DECIZIE nr. 105 din 13 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România”, excepţie ridicată de Al-Tikriti Waleed Khalid Subhi în Dosarul nr. 1.712/302/2006 (RF) al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, cauză înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.183D/2006.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba arabă, Rashed Abdullah Abdul Rahman. Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis prin Serviciul de Registratură al Curţii Constituţionale note scrise prin care solicită respingea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.184D/2006 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 5 pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România”, excepţie ridicată de Nabeel Ahmed Dawood, Sarra Hasen Saeed, Nabeel Abdalla şi Nabeel Miriam în Dosarul nr. 3.748/302/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Răspunde interpretul autorizat de limbă arabă.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.223D/2006, nr. 2.364D/2006 şi nr. 2.265D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România”, excepţie ridicată de Du Zhonghen, Johnson Albert şi Dii Eugene Menesusor în dosarele nr. 9.560/302/2006, nr. 11.126/302/2006 şi nr. 10.753/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Răspund interpretul autorizat de limba chineză, dl. Ioan Budura, precum şi interpretul autorizat de limba engleză, d-na Elena Andrei. Magistratul-asistent arată că şi în aceste dosare partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise, cu un conţinut identic, prin care solicită respingea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Curtea, având în vedere identitatea parţială a obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.365D/2006, nr. 2.364D/2006, nr. 2.223D/2006 şi nr. 2.184D/2006 la Dosarul nr. 2.183D/2006, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public precizează, mai întâi, că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată expres prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Arată însă că soluţia legislativă conţinută în textele ce constituie obiectul excepţiei a fost preluată de noua reglementare, la art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi 3. Consideră că jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 5 pct. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 îşi menţine valabilitatea şi în ceea ce priveşte dispoziţiile menţionate din Legea nr. 122/2006, motiv pentru care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 122/2006.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin încheierile din 7 şi 14 septembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 1.712/302/2006 (RF) şi nr. 3.748/302/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2, respectiv art. 5 pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Al-Tikriti Waleed Khalid Subhi, respectiv de Nabeel Ahmed Dawood, Sarra Hasen Saeed, Nabeel Abdalla şi Nabeel Miriam în cauze având ca obiect soluţionarea unor recursuri formulate împotriva unor sentinţe civile de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat. Totodată, prin încheierile din 20 octombrie 2006 şi 13 noiembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 9.560/302/2006, nr. 11.126/302/2006 şi nr. 10.753/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Du Zhonghen, Johnson Albert şi Dii Eugene Menesusor în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut similar, se susţine că dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, texte care instituie dreptul absolut al persoanei la protecţie împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante.Se arată, în acest sens, că, dată fiind lipsa de claritate a dispoziţiilor legale criticate, acestea permit, pe de o parte, limitarea condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuţie, pentru unul sau mai multe dintre cele 5 motive de persecuţie (rasa, religia, naţionalitatea, opinia politică şi apartenenţa la un anumit grup social), în condiţiile în care prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, au un caracter absolut şi necondiţionat. Pe de altă parte, caracterul ambiguu al dispoziţiilor legale criticate lasă loc unor interpretări arbitrare şi în ceea ce priveşte "natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante". Se mai menţionează că, în practică, majoritatea hotărârilor, atât ale Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, cât şi ale instanţei de judecată, sunt, în realitate, nemotivate sub aspectul acordării protecţiei umanitare condiţionate, întâlnindu-se, de cele mai multe ori, o soluţie tipizată, favorizată de caracterul imprecis al textului de lege criticat, dar contrară prevederilor art. 3 alin. (2) din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.Cât priveşte dispoziţiile art. 5 pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, autorii excepţiei consideră că sunt contrare prevederilor art. 20 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În acest sens, prezintă în mod detaliat consideraţii din doctrina internaţională şi din practica jurisdicţională străină asupra noţiunii de conflict armat internaţionalizat în cadrul dreptului umanitar internaţional, concluzionând că „va fi esenţială dezvoltarea unei protecţii umanitare mai puternice în timpul unui conflict armat internaţionalizat.” Apreciază că, faţă de situaţia actuală din Irak, se poate vorbi cu certitudine de un astfel de conflict, însă singurul motiv pentru care nu pot beneficia de protecţia statutului român este textul de lege criticat, menit tocmai să acorde protecţie solicitanţilor acesteia.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece argumentele invocate se referă la posibilitatea unor interpretări restrictive ale art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, fără a releva un real conflict între textul în cauză şi norma înscrisă la art. 22 din Constituţie, care, dimpotrivă, dau expresie acestei prevederi din Legea fundamentală.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, devenit art. 26 din Legea nr. 122/2006, sunt constituţionale, iar determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte în vederea aplicării textului de lege criticat nu reprezintă o problemă de constituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 5 pct. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Curtea observă că, la data sesizării sale cu soluţionarea prezentei excepţii, acest act normativ era abrogat în temeiul art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, act normativ ce preia însă soluţiile legislative conţinute de dispoziţiile de lege iniţial criticate. Ca atare, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 122/2006, care prevăd următoarele:– Art. 26 – Protecţia subsidiară: "(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: (…) … 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă."În motivarea excepţiei ridicate autorii acesteia invocă încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (2) din Constituţie, ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, Curtea Constituţională constată că au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, atât sub forma anterioară a art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, în prezent abrogată, cât şi în actuala redactare. De exemplu, prin deciziile nr. 648/2006, nr. 717/2006 şi nr. 799/2006, Curtea a reţinut, pentru argumentele acolo expuse, că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România nu contravin textelor constituţionale şi convenţionale referitoare la interzicerea torturii, pretins a fi încălcate şi în prezenta cauză.Soluţia pronunţată prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3, Curtea observă că autorii excepţiei se limitează numai la a indica anumite texte din Constituţie pretins a fi încălcate, fără a evidenţia însă, prin motivarea formulată, contrarietatea invocată. Susţinerile acestora conţin referiri la modalităţile de interpretare în doctrina şi practica internaţională a noţiunii de conflict armat internaţionalizat, în cadrul dreptului internaţional umanitar, limitându-se a afirma doar că, datorită neaplicării dispoziţiilor art. 5 pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, solicitanţii în speţă nu pot beneficia de protecţia umanitară acordată de legea română, precum şi de Convenţia de la Geneva. Curtea constată, aşadar, că autorii excepţiei nu formulează o reală critică de neconstituţionalitate, ci prezintă mai degrabă aspecte teoretice legate de interpretarea unei noţiuni de drept şi de fapt, ceea ce nu poate fi convertit într-o veritabilă critică de neconstituţionalitate.Faţă de aceste susţineri, Curtea reaminteşte că aspectele legate de interpretarea unui text legal şi aplicarea acestuia la un caz dat, în funcţie de circumstanţele sale specifice, nu pot fi soluţionate de instanţa de contencios constituţional, ci sunt de atributul exclusiv al organelor competente în materie, precum şi al instanţei de judecată chemate să soluţioneze litigiul în cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Al-Tikriti Waleed Khalid Subhi în Dosarul nr. 1.712/302/2006 (RF) al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Du Zhonghen, Johnson Albert şi Dii Eugene Menesusor în dosarele nr. 9.560/302/2006, nr. 11.126/302/2006 şi nr. 10.753/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Nabeel Ahmed Dawood, Sarra Hasen Saeed, Nabeel Abdalla şi Nabeel Miriam în Dosarul nr. 3.748/302/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data 13 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește