DECIZIE nr. 103 din 13 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Johnson Abraham în Dosarul nr. 8.050/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba engleză desemnat în cauză, d-na Elena Andrei. Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, respectiv ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 8.050/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 21 alin. (4) lit. a) şi b), art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale art. 19 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România”. Excepţia a fost ridicată de Johnson Abraham într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva unei hotărâri de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004, contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”.În esenţă, se susţine că termenul imperativ de 10 zile, prevăzut de art. 21 alin. (4) din ordonanţa criticată, înăuntrul căruia instanţa de judecată este obligată să se pronunţe în procedură accelerată asupra unor probleme ce necesită administrarea unui probatoriu complex, este un termen prea scurt faţă de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru persoanele ale căror cereri sunt soluţionate în procedură ordinară. Consideră că astfel se creează o stare de inegalitate şi discriminare între cele două categorii de petenţi, precum şi între solicitantul statutului de refugiat şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, această parte în proces fiind "favorizată" pe parcursul soluţionării cauzei.Totodată, potrivit lit. a) şi b) ale alin. (4) din art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, instanţa de judecată soluţionează plângerea fie respingând-o pentru cel puţin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1), ceea ce implică un control judiciar asupra fondului cererii, fie admiţând plângerea, însă fără a putea acorda una dintre formele de protecţie umanitară, întrucât trimite cauza la Oficiul Naţional pentru Refugiaţi spre reexaminare, instituţie ce are posibilitatea respingerii cererii de protecţie încă o dată, însă în procedură ordinară.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate sunt clare în stabilirea criteriilor pentru aplicarea procedurii accelerate de soluţionare a cauzelor de azil, în cadrul căreia petentul beneficiază de toate drepturile sale constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, întrucât acestea nu au fost preluate în mod identic în cuprinsul actului normativ abrogator, respectiv Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Cât priveşte celelalte dispoziţii de lege criticate, precizează că acestea sunt preluate de art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006, texte ce respectă prevederile constituţionale ale art. 18, art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24, art. 124 şi art. 129, referitoare la dreptul cetăţenilor străini şi apatrizi privind accesul liber la instanţă, dreptul la apărare şi la folosirea căilor de atac.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. a) şi b), art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale art. 19 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, act normativ ce, la data sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie, era abrogat prin dispoziţiile art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Din analiza comparativă a celor două acte normative se constată că Legea nr. 122/2006 a preluat, în mod parţial sau identic, soluţiile legislative cuprinse în dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Ca atare, întrucât atât instanţa, cât şi autorul excepţiei au indicat în mod greşit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că în realitate acesta este format din dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Pe de altă parte, Curtea constată că soluţia legislativă conţinută de art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, criticată în prezenta cauză, nu a fost preluată în mod identic în noul act normativ. Astfel, dispoziţiile de lege criticate au în prezent următorul conţinut:– Art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 – Cererile de azil care fac obiectul procedurii accelerate:"(1) Fac obiectul procedurii accelerate:a) cererile de azil evident nefondate;"; … – Art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 122/2006 – Cererile de azil evident nefondate: „(1) Cererea de azil este considerată evident nefondată dacă se constată:a) lipsa de fundament al invocării unei temeri de persecuţie sau a expunerii la un risc serios în ţara de origine, în condiţiile art. 23 alin. (1) sau ale art. 26; … b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competenţe în materie de refugiaţi ori recurgerea, în mod abuziv, cu rea-credinţă, la procedura de azil. … (2) Lipsa de fundament al invocării unei temeri de persecuţie sau a expunerii la un risc serios în ţara de origine există în următoarele cazuri: (…) … b) solicitantul nu oferă date sau informaţii în sensul că ar fi expus unei temeri de persecuţie sau unui risc serios ori relatările sale nu conţin detalii circumstanţiale sau personale; … c) cererea de azil este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerentă, contradictorie sau flagrant neadevărată faţă de situaţia din ţara sa de origine;"; … – Art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 – Hotărârea instanţei de judecată: „(1) Instanţa de judecată soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care: (…) b) menţine hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.”;– Art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000: „(4) Instanţa soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care: (…) b) admite plângerea şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară.”În motivarea excepţiei, autorul acesteia invocă prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi cu o motivare identică. Astfel, prin Decizia nr. 675 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, Curtea, pentru argumentele acolo expuse, s-a pronunţat în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, arătând, în esenţă, că acestea nu contravin principiilor unicităţii, independenţei şi egalităţii justiţiei, statuate de art. 124 din Constituţie. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, cu acelaşi prilej Curtea a arătat că acestea nu mai sunt în vigoare, iar soluţia legislativă nu a fost preluată de noua lege în materie – Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, astfel că a respins excepţia ca inadmisibilă.Întrucât, faţă de cauza soluţionată prin decizia amintită, nu au intervenit elemente noi de natură a modifica jurisprudenţa în materie a Curţii, rezultă că atât soluţia, cât şi considerentele ce au stat la baza acesteia se menţin şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Johnson Abraham în Dosarul nr. 8.050/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie invocată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi în faţa aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește