DECIZIE nr. 104 din 22 februarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărirea executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale



Constantin Doldur – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Iamsat Prodconstruct” – S.A. din Piteşti în Dosarul nr. 15.957/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că dreptul de proprietate nu este afectat în nici un fel prin controlul postprivatizare, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie, invocat de însuşi autorul excepţiei, statul este îndreptăţit să adopte unele măsuri pentru asigurarea libertăţii comerţului şi protecţia concurenţei loiale, precum şi să creeze un cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 15.957/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Iamsat Prodconstruct” – S.A. din Piteşti.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi, art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât conferă părţii contractante, care are poziţia de vânzător într-un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni într-o procedură de privatizare, o poziţie discreţionară şi leonină.În motivarea excepţiei autorul acesteia arată că poziţia discreţionară, de favoare, conferită vânzătorului Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului este inadmisibilă într-un stat de drept a cărui ordine juridică este caracterizată, printre altele, de egalitatea de tratament în justiţie şi de egalitatea poziţiilor părţilor contractante.Totodată, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate anihilează garanţiile dreptului de proprietate ce privesc creanţele contra statului, inhibă libertatea economică ce este caracterizată prin libertatea de întreprindere şi lipsesc de conţinut egalitatea de şansă în comerţ.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială apreciază că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie, întrucât dreptul de proprietate este garantat de Legea fundamentală, însă conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite prin lege.Conform opiniei formulate de instanţă, dispoziţiile de lege criticate nu încalcă nici prevederile art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, fiind "conforme cu cerinţele unei economii de piaţă, prin raportare la stadiul actual de dezvoltare a societăţii". Prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, arată instanţa, legiuitorul „a reglementat controlul postprivatizare, precum şi modalităţile de urmărire a executării obligaţiilor asumate de cumpărători, pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale”.Referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, instanţa apreciază că "egalitatea în faţa legii nu înseamnă şi uniformitate în privinţa soluţiilor legislative adoptate de către legiuitor".În concluzie, instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 este neîntemeiată, invocând şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 175 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 26 iunie 2003, şi nr. 189 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, prin care au fost respinse excepţii cu acelaşi obiect.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul consideră că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 nu îngrădesc dreptul de proprietate al cumpărătorului şi nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 44, art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât, potrivit aceloraşi texte din Legea fundamentală, „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, iar drepturile constituţionale invocate de reclamant nu presupun limitarea sau înlăturarea răspunderii contractuale a părţilor în cazul neexecutării obligaţiilor în contractele de privatizare.Invocând şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 165 din 6 mai 2003, Decizia nr. 175 din 6 mai 2003 şi Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că reglementarea prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 a obligaţiei cumpărătorului de a plăti daune-interese pentru prejudiciile cauzate Autorităţii, în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, ca efect al acţionării pactului comisoriu, este conformă prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie. Totodată, se susţine că dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare.Conform punctului de vedere al Avocatului Poporului, textul de lege criticat este în concordanţă cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Constituţie, care precizează rolul statului privind protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.Potrivit punctului de vedere prezentat de Avocatul Poporului, dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 45 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Avocatul Poporului consideră, în concluzie, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 506/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002, care au următorul cuprins: „În cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară Autoritatea va reţine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu, până la desfiinţarea acestuia.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi, art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care au următorul cuprins:– Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";– Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."; … – Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.";– Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, cu referire la prevederile art. 44 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) [devenit art. 135 alin. (2) lit. a)] din Constituţie.Prin Decizia nr. 175 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 26 iunie 2003, şi prin Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, Curtea Constituţională a respins ca nefondate excepţiile de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect.Prin cele două decizii Curtea a reţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 reglementează controlul postprivatizare, precum şi modul de urmărire a executării obligaţiilor asumate de cumpărători, pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat cu societăţile comerciale, însă această activitate trebuie să fie în concordanţă cu interesul naţional, pentru a cărui apărare statul acţionează prin politica legislativă.Curtea a reţinut totodată că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu contravin prevederilor art. 41 alin. (1) [devenit art. 44 alin. (1)] din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate, precizând că prin lege sunt stabilite conţinutul şi limitele acestui drept.De asemenea, Curtea a constatat că, într-o interpretare sistematică a art. 134 din Constituţie (devenit art. 135 după revizuire), această prevedere urmează să fie aplicată în concordanţă şi cu dispoziţiile alin. (1) privind economia de piaţă şi cu cele ale alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului, ceea ce presupune că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 sunt conforme cu cerinţele economiei de piaţă, în stadiul actual de dezvoltare a societăţii româneşti, precum şi cu regulile necesare pentru asigurarea libertăţii comerţului în ansamblul general al economiei din ţara noastră.Cele statuate de Curte în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei.În legătură cu susţinerea autorului excepţiei din prezenta cauză că textul criticat ar încălca prevederile art. 45 din Constituţie privind accesul liber al persoanei la o activitate economică, Curtea reţine că această critică nu este întemeiată.Textul art. 21 alin. (1) al Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 reglementează răspunderea cumpărătorului de acţiuni deţinute de stat în cadrul procesului de privatizare, în cazul desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare pe cale convenţională sau judiciară. Or, textul constituţional invocat de autorul excepţiei precizează că sunt garantate accesul liber la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii, ceea ce nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune reglementarea strictă, prin lege, cu precizarea răspunderilor în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale asumate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Iamsat Prodconstruct” – S.A. din Piteşti în Dosarul nr. 15.957/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2005.PREŞEDINTE,CONSTANTIN DOLDURMagistrat-asistent,Cristina Toma––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește