DECIZIE Nr. 103 din 31 octombrie 1995

Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorIoan Deleanu – judecătorAntonie Iorgovan – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Radu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului declarat de Marinescu Calin Dragomir, Toanchina Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobes Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina şi Musat Mariana împotriva Deciziei nr. 15 din 6 februarie 1995, pronunţată de Curtea Constituţională în Dosarul nr. 87C/1994.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 17 octombrie 1995, în prezenta părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 24 octombrie 1995 şi apoi pentru 31 octombrie 1995.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Decizia nr. 15 din 16 februarie 1995, care face obiectul recursului de faţa, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, invocată de Marinescu Calin Dragomir, Toanchina Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobes Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina şi Musat Mariana, inculpaţi, în Dosarul nr. 27/MF/1994 al Tribunalului Constanta – Secţia maritima şi fluviala.În sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate a fost invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994, prin care s-a statuat ca prevederile din art. 248 alin. 1 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obştesc sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din legea fundamentală, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Pornind de la aceasta decizie a Curţii Constituţionale, autorii excepţiei au susţinut ca trebuie să fie considerate ca abrogate şi dispoziţiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal, care se referă în esenta tot la avutul obştesc. Pe de altă parte – au susţinut, de asemenea, inculpatii – noţiunea de economie naţionala, prevăzută în alin. 2 al art. 248 din Codul penal, este în totală contradictie cu dispoziţiile constituţionale, în special cu dispoziţia din art. 134 alin. (1) din Constituţie care prevede că "Economia Românească este economie de piaţa".Respingând excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 15/1995, Curtea Constituţională arata, mai întâi, ca, prin practica sa constanta, a stabilit sensul ce trebuie acordat, în actualul stadiu de evoluţie a economiei româneşti, termenului de avut obştesc, care trebuie înţeles ca referindu-se exclusiv la bunuri ce formează obiectul proprietăţii publice. În acest sens trebuie să fie interpretată şi dispoziţia din art. 248 alin. 1 din Codul penal în ce priveşte condiţia producerii unei pagube avutului obştesc. Aceasta interpretare nu se referă însă şi la dispoziţia din alin. 2 al art. 248 din Codul penal, care nu prevede condiţia producerii unei pagube avutului obştesc, ci pe aceea a producerii unei pagube importante economiei naţionale, cele doua notiuni neputind fi confundate. Economia naţionala a României nu este un concept legat de regimul colectivist, asa cum afirma autorii excepţiei de neconstituţionalitate, ci o realitate obiectivă complexa, caracterizată prin coexistenta celor două forme de proprietate, publică şi privată. De aceea prejudicierea economiei naţionale poate avea loc nu numai prin lezarea bunurilor proprietate publică, ci şi a celorlalte bunuri din domeniul public sau privat al statului, ca şi a celor ce formează obiectul proprietăţii private. În concluzie, se arata în decizie, dispoziţiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal nu sunt cu nimic afectate de restrîngerea sferei bunurilor aparate prin incriminarea faptelor care aduc atingere avutului obştesc, ele nefiind în contradictie cu nici un text din Constituţia României.Împotriva acestei decizii a Curţii Constituţionale, inculpatii au declarat recursul de faţa, invocind următoarele motive:– Prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal, Curtea Constituţională a adoptat o soluţie care vine în contradictie cu alte decizii ale sale (Decizia nr. 11 din 8 martie 1994 şi Decizia nr. 52 din 18 mai 1994). Or, întrucît completul de judecată "s-a îndepărtat de interpretarea juridică continuta într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitivă a unui complet", el avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor din art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, să se adreseze plenului pentru a cunoaşte interpretarea pe care acesta o va da chestiunii deduse judecaţii. Nefacind acest lucru, completul a pronunţat o decizie nelegală.– Prin dispoziţiile art. 248 din Codul penal au fost incriminate fapte îndreptate împotriva unui anumit tip de relaţii sociale, care constituie obiectul juridic comun al celor două variante ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, al variantei simple sau tip, prevăzute în alin. 1, cît şi al variante agravate, prevăzute în alin. 2 al aceluiaşi articol. Asa fiind, întrucît prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994 s-a constatat abrogarea parţială a dispoziţiilor din art. 248 alin. 1 din Codul penal, aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la varianta agravată prevăzută în alin. 2 al aceluiaşi articol.– Notiune de economie naţionala este o categorie depăşită, legată de regimul totalitar şi echivalenta cu aceea de avut obştesc şi ca, în orice caz, aceasta notiune nu poate fi echivalenta cu aceea de proprietate în formele prevăzute de Constituţie. Autorii excepţiei susţin ca admiterea noţiunilor de economie naţionala şi de paguba importanţa adusă economiei naţionale ar avea consecinţe negative asupra raporturilor de comerţ exterior ale tarii noastre.– Între cele doua variante ale infracţiunii de abuz în serviciu, cea prevăzută în alin. 1 şi cea prevăzută în alin. 2 ale art. 248 din Codul penal, nu este decît o deosebire cantitativă, astfel încât dispoziţiile menţionate, în ansamblul lor, trebuie să fie considerate ca abrogate parţial conform dispoziţiei din art. 150 alin. (1) din Constituţie.– Decizia Curţii Constituţionale poate produce "grave disfunctionalitati" pe planul tratamentului sanctionator penal, prin practica diferenţiată pe care o creează în raport cu infracţiunile de serviciu, pe de o parte, şi cele contra patrimoniului, pe de altă parte. Ca urmare a acestui tratament diferenţiat, s-ar putea ajunge la sancţionarea mai severă a unei infracţiuni de serviciu în comparatie cu cele contra patrimoniului.CURTEA,examinînd decizia atacată, raportul întocmit de judecătorul-raportor, motivele invocate de recurenti, dispoziţiile penale atacate, prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, constata ca recursul nu este întemeiat.Primul motiv de recurs, privind o pretinsa încălcare a dispoziţiei din art. 26 alin. 2 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, nu este întemeiat, deoarece prin soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate completul nu s-a îndepărtat de la interpretarea continuta în vreuna dintre deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale. Referirile pe care recurentii le fac la deciziile Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994 şi nr. 52 din 18 mai 1994 sunt nepertinente, deoarece aceste decizii nu privesc dispoziţia legală în discuţie. Astfel, prin Decizia nr. 11/1994 s-a constatat ca dispoziţiile art. 248 din Codul penal "referitoare la paguba adusă avutului obştesc" sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Este vorba de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, în varianta simpla prevăzută în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, şi numai de acea modalitate a acesteia, condiţionată de producerea, de către făptuitor, prin încălcarea îndatoririlor sale de serviciu, a unei pagube avutului obştesc. În mod corespunzător, prin Decizia nr. 52 din 18 mai 1994, Curtea Constituţională a constatat acelaşi lucru cu privire la dispoziţiile din art. 249 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obştesc prin neglijenţa în serviciu. Şi în acest caz este vorba nu de toate dispoziţiile din art. 249 din Codul penal, ci numai de cele privind varianta simpla a infracţiunii de neglijenţa în serviciu şi numai de acea modalitate a acesteia, care este condiţionată de producerea unei pagube avutului obştesc.În nici una dintre aceste decizii Curtea Constituţională nu se referă la variantele agravate ale infracţiunilor de abuz şi de neglijenţa în serviciu, prevăzute în alin. 2 al art. 248 din Codul penal şi, respectiv, în alin. 2 al art. 249 din Codul penal.Al doilea motiv de recurs, prin care se susţine ca, întrucît ambele variante ale infracţiunii prevăzute în art. 248 din Codul penal au un obiect juridic comun, nu exista deosebiri calitative între ele, apare, de asemenea, ca neîntemeiat, fiindca se bazează pe o înţelegere gresita a structurii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti. Aceasta forma a abuzului în serviciu a fost incriminata în doua variante normative, în funcţie de gradul de pericol social pe care acestea îl prezintă: o varianta simpla sau tipica, în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, şi o varianta agravată, în alin. 2 al aceluiaşi articol. Între cele doua variante ale infracţiunii este o deosebire calitativă, care explica sancţiunile penale diferite prevăzute de lege pentru fiecare dintre ele.În varianta agravată, prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal, abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti se poate savirsi, potrivit legii, atunci când, prin neîndeplinirea cu ştiinţa sau prin îndeplinirea defectuoasă de către un funcţionar a îndatoririlor sale de serviciu, s-a produs: fie o perturbare deosebit de grava a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal, fie o paguba importanţa economiei naţionale. Prin perturbare deosebit de grava a activităţii se înţelege o astfel de tulburare a bunului mers al activităţii care a condus la paralizarea totală ori la încetarea activităţii unui organ al administraţiei de stat, vizind deci însăşi existenta respectivului organ, cu consecinţe negative însemnate asupra vieţii sociale, în funcţie şi de natura şi insemnatatea acestuia. Între tulburarea însemnată a bunului mers al unei organizaţii, care poate caracteriza abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti, în varianta tipica, şi perturbarea deosebit de grava, caracteristica variantei agravate, este o deosebire calitativă, aceasta din urma prezentind un grad sporit de pericol social, care justifica pedeapsa mai grea pe care o poate atrage.În ce priveşte paguba importanţa adusă economiei naţionale, aceasta este inteleasa ca prejudiciu economic general, adus nu unei anumite unităţi (agent economic, autoritate sau instituţie publică), ci unei ramuri a economiei naţionale, mai multor ramuri ori economiei naţionale în ansamblul ei.Cel de-al treilea motiv de recurs, privitor la caracterul anacronic şi desuet al conceptului de economie naţionala, propriu economiei socialiste, nu poate fi nici el primit.Conceptul de economie naţionala este o categorie economică fundamentală, care desemnează ansamblul de resurse naturale şi umane, de activităţi productive, de schimb şi de servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economică, pe un anumit teritoriu naţional, ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie şi al diviziunii sociale a muncii, în cadrul graniţelor unei tari.Economia naţionala a unei tari este influentata de sistemul relaţiilor de proprietate şi de modul de funcţionare a diferitelor ramuri care o compun. Este cunoscut ca, până la Revoluţia din decembrie 1989, economia naţionala a României se caracterizează prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activităţii economice, prin proprietatea colectivă, rupta de cei care produceau, factori negativi care au determinat rămînerea în urma a dezvoltării acesteia. Tocmai de aceea, în urma rasturnarii regimului comunist, s-a impus, ca o necesitate imediata, efectuarea de schimbări de structura în economia naţionala. A fost desfiintata proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, întreprinderile de stat fiind reorganizate ca regii autonome şi societăţi comerciale, funcţionând după principiile economiei de piaţa. Totodată, s-a dat curs liber iniţiativei private în economie, ceea ce a determinat apariţia unui sector privat cu pondere din ce în ce mai mare în realizarea produsului intern brut în economia românească, aceasta devenind astfel o economie de piaţa.Concluzia ce se impune este aceea ca economia naţionala a României este o realitate obiectivă aflată în plin proces de transformare şi ea se înscrie printre valorile fundamentale care trebuie să se bucure de ocrotire juridico-penală. Posibilitatea prejudicierii intereselor economice naţionale şi a producerii unei pagube importante economiei naţionale constituie, de asemenea, realitati obiective. De altfel, art. 134 din Constituţie, caracterizind economia României ca o economie de piaţa, are în vedere economia naţionala.Tinindu-se seama de astfel de realitati, prin dispoziţiile art. 258 alin. 1 din Codul penal, modificate prin Legea nr. 65/1992, s-a prevăzut ca dispoziţiile privitoare la infracţiunile de serviciu, deci şi cele din art. 248 din Codul penal, se aplică şi altor salariaţi din cadrul organizaţiilor prevăzute în art. 145, inclusiv al regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi administratorilor şi cenzorilor acestora.Cel de-al patrulea motiv de recurs, prin care se susţine ca între cele doua variante ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti nu este decît o deosebire cantitativă, apare ca vadit lipsit de fundament, asa cum rezultă din cele ce preceda.În fine, motivul privitor la presupusele disfunctionalitati pe care le-ar determina menţinerea în vigoare a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal nu are nici un suport real. De altfel, Curtea Constituţională a mai fost sesizată şi s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal prin Decizia nr. 35 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 108 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 7 decembrie 1994. Prin Decizia nr. 35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, ridicată în Dosarul nr. 2.539 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penală. În considerentele acestei decizii sunt examinate, sub aspectul constituţionalităţii lor, ambele modalităţi normative în care se poate savirsi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, în varianta agravată prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal. Curtea constata că nu exista similitudine între notiunile de paguba adusă avutului obştesc şi paguba adusă economiei naţionale, asa încât practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale referitoare la conceptul de paguba adusă avutului obştesc nu este aplicabilă conceptului de pagubire a economiei naţionale.În Decizia nr. 108 din 9 noiembrie 1994, prin care s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei nr. 35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituţională subliniaza din nou ca varianta agravată a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal, nu este neconstitutionala, deoarece nu contravine nici unei prevederi exprese a Constituţiei. Mai mult, apărarea penală a intereselor naţionale în activitatea economică se întemeiază pe prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Marinescu Calin Dragomir, Toanchina Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobes Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina şi Musat Mariana împotriva Deciziei nr. 15 din 6 februarie 1995, pronunţată de Curtea Constituţională în Dosarul nr. 87C/1994.Definitivă.Pronunţată la 31 octombrie 1995.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Radu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește