DECIZIE nr. 104 din 11 aprilie 2001

referitoare la constituţionalitatea Legii privind protecţia informaţiilor clasificate



Curtea Constituţională a fost sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, în vederea declanşării controlului de constituţionalitate asupra Legii privind protecţia informaţiilor clasificate de către un grup de 62 de deputaţi, şi anume: Valeriu Stoica, Monica Octavia Musca, Calin Popescu-Tariceanu, Andrei Ioan Chiliman, Titu-Nicolae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Radu Stroe, Anton Ionescu, Viorel-Gheorghe Coifan, Grigore Dorin Popescu, Cornel Popa, Catalin Micula, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Cornel Stirbet, Cornel Boiangiu, Napoleon Pop, Ion Luchian, Valeriu Gheorghe, Victor Paul Dobre, Marin Anton, Ion Mogos, Victor Babiuc, Nini Sapunaru, Dan-Radu Rusanu, Liviu Iuliu Dragos, Tiberiu Toro, Sandor Konya-Hamar, Dezideriu Coloman Becsek-Garda, Akos Birtalan, Zoltan Kovacs, Robert Kalman Raduly, Carol Ioan Vekov, Zsolt Szilagyi, Alexandru Sassu, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Radu Mircea Berceanu, Cristian-Sorin Dumitrescu, Teodor Cladovan, Alexandru-Liviu Mera, Ion Cirstoiu, Ştefan-Marian Popescu-Bejat, Alexandru Peres, Nicolae Nan, Alecu Sandu, Gheorghe Barbu, Victor Sorin Lepsa, Adriean Videanu, Gheorghe-Liviu Negoita, Mircea Nicu Toader, Costica Canacheu, Mircea Man, Emil Boc, Romeo-Marius Raicu, Paula Maria Ivanescu, Anca Daniela Boagiu, Vasile Bran, Gheorghe Albu, Vasile Nistor, Ioan Onisei, Mihai Stanisoara, Ioan Oltean şi Mihai Baciu.Sesizarea a fost trimisa prin Adresa nr. XIV/248 din 15 martie 2001 a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 931 din 15 martie 2001, formând obiectul Dosarului nr. 113A/2001. De asemenea, prin adresa cu acelaşi număr, din data de 16 martie 2001, a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 942 din 16 martie 2000, au fost trimise şi textele aflate în divergenta, între cele două Camere ale Parlamentului, la Legea privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi scrisoarea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, adresată Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, conţinând punctul de vedere al acestui grup parlamentar referitor la textul legii.Autorii sesizării de neconstituţionalitate critica, pe de o parte, ansamblul Legii privind protecţia informaţiilor clasificate, ca fiind adoptată cu încălcarea unor norme constituţionale referitoare la procedura de legiferare, iar pe de altă parte sunt criticate dispoziţii concrete ale legii, cu motivarea ca acestea contravin unor prevederi din Constituţie, unor reglementări din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.I. Critica de neconstituţionalitate bazată pe nerespectarea procedurii constituţionale de legiferare are următorul conţinut:a) Adoptarea legii s-a făcut prin aprobarea, în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din data de 7 martie 2001, a raportului comisiei de mediere cu privire la doua proiecte de legi distincte. În acest sens, se arata ca medierea s-a făcut între o propunere legislativă initiata de către un senator şi adoptată de Senat în legislatura 1992-1996 şi, respectiv, un proiect de lege initiat de Guvern, care a fost adoptat de Camera Deputaţilor în legislatura 1996-2000. Se precizează ca după adoptarea propunerii legislative de către Senat acesta a trimis-o spre dezbatere şi adoptare la Camera Deputaţilor, care însă "nu s-a mai pronunţat printr-un vot distinct asupra acestui text", cu consecinţa ca procedura de adoptare a rămas nefinalizată în aceasta privinta. Pe de altă parte, Camera Deputaţilor a dezbătut şi a adoptat un proiect de lege având acelaşi domeniu de reglementare, initiat de Guvern, "pe care l-a discutat ca atare şi nu ca amendament la textul adoptat de Senat". Astfel adoptat, acest proiect de lege nu a mai fost trimis şi Senatului spre dezbatere şi adoptare. Autorii sesizării considera ca procedeul de a se trimite la mediere propunerea legislativă adoptată numai de Senat, precum şi proiectul de lege adoptat numai de Camera Deputaţilor este contrar "dispoziţiilor art. 74 alin. (1) şi art. 75 din Constituţia României care prevăd ca legile se adoptă cu votul majorităţii fiecărei Camere, fiind totdeauna necesară şi obligatorie trimiterea textelor de la o Camera la cealaltă". Se arata ca, de altfel, acestea sunt motivele pentru care raportul comisiei de mediere a fost respins în bloc prin votul Senatului, fără a se mai trece la votul pe articole. … b) Se mai susţine ca Legea privind protecţia informaţiilor clasificate a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, conform cărora, "În cazul în care comisia nu ajunge la un acord sau dacă una din Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenta se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa comuna, care vor adopta textul definitiv cu votul majorităţii prevăzute la articolul 74 alineatele (1) sau (2)". În motivarea acestei sustineri se arata ca în şedinţa comuna a celor două Camere ale Parlamentului nu au fost dezbătute "doar textele aflate în divergenta – asa cum menţionează expres textul Constituţiei – ci şi texte propuse de Guvern şi acceptate de liderii grupurilor parlamentare". În acest mod au fost introduse în lege texte noi, şi anume: după art. 2 a fost introdus art. 2^1; la art. 8 a fost introdus alin. (4); la art. 9 a fost introdus alin. (5); la art. 10 a fost introdus alin. (3); după art. 12 a fost introdus art. 12^1; la art. 14 a fost introdus alin. (2^1); la art. 32 a fost introdus alin. (2). … II. Criticile referitoare la neconstituţionalitatea conţinutului unor reglementări din lege constau în următoarele:a) Dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. (2), art. 13 şi ale art. 21 alin. (1) din legea criticata instituie obligaţia, pentru toţi cetăţenii români, sa protejeze informaţiile secrete de stat, indiferent de modul în care aceştia au ajuns în posesia lor, iar încălcarea acestei obligaţii poate atrage răspunderea penală potrivit prevederilor art. 15 alin. (4), art. 25, 26 şi 27 din aceeaşi lege. O asemenea obligaţie generală, care incumba în sarcina oricărui cetăţean, depăşeşte "cu mult cadrul constituţional al fidelitatii faţă de ţara, înscris în art. 50 din Constituţie". Se arata totodată ca prin instituirea acestei obligaţii generale "răspunderea juridică în materia protecţiei secretului de stat dobândeşte caracter obiectiv, indiferent de atitudinea subiectiva a destinatarilor obligaţiei. Instituirea unei raspunderi obiective, inclusiv cu caracter penal, semnifica instituirea unei prezumţii de vinovăţie şi înlăturarea dreptului la apărare, deci încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (8) şi art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 20 din Constituţie, corelat cu art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului". Aceeaşi obligaţie generală contravine şi principiului proportionalitatii, consfintit de dispoziţiile art. 49 din Constituţie, întrucât o asemenea obligaţie este proporţională cu scopul urmărit numai cu privire la "anumite categorii speciale de persoane (spre exemplu, lucrătorii serviciilor secrete sau persoanele care ocupa funcţii publice presupunand accesul la secrete de stat), dar devine total nejustificată, deci disproportionata, dacă se referă la toţi cetăţenii". De asemenea, sancţionarea persoanelor care nu îşi respecta obligaţiile referitoare la protejarea secretului de stat, fără să fie îndeplinită condiţia existenţei vinovatiei, "contravine principiului legalităţii incriminării şi pedepsei, înscris în art. 23 alin. (9) din Constituţie, precum şi în art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului, aplicat potrivit art. 20 din Constituţie". Se mai arata ca în jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat ca, pentru ca o faptă să fie considerată ca fiind prevăzută de lege, dispoziţia legală "trebuie să satisfacă, între altele, criteriul previzibilitatii, ceea ce înseamnă ca legea trebuie să fie suficient de clara, de precisa, pentru ca destinatarii ei să-şi poată adapta comportamentul celui prescris de lege". … b) Art. 24 alin. (1) din legea criticata (referitor la obligaţia celui ce ia cunoştinţa de încălcări ale prevederilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate în cadrul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea sa îl informeze pe conducătorul acesteia şi care prevede sancţionarea, inclusiv de natura penală, a omisiunii informării, în condiţiile art. 25), are o redactare extrem de generală şi de vaga, fără sa distinga între situaţiile deosebite în care se afla diferiţi salariaţi. Astfel, "se instituie o (cvasi) obligaţie de delatiune", care contravine indatoririi cetăţeneşti de fidelitate faţă de ţara, prevăzută în art. 50 din Constituţie. Aceste dispoziţii legale sunt contrare şi "dreptului la intimitate şi dreptului la libertatea de gandire, constiinta şi religie, consacrate şi garantate de art. 26 şi art. 29 din Constituţie, precum şi, potrivit art. 20 din Constituţie, de art. 8 şi art. 9 din Convenţia europeană a drepturilor omului". De asemenea, pentru aceleaşi motive sunt considerate ca fiind incalcate şi dispoziţiile art. 20, art. 23 alin. (8) şi (9), art. 24 şi 49 din Constituţie, "precum şi cele ale art. 6 şi 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului". … c) Prin normele de trimitere ale art. 8 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (2) şi (4), care abiliteaza Guvernul ca prin hotărâre, act normativ cu forta juridică inferioară legii, sa încadreze informaţiile secrete de stat în clasele de securitate, se conferă acestei autorităţi publice monopolul asupra informaţiilor şi puteri discretionare pentru a decide asupra încadrării acestora în categoria secretelor de stat, precum şi pentru aprobarea şi actualizarea listelor cu categoriile de informaţii secrete de stat, întocmite de autorităţile publice, fără ca prin lege să fie instituite criterii de apreciere. Aceasta reglementare încalcă grav "principiul pluralismului, valoare fundamentală într-un stat de drept şi democratic, potrivit art. 8 alin. (1) şi art. 1 alin. (3) din Constituţie". O asemenea deturnare de putere încalcă grav "drepturi fundamentale ale omului, adică dreptul la libertatea de gandire, constiinta şi religie, dreptul la respectarea vieţii private, libertatea de opinie şi dreptul la informaţie, consacrate şi garantate prin art. 26, 29, 30 şi 31 din Constituţie, ca şi dispoziţiile art. 49 din Constituţia României, precum şi ale art. 8, 9, 10, 17 şi 18 din Convenţia europeană a drepturilor omului, interpretate în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, aplicate în temeiul art. 20 din Constituţie". Faptul ca hotărârile Guvernului ce se vor emite în temeiul art. 8 alin. (3) şi al art. 11 alin. (2) şi (4) din legea criticata ar putea avea caracter secret, prin exceptare de la publicare, potrivit prevederilor art. 107 alin. (4) teza finala din Constituţie, contravine jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la cerinţa de accesibilitate a normei juridice spre a putea fi considerată lege. … d) Întrucât prin art. 8 alin. (4) din legea criticata se permite Guvernului sa declasifice anumite informaţii individuale, se poate intampla ca anumite informaţii generale, după ce îşi pierd caracterul secret şi devin de interes public sau informaţii interesand în mod special o anumită persoana, sa nu poată fi declasificate şi, prin urmare, acestea sa nu poată fi comunicate publicului sau persoanei interesate. În acest fel se încalcă "dreptul la informaţie, consacrat de art. 31 din Constituţie, precum şi, potrivit art. 20, de art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, restrangand exerciţiul acestui drept contrar prevederilor art. 49 din Constituţie". Caracterul absolut al interdicţiei referitoare la declasificarea informaţiilor face ca ingerinta în exerciţiul dreptului la informaţie "să fie total disproportionata, în contradictie cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie". … e) Dispoziţiile art. 12 alin. (4), (5) şi (6), ale art. 15 alin. (3), precum şi ale art. 19 lit. c) şi d) din lege reprezintă o ingerinta, vadit disproportionata, în exercitarea unor drepturi fundamentale, contrară prevederilor art. 49 din Constituţie. Potrivit acestor dispoziţii legale accesul unei persoane la informaţii secrete se permite doar pe bază de autorizaţie acordată în urma unei verificări de securitate, ale căror concluzii nu trebuie motivate. În consecinţa, refuzul emiterii sau retragerea autorizaţiei împiedica persoana sa ocupe o funcţie ce implica acces la informaţii secrete, pe baza unor verificări nemotivate. Persoana în cauza, necunoscand motivele refuzului eliberării sau al retragerii autorizaţiei, "nu dispune de nici o posibilitate de a se apara şi de nici o cale eficienta de atac, […] incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 20, art. 21, art. 24 şi cele ale art. 49 din Constituţie, precum şi cele ale art. 6 şi art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului". … Competenţa acordată Serviciului Roman de Informaţii de a efectua verificările de securitate permit acestei instituţii ca printr-o decizie nemotivată şi împotriva căreia nu s-a instituit o cale de atac sa hotărască dacă o persoană poate sau nu sa ocupe o anumită funcţie în care ar urma să aibă acces la informaţii secrete. Prin urmare, Serviciul Roman de Informaţii "are puterea absolută de a decide dacă o persoană poate sau nu sa ocupe cele mai importante funcţii în stat, ceea ce semnifica violarea suveranităţii naţionale, a pluralismului şi a principiilor statului de drept şi democratic, adică a dispoziţiilor constituţionale înscrise în art. 1 alin. (3), art. 2 şi art. 8 alin. (1)".În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca sesizarea este neîntemeiată, în esenta, pentru următoarele motive:I. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la nerespectarea procedurii de legiferare:a) Susţinerea ca au fost incalcate dispoziţiile art. 74 alin. (1), ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie este neîntemeiată, deoarece, asa cum rezultă din analiza etapelor procesului legislativ, se poate constata ca au fost respectate atât cerinţele constituţionale privitoare la majoritatea de voturi necesară, cat şi la trimiterea proiectului adoptat de Senat la Camera Deputaţilor. … În ceea ce priveşte desfăşurarea cronologică a procedurii de legiferare, se arata ca la data de 7 februarie 1996 Senatul a adoptat, cu majoritate de voturi, proiectul Legii privind apărarea secretului de stat şi a secretului de serviciu, pe care apoi, în temeiul art. 75 din Constituţie, l-a trimis la Camera Deputaţilor. La aceasta Camera, la data de 15 iulie 1998, a mai fost înregistrat un alt proiect de lege având acelaşi obiect de reglementare. Ambele proiecte au fost examinate în fond de către Comisia juridică, de disciplina şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala, intocmindu-se la data de 27 septembrie 1999 un raport comun asupra proiectului de lege adoptat de Senat. La acest proiect de lege au fost acceptate ca amendamente reglementări cuprinse în proiectul de lege trimis de Guvern la Camera Deputaţilor, cu respectarea prevederilor art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în vigoare la acea data. La data de 15 februarie 2000 Camera Deputaţilor, cu majoritate absolută de voturi, a adoptat proiectul de lege, care fusese deja adoptat de Senat, cu amendamentele comisiilor sesizate în fond.b) Se apreciază ca fiind nefondata şi susţinerea potrivit căreia legea a fost adoptată prin încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, constând în aceea ca în şedinţa comuna a celor două Camere ale Parlamentului, consacrată inlaturarii divergentelor dintre textele legii, au fost avute în vedere şi "texte propuse de Guvern şi acceptate de liderii grupurilor parlamentare", introducându-se în lege, pe aceasta cale, texte noi. Se arata ca în acea şedinţa au fost examinate "toate textele legii, respectiv formele diferite adoptate de Senat şi de Camera Deputaţilor. În materialul documentar pus la dispoziţie parlamentarilor au fost cuprinse textele adoptate de Senat, textele adoptate de Camera Deputaţilor, textele propuse de comisia de mediere şi textele de compromis, urmând ca parlamentarii sa decidă prin vot pentru care din aceste texte optează, eliminandu-se astfel divergenţele dintre cele două Camere". Asadar, au fost îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, ca textele aflate în divergenta să fie supuse dezbaterii în şedinţa comuna a Camerelor Parlamentului. Se precizează ca la aceste dezbateri a participat şi reprezentantul Guvernului, care, la fel ca şi parlamentarii, a putut sa opteze pentru soluţia uneia dintre Camerele Parlamentului sau pentru "un text de compromis". În acest context s-a adoptat în 59 de cazuri textul Camerei Deputaţilor, iar în 41 de cazuri, "textul de compromis", nefiind adoptate texte noi. Se arata ca textele numite de autorii sesizării ca fiind texte noi sunt în realitate fie "texte de compromis", fie texte impuse de exigente ale tehnicii juridice. … II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a conţinutului unor dispoziţii ale legii, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata următoarele:a) Sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. (2), art. 13 şi ale art. 21 alin. (1) din Legea privind protecţia informaţiilor clasificate este nefondata, deoarece aceste dispoziţii nu instituie o răspundere colectivă, "ci stabilesc sfera destinatarilor legii, adresandu-se, într-adevăr, tuturor". Legea urmează să se aplice, "sub aspectul sancţiunilor, doar în cazuri limitate şi numai în măsura în care s-au încălcat cu vinovăţie prevederi exprese ale legii". Obligaţia de a proteja informaţiile nu contravine unor prevederi din Legea fundamentală, ea fiind stabilită în concordanta cu prevederile art. 50 din Constituţie. Pe de altă parte, între dispoziţiile legale menţionate anterior şi cele ale art. 15 alin. (4), ale art. 25, 26 şi 27 nu exista o identitate de subiecte de drept. … b) Critica de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile art. 24 alin. (1) din lege este nefondata, deoarece obligaţia instituită nu trebuie confundata cu o infracţiune atâta vreme cat infracţiunea nu se presupune, "ci se dovedeşte cu un text incriminator". … c) Cu referire la dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi la cele ale art. 11 alin. (2) şi (4) din lege, se precizează ca acestea nu au nici o legătură cu drepturile constituţionale invocate prin sesizare. Astfel, prevederea referitoare la hotărârile Guvernului ce urmează să fie emise în executarea legii este în deplina concordanta cu dispoziţiile art. 107 din Constituţie şi nu contravine principiului pluralismului ori altor drepturi constituţionale şi nici prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. … d) Nici critica referitoare la dispoziţiile art. 8 alin. (4) nu este intemeiata, deoarece instituirea informaţiilor secrete de stat este de competenţa autorităţilor publice interesate în protecţia acestora, Guvernul fiind autoritatea cu atribuţii de clasificare şi declasificare, care aduce la cunoştinţa celor interesaţi dacă informaţia este protejata sau dacă a încetat sa mai fie protejata. Întrucât informaţiile clasificate constituie limita superioară a existenţei dreptului la informaţie, este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 49 din Constituţie. … e) Este nefondata şi critica referitoare la dispoziţiile art. 12 alin. (4), (5) şi (6), ale art. 15 alin. (3) şi ale art. 19 lit. c) din lege, deoarece consecinţa neacordarii sau a retragerii autorizaţiei nu este aceea de încetare a raporturilor de muncă sau a raporturilor de funcţie publică, ci doar interdicţia de acces la informaţii secrete de stat. Chiar dacă, ipotetic, anumite persoane ar suporta aceasta sancţiune ca efect al interpretării legii în sensul avut în vedere de autorii sesizării, ele se pot adresa instanţei de judecată, cerând restabilirea raporturilor juridice incalcate prin abuz. Nu se poate susţine, asadar, ca dispoziţiile legale contravin dispoziţiilor art. 20, 21, 24 şi 49 din Constituţie. Prevederile legale criticate sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 2 şi ale art. 8 alin. (1), întrucât Serviciul Roman de Informaţii nu este competent sa stabilească persoanele care au acces la informaţii secrete de stat. Aceasta competenţa aparţine autorităţilor interesate în protecţia informaţiilor clasificate. Serviciul Roman de Informaţii are doar atribuţii de avizare a propunerilor referitoare la desemnarea celor care urmează sa desfăşoare activităţi în domeniul protecţiei informaţiilor secrete de stat, iar decizia de numire aparţine autorităţilor publice interesate. … Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca sesizarea de neconstituţionalitate este nefondata sub toate aspectele.I. Cu privire la criticile referitoare la nerespectarea procedurii constituţionale de legiferare se arata următoarele:a) Susţinerea potrivit căreia a fost incalcata procedura de legiferare este nefondata, aceasta bazându-se pe "date faptice eronate privind procedura desfăşurată în faţa celor două Camere şi în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, precum şi la forma proiectelor supuse dezbaterilor". Se arata ca propunerea legislativă pentru apărarea secretului de stat şi a secretului de serviciu, initiata de un grup de senatori, a fost adoptată de Senat la data de 7 februarie 1996, iar în temeiul art. 75 din Constituţie a fost trimisa Camerei Deputaţilor la data de 12 februarie 1996; ulterior, la 14 iulie 1998 Guvernul a transmis Camerei Deputaţilor proiectul de Lege privind securitatea informaţiilor secrete de stat şi a informaţiilor secrete de serviciu; ambele proiecte de lege au fost dezbătute în fond de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala, precum şi de Comisia juridică, de disciplina şi imunităţi, intocmindu-se un raport comun ce poarta nr. 303/XVII/12 şi nr. 509/XVIII/11 din 27 septembrie 1999. În acest raport au fost reţinute texte din proiectul de lege înaintat de Guvern ca amendament la proiectul de lege adoptat de Senat. Astfel, în baza acestui raport "Camera Deputaţilor a dezbătut şi adoptat proiectul trimis de Senat, cu amendamentele propuse de către cele doua comisii, care au la baza textele cuprinse în proiectul Guvernului". În acest mod ambele Camere ale Parlamentului au adoptat acelaşi proiect de lege (şi anume, cel adoptat de Senat în anul 1996), însă "în forme diferite, întrucât Camera Deputaţilor a adoptat proiectul înaintat de Senat cu amendamentele celor două comisii de specialitate, bazate pe texte incluse în proiectul înaintat de Guvern", fiind respectate prevederile art. 74 alin. (1), precum şi ale art. 75 din Constituţie. … b) Este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia legea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, deoarece proiectul de lege adoptat de Senat a fost adoptat şi de Camera Deputaţilor, însă într-o formă diferita, motiv pentru care, în temeiul art. 76 alin. (1) din Constituţie, preşedinţii Camerelor au initiat procedura de mediere. Se precizează ca, întrucât toate articolele proiectului de lege au fost adoptate în forme diferite de către cele două Camere, s-au aflat în divergenta toate aceste articole şi de aceea "comisia de mediere şi raportul de mediere au avut în vedere întregul conţinut al proiectului". Acest raport de mediere a fost adoptat de Camera Deputaţilor la 23 mai 2000, fiind respins în totalitate de Senat la 15 mai 2000, motiv pentru care, în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituţie, a fost supus dezbaterii Camerelor reunite întregul proiect al legii, care a fost adoptat cu votul majorităţii prevăzute la art. 74 alin. (1) şi (2) din Constituţie. … c) În legătură cu afirmatia ca în şedinţa comuna a Parlamentului au fost avute în vedere "nu numai textele aflate în divergenta, ci şi textele propuse de Guvern şi acceptate de liderii grupurilor parlamentare", se arata ca aceste texte au "rezultat din restructurarea unor texte adoptate anterior, separat, de către Senat, sau de către Camera Deputaţilor". Pentru acest motiv textul final al proiectului nu a mai corespuns din punct de vedere structural şi al numerotarii articolelor cu textele votate de Senat şi de Camera Deputaţilor. Astfel, textele menţionate în sesizare ca fiind texte noi au corespondent în proiectele votate separat, însă sub o alta forma. Se precizează ca dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, pretins incalcate, "nu se referă la adoptarea în şedinţa comuna a Parlamentului a unui «text definitiv», care, într-o interpretare logica şi în lipsa unei prevederi exprese privind înţelesul acestui termen, este sau poate fi diferit de textul proiectului supus dezbaterii". … II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a conţinutului unor dispoziţii ale legii, în punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca:a) Este nefondata susţinerea privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (2), ale art. 13 şi ale art. 21 alin. (1) din lege, întrucât aceasta sustinere porneşte de la o premisa falsa. Afirmatia ca "fidelitatea faţă de ţara presupune obligaţia apărării secretului de stat de către persoanele care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu iau la cunoştinţa în mod legal de secretele de stat, iar nu o obligaţie generală şi nediferentiata", contravine flagrant dispoziţiilor art. 50 din Constituţie, având titlul marginal "Fidelitatea faţă de ţara". Obligaţia prevăzută de articolele de lege criticate este o îndatorire fundamentală a tuturor cetăţenilor, cu alte cuvinte aceasta reprezintă o obligaţie constituţională. … Este de asemenea nefondata susţinerea potrivit căreia aceasta obligaţie ar fi de maxima generalitate, iar ca urmare răspunderea juridică în materia protecţiei secretului de stat dobândeşte un caracter obiectiv, ce semnifica instituirea prezumţiei de vinovăţie, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 23 alin. (8), ale art. 24 şi 20 din Constituţie, acesta din urma corelat cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acceptarea unui asemenea rationament ar insemna ca toate obligaţiile cu caracter general impuse tuturor cetăţenilor instituie o răspundere cu caracter obiectiv şi prezumţia de vinovăţie. Autorii sesizării, sustinand încălcarea principiului proportionalitatii cuprins în art. 49 din Constituţie, nu arata în concret exercitarea cărui drept a fost restrânsă.Se apreciază ca este neîntemeiată şi afirmatia potrivit căreia incriminarea încălcării obligaţiilor în materie de apărare a secretului de stat contravine principiului constituţional al legalităţii incriminării şi a pedepsei, prevăzut la art. 23 alin. (9) din Constituţie, deoarece acest text "nu se referă la principiul legalităţii pedepsei". Or, pedepsele prevăzute în art. 26 şi 27 din lege "sunt legale, înscriindu-se în prevederile referitoare la pedepse, cuprinse în partea generală a Codului penal". În plus, aceste dispoziţii îndeplinesc toate condiţiile pentru ca o norma legală să fie considerată previzibila.b) Privitor la dispoziţiile art. 24 alin. (1) din lege, se arata ca este eronată echivalarea care se realizează între obligaţia celui care ia cunoştinţa de încălcări ale legii de a-l informa despre aceasta pe conducătorul unităţii în care lucrează şi obligaţia cvasigenerală de delatiune, întrucât obligaţia prevăzută de textul criticat este similară celei prevăzute la art. 170 şi 262 din Codul penal, privind denunţarea săvârşirii unor infracţiuni. Referirea la încălcarea dreptului la intimitate şi a dreptului la gandire, constiinta şi religie, prevăzute la art. 26 şi 29 din Constituţie, nu este argumentata şi nu are nici o legătură cu prevederile criticate ale legii. … c) Cu privire la dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (2) şi (4) din lege se apreciază ca invocarea principiului constituţional al pluralismului în demonstrarea neconstitutionalitatii textelor menţionate din lege nu are nici un suport. … d) În sfârşit, nu este fondată nici critica referitoare la dispoziţiile art. 8 alin. (4) din lege, deoarece acest act normativ prevede posibilitatea declasificarii "informaţiilor generale" cu ocazia reexaminarii şi actualizării listelor prevăzute în art. 11. De aceea nu se poate susţine ca ar fi incalcate dispoziţiile art. 31 din Constituţie. … Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională, prin Adresa nr. 1.053 din 22 martie 2001, a solicitat Secretariatului General al Camerei Deputaţilor ca, în scopul soluţionării sesizării de constituţionalitate, sa îi fie înainte următoarele documente: raportul comun nr. B.P.22/1996 şi nr. B.P.198/1996, întocmit de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala şi de Comisia juridică, de disciplina şi imunităţi; raportul comisiei de mediere; stenograma şedinţei plenului Camerei Deputaţilor din 23 mai 2000 privind dezbaterea raportului de mediere; stenograma şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului din data de 7 martie 2001 privind dezbaterea textelor aflate în divergenta. De asemenea, prin Adresa nr. 1.057 din 22 martie 2001 s-a solicitat Secretariatului General al Senatului trimiterea stenogramei şedinţei plenului Senatului din 15 mai 2000 privind dezbaterea raportului comisiei de mediere. Actele solicitate de Curtea Constituţională au fost trimise acesteia prin Adresa nr. XIV/1/106 din 23 martie 2001 a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi, respectiv, prin Adresa nr. 660 din 26 martie 2001 a Secretariatului General al Senatului.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Legii privind protecţia informaţiilor clasificate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate formulate de un număr de 62 de deputaţi.Prin sesizare, pe de o parte, este criticat ansamblul Legii privind protecţia informaţiilor clasificate, sustinandu-se ca aceasta a fost adoptată cu încălcarea reglementărilor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, iar pe de altă parte, este criticat conţinutul unora dintre dispoziţiile legii ca fiind contrare anumitor prevederi ale Constituţiei, anumitor reglementări din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.În consecinţa, controlul de constituţionalitate realizat prin prezenta decizie priveşte constituţionalitatea extrinseca, precum şi – deopotrivă – constituţionalitatea intrinseca, având însă prioritate aspectele legate de procedura de legiferare (aparţinând constituţionalităţii extrinseci), întrucât acestea vizează ansamblul legii, precum şi pentru ca eventuala constatare a nerespectării unor norme de procedura constituţională prevalează în mod neîndoielnic asupra examinării fondului reglementării, astfel încât, pe cale de consecinţa, aceasta din urma examinare ar deveni inutila.Autorii sesizării susţin ca legea criticata a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1), ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie, texte care au următorul cuprins:– art. 74 alin. (1): "Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.";– art. 75: "Proiectele de legi sau propunerile legislative adoptate de una din Camere se trimit celeilalte Camere a Parlamentului. Dacă aceasta din urma respinge proiectul de lege sau propunerea legislativă, ele se trimit, pentru o noua dezbatere, Camerei care le-a adoptat. O noua respingere este definitivă.";– art. 76 alin. (2): "În cazul în care comisia nu ajunge la un acord sau dacă una din Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenta se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa comuna, care vor adopta textul definitiv cu votul majorităţii prevăzute la articolul 74 alineatele (1) sau (2)."În vederea examinării respectării procedurii constituţionale parcurse în procesul de legiferare Curtea constata ca principiul constituţional al autonomiei regulamentare a Parlamentului, instituit prin art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, permite şi totodată impune fiecărei Camere, precum şi Parlamentului în ansamblul sau, reunit în şedinţa comuna a celor două Camere, sa stabilească norme proprii de organizare şi de funcţionare în vederea îndeplinirii atribuţiilor lor. Cu toate acestea, regulamentele parlamentare nu pot să fie contrare reglementărilor cuprinse în Constituţie, iar autoritatea legislativă nu poate adopta proceduri contrare Legii fundamentale, şi aceasta nici măcar pentru un caz singular şi special.În aceste condiţii Curtea constata ca sunt întemeiate susţinerile autorilor sesizării, potrivit cărora Legea privind protecţia informaţiilor clasificate a fost adoptată cu încălcarea unor dispoziţii constituţionale, după cum urmează:a) Este intemeiata susţinerea potrivit căreia legea criticata a fost adoptată prin aprobarea în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din data de 7 martie 2001 a raportului comisiei de mediere cu privire la doua proiecte de lege distincte. … Astfel, Curtea retine ca Senatul a adoptat la data de 7 februarie 1996 propunerea legislativă intitulata "Lege privind apărarea secretului de stat şi a secretului de serviciu", initiata de un grup de senatori. După adoptarea propunerii legislative proiectul de lege astfel rezultat a fost trimis Camerei Deputaţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 teza întâi din Constituţie. Ulterior, la 14 iulie 1998, Guvernul a initiat proiectul de "Lege privind securitatea informaţiilor secrete de stat şi a informaţiilor secrete de serviciu", cu care a sesizat Camera Deputaţilor. Ambele iniţiative legislative au fost repartizate Comisiei permanente pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala, precum şi Comisiei juridice, de disciplina şi imunităţi, spre a se întocmi de către acestea un raport comun pe fond, în vederea dezbaterii în plenul Camerei Deputaţilor a celor două proiecte de lege.Curtea Constituţională observa ca nici comisiile permanente sesizate în fond şi nici plenul Camerei Deputaţilor nu au avut în vedere ca fiecare dintre cele doua iniţiative legislative are o individualitate proprie, trebuind în consecinţa să fie tratata ca atare în cadrul procedurii de legiferare.Astfel, comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, sesizate în fond, nu au examinat separat cele doua proiecte de lege şi nu au propus plenului Camerei să se pronunţe asupra fiecărui proiect de lege, ci le-au contopit, supunand dezbaterii şi votului plenului Camerei Deputaţilor un singur proiect de lege, şi anume pe cel initiat de Guvern, căruia i-au fost aduse unele amendamente. Aceasta situaţie rezultă din însuşi raportul comisiilor permanente sesizate în fond, raport purtând nr. B.P. 22/1996 şi nr. B.P. 198/1998 din 27 septembrie 1999 şi care este intitulat: "Raport comun asupra proiectului de Lege privind apărarea secretului de stat şi a secretului de serviciu adoptat de Senat în şedinţa din 7 februarie 1996; asupra proiectului de Lege privind securitatea informaţiilor secrete de stat şi a informaţiilor secrete de serviciu, initiat de Guvernul României la 14 iulie 1998".Analizând conţinutul acestui raport, Curtea constata ca numai textul art. 3 a avut o redactare identică în ambele proiecte; în privinta unui număr de 22 de texte comisiile au propus menţinerea lor în redactarea din proiectul Guvernului; redactarile din cele doua proiecte au prezentat unele asemanari pentru un număr de 12 articole, în privinta cărora comisiile au propus adoptarea redactarii existente în proiectul Guvernului, cu unele modificări; alte 12 articole au existat, după caz, numai în proiectul Guvernului sau în propunerile comisiilor raportoare; în sfârşit, 15 texte din propunerea legislativă adoptată de Senat au fost eliminate, cu motivarea ca problemele vizate de acestea sunt reglementate în alte articole acceptate de comisii.Curtea Constituţională observa că nu au fost realizate dezbaterea şi finalizarea fiecăruia dintre cele doua proiecte de lege, ceea ce rezultă şi din preambulul raportului comun al comisiilor permanente, preambul redactat astfel: "În urma examinării proiectului de Lege privind apărarea secretului de stat şi a secretului de serviciu, adoptat de Senat la 7 februarie 1996 şi a proiectului de Lege privind securitatea informaţiilor secrete de stat şi a informaţiilor secrete de serviciu, initiat de Guvernul României la 14 iulie 1998, în şedinţele din 9 decembrie 1998, 10, 17, 24 martie, 21, 27, 28 aprilie şi 22 septembrie 1999, comisiile au constatat ca obiectul de reglementare a proiectelor de lege menţionate face parte din categoria legilor organice, potrivit art. 74 alin. (1) din Constituţia României şi au hotărât cu majoritate de voturi pentru, să le supună spre dezbatere şi adoptare Plenului Camerei Deputaţilor în structura şi cu amendamentele următoare […]."Sub aspectul analizat este semnificativă structurarea raportului pe următoarele coloane, într-un mod asemănător structurii unui raport de mediere:1. "Articolul (textul Senatului)";2. "Articolul (textul Guvernului)";3. "Amendamentele propuse (autorul), text adoptat de comisii";4. "Motivare".Se constata, de asemenea, ca în cuprinsul acestui raport comisiile permanente au optat pentru textele din proiectul de lege initiat de Guvern, cu sau, după caz, fără modificări.Prin urmare, Curtea constata ca în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor au fost dezbătute şi votate în mod exclusiv aceste texte, prezentarea în cadrul raportului şi a textelor existente în propunerea legislativă adoptată de Senat fiind formala.Curtea retine, de asemenea, ca în situaţia în care s-ar fi respectat dispoziţiile constituţionale referitoare la legiferare Camera Deputaţilor ar fi trebuit să se pronunţe prin vot asupra fiecărui proiect de lege, ocazie cu care avea posibilitatea ca fie sa respingă ambele proiecte, fie sa adopte numai unul dintre acestea şi sa îl respingă pe celălalt. Dacă ar fi fost respins proiectul de lege adoptat de Senat, Camera ar fi avut obligaţia ca, potrivit art. 75 teza a doua din Constituţie, sa îl trimită pentru o noua dezbatere Senatului, iar în cazul în care ar fi fost adoptat proiectul initiat de Guvern, ar fi avut obligaţia ca, potrivit dispoziţiilor art. 75 teza întâi din Constituţie, acest proiect să fie trimis, de asemenea, Senatului. Numai în situaţia în care ar fi fost respins proiectul de lege initiat de Guvern s-ar fi putut utiliza unele dintre texte în vederea formulării unor amendamente la textele adoptate de Senat. Nerespectarea acestor norme ale procedurii constituţionale de legiferare a creat posibilitatea ca proiectul de lege adoptat de Senat sa nu mai fie adoptat şi de Camera Deputaţilor, iar proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor sa nu mai fie adoptat şi de Senat. În aceasta situaţie nici unul dintre cele doua proiecte de lege nu a întrunit în ambele Camere ale Parlamentului majoritatea de voturi cerută la art. 74 alin. (1) din Constituţie, spre a se putea considera ca adoptarea a fost valabilă.b) Votul impus de art. 74 alin. (1) din Constituţie nu a fost exprimat nici în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 7 martie 2001, consacrată dezbaterii textelor aflate în divergenta, în care s-a declarat adoptată legea supusă controlului de constituţionalitate prin prezenta decizie. … Astfel, deoarece Senatul a respins raportul comisiei de mediere, pe ordinea de zi a celor două Camere reunite în şedinţa comuna a fost înscris proiectul de lege în integralitatea sa. În raportul din 5 aprilie 2000 comisia de mediere a propus spre adoptare, în totalitate, textele din proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor (unele dintre acestea având nuantari nesemnificative, ca texte comune ale comisiei), precum şi numeroase alte texte care nu fuseseră supuse dezbaterii şi votului Senatului. Asa fiind, rezultă ca Senatul nu a examinat aceste din urma texte nici cu ocazia dezbaterii raportului comisiei de mediere, raport pe care l-a respins în întregime în urma unor dezbateri generale preliminare, considerând ca legea trebuie să fie "reconceputa" şi sa parcurga în întregime o procedură constituţională de legiferare. Aceasta concluzie rezultă din cuprinsul stenogramelor şedinţelor Senatului din 8 şi 15 mai 2000. În aceste condiţii se observa ca, pe lângă aceea ca Senatul nu s-a pronunţat prin vot cu privire la proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor, acesta nu a acordat un vot favorabil nici pentru raportul comisiei de mediere.În şedinţa comuna a Camerelor Parlamentului, organizată pentru dezbaterea textelor aflate în divergenta, nu s-a procedat la înlăturarea aspectelor de neconstituţionalitate apărute ca rezultat al viciilor de procedura de legiferare. Astfel, obiectul dezbaterilor şedinţei comune l-a constituit proiectul de lege în integralitatea acestuia. După votarea fiecărui articol nu s-a mai supus votului legea în ansamblu spre a se putea constata dacă este întrunită majoritatea de voturi cerută la art. 74 alin. (1) din Constituţie (indiferent dacă se verifica sau nu existenta acestei majorităţi în cazul fiecărei Camere). În finalul dezbaterilor preşedintele de şedinţa a făcut următoarele precizări: "Cu aceasta, textele aflate în divergenta au fost votate cu majoritatea cerută de art. 74 alin. (1) din Constituţie. Va reamintesc că nu se face vot final […]." (Stenograma şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 7 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 36 din 19 martie 2001).c) Sub un alt aspect Curtea constata, de asemenea, că nu s-au respectat nici prevederile constituţionale în ceea ce priveşte desfăşurarea medierii şi a dezbaterii textelor aflate în divergenta. Potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Constituţie procedura de mediere se iniţiază "Dacă una din Camere adopta un proiect de lege sau o propunere legislativă într-o redactare diferita de cea aprobată de cealaltă Camera […]". Din acest text constituţional rezultă ca este vorba de acelaşi proiect de lege sau de aceeaşi propunere legislativă, deosebirea constând doar în modurile de redactare. Or, asa cum s-a arătat anterior în cadrul considerentelor de sub lit. a), în cazul examinat Senatul a adoptat o propunere legislativă asupra căreia Camera Deputaţilor nu s-a pronunţat, iar Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege asupra căruia, de această dată, nu s-a pronunţat Senatul. În acest fel Camera Deputaţilor a efectuat, cu neobservarea procedurii constituţionale de legiferare, contopirea celor două proiecte de lege într-unul singur. Procedura de mediere desfăşurată nefiind bazată pe o reglementare constituţională, rezultă că nu se putea trece nici la procedura dezbaterii textelor rămase în divergenta şi, în consecinţa, nici la adoptarea legii, câtă vreme aceasta nu avea un obiect de reglementare care să între în competenţa şedinţelor comune, potrivit prevederilor art. 62 alin. (2) din Constituţie. … În cadrul procedurii de mediere au fost incalcate şi dispoziţiile alin. (2) al art. 76 din Constituţie, referitoare la textele aflate în divergenta. Aceasta procedura presupune existenta a doua texte referitoare la aceeaşi materie, care au fost adoptate în redactari diferite de cele două Camere şi care nu au fost puse de acord în cadrul etapelor anterioare ale procedurii de mediere.În cazul de faţa însă au fost supuse votului şi au fost adoptate texte noi, asadar texte ce nu fuseseră dezbătute şi adoptate în vreuna dintre Camere ori texte care să fi rezultat din combinarea celor adoptate în redactari diferite de către Camere în mod separat, ci, dimpotriva, texte care au fost propuse – în mod special – pentru şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Aceste texte au fost înscrise la coloana 4 din materialul supus dezbaterii şedinţei comune, şi anume sub denumirea "Texte propuse de Guvern şi acceptate de liderii grupurilor parlamentare". Din stenograma şedinţei comune din 7 martie 2001 rezultă ca acestea sunt textele care au fost supuse votului, fiind adoptate ca atare. Aceste texte sunt: art. 2^1 (devenit art. 3 după renumerotarea articolelor legii); art. 3 (devenit art. 4); art. 4 (devenit art. 5); art. 5 (eliminat); art. 6 alin. (2); art. 7 lit. m); art. 8 alin. (1), (2) şi (4); art. 9 alin. (2), (4) şi (5); art. 10 alin. (3); art. 11 alin. (4); art. 12 alin. (2), (3), (4), (5) şi (6); art. 12^1 (devenit art. 13); art. 14 alin. (2), (2^1) şi (4) [devenite art. 15 alin. (2), (3) şi (5)]; art. 17 (eliminat); titlul capitolului IV; art. 19 lit. d) şi h); art. 21 alin. (1) şi (3); art. 22 alin. (1); art. 24 alin. (1); art. 26 alin. (1); art. 27 alin. (1); art. 29 alin. (1) şi (2); art. 30 alin. (1) lit. b), e), f) şi g); art. 31 şi art. 32 alin. (2). Dintre textele enumerate numai doua articole, şi anume art. 2^1 (având 4 alineate) şi art. 12^1 (având un singur alineat), sunt texte noi, pe când celelalte texte au avut redactari diferite faţă de cele adoptate de vreuna dintre cele două Camere.În acest context Curtea Constituţională retine ca în jurisprudenta sa exista decizii referitoare la cauze în cadrul cărora au fost soluţionate probleme similare celor care fac obiectul prezentei decizii. Astfel, prin Decizia nr. 122 din 22 octombrie 1996 asupra constituţionalităţii Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor (decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 28 octombrie 1996), Curtea a reţinut ca prin dispoziţiile art. 144 lit. a) din Constituţie "[…] nu s-a făcut nici o distincţie între controlul constituţionalităţii substanţei reglementării şi controlul constituţionalităţii procedurii de adoptare a legii […]", astfel încât, prin urmare, o lege poate fi declarata ca neconstitutionala şi pentru motivul nerespectării prevederilor constituţionale referitoare la procedura de legiferare. (De altfel, aceasta posibilitate constituţională mai fusese reţinută şi în considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 19 iunie 1995, precum şi în cele ale Deciziei nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995.) În privinta unei situaţii similare celei din prezenta cauza Curtea Constituţională, prin aceeaşi Decizie nr. 122 din 22 octombrie 1996, a statuat: „Camerele, în şedinţa lor comuna, ar urma să se pronunţe asupra întregului raport, numai dacă una dintre ele, respingând raportul, nu a admis nici una dintre propunerile comisie de mediere […].”În concluzie, Curtea constata ca în prezenta cauza sesizarea este intemeiata, astfel încât urmează să fie admisă, reţinându-se încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare. În aceasta situaţie nu se mai poate trece la exercitarea controlului de constituţionalitate asupra conţinutului unora dintre reglementările Legii privind protecţia informaţiilor clasificate, reglementări indicate în sesizarea de neconstituţionalitate formulată de un număr de 62 de deputaţi.Faţa de considerentele expuse în cele de mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 74 alin. (1), ale art. 75, ale art. 76 alin. (1) şi (2), ale art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Constata ca Legea privind protecţia informaţiilor clasificate este neconstitutionala.Decizia se comunică Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute în dispoziţiile art. 145 alin. (1) din Constituţie.Definitivă şi obligatorie.Dezbaterea a avut loc la 11 aprilie 2001 şi la aceasta au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu şi Romul Petru Vonica, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește