţarea dreptului de proprietate a unuia şi înfiinţarea dreptului de proprietate în favoarea altuia".Se conchide ca "aceste dispoziţii nu sunt de domeniul legii organice, întrucât nu privesc regimul general al proprietăţii ci, dimpotriva, sunt în spiritul art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia statul garantează şi ocroteşte proprietatea".Întrucât ambele obiecţii privesc aceeaşi lege şi, în esenta, au un conţinut asemănător, Curtea dispune conexarea celor două dosare.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere obiecţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, prevederile legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze obiecţiile de neconstituţionalitate care au fost formulate, cu respectarea art. 144 lit. a) din Constituţie şi a art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992.Obiecţiile formulate în cele doua sesizări pot fi grupate în trei categorii: cele cu caracter general, cele privind aspecte care nu vizează încălcarea unor dispoziţii constitutionale şi cele care se întemeiază, în principal, pe încălcarea prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, referitoare la interdicţia abilitarii Guvernului de a emite ordonanţe în domeniul legilor organice.I. Cat priveşte pe cele dintâi, în sesizarea înaintată de cei 40 de senatori se solicita constatarea "neconstitutionalitatii legii în întregimea ei, în temeiul art. 58 şi 114 din Constituţie, sau declararea ca neconstitutionala a abilitarii date pentru materiile enunţate la pct. 2", care se referă la "aspecte esenţiale de neconstituţionalitate". Este de presupus ca aspectele de neconstituţionalitate, care conduc, în opinia semnatarilor sesizării, la neconstituţionalitatea în întregime a legii supuse controlului, sunt cuprinse la pct. 1 al aceleiaşi sesizări.În cadrul ambelor sesizări se arata ca, prin marele număr al materiilor delegate prin legea de abilitare, are loc "…o transferare de competenţa de la Parlament la Guvern", incalcandu-se astfel art. 58 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. Aceeaşi critica este cuprinsă şi în partea iniţială a sesizării semnate de cei 52 de deputaţi.Este de reţinut însă, asa cum se arata şi în punctul de vedere al Senatului, ca textul art. 114 alin. (1) din Constituţie nu impune o limita anume întinderii delegării, fiind de resortul exclusiv al puterii legiuitoare de a aprecia care sunt materiile ce urmează a fi reglementate prin ordonanţe. Pe de altă parte, nu poate fi vorba de un transfer de competenţa de la Parlament la Guvern, atâta timp cat, potrivit art. 114 alin. (3) din Constituţie, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului prin lege, într-un termen stabilit prin însuşi conţinutul legii de abilitare, asa cum s-a şi procedat în speta. Libera apreciere a Parlamentului cu privire la obiectul legii de abilitare este tocmai expresia oferirii posibilităţii pentru executiv de a emite reglementări prin ordonanţe pe timpul vacantei parlamentare, în domenii pe care Parlamentul însuşi, deşi le apreciază ca prioritare în perioada respectiva, nu le poate reglementa prin lege. În această perioadă, asupra acestei aprecieri, câtă vreme prevederile art. 114 din Constituţie sunt respectate, Curtea Constituţională nu are calitatea de a se pronunţa, asa cum s-a reţinut în mod constant în practica acesteia.În sesizarea grupului de senatori se mai susţine ca "…determinarea materiilor pentru care s-a dat abilitare este confuza, la modul general, şi total imprecisa", ceea ce ar conduce la "…depăşirea delegării, substituirea de reglementare şi încălcarea competentei prin intrarea în domeniul legii organice".Dar acestea nu sunt critici de constituţionalitate, pentru a se situa în câmpul de analiza al contenciosului constituţional, fiind cel mult, după cu se arata în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, de resortul unei critici a modului de redactare a legii, evidentiind eventuale neajunsuri de domeniul tehnicii legislative.În aceeaşi sesizare se mai arata ca "…foarte puţine dintre materiile de reglementare se justifica pe urgenta", omitandu-se faptul ca în cauza nu este în discuţie emiterea unor ordonanţe de urgenţă, prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituţie, care, fără indoiala, ar fi îndreptăţit critica formulată, ci de ordonanţe ce nu reclama o astfel de justificare, fiind doar expresia unei delegari legislative în delimitarea căreia Parlamentul este suveran.În fine, critica intemeiata pe faptul ca legea supusă controlului, prin dimensiunile delegării, ar încalcă angajamentul primului-ministru de a se renunţa la legiferarea prin ordonanţe prezintă, neîndoielnic, un caracter politic, care nu poate avea contingente, prin însăşi natura ei, cu contenciosul constituţional.Faţa de cele de mai sus, este de reţinut, în condiţiile în care nu se formulează alte obiecţii referitoare la constituţionalitatea legii în integralitatea ei, ca obiecţiile respective nu sunt de natura a conduce la considerarea întregii legi ca neconstitutionala, urmând a se analiza celelalte critici, cu caracter concret, formulate de grupul de senatori la pct. 2 din sesizare, precum şi de grupul de deputaţi la pct. II din actul înaintat Curţii.II. În legătură cu o altă parte a sesizarilor, se retine ca unele dintre criticile formulate nu vizează, în realitate, încălcări ale legii fundamentale.Astfel, la art. 1 pct. 1 lit. m) din sesizarea primită de la Senat se arata ca modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, ar fi neconstitutionala, pentru ca ar fi de domeniul legii organice, care nu poate fi delegat, omitandu-se ca delegarea a avut loc şi ca ordonanţa, fiind în vigoare, este şi firesc ca organul care a adoptat-o (Guvernul) sa o poată modifica. Faptul ca aceste modificări ar putea sa priveasca aspecte de domeniul legii organice reprezintă o simpla ipoteza a autorilor sesizării. Dacă astfel de modificări s-ar produce, ele ar fi cenzurabile în cadrul contenciosului constituţional, în virtutea dispoziţiilor legii fundamentale.La pct. 2 lit. b) şi c) din sesizarea primită de la Senat [vizând art. 1 pct. 2 lit. f) şi art. 1 pct. 1 lit. j) din lege] se critica faptul ca, în mod eronat, primele pentru export la grâu se dau exportatorilor şi nu producătorilor ori ca facilităţile referitoare la producţia de îngrăşăminte se acordă furnizorilor şi nu producătorilor.Considerarea ca neconstituţionale a acestor dispoziţii se întemeiază pe prevederile art. 134 şi 137 din Constituţie, care nu au nici o relevanta în susţinerea liberei aprecieri a legiuitorului în legătură cu destinatarii acestor înlesniri.Se obiecteaza, în aceeaşi sesizare provenind de la Senat, ca dispoziţiile art. 1 pct. 4 lit. j) şi k) din lege, referitoare la organizarea şi funcţionarea Gărzii financiare, reprezintă o formulare "contradictorie şi confuza", urmărindu-se "interese şi scopuri nedeclarate în lege", întrucât aceasta autoritate a statului dispune de o lege de organizare şi funcţionare. Este evident ca în cauza sunt avute în vedere dispoziţii modificatoare ale acestei legi, numai ca neconstituţionalitatea viitoarelor norme reprezintă doar o probabilitate care nu este de natura a conduce la considerarea textului criticat ca neconstitutional, rămânând doar la stadiul de simpla ipoteza, în cazul confirmării căreia normele respective sunt cenzurabile pe aceeaşi cale de contencios constituţional.La acelaşi punct se considera ca textul contravine legii fundamentale, pentru ca Garda financiară "este o instituţie de stat, cu statut special de funcţionari publici", care, în virtutea Constituţiei, "ca şi statutul funcţionarilor publici, inclusiv cel al Gărzii financiare", este de domeniul legii organice. Critica se întemeiază pe acelaşi tip de supozitie, anticipandu-se nu numai conţinutul viitoarei reglementări, dar chiar şi faptul ca el ar urma să fie de domeniul legii organice, deci concluzia nu poate fi decât cea arătată mai sus.În sesizarea primită de la Senat se critica şi art. 1 pct. 7 lit. b), c) şi d) din lege, relativ la aspecte ale salarizarii în domeniul bugetar, omitandu-se faptul ca proiectul adoptat de Parlament reglementează salarizarea la toate categoriile menţionate în text.În prezent, această lege nu este în vigoare, iar pe de altă parte, domeniul salarizarii nu face parte, potrivit Constituţiei, din categoria celor rezervate legii organice, pentru a se putea susţine ca dispoziţia criticata ar fi neconstitutionala.În sfârşit, faptul ca la art. 1 pct. 9 lit. b) se deleagă Guvernului posibilitatea de a reglementa prin ordonanţe organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, problema neîndoielnic importanţa, nu înseamnă ca în acest fel s-ar ajunge la încălcarea Constituţiei şi, mai mult decât atât, ca astfel s-ar ajunge la producerea "…unor inestimabile pagube poporului român", ca şi cum delegarea legislativă, prin ea însăşi, ar fi de natura a atrage astfel de grave, dar ipotetice efecte negative pentru patrimoniul cultural al naţiunii, iar Parlamentul nu ar fi în măsura, la dezbaterea aprobării acestor ordonanţe, sa analizeze şi sa refuze, eventual, măsurile neadecvate luate de Guvern în temeiul abilitarii. Dar acestea nu sunt aspecte de domeniul controlului de constituţionalitate, în care sens Curtea Constituţională s-a mai pronunţat şi anterior, spre exemplu prin Decizia nr. 75 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 25 iulie 1994, în cuprinsul căreia s-a reţinut ca nici salarizarea personalului din domeniul bugetar, nici stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural naţional nu sunt de domeniul legii organice.Tot în sesizarea grupului de senatori se susţine ca prevederile art. 1 pct. 10 lit. d), e) şi g) – referitoare la înfiinţarea Comisiei de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar, organizarea examenului de capacitate şi a bacalaureatului în anul şcolar 1998/1999 şi la formarea profesională continua prin sistemul educaţional – nu sunt constituţionale, abilitarea fiind ori inadmisibila, deoarece este de domeniul legii organice (a învăţământului), ori nu se justifica, "…deoarece exista reglementare în legea învăţământului".Faptul ca astfel de reglementări ar fi sau nu justificate nu reprezintă o problemă care să între sub incidenţa controlului de constituţionalitate, iar cat priveşte împrejurarea ca s-ar afecta prevederile unei legi organice, aceasta sustinere este neîntemeiată. Astfel, însăşi enunţarea materiilor menţionate mai sus evidenţiază faptul ca delegarea priveşte aspecte mai degraba de natura administrativă (înfiinţarea unei comisii, organizarea unui examen anual ori formarea profesională), care nu aveau cum să-şi găsească locul în legea învăţământului, fiind, asa cum se subliniaza în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, de resortul legii ordinare. Nu orice act normativ de aplicare a unei legi organice devine, datorită specificului acesteia, o lege organică.III. În cea de-a treia categorie de critici figurează, în ambele sesizări, delegarea ratificării unor tratate internaţionale, invocandu-se art. 91 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României şi le supune ratificării Parlamentului în termen de 60 de zile. Desigur ca aceasta este situaţia în ceea ce priveşte tratatele încheiate de şeful statului, dar în enumerarea cuprinsă în legea de abilitare nu sunt menţionate acorduri de aceasta natura, reglementarea criticata privind, în marea lor majoritate, ratificarea unor documente internaţionale cu caracter financiar, iar celelalte referindu-se la aspecte de ordin tehnic, cum ar fi controlul autovehiculelor, transportul de mărfuri perisabile, crearea Biroului Internaţional de Telecomunicaţii, afilierea Ministerului Apărării Naţionale la Consiliul Internaţional al Sportului etc., între care chiar un acord semnat de Guvernul României. Este de reţinut ca toate ordonanţele prin care aceste acorduri se vor ratifica trebuie supuse Parlamentului spre aprobare, devenind după aceea legi; asadar nu poate fi vorba de evitarea Parlamentului sau de o operaţiune de ratificare neconstitutionala, câtă vreme, în final, tot Parlamentului îi revine dreptul de a decide, prin lege, asupra ratificării efectuate, cu titlu provizoriu, prin ordonanţe. Pe de altă parte, legile de încuviinţare a ratificării nu intră în categoria celor ce fac parte din domeniul legilor organice, deci şi sub acest aspect critica este lipsită de temei.De altfel şi anterior (în acest sens a se vedea deciziile nr. 43 din 8 iulie 1993 şi nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993 şi, respectiv, nr. 396 din 31 decembrie 1997) Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii abilitarii Guvernului în domeniul ratificării unor astfel de tratate.În ambele sesizări se mai arata ca şi art. 1 pct. 15 lit. a) din lege, privind planificarea apărării României, este neconstitutional, pentru că nu este suficient circumstantiat, fiind şi contrar art. 117 alin. (2) din Constituţie.Textul constituţional citat prevede că sunt de domeniul legii organice structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare. Asadar în enumerarea de mai sus nu figurează şi planificarea apărării naţionale, care, asa cum se arata în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, nu este o componenta a structurii sistemului naţional de apărare, ci un element specific managementului în domeniul apărării naţionale, care pune în mişcare structurile existente pentru realizarea unor scopuri legate de apărarea tarii.În sesizarea grupului de senatori se mai susţine şi faptul ca art. 1 pct. 16 din lege – relativ la declararea unei zone de interes naţional a unui ansamblu din zona centrala a municipiului Bucureşti, incluzând noul centru civic şi centrul istoric – ar fi neconstitutional, întrucât se referă la o zona a carei reglementare este de domeniul legii organice, intrand sub incidenţa art. 72 alin. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie. Sesizarea este neîntemeiată, deoarece textul constituţional are în vedere zona economică exclusiva, concept de drept internaţional public, cu totul străin notiunii de zona de interes istoric naţional, specifică dreptului intern.În aceeaşi sesizare se critica art. 1 pct. 6 lit. a) şi b) din lege, care prevede reglementarea transferului către Fondul Proprietăţii de Stat al acţiunilor societăţilor comerciale rezultate ca urmare a reorganizării regiilor autonome, precum şi regularizarea cotelor de capital social alocate societăţilor comerciale, potrivit Legii nr. 58/1991, pe motiv ca "…acestea sunt acte de dispoziţie care angajează proprietatea (…) şi nu se poate interveni cu reglementări prin ordonanţe, deoarece raporturile de proprietate se reglementează numai prin lege organică".Critica este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, sunt de domeniul legii organice numai normele prin care se reglementează regimul general al proprietăţii şi nicidecum probleme de domeniul celor enunţate la art. 1 pct. 6 lit. a) şi b) din lege.În ambele sesizări sunt considerate ca neconstituţionale şi prevederile art. 1 pct. 3 lit. a) şi b), referitoare la protecţia apelor, pădurilor şi mediului, concretizata în reglementarea regimului silvic, administrarea Fondului forestier naţional şi impadurirea terenurilor degradate, pe motiv ca şi aceste materii sunt de domeniul legii organice, fiind incalcate aceleaşi dispoziţii ale art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie. Şi în acest caz este de observat ca nici una dintre materiile cuprinse în textul criticat nu priveşte o lege organică şi nu afectează regimul general al dreptului de proprietate; se retine, pe de altă parte, ca delegarea legislativă în aceasta materie priveşte în mod direct protecţia exercitării dreptului de proprietate, legat de protecţia mediului înconjurător, şi în ceea ce priveşte pădurile şi apele, fiind constituţională şi în spiritul dispoziţiilor art. 41 alin. (6) din Constituţie, referitoare la obligaţia respectării sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător, precum şi ale art. 134 alin. (2) lit. e) din Constituţie, care se referă la obligaţia statului de a asigura ocrotirea mediului înconjurător.O alta critica adusă legii de grupul de senatori se referă la prevederile art. 1 pct. 15 lit. d), potrivit cărora Guvernul este abilitat sa emita ordonanţe pentru reglementarea situaţiei bunurilor supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi valorificarea acestora, cu argumentarea ca prin acest text este afectat dreptul de proprietate, asa cum este el reglementat prin art. 41 din Constituţie. Critica este neîntemeiată pentru aceleaşi motive ca mai sus, referitoare la regimul general al dreptului de proprietate, sensul delegării fiind acela ca obiectul acesteia este legat direct de necesitatea intervenţiei Guvernului pentru a se evita degradarea, distrugerea sau pierderea acestor bunuri, tocmai datorită situaţiei lor juridice speciale.În sfârşit, în ambele sesizări este considerat neconstitutional textul art. 1 pct. 17, care priveşte reglementarea restituirii unor bunuri imobile care au aparţinut unor comunităţi ale minorităţilor naţionale, cu motivarea ca un astfel de transfer de proprietate este posibil numai prin lege organică, reprezentând o modalitate de "…deposedare a unui proprietar în favoarea altei persoane".Se retine ca şi în aceasta situaţie este exprimat un punct de vedere întemeiat pe un ipotetic conţinut neconstitutional al viitoarei reglementări a problemei contestate. De fapt în abilitarea data prin lege Guvernului nu este vorba despre o chestiune privind regimul general al proprietăţii, ci numai despre restituirea unor bunuri.Desigur ca, în cazul în care o astfel de reglementare ar avea incidenţa asupra regimului general al proprietăţii şi deci ar conduce la neconstituţionalitatea ordonanţei sau a ordonanţelor respective, nu exista nici un motiv să se excludă posibilitatea ca fie Parlamentul, cu prilejul dezbaterilor legilor de aprobare a acestora, fie Curtea Constituţională, pe calea contenciosului constituţional, sa înlăture orice eventuala afectare a regimului juridic general al proprietăţii, în conformitate cu prevederile Constituţiei.Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.a) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constata ca Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa din 30 iunie 1998, este constituţională.Decizia se comunică Preşedintelui României.Dezbaterea a avut loc la data de 13 iulie 1998 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent şef,Claudia Miu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește